1,245 matches
-
Începuturile așezării și sursa precisă a numelui său nu este cunoscută. Ea nu este menționată în Vechiul Testament, dar în schimb, figurează în Talmudul babilonean (Heifa, Hefa "חיפא", "חיפה", "חפה" Bava Batra 12, 1). Asupra semnificației denumirii există mai multe ipoteze etimologice: rădăcina ebraică ח.פ .ה. „h f h” însemnând „a acoperi, a ascunde”, poate referitoare la Muntele Carmel care acoperă orașul; ori cuvântul ebraic hof חוף „țărm” sau cuvintele „hof yafe” חוף יפה „țărm frumos”. Creștinii, în vremea cruciadelor, au
Haifa () [Corola-website/Science/300200_a_301529]
-
Bajanak", în tibetană "Be-co-nag", în limba georgiană (gruzină) "Pacanak-i", în armeană "Badzinaghi", în limbile slavilor răsăriteni "Peceneghi/Pecenezi", în limba poloneză "Pieczyngowie/Piecinigi" și în textele redactate în latina medievală "Bisseni, Bessi, Pizenaci". Numelui pecenegilor i s-a dat semnificația etimologică de „clanuri/triburi înrudite", ca argument aducându-se sensul „înrudit", pe care termenul "bajanaq/bajinaq" îl are în limbile turcice. Potrivit unei alte ipoteze etnonimul ar fi însemnat „pădurean”. Istoricul ungar György Györffy a evidențiat faptul că mai mulți codri
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
română. Partea a II-a este un glosar de 584 pagini, unde se află cuvintele de origine îndoielnică sau străină care, având majoritatea doar valoare de sinonime, sunt propuse a fi eliminate treptat din limba curentă. Ortografia propusă este cea etimologică, ca în limba franceză, în deplină concordanță cu spiritul epocii, când oamenii de știință români reușiseră să elibereze limba națională din „haina slavonească” (trecerea de la alfabetul slavon la alfabetul latin) și luptau pentru o limbă română curată. Adversarii curentului latinist
August Treboniu Laurian () [Corola-website/Science/300767_a_302096]
-
haina slavonească” (trecerea de la alfabetul slavon la alfabetul latin) și luptau pentru o limbă română curată. Adversarii curentului latinist și elementele alogene din societate au făcut o primire ostilă monumentalei lucrări, serios documentată, declarând fără o solidă argumentare că ortografia etimologică și parte din vocabularul propus fac limba română aproape de nerecunoscut în acest dicționar. De menționat că recent, după dezmembrarea Iugoslaviei, oamenii de știință croați au realizat cu succes un demers identic, foarte bine primit de opinia publică, iar noile normele
August Treboniu Laurian () [Corola-website/Science/300767_a_302096]
-
în cunoașterea originii, vechimii și denumirii unei așezări umane, un loc important îl ocupă și toponimia așezării. În această privință o contribuție de seamă a adus-o prof. Nicolae Drăganu, în lucrarea sa intitulată "Toponimie și istorie", care în ceea ce privește explicarea etimologică a Leșului (apă și sat), socoate că aceasta „este deosebit de grea din pricină că pot fi socotite la fel de valabile, oricare din punctele de vedere adverse." Autorul lucrării trece în revistă totuși pe mai multe pagini numeroasele variante utilizate, în graba timpului, în
Leșu, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300881_a_302210]
-
rădăcină comună “uci”. Walter Scheiner afirma într-un articol dintr-o enciclopedie că denumirea de Ucea ar proveni din limba turcă sau tătară și trebuie pusă în legătură cu celelalte denumiri amintite. În Polonia există chiar o regiune întreagă denumită Uci. Explicarea etimologică, toponimică, istorică și relațională a numelui de Ucea rămâne pe seama specialiștilor. În București există „Strada Ucea“, din care se desprinde „Aleea Ucea“. O vale din Munții Făgăraș se numește „Ucea Mare“, iar alta „Ucișoara“. De la denumirea satului se trage și
Ucea de Jos, Brașov () [Corola-website/Science/300976_a_302305]
-
rădăcina comună “uci”. Walter Scheiner afirmă într-un articol dintr-o enciclopedie că denumirea de Ucea ar proven din limba turcă sau tătara și trebuie pusă în legătură cu celelalte denumiri amintite. În Polonia există chiar o regiune întreaga denumită Uci. Explicarea etimologica, toponimica, istorică și relaționala a numelui de Ucea rămîne pe seama specialiștilor. În București există „Stradă Ucea“, din care se desprinde „Aleea Ucea“. O vale din Munții Făgăraș se numește „Ucea Mare“, iar alta „Ucișoara“. De la denumirea satului se trage și
Comuna Ucea, Brașov () [Corola-website/Science/300975_a_302304]
-
împrejurimi. Locul unde s-a stabilit acesta a fost denumit „Câinii lui Ene”, apoi „Câinii Ene”, de la care s-a modificat în Câineni. Însă J.A. Candrea, în lucrarea sa „Introducere în studiul toponomiei" București 1927-1928, pag. 178, dă explicația etimologică a localității „Câinenii originari din localitatea Câine". El consideră că, la origine, Câinenii de Argeș și Câinenii de Vâlcea au fost un singur sat care se numea Câine, numit mai tarziu Câinenii. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Câineni
Comuna Câineni, Vâlcea () [Corola-website/Science/301996_a_303325]
-
și în vechime, satul Urâți devenind Negoi și Strâmba devenind Catane. Aici ar mai fi de spus câte ceva și anume că strâmb și covei sunt aproape sinonime, așadar nu este numai o apropiere geografică între cele două sate, dar și etimologică oarecum. Cât despre numele mai nou al satului, CATANE, pare să provină de la cătană, termen ce denumește soldații în Ardeal, de la ungurescul katona, dar aceasta s-ar adeveri dacă s-ar găsi documente care să ateste existența unor cătane austriece
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
unui sponsor pe tricourile echipei de baschet. Secțiunea de baschet este sponsorizată de către compania de asigurări elvețiană Winterthur Group—o sponsorizare unică pentru Barça, cum această companie a fost fondată în Winterthur, locul de naștere a lui Joan Gamper. Înțelesul etimologic al acestui cuvânt derivă din "cul" care literal înseamnă "fund" în catalană (pronunțat /kuˈles/). O traducere aproximativă a acestui termen ar fi "funduri". Departe de a fi ofensiv sau jignitor pentru fanii lui Barça, acest termen a fost creat la
FC Barcelona () [Corola-website/Science/299667_a_300996]
-
rămân să fie în afara oricărui pericol de dispariție la nivelul mondial, fiind totuși amenințate în unele țări. Cuvântul "râs" își are origine slavă, cuvinte înrudite se pot găsi spre exemplu în cehă ("rys"), poloneză ("ryś") și rusă ("рысь" / "rysi"). Dicționarul Etimologic Român, opunându-se părerii populare, nu prezintă nicio legătură între acest cuvânt și verbul "a râde". Pe cealaltă parte, cuvântul "linx" este un împrumut mai recent din franceză, care mai are origine în limba latină și este derivat de denumirea
Râs (animal) () [Corola-website/Science/299722_a_301051]
-
una din definițiile acestui dicționar — cuvântul "băiețel" — în grafia originară: În anii care au urmat s-a dus o intensă luptă de argumente între intelectualii care susțineau principiul fonetic (printre care Aron Pumnul) și cei care considerau că scrierea oficială, etimologică, este cea mai potrivită pentru limba română (reprezentați de Timotei Cipariu). Titu Maiorescu este cel care împreună cu alți tineri reîntorși de la studii din străinătate (P. P. Carp, Vasile Pogor, Th. Rossetti și Iacob Negruzzi) a înființat în 1864 la Iași
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
Hașdeu, Quintescu și Maiorescu. Această comisie reușise în 1880 să aducă aprobarea în plen asupra unor reguli întemeiate pe un „etimologism puțin temperat prin concesiuni fonetice, ortografia primită de majoritatea de la 1880 era în esență un fonetism temperat prin «necesități etimologice»”. Raportul continuă cu constatări despre aplicarea regulilor și aduce în discuție necesitatea ca Academia să își revizuiască modul de scriere. În urma reformării comisiei, de data aceasta formată din Iacob Negruzzi și Ioan Bianu în locul domnilor Alecsandri și Barițiu care decedaseră
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost "Jssus" ("Catehismul" lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj). În limba română forma "Iisus Hristos", utilizată în prezent de Biserica Ortodoxă Română, Grafia "Iisus" este etimologică, ea reproducând sunetul "η" din "Ιησούς", care în latină a fost redat ca "e" ("Iesus"). Tendința de a se citi ca "i" în greacă a început din Evul Mediu. Transliterarea "Iisus" în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
Transliterarea "Iisus" în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurență slavonă, fidelă scrierii grecești (alfabetul chirilic este derivat din alfabetul grec, iar Biserica Ortodoxă Română a folosit alfabetul chirilic până în 1860). Argumentului etimologic pentru scrierea "Iisus" i se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele "Iisus", atât în ebraică ("Iehoșua", "Ieșua"), cât și în limbile europene începând cu latina ("Iesus" și în latina medievală "Jesus", în care "j
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
așa în franceză, ci semivocala i [j]) numele este pronunțat cu două vocale înainte de primul "s", anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul inițial poate fi [ʒ] (fr. "Jésus") sau [dʒ] (engl. "Jesus"). Aceste paralele etimologice pot motiva utilizarea a două litere înainte de "s" (pentru rostirea a doi [i] în hiat și în limba română. Dicționarele limbii române oscilează între cele două forme. Lingvista Mioara Avram afirmă: „Numele proprii "Isac", "Isus" se scriu cu un singur
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
Cinematografie înseamnă, din punct de vedere etimologic, "„scrierea mișcării”" (de la cuvintele franceze „cinématique” - mișcare și „graphie” - scriere). Legat de această definiție amintesc faptul că patentul acordat fraților Lumière în februarie 1895 avea titlul de "„Aparat pentru obținerea și vizionarea imaginilor”", numit generic de către ei „Cinematograf”. "Cinematografie" este
Tehnica proiecției cinematografice () [Corola-website/Science/299363_a_300692]
-
În istoria Imperiului Roman, Principatul este, conform derivației sale etimologice din cuvântul latin "princeps", însemnând "șef" sau "primul", regimul politic dominat de către un astfel de șef de stat sau guvern. Titlul, în complet "princeps senatus" / "princeps civitatis", a fost adoptat inițial de către Octavian (27 î.Hr. - 14 d.Hr.), primul împărat
Principat (Imperiul Roman) () [Corola-website/Science/299430_a_300759]
-
Podolia, situat ceva mai sus de Criuleni, pe malul stâng al Nistrului. Primii proprietari au fost familii de moldoveni: Sclifos, Samoilă și Tătaru. Și aici există, ca la Cimișlia, o variantă locală a legendei cu Romeo și Julieta ca "explicație" etimologică: aici sunt denumiți Criu și Lenuța. Ca în celelalte variante, cei doi îndrăgostiți sunt proveniți din localitățile vecine, și părinții le interzic să se căsătoreasca. Dar, în timp ce legenda Cimișleană are un sfârșit vesel, cea Criuleană are un sfârșit tragic: negăsind
Criuleni () [Corola-website/Science/298838_a_300167]
-
adoptarea cuvintelor în formele române ca fiind [[Arhaism|arhaică]]. Într-o lucrare de referință echipa lui [[Marius Sala]] construiește vocabularul reprezentativ al limbii române, cuprinzând 2581 de cuvinte. [[Fișier:CuvinteleLimbiiRomane.svg|400px|right|thumb|Vocabularul reprezentativ după Marius Sala]] Structura etimologică a acestuia se prezintă astfel: Potrivit unei statistici anterioare, făcută de lingvistul [[Dimitrie Macrea]], compoziția etimologică a 49.642 de cuvinte și variante înregistrate în [[DLRM]] ("Dicționarul limbii romîne moderne", publicat în 1958) este clasificabilă în 76 de grupe, dintre
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
Marius Sala]] construiește vocabularul reprezentativ al limbii române, cuprinzând 2581 de cuvinte. [[Fișier:CuvinteleLimbiiRomane.svg|400px|right|thumb|Vocabularul reprezentativ după Marius Sala]] Structura etimologică a acestuia se prezintă astfel: Potrivit unei statistici anterioare, făcută de lingvistul [[Dimitrie Macrea]], compoziția etimologică a 49.642 de cuvinte și variante înregistrate în [[DLRM]] ("Dicționarul limbii romîne moderne", publicat în 1958) este clasificabilă în 76 de grupe, dintre care numai 14 depășesc procentajul de 1 %. Elementele latine 20,02 %, slave vechi 7,98 %, bulgare
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
limba latină, "ce-ci, ge-gi", însă scrise 'tch' și 'dj'. În cazul participiilor, "z" din limba română devine "y" în valonă: Iată o listă neexhaustivă de cuvinte române și valone, având același înțeles sau aceleași înțelesuri, și având aceeași origine etimologică. Cuvântul românesc "huilă" își are originea în valonul "hoye". Urmează o paralelă între două variante - una valonă, cealaltă românească - ale unui fragment de text din Biblie, din Cartea Facerii. Varianta valonă este traducerea D-lui Lorint Hendschel. "Djeneze" / Facere, c
Limba valonă () [Corola-website/Science/296533_a_297862]
-
în grijă legile și ordinea socială. "Jupiter" este o derivare a lui "Jove" și "pater" (latină: "tată"). Numele zeului a fost adoptat drept numele planetei Jupiter și a fost punctul de plecare pentru numele zilei de joi a săptămânii (rădăcina etimologică este mai vizibilă în limba franceză "jeudi", de la "Jovis Dies"). În mod ironic, studiile lingvistice îl identifică ca fiind derivat din același zeu precum și zeul germanic Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marți. O altă referință etimologică
Jupiter (zeu) () [Corola-website/Science/298535_a_299864]
-
etimologică este mai vizibilă în limba franceză "jeudi", de la "Jovis Dies"). În mod ironic, studiile lingvistice îl identifică ca fiind derivat din același zeu precum și zeul germanic Tiwaz, al cărui nume a fost dat zilei de marți. O altă referință etimologică este Dyaus Pita, aparținând religiei vedice. Aspectele de suveranitate implicate în unele dintre titlurile lui Jupiter sunt explicite în istoria legendară a începuturilor Romei (după cum se transmite, de exemplu, în "Viețile" romane ale lui Plutarh și în primele puține cărți
Jupiter (zeu) () [Corola-website/Science/298535_a_299864]
-
Society (Londra, 1972), Association Internationale d'Etudes des Civilisations Mediterraneennes (1973) etc., iar în 1993 este ales membru de onoare al Academiei Române. A fost redactor la revistele "Trimestrial de mitologie și estetică" (1931), "Gongul" (1941), "Symposion" (1943-1944), "Cercetări folclorice" (1947), "Etimologica". Publică articole în revistele "Dacia", "Porunca vremii", "Buna-Vestire", "Suflet nou", "Îndreptar", "Presa Olteniei", "Ramuri", "Studii și cercetări de istoria artei", "Revista de etnografie și folclor", "Revue historique du Sud-Est Europeen" etc., uneori semnând cu inițiale (R.V.) sau Vulca, Vulcan, V.
Romulus Vulcănescu () [Corola-website/Science/307083_a_308412]