1,781 matches
-
iubitule... te simți bine? De ce nu m-aș simți? — Mă rog, am întrebat așa... Am intrat în bucătărie. — Uite un prosop. Nu aveam de gând s-o întreb despre versiunea vulgară, impertinentă și falsificată pe care i-o oferise, probabil, Gilbert în scrisoarea lui. Gândul la felul în care îi va fi povestit întreaga istorie m-ar fi chinuit chiar dacă n-aș fi avut alte pricini de supărare. Lizzie purta o rochie de vară albastră, de culoarea păunului, croită dintr-un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt. — Ah, Dumnezeule, da, dar n-am nimic pentru moment, mulțumesc, poți să mai vii săptămâna viitoare, sau... Am alergat înapoi în bucătărie. Sosise Peregrine. Firește, o cunoștea pe Lizzie, deși nu foarte bine. Tocmai se salutau, când se iviră Gilbert și Titus. — Iubito! — Gilbert! — Asta-i valiza ta? Am găsit-o afară. Clopotul de la ușă sună din nou. Hartley? Dă Doamne să fie! — Telefoanele? Ați cerut un telefon. Am venit să vi-l instalez. Când reușisem să stabilesc unde urma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dar n-am nimic pentru moment, mulțumesc, poți să mai vii săptămâna viitoare, sau... Am alergat înapoi în bucătărie. Sosise Peregrine. Firește, o cunoștea pe Lizzie, deși nu foarte bine. Tocmai se salutau, când se iviră Gilbert și Titus. — Iubito! — Gilbert! — Asta-i valiza ta? Am găsit-o afară. Clopotul de la ușă sună din nou. Hartley? Dă Doamne să fie! — Telefoanele? Ați cerut un telefon. Am venit să vi-l instalez. Când reușisem să stabilesc unde urma să fie așezat aparatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fie! — Telefoanele? Ați cerut un telefon. Am venit să vi-l instalez. Când reușisem să stabilesc unde urma să fie așezat aparatul, grupul din bucătărie cânta în cor „Cireașă coaptă“. Și au continuat să cânte. Și ne-am îmbătat. Și Gilbert a preparat o salată uriașă și a pus pe masă pâine și brânză și cireșe. Și Titus arăta atât de fericit, aflându-se în mijloc, cu Lizzie cocoțată pe masă, lângă el, dându-i cireșe în gură. Și m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cealaltă parte a satului, unde Hartley își ascundea fața în mâini și scâncea iar și iar și iar: „Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare atât de rău!“. Mi-am mai turnat vin. Aveam o cantitate uriașă, cumpărată de Gilbert în contul meu. Mai târziu, când începuse să se întunece, și după ce trecuseră de la „Rămâi cu mine“, la „Ziua pe care ne-ai dat-o, Doamne, a luat sfârșit“, am ieșit cu toții pe pajiște. Desenul trasatul de James din pietre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lucruri. Am uitat și că parbrizul fusese spart. — Ce? — N-are importanță. Ascultă. Ascultă, Lizzie. Ascultă... — Ascult. — Lizzie, nu poate fi cum vrei tu, sunt angajat față de femeia aceea atât de nefericit\. Va veni înapoi la mine. Ți-a povestit Gilbert? — Gilbert mi-a scris ceva. Povestește-mi tu. — Nu mai țin minte ce știi. — Rosina spunea că ai de gând să te însori cu o femeie cu barbă, și tu mi-ai spus că ai reîntâlnit-o pe iubita asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am uitat și că parbrizul fusese spart. — Ce? — N-are importanță. Ascultă. Ascultă, Lizzie. Ascultă... — Ascult. — Lizzie, nu poate fi cum vrei tu, sunt angajat față de femeia aceea atât de nefericit\. Va veni înapoi la mine. Ți-a povestit Gilbert? — Gilbert mi-a scris ceva. Povestește-mi tu. — Nu mai țin minte ce știi. — Rosina spunea că ai de gând să te însori cu o femeie cu barbă, și tu mi-ai spus că ai reîntâlnit-o pe iubita asta din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
duci nicăieri, numai pentru că noi suntem noi? — Asta-i sau înaltă înțelepciune sau șarlatanie. Fără îndoială, ești beat. — Ai putea, Lizzie, dragă? — Da. Îmi luă mâinile și începu să mi le sărute. — Lizzie, Lizzie, unde ești? se auzi vocea lui Gilbert. Se întunecase aproape total, deși pe mare stăruia încă o geană de lumină, acolo unde soarele scufundat ilumina dunga de nori albi, ce străluceau ca niște lampioane palide peste valurile care se repezeau către uscat. Fluxul se înălța. — Lizzie, vino
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lampioane palide peste valurile care se repezeau către uscat. Fluxul se înălța. — Lizzie, vino la noi, vrem să ne cânți „Voi che sapete“. Într-o clipă se îndepărtă de mine, întinzându-și o gambă lungă, goală. Acum îl deslușeam pe Gilbert, întinzându-i o mână de sus, de pe creastă. Eu am rămas pe loc. Ce bizar și înșelător simulacru de fericire a fost seara aceea, ca o mască pusă peste spiritul melancoliei! Voi fi oare în stare să nu mă duc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în viețile lor ca o furtună, ca o rafală de ploaie care i-ar biciui, ca un tunet? După un timp, m-am înapoiat la Capul Shruff. Părea neobișnuit de iluminat și arăta ca o casă de păpuși. Probabil că Gilbert mai cumpărase câteva lămpi în contul meu. Lumina se răspândea și pe pajiște. Când m-am apropiat, Lizzie cânta solo. Vocea ei autentică, sinceră, rătăcea prin văzduh, modulându-l în înălțimi, și împietrind în tăcere grupul de bărbați care o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prin văzduh, modulându-l în înălțimi, și împietrind în tăcere grupul de bărbați care o înconjurau. Perry, beat turtă, stătea în picioare, cu brațele încrucișate la piept, lângă ușa bucătăriei. Din când în când încerca să se legene în ritm. Gilbert, surâzând sentimental, ședea picior peste picior. Titus îngenunchease, cu buzele întredeschise, cu fața concentrată de emoție și plăcere, cu ochii larg deschiși. La început nu l-am putut vedea pe James. Pe urmă l-am zărit, culcat pe iarbă, chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Che cosa è amor?“. M-am urcat pe „muntele“ meu și am privit valurile care-l ciocăneau. Se auzea un vag bubuit de tunet. Deslușeam pe mare crestele de o albeață sclipitoare ale valurilor. Glasul de bariton horcăit al lui Gilbert se porni de undeva de aproape. „Rămâi frumoasă nimfă și vorbește, vrei să ne jucăm orbește, tra la la la la!“ Mai târziu, l-am auzit pe Titus, de unul singur, din cu totul altă parte, cântând „Jock din Hazeldean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prea adâncă. Cine m-a tras afară? — Toată lumea. Când te-am auzit strigând, am alergat cu toții din toate părțile, numai eu am ajuns ultima. Când am sosit, Titus și cu James te trăgeau peste pod, pe stânca aceea plată, iar Gilbert și Peregrine îi ajutau. Îmi imaginez de cât ajutor au putut fi ăștia doi. Curios, nu-mi aduc aminte să fi strigat. Doctorul a zis că s-ar putea să nu-ți aduci aminte de unele lucruri care s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de alte necazuri tuturor celor interesați. Unde ați dormit cu toții noaptea trecută? Casa asta a ajuns aglomerată ca hotelul Raven. — Eu am dormit pe sofa, în camera interioară de aici, James s-a culcat în patul tău, Perry în bibliotecă, Gilbert în sufragerie, iar Titus a dormit afară. Noroc c-au fost destule perne, așa că ne-am descurcat. — Ia te uită, bătrânul James mi-a sfeterisit patul. — Nu puteau să te transporte până sus și, oricum, focul nu putea fi aprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aș putea s-o prezint pe Hartley nici lui Sidney Ashe sau lui Fritzie Eitel sau elegantei Jeanne, care acum își dădea aere de prințesă. N-aș putea-o duce nici măcar la o cină cu Lizzie, cu Peregrine sau cu Gilbert. Din acest splendid punct de vedere era inasortabilă. Hartley și cu mine am trăi singuri, în secret, incognito, undeva în Anglia, la țară, într-o căsuță lângă mare. Ea o să coase și o să se ducă după târguieli, ia eu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
frământau, a plecat în cele din urmă. Îmi dădeam seama că era susținută de o speranță reînviată. Orice i-aș fi spus, nu reușea să creadă în realitatea lui Hartley. Ceilalți au mai trecut să mă vadă, cel puțin Peregrine, Gilbert și Titus. Nici unul nu pomenea despre plecare. Se părea că vacanța avea să continue. La ce alte lucruri se mai așteptau? M-am interesat de James, dar Gilbert mi-a spus că încă se mai odihnea sus, în patul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lui Hartley. Ceilalți au mai trecut să mă vadă, cel puțin Peregrine, Gilbert și Titus. Nici unul nu pomenea despre plecare. Se părea că vacanța avea să continue. La ce alte lucruri se mai așteptau? M-am interesat de James, dar Gilbert mi-a spus că încă se mai odihnea sus, în patul meu, copleșit de o totală epuizare. Poate că și răcise, sus pe stânci, în timp ce stătea aplecat peste trupul meu ud și, aparent, neînsuflețit. S-a pornit și ploaia, dreaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
scări, pe urmă s-au domolit într-un huruit continuu, înecat aproape de plesnetul ploii. Fulgerele se succedau și se înnodau în iluminații prelungi, care colorau iarba într-un verde sumbru și stâncile într-un orbitor galben-ocru, galbene ca mașina lui Gilbert. În casă domneau tensiunea și emoția și un soi de teamă, continuarea întâmplării mele sinistre fiind parcă întruchipată acum de elementele naturii. M-am ridicat din fotoliu și am spus că vreau să mă duc să-l văd pe James
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un soi de teamă, continuarea întâmplării mele sinistre fiind parcă întruchipată acum de elementele naturii. M-am ridicat din fotoliu și am spus că vreau să mă duc să-l văd pe James, dar mi s-a răspuns că doarme. Gilbert mi-a raportat că plouă pe scări și apa inundă baia. Am ajuns până la bucătărie și am amețit. Mă dureau toate vânătăile, mi-era foarte frig, și m-am reîntors la foc. Cum sosise, pare-se, ora prânzului, am mâncat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
de gând. Cum putea el ști că nu exista nici un martor? La întrebarea aceasta m-am oprit. Ei bine, și de ce să nu fi existat nici un martor? I-aș putea afirma că am un martor. Aș putea chiar cere cuiva (Gilbert, Perry?) să declare că a văzut ce s-a întâmplat. La urma urmei, oricine ar fi putut să vadă, și aproape că și văzuse. Asta l-ar scoate din minți de spaimă. De ce să nu-l șantajez pe Ben, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fi nedrept față de Lizzie să-i cer să fie martoră sau chiar să ajute la salvarea rivalei ei. Iar James, mă rog, James cu judecățile lui morale mă punea în încurcătură. Așa încât va trebui să mă descotorosesc de aceștia doi. Gilbert și Peregrine s-ar putea să-mi mai fie de folos un timp. Și, desigur, Titus... La acest punct am început să reflectez și să mă întreb dacă nu cumva estimasem greșit rolul lui Titus în raport cu Hartley. Își va găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mă blamam pentru acest lucru. Separat de preocuparea mea legată de Hartley, mă angajasem față de băiat, care fusese absolut „un dar picat din ceruri“. Rămânea de văzut în ce măsură voi putea juca față de el rolul de „tată“. Îmi dădusem seama că Gilbert, ba chiar și Peregrine, vedeau relația mea cu Titus în cu totul altă lumină. Cât timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
timp stătusem și meditasem, ploaia contenise și, printre maldăre butucănoase de nori plumburii, soarele reușea să se strecoare și să strălucească peste o lume udă leoarcă. Pajiștea mustea de apă, stâncile arătau ca niște bureți. Îi auzeam de sus pe Gilbert și pe Lizzie strigându-și unul altuia, primul din pod, unde inspecta tavanul, iar ea din baie, unde ștergea podeaua inundată. Când a apărut Titus, am hotărât să ieșim afară, pentru a evita întreruperi și a ne asigura intimitatea. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am nevoie de tine... Titus își zgândări cicatricea, apoi o apăsă cu degetul ca să-i oprească zvâcnelile. Abia atunci mi-a trecut prin minte că Titus ar putea să se gândească la ambiguitatea relațiilor noastre, care-l frapase și pe Gilbert. Era posibil ca Gilbert, cu glumele lui grosolane, să-i fi vârât cine știe ce năzbâtii în cap. Nu-mi pusesem întrebarea ce-ar putea gândi Titus, în bună măsură pentru că-i făurisem în mintea mea un nimb de inocență, generat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Titus își zgândări cicatricea, apoi o apăsă cu degetul ca să-i oprească zvâcnelile. Abia atunci mi-a trecut prin minte că Titus ar putea să se gândească la ambiguitatea relațiilor noastre, care-l frapase și pe Gilbert. Era posibil ca Gilbert, cu glumele lui grosolane, să-i fi vârât cine știe ce năzbâtii în cap. Nu-mi pusesem întrebarea ce-ar putea gândi Titus, în bună măsură pentru că-i făurisem în mintea mea un nimb de inocență, generat de suferințele lui Hartley. — Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]