KorAP: Find »[drukola/base=hrăni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...428 >

10,678 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam la tensiunea partiturii impuse de Iordan. Și iarăși cînta liliacul și înflorea privighetoarea. Și iarăși mă rostogoleam, ca Tano, pe mantia ierbii de munte. Și iarăși mă hrăneam cu umbre de păsări. Și iarăși mă arcuiam-pod-între extaz și disperare. "Te-ai iubit cu cineva între timp?" a ținut să știe preaașteptatul Iordan. Cum? Eu nu puteam folosi cuvîntul ca armă? Scrie Hemingway, în corespondență: "Leul este foarte bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Să intervină primarul și să le curețe pe fiarele nedresate. Îi dă și termen: 36 de ore pînă să-mi ridice "potaia". Îl doare-n pingele pi primar, crede pensionarul din '90. Pariez că dacă țîni cîne, cînele lui e hrănit mai bini ca mini. Ce mănîncă dulăii îmbuibaților cari ni conduc nu mîncăm noi. După un timp nesfîrșit de lung, Milucă amenință să revină cu poliția. O să ne convingem de eficiența structurilor polițienești declară el, mai solemn decît distincția pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
umbra lui de pe perete: Urîtu ăsta cu-n ochi ne dă turtițe la micul dejun? Un dejun mare, un caltaboș, ceva prăjit nu s-o găsi? Io am înclinații normale, nu-s mîncător de frunze. Russ a ieșit să-l hrănească pe Franz Marc. Calul îl sîcîie pe cîinele meu mai mult decît Mișu Negrițoiu. Măcar mîrtanul ăla toarce cu nasu-n fund. Nu suflă pe nări, nu bate din copite ca răpciuga de cal. Iordanco, scoate-mă de-aici. Unde s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
orb, oglinda de-a lungul unei biblioteci? O bibliotecă numai? Cu mult mai multe. "Borges, auzi! De altceva-i vorba: era inevitabil să pleci, atunci, din Dorobanț? Aș fi putut corecta existența lui Russ? Cum? N-am eliminat nici greșelile hrănite cu sentimente greșite din propria-mi e(st)xistență. Cum s-o fac pe demiurgul de ocazie cu viața altuia? Dar am plecat ca să-i las loc lui Șichy, să-l întorc pe Rusalin spre tinerețea ei înflorită sau am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

dacă nu ai și tu ceva aluat șerpesc în matricea ta. Mă gândesc că toate creaturile astea, ce au fost cândva fabuloase, miraculoase, au degenerat în timp prin necredința oamenilor în ele. Cam așa ceva, mintea și imaginația omului s-a hrănit cu ele secole de-a rândul, acum le-a uitat toată lumea, chiar și copiii. Adică au pierdut din fabulos, devenind mai umane, adică și mai urâte decât erau, în plus neputincioase, dependente, capricioase. Și noi aici nu facem decât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu interferențele! Vrei să spui că le pregătim o retragere glorioasă, în timp ce ne distrugem miturile numai privindu-i? Căci ei se vor complace precum animalele într-o grădină zoologică: vampirului îi vor cădea caninii dacă nu va trebui să se hrănească cu sânge de om, vârcolacul nu mai mușcă din lună, iubirea provocată de Aspidă nu va mai trebui exorcizată, hipogriful nu mai poate zbura nici cât o găină pe gard, iar zmeul nu va mai distinge mirosul de carne de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
frumoase, limba mea veninoasă plescăia de plăcere să le cuprindă buzele roșii și cărnoase și să le aplice sărutul mortal. Îi îndrăgosteam ca apoi să-i țin la distanță, într-un chin insuportabil, departe de împlinirea iubirii. De asemenea, îi hrăneam cu patimi lascive pe cei prinși deja în alte părți sau pe cei ce nu mai puteau să iubească. Suferința exista deopotrivă și era hrana mea zilnică printre sălciile lamentoase de pe malul râului, unde veneau tinerii la scăldat. Eram fascinată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
trag sufletul. Așez caietul în sertar în camera mea și a mamei și mă întorc pe terasă, unde cele trei grații se răsfață cu pepene roșu și creme de castraveți pe care și le întind peste tot, să-și mai hrănească puțin pielea obosită de-atâtea valuri de mare și de sare câte au trecut peste ele. Sunt vesele și surâzătoare și le iubesc, pentru că o dezîntristează pe mama în fiecare vacanță. Colțurile gurii mamei se ridică pe zi ce trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că ai devenit un cadavru viu și îți dorești moartea, resemnat sau nu. A dormit și a visat un trandafir superb, de un roșu aprins, ce creștea în interiorul ei, ca într-o seră fără aer și lumină. Și trandafirul se hrănea din venele ei și devenea tot mai roșu și mai mare și ghimpii lui creșteau și se apropiau tot mai amenințător de organele ei vitale. Tot mai dureros resimțea apăsarea ghimpilor în organele sale, în timp ce trandafirul devenea din ce în ce mai mare, desăvârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
apă. Întreg trupul ei, într-un efort sublim de concentrare, s-a stors și de ultima picătură de apă pentru a elimina acea substanță perversă ce se instala în ea, acea materie a viitoarelor ei vise ce aveau să-i hrănească somnul morții. Apoi, abia ținându-se de ziduri, s-a îndreptat spre bucătărie, unde a dat pe gât o ceașcă de cafea veche și rece, urmată de un duș la fel de rece, apoi a îmbrăcat una din rochițele ei adolescentine cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fi moarte nesfârșită, adică tinerețe fără bătrânețe, iar visul viață fără de moarte. În fapt, trauma trezirii este cea care ne îmbătrânește, transgresarea lumilor este un proces elaborat și ostenitor. Mă trezesc ca să îmi încarc bateriile cu lumină și să mă hrănesc cu fructele pământului. Cine gustă din fructele unui tărâm, ne spune povestea Persephonei, va aparține măcar parțial acelei lumi. În timp ce singura hrană a somnului este visul. Că ea ar fi îndestulătoare sau nu, nu putem ști, căci este mereu ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
conștientizate, în care se întâmplă să fim deschiși către lume, capabili să vibrăm cu ușurință, deși fără convingere. Oricum, actul fericirii rămâne valabil, doar că, în prezența unei stări neautentice, el nu va fi memorabil sau arhivat, deși ne va hrăni în aceeași măsură. În primul rând, fericirea este la îndemâna bătrânilor și a copiilor. Lor le reușește cel mai bine. Împăcați cu ideea morții, cu instincte de conservare limitate sau sălbatice, bătrânii, ca și copiii primesc fericirea necondiționat și nedispersat, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

fii miriapod și nu-ți ajunge trupul pentru a-l îmbrățișa, revenind mereu la chipul iubit, palmele sunt prea mici. Ai dori să-l simți molecular. Inima lui să bată în inima ta. Da, copacii trăiesc cu apă, dar se hrănesc cu dragoste: a luminii, a Pământului, a păsărilor, a nopții, a gândurilor care le susură prin sevă din adâncurile enciclopedice ale lumii. Mulțimile de Mioare adunau în ordinea liniară a cuvintelor, a propozițiilor indecise, uneori neterminate sau nelegate prin conjuncții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
fi putut să se autocreeze, slabi și colorați după viața strigătelor, erau la mâna acestor gunoieri, strigați la rândul lor de alți gunoieri, un strigăt material care-și putea schimba forma, destinația, putea și hotăra nașterea și moartea. Urletul se hrănea, îngurgitându-se pe sine, se procesa interior și, după ce se expulzau toxinele în excremente de strigăt, rămânea urletul sănătos procreativ, perceptiv, propulsiv, impulsiv. De altfel, era impulsul-trambulină al acestui perpetuum mobile, care era strigătul, urletul ambiguu, onomatopeea voluminoasă, sufixul voluptuos, silaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
vânjos aerul, lătra în semicerc de la stânga la dreapta. În seceta verii, copacii orașului își cereau dreptul la moarte. Mamă, de ce m-ai născut, când tu te oglindești acum în mine și tinerețea mea se veștejește ca tu să te hrănești cu ea, să o dăruiești nenumăraților bărbați, deși ei întrebau unde e Mioara, eu sunt Mioara, fără să știe că vampirul e Mama, iar victima zace ca un pui de urs în cușca lui, încât și atunci când mă lași LIBERĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și le răspunde: E nevinovată, nu știe nimic, sau așa a vrut Dumnezeu, îmi cumpără pantofi, nu fac niciun comentariu asupra culorii sau modelului, nu am voie să am personalitate, păreri, impresii, idei, sunt o privilegiată, însumez calitățile copiilor ascultători hrănindu-i astfel sentimentul absolutismului, al maternității perpetue, uneori o strângeam de gât, la figurat, desigur și aceasta o simțea, o îngropam într-o metaforă dură, știa să iasă nevătămată la suprafața neantului ideal creat de mine, era alcătuită din acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
un medic cum se poate extirpa această genă. Dar pentru că, se știe, toți medicii sunt și poeți, mi-ar răspunde literar cu o altă prostie! Și care ar fi aceea? De a nu-i mai crede proști, de a le hrăni încrederea în ei, de a-i pune pe ei să elaboreze un cod, în care să primeze legea eliminării prostiei, aceasta i-ar pune pe gânduri. Nicio școală cu manuale structurate pe trepte de vârste n-ar fi mai educativă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
luminând și vălurindu-se continuu, armata grâului nu voia să plece. Pe când reporterii au îmbâcsit ecranele cu știri transmise prin negociere, cu timpi de antenă egali pentru fiecare post în parte, armata, la ordin, se retrase. Au rămas câțiva dulăi vegetarieni, hrăniți de la buget din rezervele de frunze tăiate de brăileni, vreo zece căței care se făceau că scanează, în realitate pândeau resturile de la masa dulăilor, și doi sau trei draci excluși din Iad, din varii motive, precum și un extraterestru care își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mii de hectare și strălucind sub soare, sub Lună, sub ploi diluviene, sub ninsori abundente, sub bolta nopții sau sub apele zilei. În capul lor nu se mai zbăteau paginile de tablă ale miilor de cărți din care și-au hrănit cunoașterea profesorii, ci foi de mătase foșnind viața grâului, informațiile cuprinzând evoluția acestei ființe de la germene până la maturitate, sensul existenței sale, viziunile întregului din parțialitate și individualitate, forța ca undă a aceluiași scop mesianic, în aceeași octavă, pe partitura simfoniei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
neînvins, atâta timp cât puteam râde de tot ce nu pricepeam. Un abur de premoniție îl avea Mihai, o pulbere de viziune aveam eu, Valentin Gustav, comicul, indolentul, caricatura zilei de ieri și de mâine. Vedeam deformat totul în afară de propria-mi persoană, hrănită cu sublim de admiratorii mei, colegii aceleiași clase de liceu. Era o singură zi și o singură noapte. Ziua de școală, lungă cât școala, noaptea visărilor, lungă cât neantul în care s-au dus și pe care acum le vedem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
spiritul încărcat de gălăgia existenței, axată numai pe clefăit, sforăit, sorbit, trântit de uși, turat de motoare, zgomotind tot timpul fără oprire, ignorând totul. Nilă reprezenta singura realitate în existența iluzorie pe care o accepta ca pe un dat care hrănea substanța romanului Soarele Negru. Nu luă în seamă încă o umbră care se simțea tot mai îndărătnică în calea sa. Cu greu se trezi din teoremă, consfințind până la urmă că aceea care-i aținea calea era o femeie. Bântuia printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cubulețele de carne injectate și presărate cu condimentele cele mai gustoase pentru a ucide într-o secundă, după o înghițitură, în trei secunde, după trei înghițituri, în cinci secunde, după cinci înghițituri, pentru că moartea avea ceasul ei propriu, care trebuia hrănit în funcție de nesațul fiecărei ființe, astfel încât șobolanii mai lacomi mureau mai greu decât o primadonă care linchea puțin din cubuleț și cădea fulgerător. Cu lăbuțele în sus, nedumerirea imprimată pe chip îi oferea acea iluminare în fața uluitoarelor porți ale templului morții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Satelitu ara în granit, săreau așchii încinse, încrâncenate să cucerească fiecare părticică de moleculă, fiecare rotație învolburată din tornada nebună a atomilor care tindeau spre o cosmică rânduială, contrazisă de eroismul egoistei vitejii de erou neînfrânt, neîngenuncheat de cavalcada cailor hrăniți cu jar, din copite săreau scântei de soare, însuși soarele își dăruise fierbințeala nucleului atomic orbital, postulat și paradox echidistant al vieții și al morții, algoritm și paradigmă, nebunie, hotărâre, străbatere, învingere, ascensiune, amețeală, rotire, descifrabilul care scapă, cunoașterea pare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

liber. Nu-mi cunoșteam încă soția și deja mă înșela. Și eu, pe cât se părea. Îmi era foame. Coborâi la parter. Nimic nu poate fi mai plăcut decât să mănânci în bucătăria altcuiva. În frigiderul american, era cu ce să hrănești întreaga Suedie: somon afumat, smântână, dar și alimente obișnuite. Am luat ouă, brânză și mi-am pregătit o omletă. Într-un ungher, pâine: am pipăit-o, era din dimineața aceea. Am pus la prăjit câteva felii, nu fără a fremăta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
de mucegaiuri delicate, praf vechi, întunecime și secret: o mireasmă de pivniță. Îmi venea să plâng. -Nu asta ne interesează, zise Sigrid, dar iată camera frigorifică. Erau acolo provizii inimaginabile de șunci, brânzeturi, legume, smântână, sosuri - cu ce să te hrănești vreme de mai multe luni. -O să aibă loc un război? întrebai. -Despre asta știi mai multe decât mine. Crama e acolo, iar acum iată fericirea. Deschise o ușă. Văzui un bazin adânc de vreo treizeci de centimetri, vast, umplut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]