11,568 matches
-
bord "dușmanii". Nu înainte de a le găuri corpul cu lovituri de cuțit, ca să ia apă. Nava se îndrepta spre Cuba cu un transport de tricouri chinezești, de pantofi și de chiclazuri. Numai că pe drum a fost surprinsă de o furtună iscată din senin, neanunțată de stațiile meteorologice, sau anunțată, dar ignorată. Nava, o epavă bulgărească, scîrțîia și se legăna ca naiba. Căpitanul, un libanez,întreba ce să facă și fiecare din cei 21 de lucrători la Turnul Babel își dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de treabă..., suspină El, neconsolat. Am vrut să..., mormăie cîrciumarul. EL este pus cu piciorul în gheață, este uns cu o alifie și toți îl mîngîie. S-a calmat puțin, dar tot mai pufăie: Dacă își vedea de treabă, nenorocitul... Furtuna s-a potolit, doar ploaia rece ca gheața continua să șfichiuie fețe roșii și nasuri borcănate. Crîșmarul renunță la Primărie și-și strînge calabalîcurile. Ploaia stă de tot și soarele se arată strălucitor. Oameni desculți încep să apară de la adăposturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că trupul în sine este otravă ce încă se mai suportă sub rădăcinile limbii. Când s-a amestecat vinul cu apă în Cana Galilei, niciun nuntaș nu a deosebit gusturile însetărilor; când s-a turnat pelin peste mătrăgună, noapte peste furtună, lacrimă peste sticlă pisată, în evidențele lui Dumnezeu, mereu, calculele ascundeau complicitatea nepăsărilor sale. (Atotștiutorul s-a spălat pe mâini a opta zi.) Viața i-a fost ca o strujire de fiare vechi pe nicovala făurarului. Caii sălbatici se lăsau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
evidențele lui Dumnezeu, mereu, calculele ascundeau complicitatea nepăsărilor sale. (Atotștiutorul s-a spălat pe mâini a opta zi.) Viața i-a fost ca o strujire de fiare vechi pe nicovala făurarului. Caii sălbatici se lăsau potcoviți doar în vreme de furtună. Petru împletea, noaptea, în somn, zale pentru lanțuri. Petru visa o zi în care va priponi soarele deasupra casei, o zi fără uși, fără ferestre, fără acoperiș. Botticelli a semănat lumină până și-n apa tulbure a botezului (amestec omogen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dinafară? Cine-i mai vierme ca viermele: cel care poartă sau cel care se lasă purtat? Cine pe cine spurcă? Viața, un fals asumat în vreme de pace, un adevăr rostit în gând, când se întâmplă mai sus de tâmplă, furtună. La naiba cu cel ce crede că reușește să deosebească norii după culori! Aici, sub ruinele mânăstirii, cerul pare zugrăvit cu tempera descompusă din icoane. Focul a mutat sfinții mai sus, mult mai sus. Aici, în cenușă, mi-e pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în iarbă. Doamne, vreau să vegetez până când buzele tale prin buzele ei mă vor atinge. Roșcata, duh întrupat într-o herghelie de cai slobozi care au rupt oiștea Carului Mare și l-au abandonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
orice înălțare): În icoană, Dumnezeule, împarți rețete de amăgit întunericul, rețete pentru condimentat clipele, rețete pentru îndulcit iluzii. Bătrânii satului își luau porția de amăgire în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm, corabie fără catarg, val fără înecați. Te-ai speriat, Bătrâne, de propriile suferințe și refuzi să-mi mai pozezi modelul. Peste ruinele mânăstirii ploua cu stropi de gheață. Ca într-un tablou, focul ardea în inima cărămizilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
îmbrăca precum un cerșetor, deși nu hainele îl arătau atât de pustiu. Bătrânul a luat cu sine lumina: A plecat Dumnezeu precum vinul de pe drojdie, a plecat Bătrânul, chiriaș incomod, și a lăsat cochilia sufletului goală. (Melcul, în vreme de furtună, își ascunde casa sub frunză să nu moară odată cu el, eu mă dezbrăcam de casă ca de o haină, ca de o nelocuire veștedă.) L-a părăsit Dumnezeu. În lipsa lui, cineva și-a băgat piciorul între spițele Carului Mare; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
noițele devin violacee, buzele pământenii, ochii două hăuri adânci, tot mai adânci! Avea brațele lungi, dezordonat căzute pe lângă corp, un fel de îmbrățișare pe verticală, ancore legate de niște grinzi invizibile. Cine s-ar fi încumetat să meargă cu o furtună de mână? Pașii simetrici, parcă înșirați de-a lungul unei axe invizibile, parcă desenați la câțiva centimetri deasupra ierbii. Îi era frică să nu strivească alți pași: Poate pe aici a trecut Dumnezeu. Vorbea poticnit, în șoaptă, în gând. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ferestrelor; în grinzi, pădure, în carnea corăbiilor; pădure în cimitire. "Hai, întinde mâna, omule, și desenează cu degetul de plumb o poartă în cer! Coboară în genunchi și atinge cu fruntea nisipul până va crește mare, până se vor naște furtuni în burțile scoicilor, până vor coborî catarge din palma lui Dumnezeu în jurul cărora Noe va ciopli arcă! Adună-ți degetele câte trei, câte două, în podul palmei și, cu ambele mâini, însemnează-te! Doar așa se va uni cerul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o capcană cu două fețe, noapte și ziuă, deopotrivă. Șoapta, mai mult decât o sfidare a liniștii. Șoapta deschide oglinda ca pe un mormânt: pășești dincolo, un râu de pucioasă urcă în inimă, inundă creierul, mâlește sufletul; pășești dincoace, o furtună de zgomote spintecă pașii. Nici o diferență între două tăceri, indiferent unde se întâmplă. Bă, dacă scoți un sunet, îți sucesc gâtul ca la hulub. Gura! am spus! Dumnezeii mă-ti de curvă, tremuri ca câinele la injecție! Te pomenești că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru își trăia moartea ca pe o intimitate desăvârșită. Un pumn în obraz, altul în plex, altul în tâmpla dreaptă și în oglindă a coborât ceață, s-a stârnit furtună, s-au rupt catarge. De sub nuci, frunzele, ca niște veverițe zburătoare, urcau în cer; din cerul plopilor, nori de puf înecăcios acoperea seninul fântânilor; până în rădăcina izvoarelor și mai adânc strănutau pietrele. În oglindă a coborât ceața. Parcă dormea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sânge; fântâna își adună însetații și dincolo de adânc; copacii numără anii în semnele buturugilor. Aici, acolo, dincolo, ce mai contează? Coboară, Petre, coboară, setea ei, setea ta... plouă din streașină. 12. Două destine legate de copitele cailor. Caii sălbatici stârnesc furtunile, tulbură somnul, încețoșează diminețile. Vise strivite prin brazdele cerului, prin câmpii înțelenite de ne-rodire, prin conștiințe mlăștinoase, frică, minciună, egoism, lașitate și nici o trestie pe care să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
centrul, acolo începe și acolo se sfârșește fiecare raționament, fiecare emoție, chiar dacă sufletul naște, inima cerne, sângele numără... Punctul este un far în mijlocul mării, el apropie și tot el îndepărtează corăbii. (Dincolo de lumină, arhivă.) La 15 ani, uneori, se stârnesc furtuni în paharul cu apă. Nori de cenușă încețoșează felinarele, particule din memoria ploii prind crustă pe suflet; naufragii de gânduri cu pânzele rupte invadează absența. Uneori, se face senin, atât de senin încât, legat la ochi, exfoliezi soarele din bobul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se scutură pe pământ, identic, sfidând gravitația. La 15 ani, două fântâni începeau să-și cunoască seceta. Adâncul uita oglinda. Când din oglindă se topește lumina, când în arhivele memoriei praful se ascunde în cuvinte precum focul în cărămidă, când furtuna abia mai răscolește câte o particulă de gând sterp, omul coboară, treaptă cu treaptă, până acolo unde nu se mai aude, nu se mai vede, nu se mai simte sau se dă departe, la marginea ființei, la marginea sufletului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un punct. Semnele sunt intenții nedefinite. În podul palmei, timiditatea își sapă loc de veci; în podul palmei, nerostirea se sufocă în propriul mugur; în podul strâns al palmei, salutul moare strivit precum melcul în propria căsuță pe vreme de furtună. Semnele nu pot ascunde și, în egală măsură, nu pot defini complexitatea de a exista în afara lor. Dacă, în nepriceperea sa, Dumnezeu ar fi modelat omul fără ochi, lacrima ar fi picurat de sub unghii, cerul s-ar fi coborât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sus de fereastră. Doamne, întregește-mă țol de cordele în acest fir de urzeală roșie! Decupează, Doamne, din mine atât cât să-ți ajungă pentru un preș la intrare! Împletește, Doamne, din acest fir năvodul pescarului! Îmi este foame de furtună, de mare adâncă, de catarg rupt, de pânze sfâșiate, de stâncă înfiptă în pântecele corăbiei. Suferința este incomoditatea sufletului de a se disipa în stările altora, durerea este disponibilitatea; trupul primește cât poate duce; ce trece peste semnul umerilor moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tare mult să asculte chemarea. Era copilă, țăranii băteau coasele, ea făcea cruce pentru fiecare mușcătură a fierului. Părinte, rogu-te, lasă-mă să o îngrop sub clopote. O să-i ție de urât și de cântec, o să-i ție de furtună, părinte. Era copilă și alunga norii, lovind cu o lingură de lemn într-un ceaun atârnat de creanga nucului, chema ploile în pletele păpușii de păpușoi ascunsă sub pragul casei. Le-a îngropat pe amândouă: una lângă cărare, sub felinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cât toate cofetăriile lumii la un loc. Oricât de modest, oricât de împăcat ești cu sărăcia, nu poți închide ochii când lumina te orbește dinlăuntru. Viața privită la suprafață, luciu de mare de-ar fi fost, tot nu poate ascunde furtuna. Erau încă mici pentru a se simți stingheri sau mândri: foamea era peste poftă, frigul era peste estetic, frica era peste demnitate. Foamea, când nu mai doare, amețește; amețeala se stinge repede, creierul se obișnuiește și cu sânge subțire. Frigul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
inimă să-l arunce pe gârlă sau să-l îngroape sub un copac. Cristian, după 6 luni, nu s-a lăsat pierdut. Eugenia a mutat mobila, până când fătul s-a rupt din pântece ca un fulger de pe un cer cu furtună. Vasile avea o slujbă bună, împărțea banii, darurile și veștile satului. Coletele miroseau frumos: a drojdie, detergent, biscuiți, rahat, bomboane, marmeladă, țigări, parfum... Cam atât puteau trimite tinerii de la oraș. Părinții le expediau în aceleași desage, scrise cu creion chimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un fel de iluzie pusă în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața icoanei, și ploua mama în fața icoanei ploaia era trecută prin cămașă ca prin sită și sufletele erau date în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce! Mamă, nu mă mai minți, m-am săturat să mai inventez sfinți, cârpe pentru sperietori am adunat toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de iluzie pusă în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața icoanei, și ploua mama în fața icoanei ploaia era trecută prin cămașă ca prin sită și sufletele erau date în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce! Mamă, nu mă mai minți, m-am săturat să mai inventez sfinți, cârpe pentru sperietori am adunat toată viața. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața icoanei, și ploua mama în fața icoanei ploaia era trecută prin cămașă ca prin sită și sufletele erau date în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce! Mamă, nu mă mai minți, m-am săturat să mai inventez sfinți, cârpe pentru sperietori am adunat toată viața. Mi-ai povestit atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pântecele scoicilor. Libertatea de a fi râu nu-i tot una cu blestemul de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără pedale, se învârtea în cerc; viața alerga pe lângă Petru cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în felia de pâine gratii. Bună dimineața, Dumnezeul meu din fundul fântânii! Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși vise din cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]