1,278 matches
-
autonome. Din această concomitență rezultă întregul drum istoric al cunoașterii, al problematicii acesteia, al formelor pe care aceasta le-a îngăduit în momente anumite ale istoriei sale. Coincidența lor este dovada unei lucrări "unitare" a conștiinței distribuitoare: de aici semnificația fenomenologică a sa. Coincidența celor două acte de distribuire prin împărțire (a logos-ului și a umanului) reprezintă, așadar, un veritabil fenomen, înțeles aici ca un fapt care condiționează toate actele semnificative ale unui domeniu de "exercițiu", în cazul acesta fiind
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dă pe sine, în așa fel încât el este ceva; și, desigur, trebuie să fie, altminteri nefiind posibilă nici măcar ipoteza: dacă există ceva ... Însăși ipoteza aceasta cere existența, ceea ce face ca ipoteza să devină, paradoxal, o "idee" apodictică. În termeni fenomenologici: nimicul dat ca atare este un fapt de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
corespondență. Observație despre întrebare Momentul aristotelic, deși mai vizibil în istoria cunoașterii datorită întemeierii directe în el a "formelor" de discurs omologate în sensul valabilității lor necondiționate pentru ceea ce se numește cunoaștere, are multe aspecte care trebuie elucidate din perspectivă fenomenologică. În felul acesta, ar putea fi sesizate și din unghiul unei (abia vizibile) atitudini non-judicative aspectele judicativ-constitutive pe care momentul aristotelic le-a legitimat. Pentru aceasta, voi lucra mai departe judicativ. Și de aceea se cuvine spus, din capul locului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceea el poate fi bătut, filosofic, doar în sens de recunoaștere a sa, adică re-făcându-l de la un capăt la altul, la acest capăt din urmă ivindu-se ceea ce a fost căutat de la început: non-judicativul. Din această perspectivă, reducția (de tip fenomenologic) este, totodată, refacere a drumului construcției judicative și recunoaștere, printr-o conștiință "întemeietoare", a limitelor proprii judicativului datorită (re)cunoașterii non-judicativului. O asemenea "metodă" este cu totul necesară demersului de față. Non-judicativul, gândit după cantitate singurul criteriu care poate funcționa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
multe înțelesuri: a) termen într-o enunțare; b) formă a gândirii care oglindește esența unui lucru; c) noesis, un fel de intuiție intelectuală, de prindere nemijlocită a universalului 23; foarte apropiată de conceptul husserlian de "intuiție eidetică", chiar de cel fenomenologic, în general, de "intuiție categorială" (mai cu seamă de "actul ideației"), totuși fără a se confunda cu acestea. La începutul Categoriilor, Aristotel discută despre cuvinte legate în propoziție și cuvinte fără legătură. Dar legătura cuvintelor presupune o formă logică și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui "obiect", în acest caz, al cuvintelor care, în mod necesar, trebuie să fie legate pentru a îndeplini chiar și simple roluri de comunicare, legate însă pentru a enunța "stări de lucruri", într-un înțeles wittgensteinian (nu însă în înțeles fenomenologic, fiindcă potrivit acestuia din urmă o stare de lucruri poate fi "semnificată" și prin simpla noțiune). Așadar, este firesc să fie angajată o perspectivă ontologică în discurs, deschizând astfel o cale pentru problema adecvării cuvântului la lucru, mai bine-zis, a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sus au fost doar semnalate. Formularea lor ca atare și încercarea de a construi o soluție nu sunt posibile decât în contextul reducției judicative a dictaturii judicativului. Dar ele trebuie, deocamdată, semnalate și încadrate într-o interpretare "istorică", deodată și "fenomenologică" în intenție, pentru că toate instanțele semnalate unele cu semnificații ontice, altele lingvistice, logice, ontologice reprezintă sensuri ale reconstrucției fenomenului de-naturării logos-ului sau formalizării sale, sensuri posibile printr-o conștiință a "relației de semnificare", cum ar spune Husserl, pe care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensurilor tematice pentru lucru și cuvânt (și pentru ontic și lingvistic), s-ar cuveni încă o precizare, referitoare la diferența dintre judecată și propoziție (enunțare), cu atât mai mult cu cât în contextul "logicii noi" (simbolice), fenomen care, din perspectivă fenomenologică, reprezintă o reformalizare a logos-ului, numai propoziția (ca simplă enunțare, dacă nu chiar ca o simplă succesiune de simboluri) poate avea valoare de adevăr (poate fi adevărată sau falsă), fiind socotită, după îndelungi prelucrări ale ideii de adevăr-corespondență și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
noțiune, în context judicativ. Sau putem socoti valabil scenariul kantian al constituirii cunoștințelor prin contribuția formelor a priori ale facultății de cunoaștere, de fapt, a apercepției originar transcendentale, a categoriilor "aplicabile" la "obiecte" prin schemele temporale ale imaginației; sau scenariul fenomenologic al "umplerii intuitive, al "sintezei" și al "ideației" (Heidegger, după Husserl), desprinzând din toate acestea ceea ce ar corespunde unui "lucru" anume și unui "nume" determinat. Dar ne putem baza pe intuiționiști și pe unii fenomenologi, admizând un fel de intuiție
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în cele două ipostaze ale sale, adecvarea și corespondența, adică noțiunea și adevărul. Dincolo de diferențele dintre cele două "logici", pe care am încercat să le pun în evidență, rămâne identitatea lor constitutivă și apartenența lor la dictatura judicativului. Reconstrucția propriu-zis fenomenologică a diferenței dintre cele două "logici", precum și a identității lor constitutive, va fi operată în contextul tematizării fenomenului reformalizării logos-ului, temă aparținând reducției judicative. 1.4. Cercetare formală a relației predicative în ipostaza sa cea mai simplă, S este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Oricum, în orizontul judicativului omnipotent, enunțul S este P constituie cel mai simplu și, totodată, cel mai problematic enunț. Principiile logice (cele trei amintite) au și ele un conținut (un "obiect"), nefiind funcții pure a priori sau acte constitutive neintenționale, fenomenologic vorbind (imposibile, de altfel, și unele și celelalte). Dar conținutul nu le aparține, nu le este propriu, pentru că ele nu sunt constitutive ca atare față de acesta, ci doar "regulative" (asemenea principiilor regulative ale intelectului, la Kant, anume analogiile experienței și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la) "lucrurile însele", devenind rostire esențială: tăcere judicativă și esență a lucrului, așa cum, pe baze non-judicative, totuși, "noetice", reușește, uneori, filosofia.40 Un exemplu potrivit pentru ideea ultimă, dovadă, totuși, de încercare de forțare a limitelor judicativului constitutiv, este "maxima" fenomenologică "La lucrurile însele", susținută de reconstrucția cunoașterii pe temeiul faptului intenționalității, al intuiției categoriale și eidetice și al originarității a priori-ului și care presupune în aceeași măsură "lucrul ca atare" și actul prin care acesta este preluat (și, cred
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că ele sunt deja constituite, într-o oarecare măsură (aparțin ante-predicativului); apoi, prinse în acest joc al operației de predicare, ele devin semnificative propriu-zis logic. O tematizare firească a acestor probleme, aparținând fenomenului dictaturii judicativului, este posibilă pe baza tehnicilor fenomenologice, pentru că ele admit, ca regulă de metodă, diferența dintre cele două atitudini, naturală și fenomenologică, în felul acesta căpătând șansă dezvăluirea "condițiilor de constituire" atât ale semnificației ontice a ceea ce socotim că există evident și obiectiv (subiectul înainte de predicare, neobiectualizat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
joc al operației de predicare, ele devin semnificative propriu-zis logic. O tematizare firească a acestor probleme, aparținând fenomenului dictaturii judicativului, este posibilă pe baza tehnicilor fenomenologice, pentru că ele admit, ca regulă de metodă, diferența dintre cele două atitudini, naturală și fenomenologică, în felul acesta căpătând șansă dezvăluirea "condițiilor de constituire" atât ale semnificației ontice a ceea ce socotim că există evident și obiectiv (subiectul înainte de predicare, neobiectualizat), cât și ale resemnificării "logice" a acestui ceva (subiectul logic, împreună cu predicatele sale; S obiectualizat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în structura sa, a două elemente din "spații" diferite (din orizonturi de constituire diferite), se transmite tuturor elementelor din orizontul logicului, întemeiate pe judecată; de fapt, însuși pre-judicativul (ante-predicativul) este judicativizat, așa cum am sugerat mai sus, și chiar în construcții fenomenologice (de exemplu, Husserl în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată și, cumva, în Die Krisis ... Criza ...). Dată fiind această aporie, se cuvine să încercăm să gândim altfel lucrurile, adică să încercăm să "gândim" limita sub care se constituie, neîncetat, dictatura
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logică. Și este de constatat faptul în cauză chiar și în actul cel mai simplu de cunoaștere judicativă a unui lucru, atunci când actul se produce în lipsa unui control supra-formal, a unui control pe care l-am putea numi, în termeni fenomenologici, "noetic-noematic", pentru că are de-a face nu doar cu operarea judicativă, ci și cu structura semantică (de sens, de ființă) a "obiectului" cunoscut. De fapt, actul vizează "obiectul" într-un orizont propriu, înnăuntrul căruia semnificație are doar faptul că ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Celuilalt în propria ființă a gânditorului, conștientizarea prezenței logos-ului ca inteligibilitate (lumină a recunoașterii de sine și a cunoașterii Celuilalt). Cum știm, toate aceste teme sunt active în fenomenologia husserliană și în cea merleau-pontiană; poate și în alte variante fenomenologice. Și nu oricum, ci într-un mod firesc, fiindcă tocmai într-un asemenea orizont de tematizare a cunoașterii este cu putință atât constituirea obiectuală originară, care face posibilă însăși constituirea judicativă, cât și sesizarea precarităților preluării și prelucrării judicative a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și multiplicată structura logică (judicativă) originară S P. Gândirea nu este o funcție pură sau o formă aparentă, ci ea este o funcție ce se exersează exclusiv intențional, cum pe bună dreptate se socotește și se probează, "descriptiv", în mediile fenomenologice, și este o formă pentru ceva, acest ceva devenind obiectul său: cum ar fi, în vorbele fenomenologilor, cogitatum-ul pentru cogito. Altfel spus, ea are întotdeauna un obiect (pe care ea însăși, în calitatea sa de conștiință constitutivă, îl pune). Atunci când
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
parte, discipline logice care se ocupă cu diferența dintre raționamentul corect (științific și dialectic) și cel incorect, sofistic, iar pe de altă parte, sunt tipare ale discursului, scenarii normative în care acesta se încadrează. Însă conștiința întrebătoare, constituantă (în sens fenomenologic), deoarece a constituit (poate doar a instituit) un sens pentru o preluare a tradiției aristotelice, conștiința "sensibilizată" față de problema temeiului (structurală logicii-organon), fie acesta gândit, deocamdată, ca nimic, ne poate da un sens despre un temei mai profund al analiticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el poate fi luat ca o sinteză. Se află în structura sa, cum bine știm, două instanțe: o formă logică și un conținut corespunzător reprezentat de un fapt "real", exterior facultății care susține forma logică; sau măcar "reel", în sens fenomenologic, ca un obiect interior facultății care susține forma logică, în măsura în care aceasta se află în act. Și în cazul ultim este vorba de o diferență (formă logică fapt real sau reel), mult mai adâncă însă decât cele de până acum, pentru că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
structura acesteia. Raționamentul nu are autonomie în logica-organon: el este pus numai pentru a face posibilă derivarea unor judecăți noi adevărate; el este supus principiului adevărului. Dacă ar fi de formulat un principiu al logicii-organon, atunci, luând drept model principiul fenomenologic: "La lucrurile însele", am putea spune așa: La adevărul însuși"; mai bine spus: "La judecățile adevărate însele". Cu acest concept al adevărului corespondență am putea ieși, totuși cel puțin dacă facem abstracție de identitatea sa formală cu structura logică originară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși. Structura formală originară judicativă (S P) se află în aceeași măsură în judecată, în raționament și argumentare (ca specie "dialectică" a raționamentului), în analitică și dialectică. Aflată întâi în judecată, ea instituie, prin multiplicare (prin operația multiplicității, în sens fenomenologic), raționamentul (demonstrația și argumentarea, identice formal, diferite după natura premiselor, adică a judecăților de forma S P asumate ca premise în fiecare caz în parte de raționament), iar raționamentul, privit din unghiul condițiilor alethice sub care se află judecățile alcătuitoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ambele operații secunde și particularizate prin tehnicizarea lor. Tocmai de aceea, asemenea "reducții" sunt mai degrabă tehnici de lucru logic, decât propriu-zis operații logice. Reducția avută în vedere aici este mai apropiată, tehnic, de operația cu același nume în sens fenomenologic, însă ea rămâne, în esența sa, logic-judicativă (ca și cea fenomenologică, de altminteri). Ultima dintre cele patru amintite mai sus, "reconstrucția", este principala operație filosofică, aceea prin care capătă chip (întruchipare) un fapt filosofic: întrebare, idee, problemă, soluție, argumentare, aporie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea "reducții" sunt mai degrabă tehnici de lucru logic, decât propriu-zis operații logice. Reducția avută în vedere aici este mai apropiată, tehnic, de operația cu același nume în sens fenomenologic, însă ea rămâne, în esența sa, logic-judicativă (ca și cea fenomenologică, de altminteri). Ultima dintre cele patru amintite mai sus, "reconstrucția", este principala operație filosofică, aceea prin care capătă chip (întruchipare) un fapt filosofic: întrebare, idee, problemă, soluție, argumentare, aporie, teorie, viziune etc. Dar reconstrucția are și un sens propriu-zis logico-judicativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea, ambele se desprind de sensul de analitică și de dialectică (sau măcar încearcă), deși au rosturi inițiale subordonate acestora. Cele patru operații nu sunt, bineînțeles, singurele active în orizontul judicativului constitutiv, însă ele, dintr-o anumită perspectivă, anume cea "fenomenologică", sunt fundamentale (poate chiar originare). Ele constituie acte ale conștiinței, care au întotdeauna de-a face cu cele patru instanțe "ontologice" enumerate mai sus: individualul, particularul, generalul și universalul, fiindcă acestea devin "obiectul" lor. De asemenea, aceste patru operații formează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]