1,565 matches
-
l-am primit și m-am uitat la el. Ce era special? Avea un lanț un pic cam grosolan și de el atârnă un colț lung și galben... de la un animal. Ascunde! Restiak!" zise Baronul. I-am simțit pe ceilalți foindu-se agitați și liniștindu-se subit. "Nu te bizui pe ceea ce vezi. Lucrurile sunt rareori așa cum par." "O voce nouă. Un Sfetnic întârziat?" "Nu te amăgi cu puterea ta de observare. Nu toți din capul tău sunt Sfetnici." "Și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mărețe și pompoase au nevoie de noi și ele știu asta. Au nevoie de gene, au nevoie de tehnologie. Ele sunt trecutul. Noi suntem viitorul. Noi suntem locul în care se află banii! Prin asta atrase aplauze uriașe. Vasco se foi pe scaun. Auditoriul aplauda, chiar și cei care știau că acel ticălos le-ar fi făcut compania bucăți într-o secundă, dacă asta s-ar fi potrivit cu scopurile lui. — Bineînțeles, întâmpinăm obstacole în calea progresului. Unii - indiferent cât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sângele meu nu părea în regulă. — A spus exact despre ce teste era vorba? — Nu. — V-a spus că încă mai aveți cancer? — Nu, dar mă temeam că asta era. Nu mai repetase niciodată testele, până atunci. Tatăl ei se foi pe scaun și continuă. — L-am întrebat dacă nu cumva cancerul revenise, iar el a spus: „Nu, în acest moment, dar trebuie să vă monitorizăm foarte atent.“ A insistat că aveam nevoie de teste constante. — Cum ați reacționat? — Eram îngrozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
acele celule? — Compania de medicamente a spus că era vorba de trei miliarde de dolari. Juriul rămase cu gura căscată. Capitolul 2 Alex urmărise juriul în timpul ultimei mărturii. Fețele lor erau impasibile, dar nimeni nu se mișca, nimeni nu se foia. Icnetele erau involuntare, dovadă a cât de adânc se implicaseră în ceea ce auzeau. Și juriul rămase transfigurat, în timp ce întrebările continuau: Domnule Burnet, doctorul Gros și-a cerut vreodată scuze că v-a înșelat? — Nu. — S-a oferit vreodată să împartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
fi trebuit. Și atunci, domnișoară avocat, cum merge cazul nostru? Ea îi zâmbi tatălui ei, îl cuprinse cu brațul de umeri și îl sărută pe obraz. — Sincer? Dificil, zise ea. Capitolul 3 Barry Sindler, avocatul pentru divorțuri al starurilor, se foi în fotoliul. Încerca să fie atent la clientul care stătea în partea cealaltă a biroului, dar nu prea reușea. Clientul era un fraier pe nume Diehl, care conducea o companie de biotehnică. Tipul vorbea abstract, fără emoție, practic fără nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
opt de ore în urmă și ... — Am venit cu mașina la lucru, în dimineața asta, zise Diehl. — Exact, la ce oră a fost asta? — Am ajuns aici la șapte. — Bun. Jason, să începem cu ora șapte, azi dimineață. Puștiul se foi pe scaun. — Hm, domnule Gordon, camerele din parcare nu merg. — Oh, așa este, spuse Brad și se întoarse spre Rick. Camerele din parcare nu merg. — De ce? Nu știu sigur. Credem că este o problemă cu cablul. De când nu mai merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
s-a întâmplat cu mult timp în urmă, spuse el, încercând să-și amintească. Trecuseră treizeci de ani. — Mda, așa e. Ei bine, ei au păstrat sângele, tată. Bennett auzi din nou acea convingere, în vocea ei. — Adică? Femeia se foi pe scaun. — Vrei să o ții în brațe pe nepoata ta? — Nu acum, mulțumesc. Ea zâmbi strâmb. — Nu ești așa cum mă așteptam. Credeam că un doctor este mai ... înțelegător. La clinica de dezintoxicare cu metadonă din Bellevue au oameni mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
transformă în gene canceroase, iar oamenii mor de cancer. Sau au reacții alergice uriașe și mor. Nenorociții ăștia habar nu au ce fac. Sunt lipsiți de scrupule și nu respectă regulile. Iar noi o să le dăm la cap. Ellis se foi pe scaun. — Dar dacă Winkler spune adevărul? Dacă ne înșelăm? — Nu noi am încălcat regulile, ci ei, zise Aaron. Iar acum mama are Alzheimer’s, iar ei sunt în rahat până peste cap. Capitolul 73 Când declanșă bătaia din bar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rame din baga și purta o jachetă Dodgers. Ridică privirea de la laptopul lui și îi făcu semn cu mâna lui Burnet. — Ce mai faceți? — Bună, zise Burnet. — Te-am rugat să vii pentru că aproape am terminat toată afacerea, spuse Watson, foindu-se pe scaunul lui. Doamna Maurer tocmai a negociat înțelegerea pentru licență cu Universitatea Duke. În niște termeni extrem de favorabili. Femeia zâmbi. Un zâmbet ca de sfinx. — Mă înțeleg bine cu oamenii de știință, spuse ea. — Iar Rick Diehl a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
chiar când s-a sculat în picioare de vreo două ori, voit sau nu, chiar era să se prăvale cu sânii peste George! Ăstuia, atât i-a trebuit! S-a sculat furios și a ieșit din compartiment! Doamna s-a foit o vreme și a ieșit și ea. A început să deschidă la rând ușile fiecărui compartiment, căutându-l pe George, dar se pare că nu-l găsise, deoarece s-a întors contrariată. S-a așezat pentru câteva clipe, apoi ne-
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
-l imaginez cu o lopată În mână. Lângă un actor amator prost. Care... nu se simte bine... și... OK, ce să mă complic atâta, am să mi-l notez și gata. Scriu În blocnotes „rebranduire“ și „Doug Hamilton“ și mă foiesc ușor pe scaun. Dumnezeule, ce mă strâng chiloții. Vreau să spun că, după părerea mea, bikinii tanga nu sunt prea confortabili În general, dar ăștia sunt pur și simplu cumpliți. Lucru care s-ar putea să fie din cauză că sunt cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e un lucru normal. Ce se Întâmplă, oare ? Dumnezeule, o fi vreun incendiu sau ceva de genul ăsta ? Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcându-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem să vă vedem că ardeți gazul pe la recepție. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de kilometri. Cu timpul, bunica se Împuținase la trup și, peste vederea ei coborâse o pâclă care o supăra, dar căreia părea că nu-i dă importanță...,, -Of, iar ai inventat o istorioară ! Trebuie să fiu atent, să nu mă foesc, să nu tușesc, să nu-mi fie foame, să nu-mi fie sete. Te pomenești că iar mă Întrebi ca la școală, dacă țin minte ce mi-ai povestit. -Păi da, găină golașă, Îți exersez creierul În care clipocește gândirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-le nume de flori, iar pe ,,case,, a scris cu vopsea albă numere de-o șchioapă. Corespondența nu vine niciodată aici. Cine să le scrie acestor paria și mai ales ce? Copiii abandonează școala Înainte de a se naște, când se foiesc Încă În pântecele mamelor, iar când uterele Îi expulzează În lume au deja o experiență bogată În renunțări. Numele se Învârt și ele Într-un spațiu foarte mic al imaginației, deseori neeexistând. Buletine, fișe de școlarizare, fișe medicale, toate intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
poliției insistentă, vorace, dezlănțuită, Îl crispează, și-i dă o senzație de greață. Soarele a urcat pe cer și obrajii lui dolofani și firbinți Îi Încălzesc lui Antoniu spinarea, Îi mângâie ceafa. A obosit să stea cu mâna Întinsă, se foiește, ar vrea să plece. S-ar duce vizavi să privească prin vitrina librăriei zecile de cărți sau mai bine și-ar cumpăra un crenvurști cu muștar și ketchup, vârât Într-o chiflă... l-a răzbit foamea, dar poate mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Ai văzut vreodată un copil bălăcindu-se În apă? I-ai văzut chipul inundat de plăcere? Mulțumesc! Am luat ceaiul din mâna ta. Ceșcuța se balansează puțin, pentru că-mi tremură mâna. Sorb din lichidul fierbinte, trandafiriu. Era să spargi arlechinul foindu-te pe lângă el. Astăzi nu ne-a vizitat scriitorul cu chip de apostol. Vroiam să-i citesc o baladă populară germană din secolul XVI pe care am descoperit-o Într-un almanah din anii ,30. Un țăran Îi cere iertare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-o, Înghițind-o aproape nemestecată, somnolează lângă picioarele lui Antoniu. Pregătit să lupte cu propria memorie și să aducă la suprafața ei frazele lăsate de izbeliște atâta amar de vreme, Antoniu așează pe scândura-birou caietul, ascute unul din creioane, se foiește , mângâie câinele care tresare În somn și-și mișcă urechile clăpăuge, și, Încet, Încet, cu teamă, ca un hoț ce pândește, să adoarmă stăpânul casei, ca să poată fura, Începe să scrie... Sindromul Da Vinci ,,Astăzi, 13 septembrie, redactorul-șef al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pereche reușită. Nu dădeam importanță acestor bârfe, nu mă interesau, ba, chiar le disprețuiam. Până Într-o zi când.... Kawabata mărește ochii lui asiatici, privindu-l fix pe Antoniu. Ar vrea să-l Întrebe ceva, se vede asta, după cum se foiește, dar nu Îndrăznește să-l Întrerupă, simte că finalul poveștii se apropie și mai simte de asemenea că acest final nu este unul fericit. Antoniu duce la gură o sticlă de plastic, pe care a luat-o de lângă piciorul taburetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pat. Unde altundeva s-o fi pus când masa, scaunele, parchetul erau acoperite de cărți deschise, hârtii dactilografiate, probe de laborator, pahare cu vin ieftin, cești cu urme de cafea și sendvișuri scorojite? Fesele ei mici și tari, care se foiau, simțindu-i erecția, și vinul ieftin de Chianti băut În trattoria unde se Întâlnea, ritualic, de aproape zece ani, cu pribegi, ca el, l-au excitat atât de tare, Încât, În timp ce-și smulgea hainele de pe el, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pișcă, ultimul snobism de căcat al bieților mei părinți, care tot Încearcă, fără șanse, să se racordeze la moda de doi lei a clasei de mijloc bucureștene, din acest glorios sfârșit de secol comunist. Dar n-am stare și mă foiesc prin sufragerie - cum Îi spune, inadecvat, tata, pentru că am mâncat și vom mânca totdeauna În strâmta noastră bucătarie. Sau living, cum vrea să o boteze, cu eterna ei lipsă de succes, mama, infatigabila Casandra, neascultată de nimeni. Sau, mai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mie de fețe Oricum, și ele au fost pe fază, pentru că, de unde moțăiau, claie peste grămadă, cum au adulmecat dâra de Yves Saint Laurent Tabac Original after shave lotion TABAC ORIGINAL, odată au făcut ochi și au Început să se foiască pe canapeaua de vinilin albastru. Dar Victor luase deja startul cu florile În mână. -- Loc! Loc! Loc! Vă rog, faceți loc! Așa că și ele au Început să se consulte cu voce tare, ca să acopere vuietul trepidant, ultramodern al aeroportului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nevăzutul ei profesor de instrument și toți ceilalți nevăzuți educatori și supraveghetori care au Împins spre sala de concert a castelului rococo (corpul central 1300, aripile noi 1700) mica sălbăticiune cu pomeții lați, cu ochii oblici și părul arămiu... * —...Te foiești În timpul concertului și, când jumătate din spectatori sunt deja la vestiar, devii dintr-odată interesat și suntem ultimii care ieșim din sală. Chiar dacă e vorba de un simplu minut, de ce să nu profităm de el aici, În parc? —Am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Întunecat și n-am dat telefon la Christa! Și/Sau: — Dragii mei, nu pot la ora aceasta, mi-e imposibil acum! Vă rog să așteptați puțin, e absolut necesar să o sun pe Christa! Și se repezea, glonț, la telefon, foindu-se pe fotoliu, deschizând, Închizând televizorul, un adevărat lup de mare/leu În cușcă, până binevoiau să sune nesimțitele de telefoniste racordate la băieții cu ochi albaștri. Pârâituri, Întreruperi, intervenție la profesorul Stan să avem linie libeă, telefonul roșu, trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
peste volan. Și vor trece amândoi, În viteză, printre luminile albe, neutre, printre reclamele multicolore, imense, care despică noaptea. * Am adormit În mașină, draga mea, și am visat cum ne plimbam amândoi printr-un parc cu lalele colorate, În jurul nostru foiau porumbei blânzi ca găinile și iepuri domesticiți. Dar la un moment dat, nu Înțeleg de ce, am rămas singur, alergam disperat prin tren, nu apucasem să-mi iau În gară bilet și mă tot ascundeam sub banchete. Până aici a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
-i mai priește Și noaptea-n somn se zvârcolește. La ora trei visează ture Și că încearcă alții ca să i le fure. Tresare-n somn, e agitat mereu, La șah nu-l mai ajută Dumnezeu. De zile-ntregi el se foiește, Este nervos, prin parc tot se gândește, Transpiră și răsuflă greu, Căci e bătut la șah mereu. De azi încolo ar fi bine Să nu mai joace șah cu mine. El vesel va umbla mereu Și va scăpa de un
Unui amic de ?ah by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83198_a_84523]