2,305 matches
-
lăsându-și calul să tropăie fără grabă. Ochii îi străluceau plini de satisfacție. De îndată ce fu lângă ei, Sebastianus, cu mâinile în șolduri, îl întrebă: — Deci? Ce ai rezolvat? Când o să-i întâlnim pe prietenii tăi? Bagaudu își luă un aer enigmatic: — Am cerut o adunare a capilor tuturor bandelor din regiune, dar când va fi, asta nu pot să-ți spun, Prefectule. Probabil că măcar știi unde va fi. Divicone zâmbi: — Nu-ți fie teamă, o să-i vezi curând. Nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lase să treacă. Și tu? îi urăști suficient de tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată, și ochii enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău să sosească într-adevăr. Sebastianus încuviință cu gravitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din acea forță izvorau protecție și bunăstare; se manifesta indirect, prin acele mesaje, pe care el le cerceta în amănunțime, răsucindu-le pe toate părțile zile întregi, ajungând chiar să se ducă la șamani atunci când conținutul lor îi apărea deosebit de enigmatic. Dar dacă și în noaptea aceea îi transmisese vreun mesaj, el nu-l putuse primi, fiindcă somnul îi fusese întrerupt pe neașteptate. Simțind atingerea unui corp și o oarecare apăsare în jurul taliei, se răsuci să se ridice și se lovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și Odolgan. Nu trebui să facă prea mult drum, oricum, fiindcă cele două căpetenii curând se opriră în fața sa. Utrigúr, sprijinindu-și ambele mâini pe mânerul argintat al șeii și aplecându-se puțin înainte peste grumazul calului, își arătă surâsul enigmatic în care doar cine îl cunoștea de multă vreme, ca Balamber, ar fi putut recunoaște o sclipire de simpatie sau, mai degrabă, de bunăvoință satisfăcută. — Salutare, Balamber. astăzi mingan-ul tău s-a comportat foarte bine. Viteazul Uldin ar fi mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opusă, dând oamenilor săi indicații asupra tirului. — Sunt cel puțin două mingan-uri acolo jos. Crezi că arcașii tăi vor reuși să-i oprească? îl întrebă cu jumătate de glas. Alanul, aruncând o privire fugară dușmanului, îi răspunse, cu surâsul său enigmatic: — în curând, mulți dintre ei vor fi morți. N-au suficient spațiu de manevră și, chiar dacă se dau jos de pe cai ca să tragă, n-au cum să ne facă mult rău trăgând de-acolo, de jos. — Trebuie să rezistăm până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Alături de el, Egidius înjură cu jumătate de glas și scutură din cap descumpănit; cât despre Ricimerus, el se abținu de la orice comentariu, dar lui Sebastianus i se păru că vede alunecând pe chipul său de barbar un zâmbet fugar și enigmatic. Pe acela al lui Magister, în schimb, văzu semne de deziluzie și îngrijorare. Chilperic, care nu pierduse nici un cuvânt, riscă o presupunere originală: — După mine, n-a spus adevărul. De acum, e un rege - și încă unul victorios. De ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e mai femeie, cu atâta posedă mai mult acest caracter și deci cu atât e mai enigmatică, ori cu atâta e toate acestea, cu cât e mai femeie. 4. Este drept că femeia, prin natura ei mai afectivă, ar trebui să fie condamnată numai la efuziuni de sentiment (în voia cărora se lasă în adevăr unele scriitoare
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ființa neutră, improblematică, inofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, devine adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din formele rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul "da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative - seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, "reci", cum spunem noi, lipsite de "vino-ncoace", cum spune poporul, expresii care indică deficitul acelui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lat.) ofensivă, fata mică de zece ani, în unghiuri drepte ori ascuțite, cu două bețe în loc de picioare, dizgrațioasă la figură, poate deveni adesea la cincisprezece ani izvor de seducții roind din forme-le rotunzite, din reliefurile ce se anunță, din enigmaticul "da și nu" inconștient încă al figurii, din încrețiturile rochiei, din atitudini pasive și cu atât mai imperative - seducții care lipsesc adesea femeilor frumoase, "reci", cum spunem noi, lipsite de "vinoncoace", cum spune poporul, expresii care indică deficitul acelui principiu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
puțin această atitudine a naratorului față de personaj. Deci creditabilitatea naratorului nu poate fi pusă la îndoială când prezintă și partea de umbră a acestuia. Autorul își concepe personajul, în același timp și narator, în mod dual, pe alocuri chiar contradictoriu, enigmatic. Cele două laturi ale personajului ar fi intelectualitatea, austeritatea morală, pe de o parte, și senzualitatea, impulsul erotic, pe de altă parte. Roman al dragostei solilocviale, precumpănitoare va fi latura senzualității, a cărei acuitate va fi luminată prin renunțările la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumea asta și li se întâmplă în schimb oamenilor drăguți? Asta nu pot să înțeleg. S-a uitat la doamna Silsburn, în căutarea unui răspuns. Doamna Silsburn i-a adresat un surâs care era în același timp lumesc, șters, și enigmatic, ca un soi de Mona Lisa de pe strapontină. — M-am întrebat și eu de multe ori, a îngânat ea ușor. După care a menționat oarecum ambiguu: Mama lui Muriel e sora mai mică a răposatului meu soț. — Ah! a exclamat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
gânduri păcătoase. De aceea poate că spiritul fostului ei soț (Mașa era ferm convinsă că acesta Își dăduse de mult obștescul sfârșit) veneau s-o apere de necazuri. - Ce fel de spirite? repetă ea Întrebarea. - Tot felul de spirite, răspunse enigmatic Extraterestrul. Spiritelor le place praful. Și mai ales dezordinea... - Necurățenia adică!? - Nu chiar necurățenia, surâse din nou oaspetele, foindu-se pe scaun, multe entități nu suportă excesul de ordine. Și asta, Într-un fel, e de Înțeles. Uneori ordinea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
spre el. Ea ar fi vrut să știe cum arată În realitate cel de-al treilea sex. Și ar fi vrut să-l Întrebe ce Înseamnă cuvântul „metafizic“. Ca și noțiunea de dublu sex, avea pentru Mașa un sunet destul de enigmatic. Tirbușonul Extraterestrului și pâlnia spiralată de care el pomenise mai Înainte căpătau forme și proporții neobișnuite În conștiința ei. Creșteau și descreșteau. Căpătau când o nuanță gălbui-sinilie, când gălbui-portocalie. Dacă organul era În formă de tirbușon, Înseamnă că era ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
a clipit. S-a uitat la ea de parcă soția lui ar fi fost un pește mort, care strica luciul râului. N-ar fi trebuit să vin, a spus el. Bărbatul a rămas pe loc, cu brațele în lungul trupului, drept, enigmatic. Cu ani în urmă, când băieții cu care se culcase făceau schimb de impresii și așa-zisele prietene îi aplaudaseră acuzația de tentativă de omor, Irene a învățat că, în lume, nu există decât două tipuri de oameni: micul cerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
femeia complet În afara existenței. Dacă ar fi fost opera fratelui, mai treacă-meargă, dar era a LUI și nu mai Înțelegeam nimic. Cel puțin clienta mea nu m-a lăsat să cred nici o clipă că ar fi răzbunătoare. Era mai degrabă enigmatică, ascunsă și dădea multă bătaie de cap unui bărbat care căuta s-o Înțeleagă. Era tare enervantă. Oare ce naiba l-a determinat pe EL să se entuziasmeze de o asemenea tîmpenie? — Cum ziceai că o cheamă pe fata aceasta... pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o odraslă de patricieni de la Veneția. Copila aceasta a stârnit mare răzmeriță în gineceu. Avea ochi verzi aprigi, minte ageră; lacrimile și tânguirile i-au contenit curând. A început a privi cu luare-aminte în juru-i. Zâmbetul ei a devenit destul de enigmatic atunci când a fost înfățișată lui Soliman-Sultan. De două veacuri generațiile succesive de roabe împărătești izbutiseră a da lumii cele mai splendide exemplare bărbătești. Au fost sultani frumoși ca niște zei. Dintre acești măreți feciori se ridicase Soliman. Venețiana i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
decât să defaime corupția, nerușinarea și nelegiuirea pentru ca toți binecredincioșii să știe fără urmă de îndoială cine anume era vizat și să arunce în gura mare strigăte răzvrătite de „Allahu akbar!“, cărora imamul care rostea rugăciunea le răspundea uneori, cu enigmatică ipocrizie: „Mâna lui Dumnezeu se află deasupra mâinilor lor“. Și toate astea, în timp ce arunca priviri mânioase în direcția Alhambrei. Deși era unanim detestat, sultanul încă mai avea prin mulțime ochi și urechi care îi raportau tot ce se spunea, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și el în pribegie. „Nu, mi-a răspuns el zâmbind, eu nu voi pleca decât după ce va fi eliberat și ultimul captiv musulman.“ Salma a stăruit: — Riști să rămâi mult și bine într-o țară necredincioasă! Dezrobitorul avu un zâmbet enigmatic, dar nu lipsit de melancolie: — Trebuie uneori să nu te supui Celui-de-Sus pentru a-L asculta mai bine, mormăi el, ca și cum vorbea cu sine însuși, sau poate direct cu Ziditorul lui. Am plecat a doua zi înainte de rugăciunea din zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ușor cu vederea, căci acest profesor era cel mai celebru din colegiu și mai și obținuse de curând privilegiul de a rosti predica săptămânală în Moscheea cea Mare. Pe moment, Ahmed n-a răspuns, mulțumindu-se să adreseze un surâs enigmatic studenților, care îl întrebau din priviri. În vinerea următoare, întreaga clasă a mers să-l asculte pe predicator. Abia rostise acesta primele cuvinte că Șchiopul a fost cuprins de un interminabil acces de tuse. Treptat, și alții începură să tușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
am jurat eu că te readuc la tribul tău? Vei fi acolo peste o lună. Asta doar dacă nu vrei să mă însoțești la Tombuctu, apoi în Egipt. În chip de răspuns, s-a mulțumit să spună un „Inchallah!“1 enigmatic și neliniștit. Patru zile mai târziu treceam prin trecătoarea Corbilor, pe o vreme simțitor mai rece decât aș fi presupus pentru luna octombrie în care ne aflam. Când a trebuit să facem popas pentru noapte, gărzile au așezat tabăra într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oară: — Unde mergem? Răspunsul ar fi trebuit să fie evident, și pentru ea, și pentru mine. N-aveam o casă la Tunis, unde mă așteptau mama și fiica mea mai mare? Cu toate astea, am rămas tăcut, arborând un zâmbet enigmatic. Circaziana mea a stăruit: — Ce i-ai spus prietenului tău? — Corabia lui va străbate toată Mediterana înainte de a coborî, după Tanger, de-a lungul coastei atlantice. O să debarcăm unde o să avem chef. În loc să-și dezvăluie îngrijorarea, Nur își luă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
puternic, mult prea primejdios pentru toți? Tare aș fi vrut să pot sta de vorbă cu papa. Și încă și mai tare cu Guicciardini, mai cu seamă de când îmi sosise o scrisoare de la el, la începutul verii, cu această frază enigmatică și terifiantă prin ironia ei: Doar un miracol mai poate salva Roma, iar papa ar vrea ca eu să fiu cel care îl va săvârși! ANUL CETELOR NEGRE 932 de la hegira (18 octombrie 1525 7octombrie 1526) Stătea în fața mea, statuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
capitelurile în ocru. În liniștea ce domnea acolo se auzeau doar țipetele stolurilor de rândunele care zburau pe deasupra pajiștii. Antonius se opri în fața unei statui a lui Isis, al cărei cult era legat de activitatea sportivă. Fu fermecat de privirea enigmatică a zeiței. — Îl cauți pe maestru? se auzi un glas în spatele lui Antonius, care se întoarse brusc. Un băiat desculț, îmbrăcat cu o tunică scurtă de in neprelucrat, se apropia de el. — Maestrul nu-i primește pe străini, așa că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încerca să sară într-o parte și să se poziționeze pentru a-l lovi pe secutor, Valerius îl ataca, obligându-l să alerge în continuare. Nu te opri, ticălosule, mișcă-te! râse Valerius în spatele coifului care-i dădea un aspect enigmatic, mortal. Urmărirea dură multă vreme. Străbătură toată arena, ridicând nori de praf. Mulțimea continua să urle. Prin fantele pentru ochi, Valerius îl vedea pe Flamma alergând... Deodată, dispăru. Valerius întoarse instinctiv capul spre stânga, spre locul unde sărea rețiarul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înțelegeți!” Erau cuvinte magice, care alungau orice gând hoinar...A făcut din biologie un obiect accesibil și plăcut. Ori asta presupune muncă, răbdare, toate purtând amprenta pasiunii. A deschis pentru mine poarta unui tărâm misterios și atrăgător tocmai prin aura enigmatică ce-l înconjoară: NATURA! O zi n-a trecut fără folos. Asemenea grădinarului care nu-și lasă grădina în paragină, care sădește an de an semințe, și profesorul a sădit cunoștințele cu răbdare și profesionalism. Veșnica întrebare: „de ce?” a interconectat
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]