1,628 matches
-
univers de stereotipuri în care este sedimentat un anumit număr de valori. În cazul de față, limba nu urmărește să manipuleze obiectele din lume, ci să alunge clișeele din spațiul cunoscut. Chateaubriand scrie în Atala: Luna îi dădea acestei vegheri funebre palida ei flacără. Se ridica în puterea nopții, ca o albă vestală... Aici, palida și albă nu au puterea de a clasifica, actualizează doar un conținut latent în noțiunile de lună sau de vestală, așa cum circulă ele într-o anumită
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și nu răspundea. Cât i-am dat patru telefoane ea era deja la colțul blocului. Răvășită... Am plecat amândouă la spital. Nu mai era în salon, o duseseră la morgă. Am vrut să intru cu Timeea, dar băiatul de la pompe funebre nu m-a lăsat. A rămas fata în grija lui. Mi s-a deschis ușa la frigiderul acela mare. I-am zis băiatului care lucra acolo: „ Scoate-o afară! Se uită la mine mirat. Scoate-o! Bine. Care e? A
Iubiţi bolnavii de cancer by Timeea Florina, Timeea Irina Gabriela () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1254_a_2203]
-
bumbașirlâcurile, locmalele, havaeturile... surghiunlâcurile... milostivbojiile, ce adorna hrisoavele noastre și ne adeverea iscălita noastră nobilitate? Pesnele cele guturăiate, blagorodiile, blagocestiile, șătrăriile, isprăvniciile, zapcirlâcurile, duvalmalele, caraghiozlâcurile, suitarlâcurile, altântoplâcurile, inglindiselele, sindrofiile, heretismosurile, herofilimetelele, catedexele, pliroforiile, titeriazele... și altele mulțime, cu sutele?“ (Orație funebră, în Curierul românesc, 1848, nr. 22). Câți dintre junii cititori ai articolului, la apariția lui în gazetă, mai cunoșteau oare - exempli gratia - sensul lui bumbașirlâc (execuție polițienească), locma (sumă mare de bani), havaet (taxă la ocuparea unei funcții), peasnă (cântare
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
zis negreșit că a răposat conul Iordăchel ori Costăchel, mare proprietar, senator etc. Dar mă găseam în București, în anul de grație 1985, iar fustele evazate, de o veselă policromie, ale femeilor din cortegiu îmi impuneau o altă ipoteză... Protocolul funebru al unei clase de mult dispărute nu accepta să dispară el însuși înainte de a fi parcurs toate treptele ierarhiei și nici înainte de a fi dăruit tuturor celor dornici de ele aparențele prestigiului și iluzia demnității. Insolitul spectacol îmi întărea o
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
afirma ca scriitor, îndemnat poate și de soție (celebra balerină Irinel Liciu - cât m-a impresionat sinuciderea ei!), acceptă inițial să colaboreze, pentru ca mai târziu, cuprins probabil de remușcări, să-și schimbe radical atitudinea. Doinaș va rosti, dealtfel, și discursul funebru, în care-i recunoaște fostului prieten excelența morală (raportul agentului prezent la înmormântare menționează că vorbitorul l-ar fi caracterizat pe "obiectivul" defunct drept "cea mai verticală conștiință a generației sale"). Și fiindcă tot veni vorba despre Doinaș 32, îmi
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
ultimii ani ai vieții, rămânând tot mai singur, le scrie Marianei Șora, "scumpă și iubită fantasmă bovarică"35, sau Vioricăi Guy Marica, cunoscută doar vag, în tinerețe, la ședințele Cercului Literar. Moartea Etei Boeriu îl afectează profund, scrie un discurs funebru pe care i-l trimite Deliei Cotruș, discurs emoționant prin patos și simplitate. Găsește înțelegere acum mai ales la femei, cu care reușește să comunice altfel, mai direct, pe calea sensibilității, fără spaima ridicolului. Își așteaptă propriul sfârșit cu regretul
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
Pasărea neagră e poate ceea ce rămâne în conștiința vizitatorilor nefamiliarizați cu universul liric al lui Poe. În Morții, ironia se folosește și de alte procedee. Apare aici o secvență inițială, un fel de indicație scenică, "se recită în acordurile marșului funebru de Chopin". Tentația dialogismului, a confruntării cu poezia simbolismului decadent se opune textelor fad funeste. Se prezintă imaginea morților în război, iar, dincolo de aplicarea aceleiași tehnici, a amestecului ludic de elemente, textul are un tragism aparte: "Tăcuți așteptam orizontali Cuvântul
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
ce amintește ușor de descrierile parnasiene sau mai de grabă de avangardă: "vino să-ți sărut fiecare deget ca pe un tub de clarinet;/ mai frumoasă ești decât Venera fiindcă ai și brațe/ și dacă ții degetele în vânt, marșuri funebre bântuie încet". Tot tabloul acesta devine o istorie a alunecării spre moarte reconstituite iarăși prin imaginea călătoriei pe ape: "odată ne vom întâlni într-un fluviu ascuns/ zvâcnind unul într-altul, curgând spre lumină". Ceea ce l-ar deosebi pe Tonegaru
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Lucrurile diferă de la o vîrstă poetică la alta. în Plumb, Scîntei galbene, Cu voi..., Comedii în fond, sunetul muzicii e dur, metalic. Fanfare militare execută un repertoriu alcătuit din piese făcute să provoace sau să accentueze melancolia: arii triste, marșuri funebre, cîntece de jale. Muzica lugubră, cîntată în aer liber, alternează cu cea exaltată, „de bal”, cîntată în interioare, unde orchestrele încep „cu o indignare grațioasă”, apoi „frig”. Un trouble fête prin temperament, Bacovia e atent îndeosebi la muzica gravă, cea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ca să ajungi să vorbești de noapte și de moarte fără teamă, cu o rece detașare, să brodezi orice în jurul lor, erau necesare niște exerciții: să te plimbi singur la ore tîrzii, să treci prin cimitire, să te amesteci în cortegii funebre, să tragi clopotele în miez de noapte, să locuiești într-o odaie „pictată”, în interior, cu „brîie negre”, ca-n „Singur”, să cauți ceea ce te șochează, să te înspăimînți. înainte de Bacovia, asemenea bravuri le-au practicat și alții, dar fără
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și Ferenc Szemlér, secretari ai Uniunii Scriitorilor, Mihai Novicov, Scarlat Calimachi, Dumitru Corbea. La catafalcul lui Camil Petrescu au vorbit: Iorgu Iordan, Tudor Vianu, Eugen Jebeleanu, Constanța Crăciun („în numele C. C. al PMR și al Consililui de Miniștri”), iar după ceremonia funebră I. M. Sadoveanu. La cel al lui Bacovia au fost trei vorbitori: profesorul universitar Ion Vitner, Mihail Petroveanu, Ion Brad, iar la mormînt a luat cuvîntul (cum am spus) Miron Radu Paraschivescu. Vorbitorii lui Camil erau contemporani de-ai săi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacovia fără a ști ceva din istoria înmormîntărilor și a cimitirelor. Am să pornesc de la un exemplu clasic. în Vărul Pons de Balzac, imediat după decesul lui Pons, prietenul său, Schmuke, e vizitat de un reprezentant al firmei de pompe funebre. Sec, profesional, acesta îl întreabă cum dorește să fie sicriul: de brad, de stejar, sau căptușit cu plumb, care e mai distins. Dacă acțiunea romanului s-ar fi petrecut mai tîrziu, fără îndoială ar fi adăugat: mai distins și mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
autorul Crailor de Curtea-Veche pe mai bine de o jumătate de pagină: „Aș fi deschis eu vorba dacă lăutarii n-ar fi început tocmai un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptos și trist, aproape funebru. în legănarea lui molatecă, pîlpîia, nostalgică și sumbră fără sfîrșit, o patimă așa sfîșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință. De îndată ce coardele încălușate porniseră să îngîne amara destăinuire, sub vraja adîncă a melodiei, întreaga sală
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
1985, p. 10. 11. „«Decor» am terminat-o prin 1913, deși era începută în 1904-1905”. (Apud: Agatha Grigorescu - Bacovia, Bacovia. Poezie sau Destin, ediția a II, revăzută, Ed. Eminescu, 1972, p. 235) De la prima publicare, în Arta (1904), cu titlul Funebră, la a doua, în Flacăra (1912), adică în opt ani, nu schimbă nimic. Apoi introduce versurile 5, 10 și 15, în forma din Făclia și în cea din Plumb (1916). De aci încolo, intervențiile (o literă și un semn de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fi viu: / Ah! fără tine și lumea îmi pare că-i un secriu.” ( Apud: Gh. Cardaș, Poezia romînească de la origine pînă în zilele noastre (1673-1937), 1, ediția cit., p. 52). Moartea sentimentului de iubire cheamă, de asemenea, în imaginație, scene funebre, cum e aceasta din poemul în proză „Inimă moartă” de Al. Macedonski: „Amorul era întins de-a lungul coșciugului dezamăgirilor născute din amăgiri. Egoismul, chiar el, nu mai avea flori pe ramurile sale uscate, atît este de adevărat că acela
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
II) I „Poetul era îmbrăcat în negru”, notează un evocator. în aceeași ținută de doliu îl întîlnesc și alții. El însuși se prezintă așa în „Ecou de serenadă” („în haine negre, întunecate”) și în „Poemă în oglindă” („în veșmintele-mi funebre,/ Mă întind ca și un mort”). Era vestimentația o problemă de „lifestyle” pentru Bacovia? O adoptase anume pentru a-și ilustra poezia? Nu-i de exclus nici aci un model simbolist, însușit prin intermediul lecturii: Jules Laforgue, de pildă, deși tînăr
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să vreau să merg așa (adică încet), mi-ar fi imposibil. M-aș împiedica de toți și toți s-ar împiedica de mine”. Azi însă lumea evocată de versul lui Bacovia pare că a dispărut și din orașul nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian Demetrescu amintește de valsul din Faust, cîntat la o înmormîntare. Sau care evocă funebrul, cum era acela ce-l emoționa pe Pantazi: „un vals domol, voluptuos și trist”. Greșim, fără îndoială, imaginîndu-ni-i
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian Demetrescu amintește de valsul din Faust, cîntat la o înmormîntare. Sau care evocă funebrul, cum era acela ce-l emoționa pe Pantazi: „un vals domol, voluptuos și trist”. Greșim, fără îndoială, imaginîndu-ni-i pe cei care au reușit în literatură ca fiind singurii îndreptățiți să parvină la o asemenea situație. într-o oarecare măsură, succesul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Vosganian, Cartea șoaptelor, lipsit de un editor tăios, hotărât cu vedetele mediatice, care să scoată balastul ce împovărează inutil manuscrise altfel interesante. Ei bine, oricâtă stupoare aș provoca în rândul literaților cu prejudecăți puritane, cu eticisme de paradă, romanul Pompe funebre scris de domnul Iacoban este o reușită cu atât mai provocatoare, cu cât ea aparține unui personaj controversat, invidiat, urât și hulit de lumea literară județeană pentru pricini mai curând omenești decât estetice sau ideologice. Absolvent strălucit de Filologie (nu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ca lumea să se întrebe: dar dacă chiar e rudă cu tovarășul și ne încearcă să vadă cum reacționăm?"), Mircea Radu Iacoban era un cunoscător din interior al nomenclaturii comuniste pe care, azi o reconstruiește meticulos și sardonic. Romanul Pompe funebre vine în contrasens nu numai cu evocările schematice sau grosolane ale acelei lumi făcute de foștii profitori ai partidului, impostori literari cu aere (Titus Popovici, Dinu Săraru, Paul Everac sau Dumitru Popescu), ci și cu autorii tineri lipsiți de informațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
pe M.R.I.? Poate pentru că realiza că e talentat și superior și îi plăcea să-și bată joc de șeptelul de "soldați credincioși ai partidului" care tropăiau slugarnic pe lângă el. Un alt posibil răspuns ar putea fi decelat și în Pompe funebre, un roman alert, construit pe mai multe planuri, cu mult aplomb vizual și cu o fină vivisecție din lumea cinematografiei și a nomenclaturii pre- și post-decembriste, un roman de moravuri în care autorul construiește personaje consistente, care trec proba veracității
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
surprinde spaima de a nu pierde pământul, strecurată treptat În sufletul lui Ion. După Înmormântarea Anei se fac pomeni. Aceste elemente se Îmbogățesc cu altele, prilejuite de Îmormântarea lui Ion. Si aici participă tot satul. Preotul Belciug ține o cuvântare funebră, Îi impresionează pe cei prezenți. Autorul este atent la reacțiile participanților și mai ales ale părinților. Ion fu coborât În pământul care i-a fost prea drag, și oamenii au venit pe rând săi arunce câte o mână de lut
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
încă din Imaginarul violent al românilor (Humanitas, București, 2003). Analizând exclusiv violența de limbaj din presa românească pe parcursul a mai bine de un veac, decodasem nouă registre ale limbajului violent, specifice mentalului românesc: subuman, igienizant, infracțional, bestiariu, religios, scatologic, libidinos, funebru, xenofob-rasist. Pentru a caracteriza mahalaua lingvistică de astăzi, mahalaua contemporană (care de astă dată nu mai ține strict de presă și pamflet, ci de limbajul stradal vehiculat în centru și la periferie sau în manele și hip-hop), trei registre sunt
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
apare divinul. Potrivit creștinismului de la origini, nu există decît o singură valoare și anume aceea care a fost adusă în lume odată cu omul lui Dumnezeu. Tot restul este lipsit de valoare sau dușman al valorii. Creștinismul începuturilor este un marș funebru. Pentru creștinismul adevărat, viața este o suferință, o durere ce nu e provocată, ca în orice formă de religiozitate, de exigența absolută a reprezentării lui Dumnezeu, ci de faptul că există o valoare numai într-un singur punct al existenței
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]