KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

eu trebuia să hotărăsc ce să fac cu el. — Dar... el era comandantul tău! Mabertus ridică din umeri strângând din buze într-o expresie de suficiență: — Nu era cine știe ce, răspunse soldatul. Hippolita făcu un semn către tânărul prizonier. — E un hun? — Nu, asta e sigur. Trebuie să fie un gepid sau, cel mai probabil, un burgund de dincolo de Rin. Pandantivul, oricum, pare burgund. — îi cunoști pe barbari? Soldatul încuviință: — Destul de bine. Până anul trecut, escortam convoaiele de negustori spre Argentoratum sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu seriozitate și rigoare în vederea zilelor hotărâtoare ce îi așteptau. Acum, însă, răbdarea lui Metronius ajunsese într-adevăr la capăt. Aruncându-i lui Ambarrus o privire furioasă, exclamă: — îi spui cum o să-ți pot face oamenii să se lupte cu hunii, dacă nu sunt capabili nici măcar să stea în rând? îmi spui, ei? Cu degetele înfipte în centura de piele, căpetenia bagauzilor îi susținu privirea. — Trebuie să-i înțelegi. Dacă ar putea să accepte disciplina militară, nu ar fi ceea ce sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
căpetenia bagauzilor îi susținu privirea. — Trebuie să-i înțelegi. Dacă ar putea să accepte disciplina militară, nu ar fi ceea ce sunt. Câtă vreme dușmanul e încă departe n-o să înțeleagă importanța... — Dar când o să fie aproape o să fie prea târziu! Hunii sunt războinici cumpliți, ce-ți închipui? Unul singur de-al lor valorează cât zece din ăștia. Ochii verzi ai lui Ambarrus scăpărară. — Aici greșești. Ah, așa spui tu? Vezi atunci dacă reușești să-i convingi să asculte de ordine. Ridicând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lespezi de gresie acoperite de mușchi, mergând către un perete abrupt, ale cărui contururi rămâneau neclare în întunericul acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau acum sub bastionul de la miazăzi, iar când bătrânul se opri, putu chiar să atingă cu mâna zidul. Barcagiul scoase pietrele din plasă și i le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în mână: — Să bați de două ori, una după alta, pe urmă încă odată, după câteva clipe, pe urmă iarăși de trei ori repede. Or să apară imediat. Dar înainte, dați-mi timp să mă îndepărtez cu barca, altfel, când hunii o să prindă de veste că aici sunt mișcări, o să am necazuri. Noroc! Fără să mai adauge altceva, se depărtă și dispăru iute printre trestii. „Bine! murmură puțin după aceea Sebastianus. Să vedem dacă merge.“ Ridicând privirea, lovi pietrele una de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mult de câteva secunde și îi puse inevitabila întrebare: Unde e armata lui Etius? Vine? — Da, vine și va fi curând aici, dar mai mult nu pot să-ți spun. — Și câți oameni are cu el, Magister militum? Fiindcă aici hunii sunt cu zecile de mii. Unii spun o sută de mii, alții chiar de două ori pe atât. Sebastianus preferă să nu intre în amănunte: — Armata lui Etius e suficient de mare ca să-i respingă, nu-ți fie teamă. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sunt fugari care au scăpat de pe câmp și și-au găsit refugiu în oraș; cei mai mulți, însă, sunt cetățeni din Aureliana: le e frică să stea în casele lor, de teamă că, dintr-o clipă în alta, o să-i vadă pe huni năvălind în cetate. De aceea vin aici, e ca o turmă în pericol care se strânge în jurul păstorului ei, în jurul episcopului ei. Știu că cetatea, odată ce a ales calea luptei, nu mai poate implora clemența acelor barbari. Scoase un suspin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și cu materiale luate din clădirile publice din apropiere: practic, comentă cu amărăciune, ne distrugem noi înșine cetatea, înainte să o facă barbarii. Am mărit grosimea porților și le-am întărit cu bârne. Am lărgit și am adâncit șanțul, dar hunii încearcă în fiecare zi să-l umple cu pământ și bușteni ca să ajungă să arunce poduri mobile. Dispun de mulți berbeci, pe care adesea îi folosesc în același timp în diferite puncte ale zidului, sfidând tirul balistelor noastre, care acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o demonstra, vorbind despre probleme militare. Din tot ce auzise până acum, îndoielile episcopului cu privire la alani erau lucrul cel mai alarmant. — Soldații lui Sangiban, observă el, sunt războinici încercați; mai demult s-au aliat cu Roma tocmai ca să scape de hunii care încă le oprimă poporul. Greu o să se predea. Oricum ar fi, dacă o să mă conduci la Sangiban, o să vorbesc cu el și o să-l încurajez să reziste și să-și îmbărbăteze soldații. Trebuie să vă țineți tari cu toții și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
știrile sunt sigure - că, foarte probabil, Eudoxiu, căpetenia bagaudă, care - probabil știi - a trecut de partea lui Atila, a pătruns în cetate cu câțiva acoliți de-ai lui. Are de gând să te asasineze sau, oricum, să-i ajute pe huni dinăuntru. încă o dată, bătrânul prelat suspină, iar mâna sa căută crucea de pe piept. Lăsând privirea în jos și scuturând cu amărăciune din cap, puse jos clopoțelul și murmură: — Până aici am ajuns! Tăcu pentru un moment, dar își reveni imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o tabără de asemenea dimensiuni! Corturile, printre care zări un adevărat furnicar de războinici, se întindeau haotic pe o mare suprafață din câmpie, iar adăposturile extrem de variete arătau clar cât era de eterogenă acea armată: pe lângă numeroasele corturi ale demnitarilor huni, mari și de formă asemănătoare celor persane, Sebastianus văzu, cu surprindere, yurtae de fetru, tipice pentru popoarele îndepărtate ale stepei, apoi conglomerate de barăci, ridicate ca vai și amar, și o mulțime de pânzeturi multicolore, în fâșii, întinse pe niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ciocanelor izbind în nicovale, a securilor mușcând din trunchiurile de lemn - mii de zgomote diferite care alcătuiau acel ecou. într-un cuvânt, respirația imensei armate a lui Atila. Aproape imediat, Sebastianus căută cu privirea printre corturi pe acela al regelui hun. Sangiban îi citi gândul: — E acolo jos, spuse, arătând cu degetul spre unul mai mare decât celelalte, ridicat în apropierea drumului spre Lutetia Parisiorum. Pe cupola sa era arborat un stindard mare, purpuriu, bătut ușor de vânt. în spatele pavilionului se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apus, întoarce-te aici pe bastioane: o să vezi cum focurile lor preschimbă noaptea în zi. — Dar cum poate Atila să hrănească atâția oameni? Căpetenia alanilor ridică din umeri: — A avut tot timpul să pregătească războiul ăsta și și-a organizat hunii, imitând sistemul romanilor. Timp de două luni au jefuit jumătate din Galii și au ajuns aici cu turme imense și cu sute de care pline ochi cu grâu. Firește, în acest moment, nu se bălăcesc în opulență, dar în mod

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
pasc animalele. Printre altele, o bună parte din ce vezi în îngrăditurile acelea aparținea țăranilor care s-au refugiat chiar aici, în mare grabă, lăsând animalele libere pe pășuni, în speranța că vor scăpa de prădători. Așa că acum le mănâncă hunii, iar noi trebuie să hrănim guri inutile cu puținul pe care-l avem. îngrijorat, Sebastianus căută privirea înghețată a interlocutorului său: — Trebuie să rezistați. E vorba de câteva zile; ba chiar s-ar putea să fie vorba doar de ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
intuia câte ceva din ce gândea el, căci pe chipul său reapăru surâsul amar de mai devreme: Dar nu te teme, romanule, îi spuse, bătându-l pe braț cu o neașteptată familiaritate, n-o să se lase, îi urăsc prea tare pe huni ca să-i lase să treacă. Și tu? îi urăști suficient de tare? întrebarea era aproape jignitoare, însă Sangiban nu se arătă atins: — Eu mai mult decât ei, răspunse simplu. Zâmbetul său păru să-i lumineze pentru moment, de această dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea pieței centrale. — Un incendiu! anunță. Ne-au anunțat că e vorba de depozitele de provizii. Iar la ziduri atacă hunii. Nesigur pe ce avea de făcut, Sebastianus rămase pe loc o clipă să observe mulțimea ce alerga spre clădirea în flăcări. Se hotărî, totuși, repede și, odată ajuns în drum, dădu să se îndrepte spre strada laterală ce ducea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
strângea în mâna dreaptă trei javeline ușoare, în timp ce cu stânga termina de potrivit centura. Din nou, bagaudul negă: — Nu cred că e vorba doar de așa ceva. Bastionul de miazănoapte e prea bine apărat. Alanii sunt puternici acolo. E ciudat că hunii atacă chiar la ei. în schimb, incendiul a produs panică și atrage oameni din toate celelalte laturi ale zidului. Multe puncte or fi rămas la ora asta fără apărare. Sebastianus îl măsură cu atenție, cu o ostilitate ce îi venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
revărsau în stradă. Peste strigătele lor de groază se suprapuneau, precum răgetele unei fiare ce și-a înșfăcat prada, urletele amenințătoare ale invadatorilor. Cenabum Aureliana era pierdută. 18 în scurtă vreme, străzile căzură pradă unui haos de nedescris. Vestea că hunii intraseră de acum în cetate alerga de la un colț la celălalt al cetății cu o repeziciune mai mare decât aceea cu care se puteau mișca Sebastianus și tovarășii săi, care zadarnic speraseră la început să întâlnească vreo unitate de milițieni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta cămașa de zale a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil de la un războinic hun. Omul se întorcea către ceilalți membri ai grupului și, cu strigăte răgușite, îi incita să-l urmeze. Sebastianus întinse mâna să-l apuce și să-l oprească, însă acela, văzând că el și tovarășii săi erau înarmați, o ținu tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
limpede acum că tentativa de a apăra centrul cetății era sortită eșecului, hotărî să se alăture grupului, împreună cu tovarășii săi; în plus, tocmai atunci, un urlet de groază răsună în piață, în spatele lor, ceea ce-i făcu să se teamă că hunii începuseră deja masacrul. Schimbă, așadar, direcția și se alătură uriașului bărbos. Alergând împreună cu el și cu toți ceilalți spre piață, îl întrebă despre soarta alanilor. — Se baricadează în cazărmile lor, veni răspunsul. Blestemații ăia se gândesc numai cum să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
grup compact de cavaleri, a cărui apariție smulse mulțimii strigăte de spaimă și provocă un du-te-vino tumultuos, fără nici o direcție precisă, căci, pentru cetățenii Aurelianei nu se mai găsea un alt loc unde să se refugieze. — S-a sfârșit. Sunt huni! constată Maliban, scoțând cu iuțeală o săgeată din tolbă și potrivind-o în arc. Soldatul bărbos, pe care tovarășii săi îl strigau Duryodhan, își făcu loc și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și se duse să privească dindărătul carului. — Blestemații! mârâi, fulgerându-i pe dușmani cu ochii săi negri ca tăciunele. Dar, dacă își închipuie că o să ne biruie așa ușor, atunci se înșeală! Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Ajunși la o sută de pași de baricadă, hunii își încetiniră caii, iar apoi se opriră. Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de ai săi. Chipul său sever, împodobit de mustăți lungi și subțiri, privirea atentă, ațintită asupra baricadei și chiar și ținuta sa nu erau noi pentru Sebastianus. Când însă îi observă brâul verde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar și ținuta sa nu erau noi pentru Sebastianus. Când însă îi observă brâul verde ornat cu aur, ce îi încingea talia, nu mai avu nici o îndoială: Shudian-gun! Așadar, destinul îi împingea spre o nouă confruntare; și de astă dată, hunul era mai puternic. Avându-l acum în bătaia tirului, pentru a nu fi văzut, Maliban se duse până la spațiul strâmt ce se deschidea între două care și încordă arcul. Sebastianus însă întinse brațul să-l oprească: — Așteaptă! Cred că vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
vrea să vorbească. într-adevăr, Balamber își oprise calul la nu mai mult de douăzeci de pași de baricadă și scruta mulțimea, printre care. înțelegând că își căuta un interlocutor, Sebastianus coborî în stradă. — Dacă vrei să vorbești, sunt aici. Hunul îl măsură cu atenție, fără grabă. Apoi, dintr-odată, chipul i se lumină. — Prefectul lui Etius! exclamă. Așadar, ne întâlnim din nou. E o plăcere să te văd în viață! Cu toată neliniștea și tensiunea apăsătoare pe care le simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]