1,200 matches
-
aruncau asupra micii comunități un aer de pustietate. Doar cele câteva lumini care răsăreau ici și acolo ca niște licurici bezmetici trădau prezența vieții. La marginea unui colț de pădure, o potecă scurta drumul până la gară. De fapt, era o haltă unde opreau câteva trenuri vechi, destinate navetiștilor. Celelalte trenuri noi și impunătoare își continuau nepăsătoare drumul fără să ia în seamă micul popas. Alina se grăbea și de aceea a ales drumul scurt și anevoios care nu prea era folosit
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
până adormea. De o săptămână își visa mama în fiecare seară. Se bucura ca de un semn bun. Potecuța din marginea pădurii devenea mai puțin greu de străbătut. Parcă plutea încrezătoare că îngerul păzitor o ajuta să meargă mai iute. Halta îi apăru de după un colț, mică și mohorâtă. Dar în ochii fetei părea frumoasă, deoarece aici își va întâmpina mama. Va uita că acum patru ani, în prima zi de școală, a fost singurul copil neînsoțit. Tata era la serviciu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
se dovedi lentă și inconfortabilă, cu distanțe lungi Între legături la Liverpool și Crewe, unde restaurantele erau Închise printr-un decret de respectare a sabatului și singurul adăpost Îl ofereau sălile de așteptare neîncălzite. Trenurile păreau să oprească În fiecare haltă și personalul care lua și schimba vasele cu apă caldă pentru picioare din vagoane era rar. Dar starea bună de spirit a autorului și a directorului supraviețui acestor Încercări și cei doi se despărțiră salutându-se cu căldură când trupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru care se aruncase în vâjâială spre București. După două vocalize, suduia mai abitir decât un fierar betonist, drăcuia mai dihai decât o precupeață de podoabe de plastic deprinsă să-și reverse șuncile ori căruciorul de marfă pe platoul din fața Haltei de Pește din Piața Obor. Băga Necuratul arcuș de cătrăneală în voce și bătea tactul cu muștiucul narghilelei pe tejgheaua oricărui norișor. Fredona Ucigă-l toaca: 14 DANIEL BĂNULESCU - Lăsă-ți, țato, ocultismul și dezbracă-ți organismul... Organismul nu ia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fără lună, Întunericul și liniștea nefirească dar mai ales o umbră, imaginară sau aievea, care semănă la contur cu „ganu’” din tren o făcu pe viteaza Ochenoaie să intre În panică, să sufle din ce În ce mai greu, să ocolească pe după clădirile micuței halte de cale ferată, cu gândul de a reuși să nu fie văzută de „măsliniul” ei dușman. S-au oprit, Mamaia a privit nepotul cu bucurie și răspundere, s-a liniștit, iar recunoscutul ei simț de orientare, experiența unor Întâmplări și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
frig băieții cari nu s-Închinî șî di ... Vizanti! Da, nu-i ghini la oraș! Diloc! Oaminii stau clai pisti gramadî, pă-n sî dau gios din vârfurili celi treci mult șî ghini! După ce Va a numărat cele câteva gări și halte, a reținut câteva nume de localități, șarpele de fier s-a oprit scoțând aburi pe nări, scrâșnind din dinți și aprinzând scântei În șina de cale ferată. Ochenoaia, cu juvaeru’ de mână și cu un bagaj apreciabil, a coborât pe
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Stere, copiii. Ei n-aveau altă trebă. Cei mai mari erau duși la școală, dar ăștia, nerăsăriții, scoteau dambiluștile și biciul - și țin'te, joacă! Ene avea cea mai frumoasă dambilușcă din groapa lui Ouatu, făcută de ta-său, la Halta Grivița, cu strungul. Mare cât o ceapă și ascuțită, se învîrtea o zi și-o noapte, dac-o lăsai. Băiatul doar o mângâia cu coada biciului, privind mândru împrejur. Se uita Petre, se uita Beghe, frati-său, fetele lui Chirică
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Săracii! - Să crape ăl de știe ceva, să trăiți! spuse Treanță cu inima la loc. Am fost la Tulcea după pește, eu și cu tovarășul ăsta, că cu de-alde-astea ne ocupăm, negustori... Să vă spună și nea Lache, ăl de la haltă, care lucrează la mișcarea trenurilor, că ne-a văzut la gară cu pa-pornițele de pește. - Care pește? sughiță șeful. - Peștele de -lam cumpărat. Un leu și jumate chilu! Era și crap, trei lei kilogramu. Clasa una! Să vă aduc și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
boturi ascuțite, pe care-i purtau numai la zile mari, și li se făcea iar sete. Se uitau pe furiș la neveste, ei le băteau, ei le iubeau! Treceau Grivița, ținîndu-se de mână, cu copiii alături, privind galantarele negustorilor. Ocoleau halta trenurilor și mergeau în alte 318 cartiere, la nași sau la fini. Îi apuca noaptea de vorbă. Hainele se mototoleau de căldură pe ei, se desfăceau la gât încinși de zăpușeală și porneau înapoi. Lunea se sculau devreme și plecau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
eu În lucrarea mea despre „Oneghin“) Înfloreau ca o spumă, steagul lui personal era din nou Înălțat pe frumoasa casă din Rojestveno. Călătorea cu o jumătate de duzină de cufere uriașe, mituia Nord-Express-ul ca să oprească pentru el În mica noastră haltă și mă ducea, pășind pe picioarele lui mici și fragile Încălțate În pantofi cu tocuri Înalte, și promițându-mi un cadou minunat, până la copacul cel mai apropiat, unde rupea delicat o frunză și-mi spunea, oferindu-mi-o: „Pour mon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tot mai repede pe măsură ce picioarele copilului nostru se lungeau și când avea vreo patru ani, copacii și tufele cu flori au pornit hotărâte spre mare. Așa cum vezi câteodată În viteză un șef de gară plictisit stând singur pe peronul unei halte În care trenul tău nu oprește, tot așa se Îndepărta tot mai mult cutare sau cutare paznic al unui parc cenușiu, În timp ce parcul continua să curgă mai departe, purtându-ne spre sud, spre portocali și arbuști, spre mimozele ca puful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o bentiță verde și cu fel de fel de etichete și timbre lipite de jur-împrejur. Barmanul nu era cubanez, era dom’ Costiță, de la „Cireșica“, detașat aici în interes de serviciu. Poposeam la „Havana“ pe calea spre casă, seara. Era prima haltă pe drumul spre stația tramvaiului, din capătul Căii, pe cheiul gârlei, în dreptul blocului unde Ester locuise în ultimul an de studenție. Intrasem de mai multe ori în acel bloc. De multe ori, în anii care au urmat, venind spre casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de pe la etajul patru sau cinci, privisem de nenumărate ori orașul cum se deschidea spre dealul Patriarhiei, spre Antim, spre podul Izvor și spre tot labirintul acela de străduțe urcând spre stadion sau spre Mihai Vodă. Până la tramvai mai aveam două-trei halte. Dacă eram mai îngândurat, mai făceam una suplimentară la „Caru cu bere“. Ocoleam, de obicei, localul. De cele mai multe ori, la ceasul acela din înserat, când mă porneam spre casă, mă întâlneam acolo cu cineva de la Teatru sau de la Cinematografie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne transformă în disperați, nu în filosofi. Pe termen lung, învinge tăcerea. Unele popoare îi dau și agoniei un iz de voluptate. Nu poți fugi prea mult din calea morții. Pe Tolstoi, de exemplu, l-a ajuns chiar în prima haltă. Unii oameni devin cernoziom, alții leșie. Pentru medic strâng eu bani. Pentru preot, voi. Era colțuros. De-abia l-a înghițit și moartea. Pământul acest laborator care ne va ocroti descompunerea. Singura ființă căreia Dumnezeu a îndrăznit să-i spună
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
de puternic, încât și un orb ar fi putut citi "Scânteia" fără probleme. Odată cu razele fierbinți și căldura din compartiment creștea corespunzător. Cum era și de așteptat, după plecarea din Ploiești, trenul a început să oprească la fiecare stație sau haltă, adică la fiecare cincisprezece, douăzeci de minute. Și apartenența socială a călătorilor se schimbase. Majoritatea celor care urcau erau locuitori ai satelor, ce mergeau la oraș cu scopul de a vinde câte ceva din produsele lor, iar alții, pur și simplu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pentru cină. Singura problemă era Ana Maria, fiica cea mare, studentă în anul III la Institutul Politehnic din Galați, Facultatea de Chimie Alimentară. Ca de obicei, la începutul fiecărei luni, în prima sâmbătă, sosea cu personalul în jurul orei șaisprezece în halta Letea. Deoarece fata nu avea cheile de la apartament cu ea, mama, ca să valorifice timpul în mod judicios, în drum spre spital, o va aștepta la coborârea din tren. Trebuie precizat că familia Gârleanu locuia într-un modest apartament cu trei
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
oră, năvăleau la tren de pe platforma industrială din apropiere, mulțime de navetiști, care așteptau un alt personal în sens opus. După coborâre, voind să traverseze terasamentul ca să scurteze drumul, uitând de faptul că la aceeași oră trebuia să treacă prin haltă și un Rapid, nu a făcut decât un pas greșit; piciorul i-a alunecat între șine, chiar în momentul când s-a schimbat macazul, strivindu-i laba piciorului. Nu a mai avut nici timpul necesar și nici puterea să se
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
în urma acestei catastrofe. Pe la ora zece pe uliță trecea Portofel. Dom' Portofel? strigă cei doi asasini. Da, dom' Ciobanu. Nu bei un rachiu? Mănînci, calule, ovăz? Bucuria a revenit pe ulița unde oamenii stau de vorbă și cu cîinii. Ultima haltă Era un separeu cu o deschidere largă înspre o sală mare, cu o mulțime de clienți surprinzător de tăcuți. O muzică plăcută răzbea prin toate colțurile și, lucru neobișnuit în localurile românești, nu-ți spărgea timpanul. Chelnerii se mișcau alert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Măcar să nu finalizez jocul ăsta de... stricată. Așa își propunea, dar trupul său se umplea de bucurie și își lua drepturile împotriva voinței impuse de căpșorul ei. Bărbatul pleacă, promițînd că va reveni. Era convins că locul acela era o haltă pentru mulți. Stricato! striga Aneta spre oglindă. Și ce dacă? țipă și stricata spre ea. Aneta s-a recăsătorit cu un om blajin. Dar cînd avea prilejul, mai striga spre oglindă "stricato!". Doar că acum nu i se mai pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pe suratele ei. CUPRINS CAPITOLUL I Blitzuri 5 Viața așa cum este 7 Demon și înger 10 Plimbări liniștite 13 Prost, dar nu prea... 16 M-a vizitat Cezar 18 Enigmaticul moș Pantalon 20 Dușuri reci de toamnă tîrzie 23 Ultima haltă 26 Tovarăși de drum 29 Frumos, dar cam... prost 32 Sfaturi neinspirate 35 Un naiv prost 38 Ați lucrat la...? 41 Un turnător 44 Un om prudent 46 Singur pe lume 49 Unii sînt și mai proști 52 Un pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
n-era de ce să-ți fie frică - doctorul Forester e un gentleman. — Trebuie să ajung la Scotland Yard, spuse Rowe, făcînd un efort suprem. SÎnt așteptat acolo. Dacă mă Împiedici, o faci pe răspunderea dumitale. La stația următoare - o simplă haltă, cu un peron Îngust și cu o gheretă de scînduri pierdută printre cîmpurile negre - Rowe Îl zări pe Johns. Pesemne că intrase În odaia lui și, găsind-o goală, pornise cu mașina pe urmele lui. Johns Îl văzu numaidecît și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
mediocrul artist Philippe Perrin. A doua zi dimineață luă trenul Nisa-Tende, traseu renumit pentru frumusețea lui. Trenul traversă periferia nordică a Nisei, cu cartierul arăbesc de blocuri, cu reclame pentru Minitelul roz și cu 60% voturi pentru Frontul Național. După halta Peillon-Saint-Thècle, intră Într-un tunel; la ieșirea din tunel, În lumina orbitoare, Djerzinski zări În dreapta silueta halucinantă a satului Peillon, cățărat pe stânci. Străbăteau așa-numitul hinterland al Nisei; oameni din Chicago sau Denver veneau să-i admire frumusețile. Intrară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
pensionar mâncat de molii și cu moțul rupt, un șorț pătat de bucătăreasă, șalul mai lung decât Calea Lactee, o băsmăluță, o altă bustieră, un portjartier, o cizmă cu carâmbul rupt, inutil să vă spun că goneam ca un expres prin halte neluminate, incitat de acest puzzle intelectual, ce vrea să-mi transmită?, cine e ea?, de unde venim și Încotro ne ducem? La poalele unei scări În formă de melc, plutind Într-un nor de făină, mă aștepta o grămăjoară de fulgi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dusese să ajute la moșit? a lui Grințu care tot se mai gândea să se transfere În acest sat ca profesor?) sau lumea, lumea pur și simplu? S. Alte scenarii de pace Profesorul Grințu se Întoarce În satul G. De la haltă și până la casa gazdei lui sunt aproape trei kilometri. Îi străbate prin viscol și se teme de lupi. Uuuuuu! Sssst! Acasă găsește scrisoarea lui Zare: Nici În locul meu natal nu mă aflu, dar nici a primăvară nu prea miroase. T.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Zare la Casa de copii. Mai greu a fost până ce Nicule i-a lăsat să-l scoată pe Zare din sat. Au trebuit să-i spună că țâncul a murit și el, Nicule, a mers pe jos 15 kilometri, până la halta din G., În urma căruței care-l ducea undeva, el nu știa unde, pe unicul lui nepot. Astfel. Dintre toți cei implicați În aceste povești, cel mai indiferent este, paradoxul, tocmai Zare Popescu. El a Încercat de nenumărate ori să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]