1,942 matches
-
cineva. Cât timp voi simți această dorință, voi fi mereu sfâșiat, măcinat, nemulțumit. Pacea presupune să învingi ambiția, să dorești cu patimă anonimatul” (II, 177). Ceilalți, de a căror prezență Cioran nu se poate, de fapt, rupe, îl îndepărtează de esențial și-i dau sentimentul căderii. Iată: „A rămâne necunoscut e un avantaj care, ca să-l poți suporta, cere o mare forță morală. Dacă însă reușești, câștigul este evident. Cu cât exiști mai puțin pentru ceilalți, cu atât ești mai real
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
întâlnirii cu Dumnezeu. Lipsa de glorie și intrarea în anonimat echivalează cu prezența lui Dumnezeu. Spune Cioran: „A fi necunoscut de oameni înseamnă să nu ai obligații față de ei, să trăiești fără responsabilități, adică să fii gata să dispari în esențial” (III, 308). Anterior, însă, precizase: „Doar un necunoscut poate să comunice într-adevăr cu Dumnezeu. Oamenii nu se interpun între el și obiectul rugăciunilor sale. Avantajele metafizice ale anonimatului sunt imense...” (idem). În fine, ce este și până unde se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rămâne deci o speranță.»” (III, 155). Oricum, cine s-ar fi așteptat ca Cioran să cultive anonimatul chiliei și rugăciunea?! Dar, cum am constatat, preferința lui se îndreaptă către aceia care au învins nevoia de glorie, trăind orgoliul apropierii de esențial: „Nu în glorie, ci în noroi ești mai aproape de esențial” (II, 30). Nu știm prea bine dacă în analizele sale retrospective este regret, nostalgie, sau sentimentul unei împliniri secrete. „La douăzeci și trei de ani eram profet, notează; pe urmă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spunea: „Să nu te arăți, să nu te destăinui, să nu-ți dezgolești spiritul. Să ai pudoarea secretelor tale, să nu te joci cu adâncimile tale” (idem). Cioran și Demiurgul cel rău?!tc "Cioran [i Demiurgul cel r\u ? Căutarea esențialului îi oferă lui Cioran prilejul să disocieze între ceilalți, cei din jur, care incită eul să se exhibe megaloman, și Dumnezeu. Cum îi disprețuiește pe ceilalți ca pe sine însuși, cum păcatele eului, ale propriului eu, sunt adesea incriminate, Cioran
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Alungă-i pe oameni din gândurile tale, nimic exterior să nu-ți dezonoreze singurătatea, lasă-le bufonilor grija de a avea semeni. Celălalt te diminuează, căci te silește să joci un rol; suprimă din viața ta gestul, mărginește-te la esențial” (I, 50). / Nu discutăm cât orgoliu se ascunde în convingerea că refuzul semenilor l-ar îndepărta de esențial; discutăm de faptul că Dumnezeu nu mai este, cum sunt ceilalți, în afară, în exterior. Și, cu acest prilej, să ne amintim
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de a avea semeni. Celălalt te diminuează, căci te silește să joci un rol; suprimă din viața ta gestul, mărginește-te la esențial” (I, 50). / Nu discutăm cât orgoliu se ascunde în convingerea că refuzul semenilor l-ar îndepărta de esențial; discutăm de faptul că Dumnezeu nu mai este, cum sunt ceilalți, în afară, în exterior. Și, cu acest prilej, să ne amintim că Cioran îl sfătuia pe Eugen Ionescu să se roage, că lui însuși își spune „Înapoi la sihaștri
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cuvintele cu care Porfir începe Viața lui Plotin: „Filozoful Plotin, care a trăit în zilele noastre, părea rușinat că are un trup”. Comentează Cioran: „Nu cunosc început mai strălucitor. Extraordinarul din prima lovitură. Ar trebui întotdeauna să pornim astfel, cu esențialul” (II, 374). Esențialul, deci, legat, dacă nu de trup în mod direct, atunci de atitudine față de el. Oricum, în cazul lui Cioran, rușinea de a avea un trup capătă multiple înfățișări, ajungându-se până acolo unde rușinea se convertește în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Porfir începe Viața lui Plotin: „Filozoful Plotin, care a trăit în zilele noastre, părea rușinat că are un trup”. Comentează Cioran: „Nu cunosc început mai strălucitor. Extraordinarul din prima lovitură. Ar trebui întotdeauna să pornim astfel, cu esențialul” (II, 374). Esențialul, deci, legat, dacă nu de trup în mod direct, atunci de atitudine față de el. Oricum, în cazul lui Cioran, rușinea de a avea un trup capătă multiple înfățișări, ajungându-se până acolo unde rușinea se convertește în orgoliu. Despre mai
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pedagogic pe care dintotdeauna l-am resimțit mi se confirma grație acestui aforism radical. Pînă în clipa în care mi s-a revelat posibilitatea de a-l contrazice și, implicit, de a mă motiva, pe mine și alți colegi apropiați: "esențialul nu e ce se predă, ci dăruirea pe care pedagogul o personifică." Ea poate fi, implicit, conținutul profund al unui învățământ. E de altfel ceea ce, mai cu seama în artă, studenții rețin. Alexa confirmă justețea ipotezei mele: el comunică intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
al imposbilitatii de a mă exprima artistic. Azi, când am părăsit Sorbona, mă surprind și mă consolează mărturiile, în sfârșit formulate, ale foștilor studenți care-și amintesc de cursuri făcute împreună, de spectacole văzute împreună și înțeleg că acesta era "esențialul" pedagogiei pe care am asumat-o. Înțeleg astfel că pedagogia reclamă timp și că doar în timp ea își atestă succesele. Praticile pedagogice, practici ale umbrei, se confirmă pe durata lungă și nu în imediatul creației. Pedagogia e un proces
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
presă îl celebra ca pe discipolul și deja emulul miticului profesor Radu Penciulescu. Cea dintâi întâlnire a noastră a avut loc într-o cafenea, lângă teatru, și nu a fost nevoie să schimbăm decât câteva cuvinte pentru ca eu să știu esențialul: indiferent dacă aveam să intru la Institut din prima sau din a șaptea încercare, nu greșisem alegând regia de teatru. De ce am avut senzația, certitudinea asta? Ei bine, nu pentru că Visarion m-a încurajat deși m-a încurajat, cu delicatețe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sta în "tăcerea vorbitoare": În Cehov există substanță pură, mai multă substanță decât cuvinte. O calitate necunoscută, fără limite, se întinde pe sub text. [...] Un limbaj făcut din pauze, ticuri, fraze întrerupte, sugestii găsim adesea lipsuri care redau mult mai bine esențialul. Vorbirea există pentru ca oamenii să nu se poată înțelege.3 "Aventura" spectacolului, la care este chemat spectatorul să ia parte, nu ne va aduce în prim-plan comentariul, exegeza, explicația autoreferențială a celor care au participat la "facerea" operei scenice
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
că a vedea imaginile pe care le sugerează un roman înseamnă și valorificarea romanului într-o operă cinematografică, încă nu știm că lucrul cel mai important pentru cinematograf este să recreeze viața care are reverberație, o viață cu deschidere spre esențial, spre general. Foarte bine se leagă această declarație cu o alta, făcută verbal la unul din colocviile de regie de la Bîrlad (citez din memorie): Un text valoros are, dincolo de vorbe, vocile lui interioare ascunse, o viață, și regizorul pe acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
unui "scenariu" fie că era vorba despre o întâlnire cu unul dintre monștrii sacrii pe care i-a cunoscut în Europa, fie că era relatarea unui spectacol văzut într-un mare teatru american. Am înțeles atunci că nu doar vocația esențialului îl definea pe artist și pe profesor, ci și o obsesie constantă a aceleiași împărțiri a lumii, care le transcende pe toate celelalte, între partea artei și ce rămâne în afara ei. De curând, l-am redescoperit pe Alexa Visarion în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nu pot să spună. Pentru un regizor nu este important să știe să lucreze spectacole și filme, ci să mediteze prin ele. Când spectacolul are o miză, stângăciile de construcție se suportă mai ușor. Important e să arunci în aer esențialul. O miză a filmului respectiv sau a creatorului în general? Nu putem face filme, spectacole, decât atunci când avem multe întrebări la care nu putem răspunde. Am încercat întotdeauna ca tot ce realizez să fie o interogație pe care, adresându-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
noutate. El așteaptă de la Artist ceea ce vrea el, Publicul, nu ceea ce poate da artistul, te împinge la o evoluție permanentă care, pe cât este de legitimă și stimulatoare, pe atât de mult amenință și atacă straturile profunde, esențiale ale operei, fiindcă esențialul se află întotdeauna ascuns adânc înăuntrul ideilor și nu poate fi adus la suprafață prin căutări superficiale, estetizante, formale. Chiar și actorii noștrii simt această tiranică pretenție de schimbare și fac de la ei, unii modificând adesea până la deformare rolurile, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
vedea" imaginile pe care le sugerează un roman înseamnă și valorificarea romanului într-o operă cinematografică. încă nu știm că cel mai important lucru pentru cinematograf este ca el să recreeze viața care are reverberație, o viață cu deschidere spre esențial, spre general. Arta înseamnă contactul sensibil al imaginației cu realitatea. Vedeți, noi avem filme normale, filme care circulă, la care vin milioane de spectatori și, totuși, ce mari idei poartă filmele noastre, spre ce deschidere general-umană, filozofică, merg ele? Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
au nimic de a face cu mediul, și în a le transpune în acest domeniu. Problemele mediului sînt tratate ca disfuncții pe care e bine să le remediem restabilind adevărul piețelor. Logica sistemului e protejată astfel, ceea ce pare să fie esențialul pentru ma-joritatea autorilor. Nu e o deschidere a economiei spre mediu, ci un mod de a îngloba mediul în logica economică tradițională. E exact contrariul a ceea ce ar trebui făcut. Pentru mine, economia nu e o activitate izolată. Ea se
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
mea, i-am trimis recenzuia lui Laborit. Mi-a răspuns printr-o scrisoare extrem de călduroasă și amicală, în care mă încuraja să public textul fără să modific nimic. Ne opunea trecerea de la individ la social. Evident, eram de acord asupra esențialului, adică faptul că această trecere, ca orice schimbare de nivel de organizare, implică și o schimbare de logică. M-am opus mereu, spre exemplu, economiștilor care trec de la funcțiile de utilitate individuală la cele de utilitate socială printr-un simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
interese ori Statul le strivește pe celelalte și le reduce posibilitățile de expresie. Adevărata problemă e felul în care sînt arbitrate conflictele. Doar dialogul social permanent se apropie de democrație. Eram de acord asupra tuturor acestor aspecte, care înseamnă, repet, esențialul, dar punctele noastre de vedere se deosebeau în ceea ce privește socialul. Voi explica acest punct. Se spune că, din punct de vedere comportamental, creierul nostru se caracterizează prin existența a două sisteme, cel al recompensei și cel al pedepsei. Henri Laborit a
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
generațiile viitoare pentru orientarea spre această aventură mai mult suportată de ne-voie decît aleasă. Trebuie făcut ceea ce anumiți cercetători consideră posibil, cu riscul ca rezultatul obținut să cauzeze probleme mai dureroase decît soluțiile pe care trebuia să le aducă, esențialul fiind de a crea noi piețe, de a face să meargă mașina economică. Supuși imperativelor producției și supralicitării competiției dintre națiuni, politicienii sînt obligați să prezinte aceste orientări drept ineluctabile și necesare, reducînd astfel li-bertatea alegerii cetățenilor. Antrenați pe căile
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
colocviale. În literatură, funcția referențială acționează prin „suspendarea raportului semantic dintre refe rent (extraverbal, preexistent) și mesaj“ (Dumitru Irimia, Introducere în stilistică) și prin instituirea unui referent ficțional, în „zona ce înglobează acel real care scapă investi gării raționale; este esențialul din om, inapt pentru logică“ (Ernesto Sabato). 1.2. Scopurile comunicării. Tipologia situațiilor de comunicare verbală În mod firesc, orice act de comunicare lingvistică vizează unul sau mai multe scopuri. -Paradigma comunicării instrumentale are în vedere finalități pragmatice, cogni tiveducative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
der Philosophie ist [...] bodenlos für Eigentümlichkeiten", Schnädelbach consideră pe bună dreptate că Hegel mai era îndatorat "reprezentării tradiționale despre existența unei singure filozofii", pe când caracteristica secolului al XIX-lea ("die Epoche der Weltanschauungen", cum se exprimă comentatorul) este tocmai "reprezentarea esențialului în <<specificitatea>> diverselor filozofii". Drept urmare, acum Filozofia însăși care din punctul de vedere a lui Hegel nu putea aparține unui filozof sau altul "se dizolvă într-o pluralitate istorică de viziuni despre lume", adică în perspective individuale și unilaterale asupra
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
scurt, Bernstein îndeamnă social-democrația să renunțe la frazeologia sa revoluționară și să accepte transformarea sa într-un "partid al reformelor socialiste și democrate". Nu se va accede la socialism prin violență, ci printr-un ansamblu de reforme succesive. Pentru Bernstein, esențialul nu îl reprezintă "scopul final, ci mișcarea", așa cum el însuși o afirmă într-o formulă surprinzătoare care a generat multe controverse. Încă de la apariția lor, aceste teze fac obiectul unei lungi dispute în cadrul SPD-ului, unde sînt violent combătute de
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
progres decisiv în munca de câștigare a amplitudinii articulare, având avantajul de a face să participe și pacientul la reeducarea sa, în cazul comenzilor manuale. Ele sunt în mod special indicate pacienților temători, lipsiți de curaj și reprezintă un adjuvant esențial în munca terapeutică; mai ales în primele ședințe, realizate sub supravegherea terapeutului. Capitolul IV. SCRIPETOTERAPIA 4.1.Generalități Scripetoterapia este o metodă specială utilizată în kinetoterapie, fiind și parte componentă a mecanoterapiei. Este o metodă veche care a fost inventată
Logistică în kinetoterapie by Vasile Manole () [Corola-publishinghouse/Science/1600_a_2967]