1,717 matches
-
care ceilalți le aruncau mereu în jur. Lui Balamber pădurile chiar nu-i plăceau deloc. Erau întunecoase, umede, apăsătoare și ostile. în spatele fiecărui copac, al fiecărui tufiș se putea ascunde un pericol pentru el și pentru tovarășii lui; astfel că foșnetul frunzișului, stârnit brusc, ori chiar numai zgomotele mici, neașteptate, pe care animale nevăzute le făceau din când în când pe sub așternutul de frunze, îl făceau să stea în permanență într-o stare de alertă. Nu pentru că nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceea, Audbert chiar nu închise un ochi. Deși, din motive lesne de înțeles, hunii îl scutiseră de paza nocturnă, el veghe fără încetare, răsucindu-se iar și iar sub învelitoare, scormonind cu privirea întunericul, atent la orice zgomot, la orice foșnet de frunze. Zorile îl aflară, așadar, răvășit, cu ochii umflați și cu o față de câine bătut. Dacă până atunci semnalul de trezire i-l dăduseră ghionții lui Balamber, în dimineața aceea, însă, hunul, care făcea întotdeauna ultimul tur de pază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să depărteze frunzele cu mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de gândurile negre, probabil se lungise pe iarbă și își găsise pacea în somn. însuflețită din nou, înaintă, făcând lumină cu felinarul: — Flavia! Oh, comoara mea, trezește-te! Hai să mergem, Fla... Numele i se stinse în gât. într-un foșnet violent de frunze, din spatele tufișului ieșise un bărbat uriaș, hirsut, incredibil de murdar și complet gol. Nu avea altceva pe el decât traista din piele de căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a două turnuri rudimentare de asalt stăteau ca mărturie încrâncenării cu care se dăduseră luptele în acel loc. De la corturile câtă frunză și iarbă, de la hoardele în marș sau aflate în așteptare în câmp, se înălța ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu, pe care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl dusese de acolo doar pe Balamber, prea mic ca să lupte, dar destul de mare ca să se salveze prin propriile puteri. în anumite momente, îi părea că aude din nou, ca o obsesie ce creștea și creștea până devenea aproape asurzitoare, foșnetul ritmat frenetic al propriilor pași pe când fugeau prin iarba aspră a câmpiei, și în același timp - tot mai slabe, din pricina distanței tot mai mari - strigătele războinicilor prinși în lupta inegală ce începuse în tabără. Prin bunăvoința spiritelor protectoare ale clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
scurtă, apoi: Dacă vrei, poți să vii cu noi, micuțo. Te ducem în satul tău și... — Nu! Eu rămân cu el. Eu rămân cu Shudian-gun! Un nou moment de tăcere, apoi veni răspunsul Fredianei: — Bine. Fă cum vrei. Urmă un foșnet de pași prin iarbă, apoi chemări cu glas puternic și, în sfârșit, galopul compact al unor cai ce se îndepărtau. Lui Balamber i se făcuse frig, o slăbiciune tot mai mare îl cuprindea; era istovit. Se simți scuturat de brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Ceea ce văzu în îngrozi. Până unde putea distinge cu ochiul, câmpia mișuna de oameni înarmați. Dinspre corturile câtă frunză și iarbă, dinspre hoardele în marș pe câmpie sau aflate în așteptare la locurile lor, se înălța un ecou ca un foșnet, în felurite forme, continuu, înăbușit și totuși apăsător; erau mii de glasuri și de zgomote diferite. Era, într-un cuvânt, respirația imensei armate a lui Atila. Magister militum — titlu în armata romană acordat acelora care erau împuterniciți să guverneze în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fără frică, rămân lângă ei în colibă, dar mâncare nu mi-au dat pentru că nu mai aveau nici ei. Într-o vreme, ploaia se mai liniști, însă de undeva, de peste tot, ajungea la auzul nostru un fel de geamăt, un foșnet care era pe lângă noi și mai departe, haidăii au scos nasurile afară, au privit lung și au văzut mergând peste tot vinișoare de apă, furișându-se pe după mușuroaie, pe după buruieni, au privit la drum și au văzut că apa umblă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
ridică privirile, surâzând una alteia; drumurile șerpuite se întind până în depărtare, îngrămădite de garduri și livezi; dealurile înconjoară satul ca o năframă cusută cu mii de flori, iar codrii seculari inundă satul de sănătate și fericire, răsuflând adânc și cu foșnet. Numai mănăstirea privește zveltă spre cer, veghind cu turnurile sale întreg orizontul. Vorbind de satul său natal bunicul se umple de bucurie, părând mai alb decât o fereastră ninsă în noaptea de Crăciun. Timpul a trecut repede, iar cuvintele bunicului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ridică privirile, surâzând una alteia; drumurile șerpuite se întind până în depărtare, îngrămădite de garduri și livezi; dealurile înconjoară satul ca o năframă cusută cu mii de flori, iar codrii seculari inundă satul de sănătate și fericire, răsuflând adânc și cu foșnet. Numai mănăstirea privește zveltă spre cer, veghind cu turnurile sale întreg orizontul. Vorbind de satul său natal bunicul se umple de bucurie, părând mai alb decât o fereastră ninsă în noaptea de Crăciun. Timpul a trecut repede, iar cuvintele bunicului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
ori, și pe la dovleci, și pe la castraveți, și pe la roșii, și prin vie ori pe la gutui, pruni și zarzări este Cuțulache, care vrea să vadă dacă nu li s-a întâmplat ceva rău. Atunci, știuleții și păstăile răsuflă ușurate, iar foșnetul lor parcă l-ar dojeni pe cățel: „Când mai vii pe la noi, dă-ne de știre! E păcat să ne speriem degeaba”. Copiii s-au trezit și ei, și-au făcut pătucurile, apoi au deschis și mai larg ferestrele - pe
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mașinile de etichetat ale lui Saner, macaralele nu se lăsau vândute prin telefon, el trebuia totuși să se deplaseze cu mașina până pe șantiere, să trateze cu întreprinzătorii: contactul personal era hotărâtor. Ceața se destrămase. Pașii scoteau un zgomot asemănător unui foșnet de frunze. W. își întoarse privirile de la drumul care străbătuse o porțiune de pădure, înspre marginea câmpiei. În depărtare se întindea cerul de toamnă, razele de soare cădeau pieziș făcând să se aprindă culorile. O potecă de parcurs cu piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
acolo, legate unele de altele. Putea fi și mai rău. — Recunosc că n-am deloc antrenament, spune Părințelul, de aceea după primele minute m-am hotărît să-i las ei toată inițiativa. — Nu asta contează, spune Roja ciulind urechile la foșnetele din difuzoare care anunță o nouă melodie. Important a fost contactul, pipăiala, atingerile, de aici s-a văzut că ți-a căzut în plasă, îl încurajează. Știți cum e cu femeile astea, reușește Părințelul să-și mai tragă sufletul, nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ne place nouă, să ne tratăm cum se cuvine clienții serioși, începe să-i dea tîrcoale, lăsați și dumneavoastră acuma, că n-o fi mare pagubă dacă pierdeți o rundă, îl liniștește. își duce mîna la buzunarul de la piept, simte foșnetul bancnotelor, mi-a mai rămas îndeajuns se gîndește, îmi mai încerc de cîteva ori norocul la masa de bingo, zece, douăzeci de mii în plus sau în minus nu sînt o avere, dacă nu merge înseamnă că n-am noroc
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
mască lucioasă de viermi care se hrăneau din fața Înnegrită. Am Înghițit cu dificultate de câteva ori. Acoperindu-mi din nou nasul și gura, am făcut un pas Înainte ca să mă uit mai bine, suficient de aproape Încât să pot auzi foșnetul ușor, ca o adiere de vânt prin frunzele umede, pe care-l făceau sutele de guri minuscule. Din puținele mele cunoștințe de medicină legală știam că, la puțin timp după moarte, muștele nu numai că Își depun ouăle În părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mod inconștient Îl ținusem când trăsesem și, cu inima bătându-mi ca o furculiță Într-un castron cu albuș de ou, am cotit instinctiv, aducându-mi aminte că erau doi câini, nu unul singur. Preț de o secundă sau două, foșnetul frunzelor din copaci au camuflat zgomotul provocat de mârâitul scăzut al celuilalt câine, care veni nesigur, apărând dintr-un luminiș, și păstră distanța față de mine. Am făcut un pas Înapoi În timp ce el se apropie Încet de fratele lui mort și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cinci, cât și la cea În șase colțuri. „S-a trezit la gară. I-a văzut prin fereastră, agitați, nerăbdători, așteptându-l. A mai avut timp să deschidă valiza, să tragă gentuța de mătase. A simțit sub degete cubul, curelele, foșnetul șalului lucios. Atingere speriată, primejdioasă. Furios, aruncase pachetul sub bancă.” Corespondentul meu afirma că descoperise, În aceste rânduri, o afinitate de profunzime cu autorul, ceea ce va numi peste 20 de ani, la citirea noului meu manuscris (Întoarcerea huliganului), „emanciparea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
eu, mă tem. De ce vorbesc despre asta? De ce vorbesc despre ce înseamnă să fii artist? Muzica lui Yu mă face să plâng. Deja mi-e dor de el. Chun-qiao e cel mai dur dintre noi, și ăsta e norocul lui. Foșnetul rochiei sale de mătase a încetat, Pe dalele de marmură se așterne praf. Camera ei goală e rece, nimic nu se clintește. Frunze uscate se strâng grămadă în fața ușii, pe covoraș. * 6 octombrie, miezul nopții. Grădina Nemișcării. Pe lângă zidurile groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Probabil că ar trebui să mă duc acasă. Nu se duse acasă. Stătură de vorbă până când chelnerița refuză să le mai umple ceștile de cafea. Continuară să discute chiar și în parcare, sprijiniți de mașina lui, în aerul plin de foșnet de frunze. Se întoarseră la Mark, la amnezia retrogradă, întrebându-se dacă amintirea acelei nopți mai era încă înăuntru, recuperabilă, teoretic, chiar dacă nu și pentru el. Spune că a fost la un bar, spuse Weber. Un fel de discotecă de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ducă, deși tata îl trimitea zilnic acolo. În momentul acela, am auzit patru broaște descuindu-se din afară și s-a pornit soneria, de ziceai că luase foc casa. În spatele meu, cineva s-a ridicat de unde ședea și am recunoscut foșnetul unui capot în mișcare. Doamna Sanowsky a deschis broasca a cincea, cineva a intrat, pașii au trecut în sufragerie, spre masă, a fost tras un scaun și ceva greu s-a lăsat pe el. „Teodorescule, ți-am găsit o slujbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cade În zăpadă și stă acolo. „Mă, copile! Mă, Hanț!” ... și vede În jurul lui lanul de iarbă Înaltă plin de flori Învăpăiate, se uită cu drag la ele și le Întreabă: „Ce-au făcut miroasele?” Și iarba Îi răspunde cu foșnet de vânt, cu sunet mângâietor de gâze și cu mireasmă aspră de maci și stă așa o vreme nemaisimțindu-și trupul, ușor ca un fulg, În inima verii... apoi Într-un timp... „Îs eu, moșu... Mă, Hanț... Eu... Bitancu.... Îs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
desprinseră din zidul viu care sprijinea pereții sălii și se repeziră la Constantin bei să-l ajute să înainteze spre stăpânul lor. Ajuns în fața lui Rami Pașa, schiță doar un gest vag, se strâmbă a mare durere. Auzea în spate foșnetul straielor și respirația celor din suita lui, făcând temenele și începu să adreseze celor de față salutul său într-o limbă turcă elegantă. — Mă plec cu tot respectul cuvenit celor mai mari dregători, spunea el, ținându-și capul în sus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Situația financiară a lui Richard, fiind una foarte bună, nu duceau lipsă de nimic. La început au cumpărat un ponei pentru Soleil. Fetița era curajoasă și a învățat repede să călărească. Alături de Ford, câinele lor credincios, hoinărea pe dealuri până-n foșnetul pădurii, până la lacul în ale cărui ape de cristal se scăldau toți trei făcând mare tărăboi. Apoi i-au dăruit-o pe Hera. De ce nu, când totul în viața lor arăta că au bani mulți și putere. Cea mai mare
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93396]
-
à quatre épingles.40 Te ocupi numai de dumnealor. Se întoarce către Smaranda, curtenitor ca un flăcău tomnatic la pețit: Vă urez poftă bună și seară plăcută în continuare. Orchestra se oprește pentru o scurtă pauză. Liniștea relaxată face loc foșnetului fin al unor rochii sau a câtorva râsete reținute, punctate de clinchetului cristalin al paharelor. Chelnerului revine împingând o măsuță cu rotile. Pune pe masă un coș de pâine cu chifle crocante, servește vinul și după ce învelește într-un șervet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]