2,256 matches
-
neterminate, ori chiar numai proiectul, căci îl atrage irepresibil nu atât ceea ce este actual într-o operă anume, cât ceea ce a rămas potențial și poate fi recuperat, în mod miraculos, prin rescrierea sa cu mijloacele, intuiția și harul creator al exegetului. Iată de ce el sondează nu nivelul „neptunic“, ci pe cel „plutonic“ al liricii eminesciene. Cum s-a remarcat însă, I. Negoițescu este într-adevăr călinescian prin arta și plăcerea de a cita, prin comparatismul lui insolit, printr-un anume histrionism
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
predilecte ale lui Shakespeare o constituiau, de asemenea, eseurile lui Montaigne ; nu e izbitor de semnificativă această opțiune la doi dintre cei mai mari oameni de teatru ai Angliei, al doilea fiind, atât ca actor, cât și ca regizor și exeget, principalul inovator ca interpret al primului ?) Nu ar fi prea hazardat a face din atitudinea față de Montaigne un test hotărâtor în privința calității spiritelor. Nu a valorii, nu a însemnătății, ci pur și simplu a calității omenesc-intelectuale, a disponibilității comprehensive, a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pe Eminescu sub semnul romantismului, ceea ce e un loc comun, dar el deosebește „marele romantism”, întemeiat pe o mistică a universului, de romantismul elocvent, precum și de cel minor, sentimental-depresiv, în genul lui Lenau (cu care a fost mereu comparat Eminescu). Exegetul ̀ îl scoate din categoria aceasta și îl plasează sub constelația lui Novalis, Arnim, Brentano, invocând filozofia romantică ilustrată de un Schelling, de un Baader și mergând înapoi până Alexandru Paleologu 134 la Jakob Boehme și la acel fundament originar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în care misticul german vedea substratul Creațiunii. Opțiunea lui Negoițescu pentru romantismul de esență plutonică este exclusivă, subsumându-i total postumele eminesciene. După el, antumele aparțin în totalitate neptunicului, oscilând între un romantism minor și un clasicism al clarității exterioare. Exegetul sugerează că abaterea poetului de la viziunea plutonică s-ar datora și faptului că abisurile acesteia l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ar datora și faptului că abisurile acesteia l-ar fi înspăimântat cumva, făcându-l să lase postumele în stare „pre-poetică”. În orientarea spre neptunic, adică în retragerea pe poziții mai liniștitoare, poetul ar fi cedat și îndemnurilor lui Maiorescu, cărora exegetul le atribuie și lunecarea spre o discursivitate filozofică preponderent schopenhaueriană. I. Negoițescu minimalizează influența lui Schopenhauer, socotind că Eminescu ar fi avut afinități mai profunde cu alți gânditori, bunăoară și cu un Fechner pe lângă cei pomeniți mai înainte. Dar oricâte
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
produce o personificare, o prozopopee a neantului. Ei, bine, prozopopeea neantului este formula care definește arta și creația lui Caragiale, nu numai a lui, firește. Există în aparițiile extraordinare ale lui Caragiale acest element, pe care l-au semnalat acuma exegeții mai recenți (în urma modei fecunde aduse de teatrul absurd, de Ionescu, de Beckett), care au tot investigat pe Caragiale din perspectiva vidului, a vacuității, a inexistenței ! Ceea ce este foarte just, foarte corect, adăugând, la sfârșit, că nu e suficient. Atât
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
precise, fundamentale în domeniu. A considera a priori superficiale articolele, cronicile și eseurile și abuzivă culegerea lor nu denotă decât lenea minții și carențe de cultură. Ce tip de critic este Andrei Pleșu ? El nu e propriu-zis un comentator, un exeget ; e un interpret, dar nu în sensul de hermeneut, ci în acela de artist, de interpret al unei partituri. Iată ce spune el, deconspirându se, în câteva rânduri din textul consacrat lui Goethe : „Histrionismul înalt e în același timp mai
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
noi toți? Mântuitorul, răspunzând, le-a zis: Cum se face că nu vă iubesc la fel de mult ca și pe ea?” Dan Brown nu uită să invoce acest pasaj În dosarul lui de mărturii pro domo. Mărul discordiei Între savanți și exegeți este sensul acestui „sărut pe gură”. E vorba de un gest ritualic sau de unul erotic-pasional? Sărutul trebuie pus În legătură cu semnificația termenului koinonos! Textul copt folosește acest termen grecesc pentru a descrie relația dintre Isus și Maria Magdalena. Ei formează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
și la cum se traduce ultima parte? Hetaire mai apare, la Matei, de două ori, În gura stăpânului care-l pune la punct pe lucrătorul nemulțumit de răsplată și În gura Împăratului care-l ceartă pe nuntașul Îmbrăcat necorespunzător. Unii exegeți Îl interpretează ca pe un semn de ironie autoritară din partea lui Isus. Firește, prezența lui În alte două contexte mateine justifică o asemenea soluție. Nu trebuie trecut Însă cu vederea cel mai curent sens al termenului, „tovarăș”, „membru al unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
gândul inițial (vom vorbi mai Încolo despre „pocăință”), Înapoiază banii, se Îndepărtează de locul faptei sale și se spânzură. Un pas Înainte În acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, În cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea Începerii misiunii publice. Ele apar și la Marcu, și la Matei. Ultima Însă este creația lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau Înapoi”, părăsindu-L fără nici o ezitare. Isus nu-i cruță nici pe cei doisprezece, punând degetul pe rană: unul dintre ei nu va fi posedat, ca În Evanghelia după Luca, ci este chiar Satana. Exegeții au dreptate să se Întrebe, nedumeriți, referitor la acest pasaj: dacă Isus știe de la bun Început pe cine a ales, Înseamnă că apostolul care-L va preda trebuie exonerat de vina principală. El n-a făcut decât să Îndeplinească o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
aruncarea banilor În templu, urmată de retragerea (anahoresis) de la locul mârșăviei pune o stavilă Între el și complicii săi. Iuda realizează că a fost tras pe sfoară, că arhiereii n-au respectat Înțelegerea. El nu se pocăiește, așa cum afirmă unii exegeți și cum interpretează câteva tradiții vechi, ci e „cuprins de Îngrijorare”. Metanoia, „pocăința”, „convertirea” presupune ideea Întoarcerii la Dumnezeu, părăsit prin apostaziere. Metameleia Înseamnă cu totul altceva, Înseamnă disperare În fața unui act socotit ireparabil. Efectul „convertirii” este salvarea; efectul disperării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
el a căzut la pământ, crăpând În două. O veche tradiție susține că sufletul spânzuratului n-a putut ieși pe gură, din cauza sărutului sfânt al lui Isus, și atunci a ieșit prin stomac, provocând Împrăștierea viscerelor (sic!). În fine, alți exegeți trec totul În registrul ficțiunii. Iuda n-ar fi murit fizic, ci ar fi fost ucis simbolic odată cu părăsirea comunității apostolilor. Părăsind „secta”, el nu mai există, e ca și mort. Cred că, În acest caz, nu trebuie căutată o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
a constituit din timpul vieții lui Isus, nefiind o inovație tardivă a evangheliștilor, era absolut normal ca Iuda să fi participat la Cină de la Început până la sfârșit, Împărtășindu-se din darurile consacrate. „Oroarea” faptului respectiv ține de atitudinea subiectivă a exegeților, nu de faptul În sine. Din moment ce Isus a considerat normală Împărtășirea lui Iuda, de ce ne-am arăta noi revoltați? Chiar dacă există ambiguități și aici (Marcu și Matei lasă deschisă posibilitatea plecării trădătorului imediat după prima parte a Cinei), problema nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
PAGINĂ NOUĂ 3. Păcatul Împotriva Duhului Sfânt: incursiune biblică și patristică Nu există, probabil, În Noul Testament, o afirmație a lui Isus mai șocantă, mai provocatoare decât aceea referitoare la păcatul Împotriva Sfântului Duh. O recunosc atât Părinții Bisericii, cât și exegeții moderni, iar interesul nostru pentru subiect se datorează, În bună măsură, acestui „nerezolvabil” plin de mister conținut În cele trei pasaje din Sinoptice. Redusă la minima sa formulare, ideea se prezintă astfel: orice păcat poate fi iertat, chiar și cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
impune o noțiune vagă pe care ei spun că au preluat-o de la vechii Părinți și mai cu seamă de la cei greci. În plus, sensul literal al Sfintei Scripturi și explicarea lui, făcută cu temeinicie, sub controlul Bisericii, de către atâția exegeți de mare valoare trebuie să cedeze, după invențiile care sunt pe placul novatorilor, În fața unei exegeze noi, zise simbolice și spirituale; numai astfel Cărțile Sfinte ale Vechiului Testament, care și astăzi ar fi ignorate În Biserică, ca un izvor astupat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
relaționări inedite, V. înțelege să abordeze problemele literaturii române de pe poziția unui hermeneut plurivalent, de unde și multitudinea referințelor comparatiste, raportările la cei vechi ori la moderni, filiațiile docte, relevarea fondului autohton și datele despre circulația motivelor, toate din perspectiva unui exeget pătrunzător, totdeauna echilibrat, refractar paradoxului și aventurii. Sub semnătura sa mai apar Masca timpului (1926), Influența lui Hegel în cultura română (1933), cea dintâi micromonografie consacrată lui Ion Barbu (1935), Studii și portrete literare (1938). Cu totul remarcabil e volumul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
un fel de profesiune de credință, creația fiind văzută ca esență a existenței și totodată reflex al timpului în mers, iar cercetarea literară ca „formă de viață”; V. crede că orice lucrare de sinteză presupune dedicare și o laborioasă pregătire. Exegetul investighează acumulările în postura unui „om de știință”, atent la condiționările de ordin extern, ca și la resorturile interioare. Deși nu a elaborat o istorie a literaturii concepută ca atare, acoperă prin studii autonome secolul al XIX-lea în cvasitotalitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
este totuși corect, pendularea între admirație și condescendență, recunoștință și ingratitudine fiind vizibilă de-a lungul anilor în receptarea operei și a vieții. Accentele judicioase, observațiile pertinente (precum acelea referitoare la sporadica preocupare de critic literar, exacerbată de mai toți exegeții) sunt dublate de izbucniri „antimaioresciene”, autorul suspectându-i pe criticii postlovinescieni (Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu), spre exemplu, de oportunism, când, la centenarul junimistului, și-au declarat deschis aderența la doctrina sa estetică. Dacă, de obicei, defectul unui exeget este prea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
mai toți exegeții) sunt dublate de izbucniri „antimaioresciene”, autorul suspectându-i pe criticii postlovinescieni (Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu), spre exemplu, de oportunism, când, la centenarul junimistului, și-au declarat deschis aderența la doctrina sa estetică. Dacă, de obicei, defectul unui exeget este prea marea apropiere, afecțiunea împinsă la idolatrie pentru subiectul abordat, nu același lucru se poate afirma despre D. Departe de a-l supraevalua pe Maiorescu, dimpotrivă, el selectează acele trăsături caracterologice deloc favorabile „portretului robot” pe care încearcă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
supraevalua pe Maiorescu, dimpotrivă, el selectează acele trăsături caracterologice deloc favorabile „portretului robot” pe care încearcă să i-l întocmească. Ambiția, dorința de a străluci, de a domina impunându-se mai totdeauna prin opoziție fac din mentorul junimist, după opinia exegetului, un om lipsit de sentimente, de căldură, apreciat de semeni, dar nu și iubit. Dionisiac, Maiorescu s-a vrut apolinic: „Ardeleanul coleric s-a adăpostit în armura englezului flegmatic”. „Masca” pe care Maiorescu a oferit-o contemporanilor l-a modelat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
riguros, pertinent, consecvent cu tema enunțată, „la „obiect” sau „la chestie”, cum zicea rigurosul Maiorescu, de a folosi propoziția sau fraza scurtă, tipică și semnificativă galilor și Românilor. Acuratețea stilistică mi-a lipsit Întotdeauna, concizia, claritatea; și, bineînțeles, pletora de exegeți care mi-au comentat textele de-a lungul anilor nu s-au privat de a observa acest lucru, cu un prisos de ironii și sarcasme, tipice, și ele, literaților de la „Dunărea de jos”. Un nu știu ce „demodat” sau „provincial” pare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aflat o știre de interes atât pentru mine, cat și pentru soție, inaugurarea la Montevideo a celei de a XI-a ediții a "Festivalului internațional de tango". După cueca chiliană și samba braziliană, doream să cunosc tangoul "la el acasă" (exegeții susțin că Tangoul s-a născut în Rio de la Plata, respectiv, în Argentina și Uruguay), așa că am participat atât la concertele susținute de formații din America Latină, SUA, Europa și... Japonia și la serile de dans din Piața Cagancha, unde am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Cioran, citim în antologia aceasta a lui, uitată de el însuși, ce a ales dintr-un ansamblu imens. Citim și ne place, dar uităm, neavând la îndemână an samblul, natura și calitatea alegerii sale, care îl definesc și de care exegetul lui viitor va trebui să țină seamă. Eu, din puținul cât mi-a fost dat să mă pricep, am avut im presia că alegerile lui au fost inspirate de geniu, de geniul său. Totuși, în virtutea relației privilegiate a traducătorului cu
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
grup mult mai mare de cititori avizați ? Și, despre a cui vedere și simțire este vorba ? A naratorului din narațiunea sus-pomenită, a lui Caragiale-autorul, a cititorului căruia i se deschid ochii și simțurile ? În mod cert, o bună parte dintre exegeții operei îl identifică pe Caragiale ca autorul dotat cu o astfel de sensibilitate ieșită din comun pentru că înțelegem numaidecât că această sensibilitate nu are nimic de-a face cu patologia nervoasă, cu neurologia sau psihiatria. Este vorba de o formă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]