16,018 matches
-
mameloanele țurțure de gheață, pară, gutuie, măr, cupă, strugure, biberon; au pistrui pe sfârcuri, alunițe pe fund, semne din naștere. Privește blonda: pe umărul drept, îngerul i-a desenat o frunză de pătrunjel. Suedeza nu este epilată, flocii sunt precum grâul copt într-o dimineață cu rouă. Unguroaica are curul ca pâinea rumenă, îți vine să muști din obrajii lui Dumnezeu, dar nu știi câtă blasfemie încape într-o foame de viață. Vezi ce crac are negresa? Parcă-i o iapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de stânci? Eu dincolo mă desfac sub primul fir de nisip, libertatea motivează obsesiile, gratiile închid paranteze în sânge. Stau și le privesc cum trec pe sub fereastră, parcă sunt decupate din revistă. Fetița blondă este ca un lan copt de grâu: pâinea aburește în spic, Dumnezeu rupe pentru sine o firimitură, apoi hrănește păsări, Dumnezeu îmi dă să înfulec pe săturate. Fetița brunetă este precum poama ce dă în pârg: teasc din lemn de stejar palmele, aș umple ulcica până sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
4 ore începe slujirea. Astăzi este duminica omului necredincios, eu, ca în fiecare zi, îndrăznesc cu evlavie să-ți aduc rugăciune. Preacurata mea iubire, lasă-mă să-mi plec genunchii sub icoană! Ieri a fost vremea sărutului peste spicul de grâu, astăzi în uleiul candelei ard, inima cuptor încins, sângele miroase a pâine coaptă. Lasă-mă să mă culeg piatră de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare, tramvaiul cu venele tăiate necesită o transfuzie: locomotivele, mereu incompatibile (Carul Mare are sânge hepatic, bicicletele sunt pentru îngeri). Mă închin apoi mă abandonez lumii ca o pătimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
rar, balansând între doi umeri o cruce; la celălalt capăt, moartea ascute creioane colorate după nuanța ochilor. De mâine, în locul meu, vei găsi, stând la masă, două aparențe identice, nici o diferență între un câmp de luptă și un lan cu grâu, atâta timp cât moartea și viața își succed în egală măsură cerul. Eu, posibil, într-o conștiință iresponsabilă de înger. Despre ce dragoste îmi vorbești, părinte Petru? Dorul, o clipire de pleoapă, de fluture, de frunză. Bate vântul a uitare în cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
într-o noapte fără să țin cont de smiorcăiala ferestrelor, chiar dacă în ele a mai rămas vreo dâră de cer; fântână otrăvită de buze spurcate, prăvăli-voi pietre peste mine, indiferent că luna tremură de frig în căldare; lan de grâu pentru potirul lui Dumnezeu de m-aș coace, aș arde până sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
potirul lui Dumnezeu de m-aș coace, aș arde până sub grinzile cerului neghina, indiferent de foamea sfinților. Orice risipire din mine este o înfrângere, îmi ajunge! Petre, vorbești despre viață ca despre un morman de deșeuri nereciclabile: pom, floare, grâu, fântână, casă, necurății în intențiile Tatălui. Taie ce-i uscat, arde ce este putred, aruncă peste umăr ce-i vechi, îngroapă necinstea și o ia de la capăt! Păstrează pentru tine atât cât să-ți umezești buzele, păcatul zace cu limba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
le aduni, să le arhivezi, să te lași sfredelit de ele fereastră, ușă, fântână. Conștiința este abatorul gândurilor. Visele, emoțiile, trezirile umplu tiparele. Ai o inimă cât un cuptor de copt pâine, foame infinită poți domoli cu 7 spice de grâu. De ce te desolidarizezi de propria disponibilitate de a te face parte? Până și vremea conștiințelor înghețate nu este plăcută lui Dumnezeu. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în noaptea de Înviere. Genia, simțurile sunt avangărzi ale ispitirii, fiecare răspuns concretizează intenția de a culege nimicul, cenușa nu lasă nici măcar o dâră de cretă în oglindă. Miros! Primăvara în siropul de tuse scutură păpădia. Vara, greierii inspiră aroma grâului copt. Toamna gutuile parfumate îmbibă fotografiile. Se desfac florile albe în vârful salcâmilor ianuarie sfidează anotimpurile. Mirosul resuscitează memoria. Portocala de Crăciun, una împărțită la cinci, a cincea parte încă o dată tăiată în trei tata, de dragul nostru, spunea că ni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
capăt după ce-l beau! Au trecut 2000 de ani și încă nu te-ai epuizat. Peste câteva zile, uitarea, precum o îmbrățișare de frunze, se va așterne peste mine. Doamne, deschide-mi fereastră în dreptul inimii! Mămuța spunea că în cer grâul face spic fără să fie ascuns sub brazdă. Mămuța! Maică Preacurată, ce se ascunde pe partea nevăzută a lunii, dar pe partea portocalie de ce sunt riduri ca pe fruntea Ta? Care jumătate mi-ai promis-o când eram prunc: cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pînă în Polonia și Letonia; la nord-vest se află Suedia. Rusia poate avea de trei sute de mii de ori teritoriul Germaniei în lățime și de mai bine de cinci sute de mii de ori în lungime. Țara este bogată în grîne, furnizînd toate cele necesare traiului, în special locuitorilor din Moscova și împrejurimi și dinspre Caucazia. Cu toate aceste avantaje, ea nu numără mai mult de cincisprezece milioane de locuitori. Această națiune, care începe azi să facă parte din Europa, nu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cucerirea a douăzeci de orașe și o mie de sate; Anglia și Olanda, cele mai frumoase și mai bogate țări din lume, vor slăbi pe nesimțite, ca un bolnav care se stinge de lingoare. Țările a căror bogăție o constituie grînele și viile au de urmărit două lucruri: primul este defrișarea tenace a tuturor pămînturilor, pentru a face roditoare și cea mai mică porțiune de teren; al doilea este preocuparea pentru recolte mai mari, îmbunătățirea mijloacelor de transport pentru aceste mărfuri
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Căci luminișul ăsta din mijlocul Răteștilor era treimea cea mai atrăgătoare, cea mai ispititoare din Întreaga așezare Întinsă de-a lungul semicercului șoselei pietruite. Aproape de primul pod, pe dreapta, sub dealul Cerhatului, duruia din cînd În cînd o moară. Măcina grîu, dar asta nu era treaba noastră. În schimb, stor sul sîmburilor de floare de soare aduna acolo liota de prunci, fiecare cu cîteva bucăți de pîine de cufundat În uleiul fier binte, spumegos, prin jgheabul din jurul teascului. CÎnd au demolat
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și mai spre izvoare și abătea șuvoiul numai spre el. Ba-l zărise și-n altă noapte, cînd dormea ea pe prispă, cărînd necuratu-n spate o sarcină de lemne cît o șură și purtînd-o ușor ca pe o straiță de grîu... Bine, bine, dar pe Fecioara Maria la Pișcari ai văzut-o? — Da’ cum nu, că doară din icoană o scoborît și o venit spre mine cînd... — Uite, pe asta n-ai voie s-o vezi, ai Înțeles? Pe dracu’, tanti
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ființe, toată energia de ultimă clipă concentrată În numele fiului său aflat la șase sute de kilometri. O oră și jumătate mai tîrziu, aveam confirmarea. Murise. Se dusese cu un cumnat, cu mașina, la o moară de la marginea Sătmarului să-și macine grîul de pe pămîntul moștenit la Pișcarii În care se născuse, de unde Îl deportaseră jandarmii lui Horthy și unde-și exercitase ultima oară atribuțiunile de primar. Predase sacii și aștepta făina. Se rezemase de un perete, Înăuntrul morii. Fără nici o Îndoială, infarct
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mamei, dar ea, cu fața spre fereastră, rămăsese fără grai : o jumătate de fereastră era înghețată, gerul desenase flori mari de gheață, viscolul troienise grădina, era întuneric și frig, dar prin cealaltă jumătate de fereastră se vedea câmpul galben-auriu, cu grâul copt în căldura verii, cu maci și albăstrele cât vedeai cu ochii. Și atunci, se întrebă tatăl, cum de era așa de întuneric și frig în casă ?! În colțul dinspre răsărit, sub ștergarul alb, icoana lumina blând. Ar fi trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
apoi încă unul și încă unul negura arăta acum ca un fagure cu cer albastru. Reuși chiar să treacă prin ea. De cealaltă parte, viscolul și gerul se înmuiaseră, florile de gheață dispăruseră acum toată fereastra era o mare de grâu copt, cu maci și albăstrele până departe. "Și tu să mă ierți", șopti mama. Abia atunci au cutezat să-și întindă mâna și așa, în vârful picioarelor, au intrat amândoi în cerul copilului acolo unde gândurile lui desenaseră, cu lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-a frânt de la mijloc. Cu ultimul suspin, a rostit : "Iisus... Maria". Ceilalți muriseră deja. Îl lăsaseră la urmă... cine știe de ce. Erau acolo, erau toți acolo. Cei douăzeci și șase. Douăzeci și șase de cruci într-un lan de grâu. Ca sângele lor să ude pământul. În față, Nishizaka unde erau uciși criminalii. Iar în fața mea, soția. În alb. Ea însăși cu fața albă. Cu ochii ficși, strălucitori se uita dincolo de umărul meu. Poate spre Nishizaka. Stăteam în fața ei. Tăceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Louis murise rugându-se și iertând, că toți cei douăzeci și șase muriseră rugându-se și iertându-i pe toți. S-a uitat la mine. Ca și când nu mă vedea. Vedea altceva. Într-un târziu, mi-a spus să-i aduc grâu de pe câmpul unde cursese sângele lui Louis. Grâul are chipul lui Iisus. Bobul de grâu are chipul Lui Iisus pe el. Înseamnă că are și chipul fiului nostru. Al tuturor celor douăzeci și șase. Și răsărise udat de sânge. Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cei douăzeci și șase muriseră rugându-se și iertându-i pe toți. S-a uitat la mine. Ca și când nu mă vedea. Vedea altceva. Într-un târziu, mi-a spus să-i aduc grâu de pe câmpul unde cursese sângele lui Louis. Grâul are chipul lui Iisus. Bobul de grâu are chipul Lui Iisus pe el. Înseamnă că are și chipul fiului nostru. Al tuturor celor douăzeci și șase. Și răsărise udat de sânge. Sângele și trupul Lui e hrana noastră. Iar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și iertându-i pe toți. S-a uitat la mine. Ca și când nu mă vedea. Vedea altceva. Într-un târziu, mi-a spus să-i aduc grâu de pe câmpul unde cursese sângele lui Louis. Grâul are chipul lui Iisus. Bobul de grâu are chipul Lui Iisus pe el. Înseamnă că are și chipul fiului nostru. Al tuturor celor douăzeci și șase. Și răsărise udat de sânge. Sângele și trupul Lui e hrana noastră. Iar din sângele lor crește credința. "Maimuța" n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
iar și iar, mereu și mereu... Ca să ne aducem aminte. Urmașii Căii ...De la o vreme începuseră să se petreacă lucruri tare ciudate: pietrele din curțile oamenilor începuseră să crească, de parcă erau ciuperci; puneai în pământ semințe și ieșeau flori și grâne, dar cu rădăcinile în sus... dacă te uitai bine, copacii nu erau uscați, nu... doar se întorseseră așa, într-o noapte, cu toții, împlântându-și coroana în pământ și lăsând undeva, sus, spre cer, doar rădăcinile, ca niște mâini triste, strigându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mă aude, poate că înțelege... Dar bătrânul i-a luat-o înainte: și-a deschis brațele, l-a cuprins ușor și l-a ținut așa, la pieptul lui, fără să spună un cuvânt... și era cald și bine, mirosea a grâu, a flori, a ploaie, a soare, a munte și mare, a ape repezi și pajiști întinse, a miei și câini și cai și veverițe și cocori... a stat așa până când nu s-a mai temut. Și atunci Bătrânul i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
abia dacă mai rămăseseră câțiva oameni pe tot pământul... arșița pârjolise totul... acum nu mai creșteau nici pietrele... Copilul căzu în genunchi, așa cum îl văzuse stând pe bătrân și, fiindcă nu știa ce să spună, și-a amintit mirosul de grâu, de ploaie, de flori, de iarbă, și-a amintit pacea, liniștea, bucuria de la pieptul bătrânului... și fiindcă nu știa să se roage, spunea singurele cuvinte ale bătrânului: Iartă-mă, te iubesc! Te iubesc, iartă-mă ! Întâi a început iarba să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ale bătrânului: Iartă-mă, te iubesc! Te iubesc, iartă-mă ! Întâi a început iarba să răsară în jurul lui, apoi... vă închipuiți ce s-a întâmplat uitați-vă în jur: copacii sunt copaci, pietrele sunt pietre și nu cresc, dar cresc grâne și flori și zboară cocorii, iar noi suntem cu toții aici, nu?! Primii care l-au ascultat s-au numit "urmașii Căii"... în amintirea căii care duce la rugăciune. Și care vindecă. A rugăciunii care vindecă și cerul, și pământul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]