1,279 matches
-
a Ducatului de Friuli, alături de Marca de Istria. În acest nou context, activitatea misionară a crescut în intensitatea, în principal prin acțiunea arhidiecezei de Salzburg. Între 819 și 823, populația slavă nativă a sprijinit răscoala lui Ljudevit Posavski împotriva stăpânirii france. În 827, bulgarii au atacat Carintia, iar în 828 împăratul Ludovic cel Pios a reorganizat Friuli în patru ținuturi, dintre care cele mai nordice — Carintia și Pannonia Inferioară — au fost detașate de Regatul Italiei și încorporate Bavariei. La rândul său
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
more", („mare”). Autorul consideră că regiunea a fost locuită o lungă perioadă de timp de slavi și traci. După cucerirea Constantinopolului de către forțele vest-europene ale celei de-a patra cruciade, regiunea Moreei a fost ocupată de două grupuri de cavaleri franci. Francii au fondat Principatul Ahaiei. Cruciații au folosit numele „Moreea” atunci când se refereau la Peloponez. Cel mai important principe al Moreei a fost Guillaume II de Villehardouin (1246-1278), care a fortificat în 1249 Mystras, în apropierea Spartei antice. După înfrângerea
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
locuitorii săi au devenit leagănul și coloana vertebrală a Războiului de Independență al Greciei. În secolul al XIV-lea a fost scrisă cronica anonimă cunoscută sub numele de „Cronica Moreei”, care tratează evenimentele din regiune, după cucerirea ei de către cavalerii franci ai celei de-a patra cruciade și introducerea feudalismului de timp vest-european în Grecia continentală. În ciuda lipsei de veridicitate a evenimentelor relatate, „Cronica” este faimoasă pentru descrierea vieții din acea perioadă a comunităților feudale. Limba folosită în cronică reflectă evoluția
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
francilor conduși de Carol cel Mare. Coroana de fier a regilor longobarzi ("Corona Ferrea") a fost utilizată pentru încoronarea regilor longobarzi, dar și de către urmașii acestora ca regi ai Italiei, vreme de secole. Sursele primare pentru regii longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și "Historia Langobardorum" a cronicarului Paul Diaconul din secolul al VIII-lea. Primii regi (așa-numiții pre-Lethingi) enumerați în "Origo" sunt aproape sigur legendari. Controlul regilor longobarzi asupra celor două
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
(familia Guideștilor; de asemenea, Guidoni, Vitone sau Widonids (în limba franceză: Widonides, în limba germană: Guidonen sau Widonen) a fost o familie italiană de origine francă, proeminentă în secolul al IX-lea. Familia Guideștilor descindea din Guy de Nantes, provenind din Austrasia. Este vorba de o familie cu tendințe agresive, care și-a extins baza de putere în detrimentul Statului papal, fiind mereu loiali Imperiului Carolingian și
Familia Guideschi () [Corola-website/Science/324880_a_326209]
-
datorii seculare, exemplul constituindu-l . În 799, Eric a fost ucis în timpul bătăliei de la Trsat, în Liburnia, în cadrul luptei dintre franci și croați. Potrivit cronicii lui Eginhard, el ar fi căzut ca urmare a unei trădări din partea locuitorilor, însă cronicarul franc nu oferă nicio explicație. Locul bătăliei (în limba latină, Tharsatica sau Tarsatica), a fost în mod tradițional identificat ca fiind Trsat, un fort pe o colină ale cărui ruine se află astăzi în orașul croat Rijeka (Fiume).
Eric de Friuli () [Corola-website/Science/324892_a_326221]
-
Ioan a fost un nobil franc, devenit duce de Istria la începutul secolului al IX-lea, la puțină vreme după cucerirea Istriei de către împăratul Carol cel Mare. În anul 804, locuitorii din cele nouă orașe din Istria s-au plâns împăratului Carol cel Mare pe motiv
Ioan de Istria () [Corola-website/Science/324945_a_326274]
-
Moriarty în "The Baker Street Boys" (1982) și pe inspectorul Lestrade în serialul "Aventurile lui Sherlock Holmes" (cu Jeremy Brett în rolul principal) produs de Granada Television. Producătorul Michael Cox al seriilor Sherlock Holmes realizate de Granada Television a declarat franc că ei l-au dat pe cel mai bun Lestrade al generației sale. În 1984, a jucat rolul filozofului existențialist Soren Kierkegaard în episodul "Prometheus Unbound" al serialului BBC Sea of Faith bazat pe lucrările lui Don Cupitt. În 1986
Colin Jeavons () [Corola-website/Science/324395_a_325724]
-
aceasta este denumită marca estică bavareză. Prime mărci stabilite pe teritoriul actualele state Austria și Slovenia, au fost marca avară și marca de Carintia. Stabilite amândouă spre sfârșitul secolului al VIII-lea de Carol cel Mare cu scopul apărării Imperiului Franc de invadatorii avari. Statul avar este distrus în 820, iar locul acestora este ocupat de slavi care stabilesc formațiuni statale. Principatele Nitra și Moravia se unesc formând Moravia Mare împotriva căreia se va crea Marca de Pannonia. Dar cele două
Marca de Austria () [Corola-website/Science/327003_a_328332]
-
Asselborn, a declarat că în România au loc „încălcări grave ale principiilor de drept european care sunt inacceptabile”.. Criza politică a avut un impact major asupra monedei naționale. Leul a cunoscut o devalorizare continuă în fața euro, a dolarului american și francului elvețian. Un euro a ajuns la 4.64 RON, 1 USD la 3.79 RON, iar 1 CHF la 3.81 RON. Anumiți oficiali ai statelor membre ale UE au anunțat că din cauza crizei politice, România riscă să intre în
Criza politică din România, 2012 () [Corola-website/Science/326997_a_328326]
-
1/4 (quart d'écu) și de 1/2 écu (demi-écu). În timpul Revoluției Franceze, inițial, au fost bătute monede "écu ale Convenției" (în ), iar mai târziu monede de valoare egală, dar numite "șase livre", în franceză, "six livres". Odată cu monedele francului germinal, écu-ul nu a mai fost emis, dar termenul a rămas în uzul comun, pentru a indica o monedă de "5 franci de argint".
Écu (monedă) () [Corola-website/Science/323546_a_324875]
-
Francul comorian sau francul comorez (în , iar în limba arabăفرنك قمري, cod ISO 4217: KMF, simbol local: FC) este moneda Uniunii Comorelor. Este subîmprțit în 100 de centime. Francul comorian era garantat în raport cu francul francez la o rată de schimb nominală
Franc comorian () [Corola-website/Science/323760_a_325089]
-
Francul comorian sau francul comorez (în , iar în limba arabăفرنك قمري, cod ISO 4217: KMF, simbol local: FC) este moneda Uniunii Comorelor. Este subîmprțit în 100 de centime. Francul comorian era garantat în raport cu francul francez la o rată de schimb nominală de 75 FC
Franc comorian () [Corola-website/Science/323760_a_325089]
-
făcând referință la legile fondatoare din 18 germinal anul III (7 aprilie 1795) și din 7 germinal anul XI (27 martie 1803), care instituiau: Coexistența celor două etaloane monetare, aurul și argintul, a creat o sursă potențială de instabilitate. Sistemul francului germinal se sprijinea pe un pariu riscat de invarianță a prețului aurului și argintului și presupunea că volumele și condițiile de producție ale celor două metale rămâneau stabile. O criză putea surveni astfel oricând. Adoptarea parțială sau completă a sistemului
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
germinal se sprijinea pe un pariu riscat de invarianță a prețului aurului și argintului și presupunea că volumele și condițiile de producție ale celor două metale rămâneau stabile. O criză putea surveni astfel oricând. Adoptarea parțială sau completă a sistemului francului germinal în exteriorul frontierelor franceze crease un embrion al Sistemului Monetar Internațional. Decimalizarea fusese adoptată de Statele Unite ale Americii încă din 1795. Napoleon I încercase să exporte, odată cu Revoluția, sistemul germinal în Europa. Deși mai întâi această tentativă a eșuat
Uniunea Monetară Latină () [Corola-website/Science/323184_a_324513]
-
și bavari, care au luptat împotriva Imperiului Roman, unul dintre motivele pentru care romanii nu au reușit niciodată să cucerească toate teritoriile locuite de germani. Începând cu secolul al VI-lea teritoriile locuite de germani au fost incluse în statul franc. În anul 962 s-a înființat „Sfântul Imperiu Roman”, devenit ulterior „Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană”. Începând cu secolul al XI-lea orașele au căpătat o importanță politică din ce în ce mai mare, iar germanii au întemeiat multe oraș-state. Abia în secolul
Austrieci () [Corola-website/Science/323336_a_324665]
-
fost păgân, deși Audoin căutase la un moment dat să obțină sprijinul Bizanțului împotriva vecinilor săi, arătând bizantinilor că ar fi fost botezat, deci creștin. Prima soție a lui Alboin a fost Chlothsind, creștină (de rit roman), fiică a regelui franc Clotar I (Lothar). Această legătură matrimonială, care a avut loc la puțin timp după moartea în 555 a liderului franc Theudebald, este considerată ca reflectând decizia lui Audoin de a se distanța de Bizanț, aliat tradițional al longobarzilor, dar ezitant
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
longobarzi, multe alte popoare din regiune, inclusiv heruli, suebi, gepizi, thuringieni, protobulgari, sarmați, romanii și puținii ostrogoți rămași. Însă cel mai important grup, în afara longobarzilor, îl constituiau saxonii, dintre care 20.000 au participat la invazie. Saxonii erau tributari regelui franc Sigebert I, iar participarea indică faptul că Alboin ar fi avut sprijinul francilor în aventura sa din Italia. Numărul exact al eterogenului group adunat sub comanda lui Alboin nu poate fi cuantificat, drept pentru care s-au realizat multe estimări
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a fost studiată atent de istorici moderni, îndeosebi de Neil Christie, care vede în ea o posibilă amintire a unei invitații oficiale din partea bizantinilor pentru stabilirea longobarzilor ca "foederati" în Italia de nord, în scopul apărării regiunii în calea expansiunii france, aranjamentul fiind ulterior abrogat de Iustin al II-lea. Emigrarea longobarzilor a început într-o luni, după ziua de Paște, la 2 aprilie 568. Decizia plecării într-o zi de sărbătoare creștină e explicabilă în contextul recentei convertiri a lui
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca "foederati", ci ca inamici ai Imperiului. Deteriorarea autorității regelui în cadrul oștirii longobarde s-a manifestat și în invadarea provinciei france Burgundia, care în 569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au avut consecințe pe plan politic, înăsprind relațiile până
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
a fost de acord în jurul lui 571. În general, se crede că Alboin nu încuviințase acțiunile din Burgundia, însă, potrivit lui Gian Piero Bognetti, Alboin s-ar fi implicat în ofensiva împotriva lui Guntram ca parte a alianței sale cu regele franc din Austrasia, Sigebert I. Acest punct de vedere este privit cu scepticism de alți cercetători, între care Chris Wickham. Un rezultat al slăbirii autorității regale poate l-a reprezentat faptul că longobarzii au cucerit mare parte din sudul Italiei fără ca
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
569 și pe parcursul perioadei de interregnum al Regatului longobard (575-585), până la 595. Pe parcursul lungii sale domnii, Euin a participat la mai multe războaie. Sursa primară pentru cariera sa o constituie cronica lui Paul Diaconul, "Historia Langobardorum". În anul 584, regii franci Guntram de Burgundia și Childebert al II-lea de Austrasia au invadat partea nord-vestică a Italiei. Fortăreața Anagnis, situată la nord de Trento, li s-a predat, după care a fost devastată de către un conducător longobard, Ragilo, conte de Lagaris
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
și a lipsei întăririlor promise de bizantini, Cedinus a încheiat un armistițiu pe 10 luni și a trecut Alpii înapoi în Francia. În mai 591, succesorul regelui Authari, Agilulf, l-a trimis pe episcopul Agnellus de Trento la curtea reginei france Brunhilda de Austrasia pentru a rezolva problema răscumpărării cîtorva prizonieri tridentini capturați în timpul războiului, ceea ce a și făcut. De asemenea, Euin a reușit la rîndul lui să negocieze încheierea păcii cu francii. Euin a murit înainte de ianuarie 595, când este
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
Potrivit cronicii contemporane atribuite lui Fredegar, bătălia de la Wogastisburg s-a disputat între slavii ("Sclav, cognomento Winidi") comandați de Samo și francii conduși de regele Dagobert I în 631. Armatele france se aflau în plic proces de avansare în regiunea ocupată de către uniunea tribală a slavilor conduși de Samo. Înaintarea se realiza pe trei coloane: cea a alamanilor, cea a longobarzilor și cea a francilor din Austrasia. Primele două valuri invadatoare
Bătălia de la Wogastisburg () [Corola-website/Science/325065_a_326394]
-
puși sub conducerea unor "duces" franci, însă ei s-au răsculat și și-au recâștigat independența în secolul al VII-lea sub conducerea regelui Radulf I. Către sfârșitul aceluiași secol, părți din Thuringia au trecut sub dominația saxonă. În timpul majordomului franc Carol Martel și a Sfântului Bonifaciu ("apostolul germanilor"), thuringienii au devenit din nou supuși ai francilor, fiind guvernați de duci franci având reședința la Würzburg, către sud. Autoritatea ducilor de Thuringia s-a extins sub Carol Martel și asupra unor
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]