1,681 matches
-
cu lumina agresivă atunci când seara apăsam din neatenție pe șalterul care aprinde toate cele opt brațe (asta o stârnea pe mama din telenovela ei: Ce aprindeți, dragă, atâtea lumini, doar nu suntem nababi!) După unsprezece noaptea, pe când mă bucuram de foșnetul curat al albiturilor de pat în camera mea, cu hârtiile la capul patului pentru când mi-o veni inspirația de noapte, la ora aia mă sună Ilie să mă anunțe că Zina a fugit cu artiștii. Ți-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fofilez spre o masă goală, mă așez, după puțin timp vine o chelneriță și îmi dă un pahar cu șampanie. Rămân acolo o vreme, șorbind câte puțin, și mă uit la lume, simțind că încep să mă relaxez. Aud un foșnet. Ridic ochii, și îmi stă inima. Lucy e chiar în fața mea, în superba ei rochie de mireasă, lângă o domnișoară de onoare cât o batoză, îmbrăcată într‑o nuanță verzuie care nu o avantajează deloc. (Ceea ce cred că spune destule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
e nici o aventură. — Deci, cine e? Îl cunosc? Suze îmi aruncă o privire agonizantă. — OK, stai... Trebuie întâi să‑ți explic. Înainte să... îți faci o părere greșită sau... Închide ochii. Doamne, ce greu e. — Suze, care‑i problema? Aud foșnet în camera lui Suze și ne uităm una la alta. — OK, ascultă‑mă. A fost o aventură de o seară, zice repede. Doar un impuls stupid... adică... — Ce se întâmplă, Suze? Fac o față lungă. O, Doamne, nu e Nick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
eu, mă tem. De ce vorbesc despre asta? De ce vorbesc despre ce înseamnă să fii artist? Muzica lui Yu mă face să plâng. Deja mi-e dor de el. Chun-qiao e cel mai dur dintre noi, și ăsta e norocul lui. Foșnetul rochiei sale de mătase a încetat, Pe dalele de marmură se așterne praf. Camera ei goală e rece, nimic nu se clintește. Frunze uscate se strâng grămadă în fața ușii, pe covoraș. * 6 octombrie, miezul nopții. Grădina Nemișcării. Pe lângă zidurile groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
E concesiv, ca să Închidă mai repede subiectul. Ce a putut Christa să-l audă spunând? Încă mai bâjbâie după vis, dar a deschis prea repede ochii În lumină și filmul s-a voalat. Hârtii Înegrite, care se sparg cu un foșnet sec atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc centura În care a adormit, ca un cal În ham. Zdrențe incomprehensibile din vis Îi flutură În fața ochilor În timp ce strigătele mute zac, Înecate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
perioadă deosebit de încordată, dar, în cele din urmă, obținuse o mică-mare victorie: într-adevăr, reușise să determine acceptul părților pentru mutarea negocierilor de pace de la Giurgiu, din mizera sală de spectacole a unui cabaret de pe malul Dunării, la București. Un foșnet. O vagă undă de parfum. Mariam aștepta cu mâna pe tocul ușii. Manuc se ridică și o privi printre gene, lung, fără să-și ascundă plăcerea. Era frumoasă așa cum își strânsese părul, chiar foarte frumoasă. Mai lipsea totuși ceva. Neliniștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
putea întâmpla în zilele acelea periculoase, la ce trebuiau să fie atenți, ce întâmplare neaștepată putea să apară? Nu erau în siguranță. Și, în plus, trebuiau să fie atenți la maimuțe. Ce vor face în continuare? La cel mai mic foșnet în noapte, luminau cu torțe strălucitoare copacii; deseori, Sampath se trezea din cauza sclipirii unei lumini de căutare. Ce bine ar fi dac-ar adormi paznicii ăștia în post, așa cum știu numai paznicii, se gândea Sampath. Dar nu, grupul acesta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
sau a resemnării sau a sorții din nou inspirate, cine știe? Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
căpitanul își termină țigara, azvârli mucul în nisip, salută plictisit santinela și închise ușa, se auzi zgomotul făcut de zăvorul greu. Luminile se stinseră una după alta și peste campament și oază se așternu tăcerea; o tăcere ruptă doar de foșnetul frunzelor de palmier agitate de ușoara boare și de schelălăitul unui șacal înfometat. Gacel se înveli în pătură, își sprijini capul pe șa, aruncă o ultimă privire spre barăci și vehiculele parcate în rând într-un garaj rudimentar și adormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
râde. — Dăruindu-mă? Ce știi tu! Nu m-ai atins, nu m-ai văzut și nici nu mă vei vedea, fără Îndoială, pentru că voi pleca cu mult Înainte ca soarele să mă alunge. În Întunericul tot mai adânc, un Îndelung foșnet nelămurit de mătase, un parfum. Omar Își ține răsuflarea, pielea i se Înfioară; nu se poate Împiedica să nu Întrebe, cu naivitatea unui școlar: — Mai ai vălul pe tine? — Nu mai am alt văl decât noaptea. VI O femeie, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ducă, deși tata îl trimitea zilnic acolo. În momentul acela, am auzit patru broaște descuindu-se din afară și s-a pornit soneria, de ziceai că luase foc casa. În spatele meu, cineva s-a ridicat de unde ședea și am recunoscut foșnetul unui capot în mișcare. Doamna Sanowsky a deschis broasca a cincea, cineva a intrat, pașii au trecut în sufragerie, spre masă, a fost tras un scaun și ceva greu s-a lăsat pe el. „Teodorescule, ți-am găsit o slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
reverberație ciudată. Sunetul surd al propriilor mei pași părea să vină din altă direcție, dar transformat într-un sunet ascuțit, dur, lăsând impresia că cineva umbla pe fundul mării. În spatele meu auzeam din când în când câte un pârâit sau foșnet. Un văl greu atârna deasupra pădurii, de parcă toate animalele nopții își țineau r\suflarea ca să pot trece eu. După ce am ieșit din pădure, m-am așezat în capătul unei pante pentru ca să privesc clădirea în care locuia Naoko. Mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și puțin după, dar apoi Începea pădurea. Mergeau pe pămÎntul maroniu, și-l simțeau răcoros sub tălpi. Nu erau tufișuri, iar crengile copacilor Începeau abia de la optișpe metri Înălțime. Era răcoare la umbră, și sus, printre vîrfurile copacilor, Nick auzea foșnetul unui vînt tot mai puternic. Nici o rază de soare nu trecea de coroanele copacilor, iar Nick știa că așa o să fie pînĂ la amiază. Soră-sa Îl luă de mînĂ și merseră așa, apropiați. Nu mi-e frică, Nickie. Da-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să mă conving că recitirea mea e cea adevărată, dar nu mai departe de azi-dimineață cineva mi-a spus, mie, nu lui Belbo, că am Înnebunit. Luna se Înalță Încet la orizont, dincolo de Bricco. Casa asta mare e colindată de foșnete ciudate, poate-s cari, sau șoareci, sau fantoma lui Adelino Canepa... Nu cutez să străbat coridorul, stau În biroul unchiului Carlo și mă uit pe fereastră. Din când În când ies pe terasă, ca să controlez dacă se apropie cineva urcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Însă Înainte de arestare el fusese În ordin timp de numai nouă luni. (Depoziția din 27.11.1309) Găsisem În Abulafia și relatarea altor fugi. Și mă gândeam la ele alaltăieri seară În periscop, pe când În Întuneric percepeam o succesiune de foșnete, scrâșnete, scârțâituri - și-mi ziceam să stau liniștit, pentru că acela era modul În care muzeele, bibliotecile, vechile palate Își vorbesc la adăpostul nopții, și că nu-s decât niște dulapuri vechi care se așază mai bine, niște tocuri care reacționează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și totuși atunci n-am Îndrăznit să mă Întorc, ca să nu descopăr că mă Înșelasem. Dar simțeam parfumul Lorenzei și abia atunci am Înțeles cât de mult o doream. Trebuia să fie Lorenza. Era acolo, reluând dialogul acela făcut din foșnete, din râcâituri cu unghiile la ușă, pe care-l lăsase În suspensie seara trecută. Sulf și mercur păreau să se unească În ceva cald și umed care făcea să-mi palpite vintrele, dar fără violență. Așteptam Rebis-ul, copilul androgin, sarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Am luat o carte și vreau până mâine să citesc una din povești, pentru a o povesti la ora de limba română. E plăcut să citești sub căldura blândă a soarelui de toamnă. Rândurile mi se destăinuie cu greutate. Un foșnet și privirea le părăsește! E o frunză galbenă ce se îndreaptă plutind spre pământ. Privesc în sus să-i caut locul. E greu de găsit! Mai ușor zăresc frunzele îngălbenite pe pământ la rădăcina copacului. E un adevărat covor foșnitor
In gradina. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Spulber Andreea () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2324]
-
vesel, simultan se propagă cu intermitențe sinistre, delirante, pe deasupra, vioi și viguros ca și o adiere rea a beznei înseși, printre firele rădăcinilor suspendate, din tavan. Asta-i Straja, Buha bătrână de la zarzărul trăznit! își coboară Bursucul vocea, sugestiv, până la foșnetul prudent al unei șoapte. Tante la Folle. Zănateca. Tanti Nebuna. Ducă-se! Eh! Mai sunt zece secunde. Sancta Maria, ora pro nobis! Una, două, trei, patru, cinci... Șase, șapte, opt, nouă, zece! completează Iepurele. Au fost întocmai douăsprezece ceasuri! Fix
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
să aruncăm o privire pe perimetru. Bateriile de care dispunem nu ajung nici pentru o viziune minimală. Audiocaptoarele consumau mai puțină energie. Ele aduseră în pasarelă glasul acestui glob sinistru. Furtuna urla și prin receptoarele, imobile umplea cabina cu un foșnet aspru. ― Aș fi preferat să ne fi așezat în plină zi, zise Lambert, cu privirea țintită pe acest mediu ostil. Puteam măcar să vedem fără ajutorul instrumentelor. ― Ce se-ntâmplă, Lambert? glumi Kane. Frică de-ntuneric? Ea nu-i întoarse zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
coarde vocale urlând la ei într-un acces de isterie, mă lasă-n pace, să zac aici, în camera asta înaltă ca un turn. Și sânt niște după-amieze aurii, nostalgice, în care de afară nu se aude nimic altceva decât foșnetul câtorva frunze însorite și numărătoarea vreunei fetițe care se joacă singură, pe caldarâmul pustiu al străzii Venerei. Ca și înainte, zac în pat, confuz de singurătate și emoție, iar în minte îmi vin, dureroase, sfâșietoare, fragmente de amintiri foarte vechi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Marele Mishiba putea reconstitui orice sunet natural sau emis de vreun instrument. Timp de câțiva ani, Emil Popescu nu făcu altceva decât să exploreze neobosit posibilitățile fantastice ale sintetizatorului. Din când în când, printre cele mai fidel redate zgomote naturale, foșnete de frunze uscate, fluierat de mierlă, șipot de râu, inflexiuni de voce feminină de o dulceață care te sfârșea, zgomot de avion la decolare, bolboroseală de delfini, saxofonistul, atât cât mai stătea în preajma Daciei din spatele blocului, avea prilejul să noteze
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
furtuni. Desigur, este vorba despre o furtună de ordin spiritual. Sufletul dăruit răscolirilor artistice se manifestă într-un astfel de context special asemeni unei forme modelante ce-și pregătește golul circumscris pentru revărsările de conținut copleșitor. Începutul este anunțat de foșnetul adierilor-iscoade, de zemfirurile reci și ușoare ce ating într-un gest de legănare maternă, de balansare ritmată pluralitatea eflorescentă a gândurilor și sentimentelor. Acestea își mișcă lent ascendențele sub presiunea plutitoare a pasului ce prevestește posibila apropiere a unei zguduiri
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
soneriei și aude sunetul lung cum se întinde până la camerele de sus ; cum trece pe deasupra scării înalte de lemn, cu șină de fier pusă în marginea treptelor. Stă un timp și pe urmă sună din nou. Parcă s-aude un foșnet înăuntru, parcă se aude pași. Casa veche, mobila veche, toate troznește. Troznește și parchetu, chiar fără să te miști, chiar fără să-l calce nimeni... Tot nu-i vine să crează că a putut avea atâta ghinion... Stă, și pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îngrijit frizat, îmbrăcată într-o rochie adânc decoltată, cu obligatoriul câine și obligatoria stâncă la piciorușele ei încălțate în pantofiorii Louis-Quinze, și un păstoraș care, cu un grațios pas, înaintează spre ea, ducând un coșuleț de flori în mână. Un foșnet strident - Profesorul face ghem hârtia pe care o citea și pe urmă continuă să strângă deasupra ei mâna. Oricine ar privi salonul ar conchide că vina aparține gazdelor care nu-și întrețin musafirul așa cum se cuvine. Cel mult dacă ar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pietrișul scârțâie sub pași, familiar. În fața ochilor, medalionul de ipsos de pe fronton, iar în el - anul atât de îndepărtat, 1879. Nervii îți sunt atât de întinși, încât propriul zvâcnet de spaimă te sperie. Întorci capul într-acolo de unde ai auzit foșnetul și respiri ușurat, văzându-l. Te privește cu ochii mierii și rotunzi - o pojghiță de luciu fără adâncime sunt ochii lui galbeni, plutind în orbitoarea lumină albă a zilei - și doar vârful cozii i se mișcă printre frunze, lejer. Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]