KorAP: Find »[drukola/base=graham & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...54 >

1,348 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

șoc. Cel puțin, Joan era vizibil șocată, iar Phoebe era cu certitudine tăcută. Iar eu auzisem mult prea multe perorații de genul ăsta pe vremea studenției ca să mă simt jignit. — Deci cine sunt scriitorii ăștia? am întrebat. — Uite, de exemplu... Graham rosti un nume care m-a făcut să zâmbesc: era un mic zâmbet intim de satisfacție, pentru că era exact numele la care mă așteptasem. Mingea era din nou pe terenul meu, pentru că era scriitorul care-mi intrase pe mână ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
spună cum îl terminasem. Acum mi-e rușine să-mi amintesc cât de fericit mă făcea acest gând sau mai degrabă cum eram pe punctul de a lua drept fericire izvorul otrăvit al satisfacției care țâșnise din mine. Dar lui Graham i-am spus doar atât: — M-am gândit că la el te refereai. — Presupun că nu e genul tău, replică el și reuși s-o spună ca și cum și aceasta era încă o dovadă a incompetenței mele. Are și părți bune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
dictat-o unui redactor. Joan roși mândră și le spuse chiriașilor ei: — Imaginați-vă... cineva dă un telefon din micul meu salon, cuvintele ajung prin fire până la Londra și peste câteva zile apar în toate ziarele. — Miracolele științei moderne, spuse Graham și începu să strângă farfuriile. A doua zi, o zi de miercuri umedă și cețoasă, n-a fost un mare succes. M-am hotărât să dau curs invitației lui Joan și s-o însoțesc în câteva din vizitele ei, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
bloc turn. Ne-am dus să luăm masa într-un restaurant din centru. Joan și-a comandat o plăcintă cu legume, iar eu o friptură și o plăcintă cu rinichi, provocându-i exclamații mustrătoare. În seara aceea era rândul lui Graham să gătească. Mâncarea pe care ne-a pregătit-o avea sau poate nu avea un nume: părea alcătuită în principal din linte și nuci arse până se transformaseră într-o crustă neagră, râcâită de pe fundul unei cratițe mari și servite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cu un gogoloi de panglici din paste care aveau consitența cauciucului. Am mâncat, în cea mai mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i arăți mâine câteva lucrări de-ale tale, îi spuse la un moment dat Joan lui Graham. S-ar putea să aibă de făcut comentarii interesante. — Mi-ar face plăcere, am spus. Graham îmi spuse să mă așez pe patul lui și aprinse televizorul mare, greu de manevrat, care domina un colț al dormitorului. A durat aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i arăți mâine câteva lucrări de-ale tale, îi spuse la un moment dat Joan lui Graham. S-ar putea să aibă de făcut comentarii interesante. — Mi-ar face plăcere, am spus. Graham îmi spuse să mă așez pe patul lui și aprinse televizorul mare, greu de manevrat, care domina un colț al dormitorului. A durat aproape un minut până s-a încălzit. — Fabricat în anii ’70, explică el. Abia-și mai trage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încălzit. — Fabricat în anii ’70, explică el. Abia-și mai trage sufletul. Ceața din ziua precedentă se risipise și se arăta a fi o dimineață însorită, dar înăbușitoare. Nu că ne-ar fi deranjat lumina soarelui de afară: camera lui Graham era tot timpul întunecată, având doar o fereastră minusculă acoperită cu o perdea din dantelă care dădea spre curtea din spate a lui Joan și în curțile din spate ale altor case de pe strada alăturată. Eram singuri în casă, era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și în curțile din spate ale altor case de pe strada alăturată. Eram singuri în casă, era ora zece și jumătate și amândoi eram la a doua ceașcă de ceai tare, cu zahăr. — Ai și tu o chestie de-asta? întrebă Graham, îngenunchind ca să introducă o casetă VHS în aparatul video. — La veniturile mele nu-mi pot permite, am spus. Aștept să mai scadă prețurile. Se zice că se vor prăbuși. Doar nu crezi că îmi aparține? Nimeni nu cumpără chestii de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu cumpără chestii de-astea - se închiriază. Nu mă costă decât zece lire pe lună. Îl iau de la Rumbelows. Am sorbit din ceai și am spus cu dispreț: — Eu îmi cheltuiam banii pe cărți când eram student. — Lasă vrăjelile astea! Graham arătă cu mâna spre șirurile de casete de pe comodă și de pe pervazul ferestrei. Astea sunt cărțile mele. Ăsta este mijlocul de comunicare al viitorului, în ce privește cinematografia. La colegiu, lucrăm acum aproape numai pe video. Ai trei ore de film pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
chestii practice, nu? Trăiți în turnul vostru de fildeș. Am trecut peste remarca lui. — Are și stop-cadru aparatul tău? — Bineînțeles. Cam tremură, dar merge. Dar pentru ce-ți trebuie? — Așa... e bine să ai... toate jucăriile. Ecranul se lumină în timp ce Graham termina de tras perdelele și se așeza lângă mine pe pat. — Deci îi dăm drumul. Este lucrarea mea de sfârșit de an. Să vedem ce părere ai. N-a fost o experiență atât de dureroară pe cât mă așteptasem. Filmul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
termina de tras perdelele și se așeza lângă mine pe pat. — Deci îi dăm drumul. Este lucrarea mea de sfârșit de an. Să vedem ce părere ai. N-a fost o experiență atât de dureroară pe cât mă așteptasem. Filmul lui Graham n-a durat decât vreo zece minute și era o polemică eficientă și deloc subtilă pe tema conflictului din insulele Falkland, intitulat Războiul doamnei Thatcher. Titlul avea înțeles dublu, pentru reușise să găsească o pensionară cu numele doamna Thatcher care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
abruptă. Apoi ecranul s-a înnegrit și au apărut două titluri: „Doamna Emily Thatcher trăiește dintr-un venit săptămânal de 43,37 lire sterline“ ; „Costurile războiului pentru insulele Falkland a fost deja estimat la 700 000 000 de lire sterline“. Graham opri caseta. — Deci ce părere ai? Hai, spune, sincer! — Mi-a plăcut. E bun. Ascultă, încearcă să uiți de politețea clasei de mijloc din sud pentru o clipă. Spune-o pe șleau. — Ți-am spus, e bun. E pregnant, direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
film care se declară explicit film politic? Nu devine astfel rolul regizorului de film extrem de problematic, provocând nu întrebarea „Este acesta adevărul?“, ci „Al cui adevăr este acesta?“? — Ai dreptate, categoric. Ai putea să-mi arăți cum funcționează stop-cadrul? — Desigur. Graham luă telecomanda, dădu înapoi banda cu câteva minute, apoi apăsă pe play. Deci vreau să spun că în felul acesta manipulezi teribil nu doar publicul, ci și subiectul. Doamna Thatcher a invadat insulele Falkland, iar eu am invadat viața acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
la ea cât vrei. O veșnicie, teoretic. Sau cel puțin până se uzează caseta. Priveam dincolo de el, spre fereastră, fără s-o văd. — Asta folosește cu siguranță la ceva, am spus. — Oricum, mă bucur că am stat de vorbă, spuse Graham. Întotdeauna te ajută să afli o părere obiectivă din partea altcuiva. Se lăsă o scurtă tăcere, apoi m-am trezit din reverie, auzindu-l brusc din nou. — E bine, am spus. Mi s-a părut foarte interesant. — Ascultă, eu mă duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
că mergeam prin casă în vârful picioarelor și că zgomotele ocazionale de pași din stradă sau uruitul mașinilor mă deranjau. Am încercat să stau locului și să citesc ziarul, dar n-am reușit un minut sau două. O dată cu plecarea lui Graham, casa își schimbase total caracterul - căpătase o înfățișare magică, era ca un templu interzis în care reușisem cumva să pătrund și mă simțeam îmboldit să-l explorez. Am urcat pe scară, am luat-o la dreapta pe palier și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
exprimându-mi mai degrabă regretul, decât nonșalanța. — Poate că am făcut o greșeală că am venit. — Nu, nu cred. Trăia cu speranța asta de câteva săptămâni. Și se bucură că ești aici, se vede. E altfel de când ai venit. Și Graham crede același lucru. — Cum adică altfel? Nu mai e atât de... disperată, cred. Nu mi-a plăcut cuvântul. — Cred că se simte singură acolo, sus, înțelegi? Și are o muncă foarte solicitantă. Noi amândoi ne străduim s-o mai distrăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ești aici, n-o să facă asta, cu siguranță. N-are nevoie. — Cine vrea să joace o partidă rapidă de Scrabble? Joan zâmbi plină de speranță spre cei din jurul mesei și toți trei am făcut tot posibilul să-i ocolim privirea. Graham recurse din nou la pretextul că trebuia să strângă farfuriile, Phoebe se concentră să soarbă încet vinul rămas în pahar, iar eu m-am arătat brusc absorbit de traducerea afișului Sindicatului Polonez, care mă privise drept în ochi în ultimele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
feței ei dacă Joan era impresionată sau derutată de această dezvăluire. Am primit o ofertă de a scrie istoria unei familii de vază. Este o mare onoare, să știi. — O! Despre ce familie e vorba? I-am spus și pe Graham îl pufni râsul de uimire. — Gașca aia de vampiri? Trebuie să fii sărit de pe fix, atâta pot să spun. Dispăru în bucătărie cu farfuriile și cu resturile excelentei parmigiana preparate de Phoebe. În timp ce ieșea, l-am mai auzit bombănind: Familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
auzit bombănind: Familia Winshaw deci! E tare! Joan îl urmări cu privirea, făcând ochii mari, total nedumerită. — Nu înțeleg ce-a vrut să spună. Ce-i cu familia Winshaw? Se întoarse spre mine ca s-o luminez, dar reacția lui Graham mă făcuse să mă refugiez într-o tăcere dușmănoasă. Știi despre ce vorbea? o întrebă ea pe Phoebe. Ai auzit de familia asta? Phoebe dădu din cap. Am auzit de Roderick Winshaw. E dealer de artă. Trebuia să vină să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ți-am spus? Am reușit să-mi iau zi liberă, deci putem merge în vale la un picnic, numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte frumos. Dar va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
numai noi doi. — Mmm. Grozav! — Și în loc să mergem cu hârbul ăla enervant, m-am gândit să mergem cu bicicletele. — Cu bicicletele? — Da. Graham a zis că poți s-o iei pe-a lui. Nu-i așa că-i un gest frumos? Graham, care se întorsese să ia tacâmurile, îmi azvârli un zâmbet mailițios. Foarte frumos, am spus. Într-adevăr, foarte frumos. Dar va fi vreme bună? E ciudat că pomenești de vreme, spuse Joan, pentru că s-au anunțat furtuni la sfârșitul zilei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pentru că s-au anunțat furtuni la sfârșitul zilei. Dar n-o să pățim nimic dacă plecăm din timp. M-am gândit să ne trezim... să zicem, la șase? Puterea de a mă opune mă părăsise. — Desigur, am spus, întinzându-i lui Graham furculița și paharul gol. În noaptea aceea mi-a fost imposibil să adorm. Nu știu de ce: poate din cauza zădufului sau poate a ideii că trebuia să mă trezesc devreme, dar am zăcut pe canapea mai mult de o oră, schimbându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
numai într-un urcuș, alegând drumul cel mai abrupt ori de câte ori ajungeam la o răspântie: uneori panta era atât de mare, că mai aveam un pic și leșinam, atât de greu mi-era să înaintez. (Inutil să menționez că bicicleta lui Graham nu avea viteze). Dar pe urmă am căpătat tot mai multă încredere și urcușul a fost mai ușor. În scurt timp, terenul a devenit neted și la un moment dat ne-am pomenit un drum nemaipomenit - cobora, dar nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
făcut mare plăcere. — Da, nu-i așa? S-a întors la treaba ei, adăugând mai mult pentru sine: Mă bucur că te mai am lângă mine până duminică. Încă două zile frumoase. În drum spre salon, am trecut prin fața lui Graham, care citea cronicile de film din ziar. — A fost o excursie plăcută, nu-i așa? întrebă el fără să-și ridice privirea. Foarte plăcută, mulțumesc. — V-ați întors la timp. Acuși se pornește pișătoarea. — Așa se pare. — Tocmai ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
un timp și am încercat să nu mă mai gândesc la asta, dar vorbele lui tot mă sâcâiau. În cele din urmă, am înțeles că n-or să-mi dea pace, așa că am coborât ca să văd dacă exista o explicație. Graham se uita la programul de știri locale la televizorul lui Joan. Am luat ziarul aruncat pe jos și m-am uitat la cronică, încântat să constat că era la loc de frunte, în partea de sus a paginii. — Nu văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]