1,156 matches
-
1998), incitantă se arată mai ales analiza stărilor psihologice ale protagonistei, o exilată la New York, căreia i se radiografiază atent metamorfoza interioară. Și poezia scrisă de R., prezentă în volumul Învățarea lumii (1998), este o proiectare parabolică, cu unele accente expresioniste, a unor stări interioare dramatice, majoritatea derivate tot din condiția înstrăinării. SCRIERI: Lecturi moderne, București, 1978; Dumitru Radu Popescu, București, 1981; Civilizația romanului, I-II, București, 1983-1991; Totdeauna toamna, București, 1988; ed. (Timpul celor aleși), București, 1999; Viața pe fugă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289393_a_290722]
-
zărilor, - / de poți!” După Goga, C. este al doilea poet tribun reprezentativ provenind din Transilvania: mai vârtos, mai puțin atins de „jalea” contemporanului său. Plachetele Versuri (1925) și În robia lor (1926), centrate pe ideea de mesianism, într-o retorică expresionistă - în care eul exacerbat e comparabil cu vibrantul „noi” al lui Goga -, sunt în acest sens edificatoare. Alte câteva plachete - Mâine (1928), Printre oameni în mers (1933) și Minerii (1937) - probează că, salutând cu Whitman Firul de iarbă, trimițându-și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
copilăriei) - „somnoros”, „frumos, fantastic și nepriceput” - se face fără regretele lui Goga și Blaga, mitologia de acum a lui C. tinzând spre aeroplan și uzine (titlul În fabrică se repetă); pașii i se împart între realități contrastante. Ceva din grafica expresionistă a unor Georg Grosz și Franz Masereel, vibrații din Țara de piatră a lui Geo Bogza se reactivează în rostirea lui C., eșuând nu o dată în redundanță, în clișee și poncife. Fie pe latura monumentalizantă, fie pe cea polemică (violent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
asprime și vigoare: „veac de veac, ne-ncetat, / muntele fostu-ne-a pat,/ pat fulgerat,/ sângerat/ [...] Dormit-am prin brazi, prin brădui,/ cu auzul pe inima lui...” Dacia lui Eminescu și Moldova lui Sadoveanu sunt astfel reinterpretate printr-un ochi vizionar expresionist și cu o elementaritate scitică. Poezia de după război evoluează în două direcții, complementare: o poezie a „desțărării” și a solitudinii, scăldată în tonuri elegiace și, pe de altă parte, evocarea țării ocupate - paradis devastat și înlăcrimat, în linia liricii lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
producție în economia contemporană a devenit: a) criza de materii prime b) poluarea c) informația d) globalizarea 2) Marcați litera corespunzătoare răspunsului pe care îl considerați corect: Pictorii care fac din lumină elementul principal al compoziției lor se numesc: a) expresioniști b) abstracționiști c) suprarealiști d) impresioniști 3) Marcați litera corespunzătoare răspunsului pe care îl considerați corect: Procesul de înlocuire a muncii fizice a omului cu munca mașinilor se numește: a) capitalism b) revoluție agrară c) eră tehnologică d) revoluție industrială
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
pe mine!" Jurnal de idei, Viorel Rotilă, • Contemplatorul solitar, Dan Stanca • Convorbiri euharistice (vol. 1), Dorin Popa • Curtezane și pseudocurtezane, Elena Macavei • Datoria împlinită, Mihai Pricop • Despre muncă și alte eseuri, Mihai Pricop • Din alchimia unei existențe, Viorel Rotilă • Drama expresionistă. De la Strindberg la Zografi, Miruna Bostan • Gînduri despre Nae Ionescu, Dan Ciachir • Incertitudinile prezentului, Gustave Le Bon • Însem(i)nările magistrului din Cajvana, Luca Pițu • Jurnal (1931 1937), Petru Comarnescu • Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian • Luciditate și nostalgie
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
putem nimic lua din ea fără a distruge toată combinația."4 Drama burgheză, apoi cea romantică, va menține și ea această unitate. Ea nu va fi repusă în discuție, în teatrul occidental, decât la începutul secolului al XX-lea, de către Expresioniști, în țările Europei de Nord, de Jarry, apoi de Apollinaire și de Suprarealiști în Franța, când teoriile asupra inconștientului vor fi făcut bucăți imperativul coerenței logice. Dacă Lope de Vega păstrează unitatea de acțiune, el refuză în schimb constrângerea unităților
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au fost formați de Stanislavski, chiar dacă i-au respins principiile, descoperă publicului francez numeroși autori străini, în special pe Cehov, Strindberg, Schnitzler, Bernard Shaw, Pirandello. Baty, căruia îi plac regiile scenice complexe, spre deosebire de ceilalți trei, îndrăgostiți de sobrietate, introduce tehnicile expresioniste pe scena franceză. Nu mai mult decât Copeau, nici Cartelul nu îi realizează dorințele, din lipsa mijloacelor financiare. Georges Pitoëff moare în 1939, ceilalți trei imediat după război, Dullin în 1949, Jouvet în 1951, Baty în 1952. Dar efortul lor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și de vidul semiotic și ontologic - „acum vom trăi mâine. / astăzi e prea târziu”. Războinicul cu ciorapi de piele continuă această radiografiere a cotidianului, însă aici faptul comun este nu o dată supus insolitării generatoare de imagini stranii, simbioză de tehnică expresionistă și suprarealistă: „soția eschimosului își dezbrăca / rochia din blană de focă / și imediat după aceea / săniile pornesc din partea de sus a sânilor / trasează în goană lungi semne sângerii”. Discursul liric e mai puțin segmentat, eliptic și abrupt, conservându-și totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
și în tematica prozei sale. Risipite în presă, articolele critice și de opinie exprimă nevoia unei estetici proprii locului și momentului istoric, care, nerevendicându-se explicit de la nici una din direcțiile ideologice interbelice, continuă într-o oarecare măsură gândirismul. De factură expresionistă, „goticul moldovenesc”, cum a fost definit specificul literaturii iconariste, își căuta sursele în romantismul german și în fenomenul Sturm und Drang-ului, S. mizând pe capacitatea provinciei, concept aproape filosofic, de a resuscita energiile creatoare și de a fixa destinul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
Deși inspirate, în general, din lumea satului, aceste proze par să fie mai degrabă vehicule pentru câteva obsesii tematice, precum copilul, femeia, regresiunea în primar sau revelația mistică, ceea ce nu le transformă în monografii ale spațiului bucovinean, ci în consecința expresionistă a unei stări de spirit. Chiar și cel mai reușit roman, Ion Aluion (1938; Premiul „Ioan Al. Brătescu-Voinești” al Ministerului Educației Naționale), ce ar fi permis o dezvoltare realistă, pare să prevestească literatura care cultivă absurdul și existențialismul. Există un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
și cel mai reușit din punct de vedere estetic, P. se relevă ca un scriitor greu de anexat unui curent sau unei generații: scopul său pare a fi singularitatea de dragul singularității. Într-o oarecare măsură, povestirile pot fi afiliate canavalei expresioniste prin predilecția pentru cronotopul universului închis, prin reprezentarea (schematic) contorsionată a lumii, populată de oameni-voci-manechin. Majoritatea prozelor sunt parabole și par a fi construite, într-o manieră bizară, prin înțesarea metaforelor sau a nucleelor liricoide sau eseistice pe un vag
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
Richard Dehmel [...], în notele de regie la dramă să Der Mitmensch (1895) subliniază diferența între două feluri de pauze în vorbire : punctele de suspensie = pauză scurtă, linioara = pauză lungă. Aceste grafeme au fost adoptate ulterior în mod deliberat de unii expresioniști. Așadar, frecvență mare a ambelor semne de punctuație în ediția princeps a Poemelor luminii ne pune în fața unui fenomen de adopțiune și de integrare [...] în mișcarea expresionista. " (" Richard Dehmel [...], dans șes notes de régie à son drame Der Mitmensch (1895
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
pauză lungă. Aceste grafeme au fost adoptate ulterior în mod deliberat de unii expresioniști. Așadar, frecvență mare a ambelor semne de punctuație în ediția princeps a Poemelor luminii ne pune în fața unui fenomen de adopțiune și de integrare [...] în mișcarea expresionista. " (" Richard Dehmel [...], dans șes notes de régie à son drame Der Mitmensch (1895) souligne la différence entre deux types de pauses dans le discours : leș points de suspension = pause brève, le tiret = pause longue. Ces graphèmes ont été adoptés ultérieurement
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
dramă modernă a identității. Act de omagiu la adresa "eternului feminin", majuscula "L" nu este mai puțin un semn al "eternului narcisism" al poetului. Această coincidență prin care se ambiguizează o literă îi conferă o valoare specială, care depășește retorica grafiei expresioniste, dedublând un element al mitologiei tradiționaliste, convenționalizate (Luna) cu un element secret, inavuabil parcă, al mitologiei personale (Lucian). Majuscula devine astfel un fel de metaforă a reflectării eului într-o îndoita oglindă : sinea să și femeia, marcați printr-un unic
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
amintesc acest lucru este pentru că nu văd decât o asemănare schematica, mai mult tipografica. În fond, eu n-am avut nicio admirație pentru acest poet. El reprezintă impresionismul german, pe când eu aș putea să am până la un punct legătură cu expresioniștii. " (" [...] îl est vrai que d'aucuns m'on accusé qu'on sent l'influence allemande dans Leș poèmes de la lumière, surtout l'influence d'Arno Holz. Și je rappelle cela, c'est parce que je ne vois qu'une ressemblance
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
lui Ioan Alexandru), exterior, decorativ, a cărui artificialitate se complică până la ermetism și manierism, tendință accentuată în volumele următoare. „Universul poetic”, „imaginea” sunt construite, livrești, circulare, închise. Ele comunică de fapt lipsa de comunicare, de fior liric, o absență. Țipătul „expresionist” este mai mult tăcere, ecoul unui sunet, încremenire. Natura se denaturalizează, peisajul se construiește din afară și rămâne exterior, legătura cu eul liric se estompează, sub presiunea unei imperioase nevoi de obiectivare, de distanțare - un „exod” al eului din propriul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285416_a_286745]
-
particular fiind acela oferit de Paciurea, atras de dimensiunea chimerică, fantasmală a universului poetic eminescian și de figura proteică, tragică a artistului de geniu. Tema chimerelor străbate întreaga operă paciureană, marcată și de o vână rodiniană și de o patină expresionistă în cele două sculpturi care apar în preajma Primului Război Mondial, Zeul războiului și Sfinx. Tema chimerei, a sfinxului, îndelung utilizate ca teme decadente, apar la Paciurea reinterpretate într-un sens ontologic, simbolic-creaționist, care le sustrage sensibilității decadente. Paciurea tematizează prin intermediul chimerelor efortul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
multor tendințe, este asimilat naturalismului prin elementele unei autobiografii psihologizate și printr-o încadrare întrucâtva realistă a tablourilor sale, este socotit simbolist de către Rapetti, apare uneori ca reprezentant al expresionismului, deși, spre exemplu, Dietmar Elger 25 nu-l include printre expresioniști, ci printre pictorii care au exercitat o influență în acest sens alături de Van Gogh, James Ensor, Paul Gauguin, Robert Delaunay. Iar printr-o serie de teme și printr-o atmosferă crepuscular-angoasată o parte a picturii sale poate fi arondată decadentismului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aceste personaje sunt contorsionate, strivite de o presiune enormă, absorbite în propriul lor chin, iar seriile de desene preparatorii scot și mai mult în evidență acest aspect. Ion Frunzetti face o descriere sculpturii lui Dimitrie Paciurea, pe care o consideră "expresionistă", în termeni care răspund însă sensibilității simbolisto- decadente. Paciurea concepe un Eminescu ieșit din zona puterilor infernale, a "plutonicului" (Ion Negoițescu), un geniu damnat, bântuit de himere, în corpul căruia se zbat înlănțuite trupurile damnaților eterni, pe care criticul îi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Eminescu, declarat sub influența acestuia, a văzut viața ca vis"276. De asemenea, un bronz al lui Paciurea, intitulat " Masca geniului", relevă ponderea pe care o conferă sensibilitatea simbolistă abordării temei geniului. Fruntea acestuia apare deformată spre monstruos, exagerarea circumscrisă expresionist are în vedere reprezentarea capacității cognitiv-vizionare a geniului. Sculptorul alege să ilustreze printr-o licență anatomică faptul că gândirea poetului ca geniu iese din sfera performanțelor obișnuite. Părul ia aspectul flamboiant al romanticilor, așa cum se poate vedea în machetele pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fi extras contextului cultural în care se formează, având ca numitor comun sensibilitatea simbolistă, himerele sale evidențiază din plin acest lucru. Paciurea nu este nici pe de parte un teoretician, însă sculpturile sale suportă influența simbolistă chiar cu o notă expresionistă în cazul câtorva. Tema sfincșilor și a himerelor este una decadentă-simbolistă, Paciurea putând fi integrat din punct de vedere tematic acestei estetici, viziunea artistului modifică datele încadrării tematice. Dacă Madona Stolojan reprezintă un accidental efect Art-Nouveau survenit ca urmare a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sale, cea de dinainte de Primului Război Mondial, Cap de Sfinx și Zeul războiului, expresii ale unei evidente sensibilități simboliste. Pentru Ion Frunzetti, sculptura aceasta nu urmează linia unei sensibilități Jugendstill, simboliste, criticul de artă evidențiind dimensiunea sa realistă cu o "inerentă" notă expresionistă. Chiar dacă decorativismul, simbolismul, Jugendstil-ul nu reprezintă o opțiune pentru artist, nu putem face abstracție de ele când efectul obținut le invocă stilistic. Acest unghi insolit al unei estetici neasumate, rezultantă a rezolvării unei probleme tehnice, afirmă totuși un spațiu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ar facilita o lectură paralelă și o interpretare a Zeului războiului ca un sfinx modern, un avatar al acestuia, reprezentare a unui geniu rău al unei umanități aflate în criză. Aceasta este zona în care poate fi decelată o notă expresionistă a sculpturii sale. De data aceasta, tot ceea ce era distructiv pentru decadenți și simboliști, plasat emblematic sub semnul acestui animal mitologic, sfinxul, și a feminității agresive, este trecut acum în patrimoniul unei masculinități războinice. Petre Oprea citează o foarte interesantă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Maniu, pentru care poemul "Salomeea" se poate constitui ca punct de inflexiune între maximul formulei inovatoare, moderniste, și minimul formulei tradiționaliste, neobizantine, care-l determină pe critic să-l decreteze drept precursor al lui Blaga. Ovdiu S. Crohmălniceanu semnalează filonul expresionist atât în proza, cât și în poezia acestuia, pornind de la corelatul imagologic al literaturii, atrăgând atenția că stilul "bizantinizat" în poezie nu trebuie numaidecât asimilat expresionismului, fiind marca decorativismului secesionist sau a Jugendstil-ului, fără a invoca nicio transcendență. "Peste
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]