4,693 matches
-
împărtășesc. Afirmându-și apartenența la aceste valori, individul își organizează propria coerență, se distanțează de alții, din exterior, își delimitează un teritoriu simbolic și-și construiește propriul univers. Pentru a încuraja, accelera, consolida această identificare, grupurile recurg la simboluri și evocări mitice, ritualuri și ceremonii, inventează și pun în funcțiune diferite norme proprii, cu scopul de a obține efecte de diferențiere și inscripția într-o linie și o cultură comună (Ruano-Borbalan, 1998). Urmează apoi etapa identificării instituționale, civică și politică, religioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și simplu foarte active în a lua măsuri contra acestor frici și făceau rezerve de alimente și combustibili. În anumite momente, acești indivizi erau denunțați în presa de partid și de stat ca „dositori”. În acest sens, poate părea surprinzătoare evocarea fricii în fața unor situații reale foarte comune. Căci o majoritate a populației era confruntată cu aceleași amenințări, deci este vorba despre un fenomen colectiv, care, în plus, a funcționat pe o durată de timp importantă. Or, confruntarea îndelungată cu o
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
împreună cu ziariștii ce le realizau, în măsura în care nu se supuneau dictatelor ei. În concluzie, nu numai că frica de natură externă este supusă refulării sau, în general, prelucrată în interiorul aparatului psihic, ci chiar societatea poate influența o astfel de transformare. Riscurile evocării și mai ales cele ale criticării problemelor de alimentație și încălzire erau mai mari decât cele ale foamei și frigului. Dar, pentru a susține acest punct de vedere, trebuie, desigur, analizat raportul acestor două probleme cu tipul de societate care
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
situația este similară - în orice caz, pentru individ. Nu e nevoie ca el să fie în contact direct cu pericolul pentru a reacționa, în măsura în care este integrat într-un grup. Teama poate fi transmisă de una sau mai multe persoane, prin evocarea unor amenințări la nivel imaginar. Dar pericolul real rămâne important pentru întreținerea reacțiilor emoționale. Pe de altă parte, teroarea transmite ideea unei stări de teamă colectivă mai puternică decât cea care ar putea fi desemnată prin termenul frică. Teroarea ar
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ridicole categorii de actori sociali: șoimii patriei. Exista o producție interesantă privind practicile ideologice, pe care în comunism nu le-am perceput în dimensiunea lor de delir grotesc sau care astăzi ni se par în toată patologia lor. Psihologic vorbind, evocările memoriei au răgazul distanțării. Kundera exprimă prea bine acest lucru: „Nu există nici un mijloc de a vedea care decizie este bună, căci nu există nici o comparație. Totul se petrece imediat pentru prima dată și fără pregătire. Ca și cum un actor intră
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
într-un context dat, utilizând noțiunile, limbajul grupurilor frecventate. Memoria socială depinde de un „anturaj social” ce cuprinde grupul (sau grupurile) și mediul sau contextul în care individul a evoluat. „Cadrele” transformă amintirile, îl schimbă pe individ, lucrează continuu asupra evocărilor acestuia: le descompune și recompune, coordonează imagini ce-i permit individului să-și articuleze experiențele și actele cu ale celorlalți. După sociologul francez, grupul este „mediul” care formează anturajul individului și-i condiționează memoria. Grupurile pe care le analizează Halbwachs
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
aveam ce mânca. Noroc că mama a fost o femeie harnică și pricepută și mai țesea pentru mâncare sau bani...”. Familia era păstrătoarea valorilor și datinilor, mediul în care individul se simțea apărat, eliberându-se de frica de autorități. Iată evocarea unui preot ortodox: „Sistemul nu interzicea explicit sărbătorile, dar nu le promova, oamenii nu aveau liber. Norocoși erau doar elevii și studenții, care aveau vacanță în perioada sărbătorilor de iarnă. La țară oamenii sărbătoreau așa cum se cuvine, începând cu ritualul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
nevoie să recurgem la o analiză de conținut pentru a observa discrepanța cantitativă a referințelor din discursul public asupra trecutului comunist despre două categorii de victime: deținuții politici morți în detenție și femeile decedate din cauza legislației antiavort. După 1989, pentru evocarea celor dintâi au fost înființate asociații, fundații, publicații, instituindu-se tradiția comemorării lor. Personalități politice și culturale își fac titluri de onoare din participarea la manifestările cu acest scop. Din memoria colectivă a românilor pare a se fi șters însă
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
fost mai numeroase (87 de cazuri). Refuzurile au fost motivate de neîncrederea în operatorii ce investighează un astfel de subiect (teama că încă ar putea avea consecințe juridice declarațiile lor), precum și de dorința de a evita retrăirea acelor momente prin evocarea lor ori dorința de a uita cele întâmplate. Lotul intervievat prezintă următoarele caracteristici: femei cu vârsta actuală între 30 și 40 de ani - 14%; 40-50 de ani - 56%; peste 50 de ani - 30%. Profesiile și ocupațiile acestora, în 1989, erau
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și-au provocat avorturi. Mai multe despre ce-au însemnat avorturile provocate în viața unor femei aflăm din relatările făcute despre amintirea avortului cu cele mai profunde consecințe. Astfel, consecințele unora dintre ele au schimbat viața respectivelor femei (Anexa 9). Evocare și reconstrucție în memoria individuală În cercetările cu referință la memorie, Ebinghaus (1885) și succesorii săi au ajuns la concluzia că funcția de structurare, de organizare constituie unul dintre aspectele esențiale ale activității mnezice. Într-o definiție mai recentă a
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
Flores (1974) reiterează „relațiile funcționale care există între două grupe de conduite observabile, separate printr-un interval de timp cu durată variabilă”. Primele conduite aparțin fazei de achiziție, iar cele ulterioare, fazei actualizării, fiind „conduite de recunoaștere, de reconstrucție, de evocare, de reînvățare”. Din rezultatele cercetărilor experimentale reiese că memoria este explicită (declarativă), raportându-se la conținuturi verbale sau imagistice evidențiate prin probe de recunoaștere, și implicită (nondeclarativă sau procedurală). A doua formă include reguli de execuție, deprinderi motorii sau cognitive
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
sarcină întreruptă ar trebui să fie mai bine memorată decât una dusă la bun sfârșit; c) tonusul afectiv, elementele considerate plăcute de către subiect tinzând să fie mai bine reținute decât cele considerate dezagreabile; faptul se observă experimental numai într-o evocare amânată, în cadrul memoriei de lungă durată. Rezultatele experimentale anterior sintetizate sunt compatibile cu ipotezele lui Freud. El presupune că Eul se apără de amenințările pe care le constituie tensiunile și conflictele prin diferite mecanisme, dintre care unul constă în refularea
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de lungă durată. „Memoria operează o alegere între impresiile ce i se oferă”, afirma acesta în Psihopatologia vieții cotidiene (1901), precizând că dintre amintirile puternic amprentate afectiv „nu se uită nimic fără motiv”. Aceste sumare considerații referitoare la mecanismele de evocare și reconstrucție ale memoriei individuale explică, în parte, „uitarea” consecințelor decretului antiavort. Psihanaliza atribuie un rol principal memoriei. Nevroza se bazează, în principal, pe această tulburare specifică a relației cu trecutul care este refularea. Subiectul a îndepărtat din conștiința sa
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
avortul ca omucidere. În planul memoriei individuale - așa cum se observă și din prezentarea datelor reieșite din studiul de caz multiplu -, pentru cel care a trăit amintiri umilitoare și foarte dureroase este o cruzime să-i ceri să le retrăiască prin evocare. Studiind literatura memorialistică și jurnalele unor autori care au trăit experiențele traumatizante ale lagărelor și închisorilor secolului recent încheiat, Todorov (1995) reliefează două forme de amintire. Într-o primă formă, evenimentul poate fi păstrat literal, astfel că un segment tragic
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și combinare este în mod necesar orientat de căutarea nu a adevărului, ci „a binelui” (Todorov, 1995, p. 50). Dar ce e binele oare? Apelurile la comemorarea victimelor anticomunismului în raport cu „uitarea” consecințelor decretului antiavort presupun precizări privind scopul și utilitatea evocării. Unul dintre motivele cultului memoriei victimelor „luptei de clasă” ar fi că aceia care îl practică dobândesc unele privilegii în cadrul societății aflate în procesul schimbării. Rolul de victimă asigură un privilegiu moral și politic durabil. Cazul foștilor opozanți este legitim
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
ar fi că aceia care îl practică dobândesc unele privilegii în cadrul societății aflate în procesul schimbării. Rolul de victimă asigură un privilegiu moral și politic durabil. Cazul foștilor opozanți este legitim, nu și al acelora care obțin foloase doar din evocarea lor în ipostaza de „neobolșevici ai anticomunismului” (Michnik, 2001, p. 50) prin stereotipii verbale consacrate în urmă cu o jumătate de secol. Pe termen lung, în „moștenirea” legislației antiavort poate fi conținut și „sindromul neajutorării învățate” (Seligman, 1975), ce explică
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
1995, p. 54) cu referire la „abuzurile memoriei” postnaziste și comuniste. Un individ, fie și numai în rolul de membru al unei familii, își asumă ipostaza privilegiată de victimă pentru că astfel le poate atribui celor din jur rolul de vinovați. Evocarea amintirilor de profundă intimitate ale femeilor ce-au suportat consecințele avorturilor provocate nu este în avantajul statusurilor de soții și mame și, desigur, lezează relațiile și credințele lor religioase. Fără intenția de-a ne afilia acelor „militanți ai memoriei” ororilor
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
tracului exagerat. Urcă pe scenă ca actor o singură dată în stagiunea 1912-1913, în rolul Zitophanes, din Martira de Jean Richepin, piesă pe care o tradusese el însuși. Între 1891 și 1957 colaborează cu versuri, traduceri, articole pe teme diverse, evocări, comentarii la un mare număr de periodice, între care „Lumea ilustrată”, unde debutează, la cinsprezece ani, în 1891, cu Sonet și Glossă, „Noutatea”, „Evenimentul”, „Viața literară și artistică”, „Viața românească”, „Mișcarea”, „Însemnări ieșene”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a., semnând cu inițiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
purtând titlurile generale Chira Chiralina (1982) și Viața lui Adrian Zograffi (1983), însumează opera de expresie românească și reprezintă o remarcabilă contribuție la integrarea prozatorului în panteonul spiritualității naționale. Aceeași menire o au Neranțula și alte povestiri (1984) și Amintiri. Evocări. Confesiuni (1985), volume în care editorul a inclus, în tălmăcire proprie, texte scrise de Panait Istrati în limba franceză, însoțite de bogate note și comentarii. În Corespondență cu scriitori străini (1988) e transcrisă și tradusă corespondența dintre Istrati și Georg
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290039_a_291368]
-
fi iubit pământul, introd. Al. Oprea, București, 1969, Neranțula, pref. Apostolis Monastirioty, București, 1970, Cum am devenit scriitor, îngr. trad., Craiova, 1981; ed. I-II, îngr. trad., București, 1998, Neranțula și alte povestiri, îngr. și pref. trad., București, 1984, Amintiri. Evocări. Confesiuni, pref. trad., București, 1985, Corespondență cu scriitori străini, îngr. trad., București, 1988, Spovedanie pentru învinși, pref. trad., Cluj-Napoca, 1991, Pelerinul inimii, îngr. și pref. trad., București, 1998, Chira Chiralina și alte scrieri, îngr. Eugen Blăjan, București, 1999, Opere, II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290039_a_291368]
-
Ce opune el acestei apocalipse, Infernului care a luat locul visului?! Aparent, proiectul, iluzoriu, al unei reveniri la matcă, la origini, în miezul propriei ființe. De fapt, cu nostalgia extazului, în miezul ființei. În realitate, proiect irealizabil, suplinit însă de evocarea locurilor prin care a trecut cândva. La urma urmelor, singurul proiect la care Cioran ține cu adevărat este cel al melancoliei. Numai ea, pare să spună Cioran, întemeiază. Numai absența dă sens. Oricum, el substituie vidul cu nostalgia. În vid
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
și legile care o conduc, iar locatarii lui, „solarienii”, „îngerii chilugi”, sunt un amestec de candoare și brutalitate. Evadarea din acest univers ostracizant se face în visare, în literatură, în argou, adoptat ca scut. Tonul rămâne sentimental, melancolic, specific unei evocări a despărțirii de copilărie și adolescență. SCRIERI: Nopțile migratoare, pref. Alexandru Paleologu, București, 1972; Zodia măslinului, București, 1974; Cartea runelor (Adaos la Parnasul dacic), București, 1976; Dați ordin să înflorească magnolia, București, 1977; Viața la treizeci și trei de ani, București, 1981
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]
-
București, 1986, vol. IV, pref. Ov. S. Crohmălniceanu, București, 1988, vol. V, pref. Mircea Martin, București, 1993, vol. VI, postfața edit., București, 1994, vol. VII, București, 1998, Opere, I-V, București, 2000-2003. Repere bibliografice: Ornea, Actualitatea, 140-144; Z. Ornea, O evocare tulburătoare, RL, 1996, 36; Barbu Cioculescu, Războiul cărților, tristețea memoriei, CNP, 1996, 8; Barbu Cioculescu, Reîntoarcerile Corneliei Pillat, VR, 1996, 9-10; Corina Anghel, „Eterna reîntoarcere”, CNP, 1997, 5; Daniel Cristea-Enache, Lumini și umbre, CC, 1997, 5-7; Gabriel Dimisianu, O lume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288817_a_290146]
-
titlu. Sprijinindu-se în primul rând pe text, comentariul argumentează cu eleganță și nu evită formularea directă, fără echivoc a judecății de valoare. Accentele deliberat polemice feresc demonstrațiile de uscăciunea expunerilor documentar-universitare. A doua secțiune se încheagă mai ales din evocări ocazionale. Mai interesante sunt intervențiile din cel de-al treilea grupaj, reprezentând răspunsuri la unele afirmații conjuncturale, ceea ce nu îndreptățește seriozitatea cu care sunt combătute de autor. Spiritul disputei transmite comentariului o anume oralitate, absentă în studiile mai dezvoltate. Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287822_a_289151]
-
încărcat de emoție și pietate, după o prelungită ședere în Umbria verde (Sfântul Francisc din Assisi și spiritul franciscan, 1942). Pe fundalul unei epoci în care luminile se întretaie violent cu întunericul, faptul biografic se întrețese cu legenda iradiantă în evocarea, presărată cu inspirate descrieri, a lui „Il Poverello”, „noua întruchipare a lui Iisus pe pământ”. O apariție enigmatică acest sfânt, cândva dedat unei vieți ușuratice, de petreceri, și căruia zguduirea unor revelații avea să-i stârnească „sublima nebunie idealistă” ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]