1,217 matches
-
presupusele noastre experiențe exterioare nu sunt simplă imaginație”. El a afirmat că, potrivit "idealism"ului, „realitatea obiectelor exterioare nu admite o dovadă strictă. Dimpotrivă, totuși, realitatea obiectului simțului nostru interior devine imediat clară prin conștiință.” În orice caz, nu toți idealiștii restrâng realul și cunoscutul la experiența noastră subiectivă imediată. Idealiștii obiectivi fac afirmații despre o lume transempirică, dar pur și simplu neagă că această lume este în esență divorțată de mental sau ontologic anterioară acestuia. Așadar, Platon și Gottfried Leibniz
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
afirmat că, potrivit "idealism"ului, „realitatea obiectelor exterioare nu admite o dovadă strictă. Dimpotrivă, totuși, realitatea obiectului simțului nostru interior devine imediat clară prin conștiință.” În orice caz, nu toți idealiștii restrâng realul și cunoscutul la experiența noastră subiectivă imediată. Idealiștii obiectivi fac afirmații despre o lume transempirică, dar pur și simplu neagă că această lume este în esență divorțată de mental sau ontologic anterioară acestuia. Așadar, Platon și Gottfried Leibniz afirmă că există o realitate obiectivă și cognoscibilă ce depășește
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
Platon și Gottfried Leibniz afirmă că există o realitate obiectivă și cognoscibilă ce depășește coștientizarea noastră subiectivă—o respingere a idealismului epistemologic—dar propune ideea că această realitate este fundamentată în entități ideale, o formă de idealism metafizic. Nu toți idealiștii metafizici sunt în acord asupra naturii idealului; pentru Platon, entitățile fundamentale au fost forme abstracte non-mentale, pe când pentru Leibniz ele au fost monade proto-mentale și concrete. Ca o regulă, idealiștii transcedentali precum Kant susțin partea epistemică a idealismului fără a
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
în entități ideale, o formă de idealism metafizic. Nu toți idealiștii metafizici sunt în acord asupra naturii idealului; pentru Platon, entitățile fundamentale au fost forme abstracte non-mentale, pe când pentru Leibniz ele au fost monade proto-mentale și concrete. Ca o regulă, idealiștii transcedentali precum Kant susțin partea epistemică a idealismului fără a fi încredințați că realitatea este până la urmă mentală; idealiștii obiectivi ca Platon susțin baza metafizică a realității, în real sau abstract, fără să-și restrângă epistemologia la o experiență obișnuită
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
Platon, entitățile fundamentale au fost forme abstracte non-mentale, pe când pentru Leibniz ele au fost monade proto-mentale și concrete. Ca o regulă, idealiștii transcedentali precum Kant susțin partea epistemică a idealismului fără a fi încredințați că realitatea este până la urmă mentală; idealiștii obiectivi ca Platon susțin baza metafizică a realității, în real sau abstract, fără să-și restrângă epistemologia la o experiență obișnuită; iar idealiștii subiectivi ca Berkeley susțin atât idealismul metafizic, cât și cel epistemologic. Idealismul monistic susține că conștiința, nu
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
precum Kant susțin partea epistemică a idealismului fără a fi încredințați că realitatea este până la urmă mentală; idealiștii obiectivi ca Platon susțin baza metafizică a realității, în real sau abstract, fără să-și restrângă epistemologia la o experiență obișnuită; iar idealiștii subiectivi ca Berkeley susțin atât idealismul metafizic, cât și cel epistemologic. Idealismul monistic susține că conștiința, nu materia, este baza a tot ce există. Este o concepție monistică deoarece susține că există un singur tip de lucru în univers și
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
480 î. Hr.) a fost cunoscut ca „"Nous"” („Minte”) deoarece învăța că „toate lucrurile” au fost create de Minte, că Mintea deține tot cosmosul și a dat ființelor umane conexiunea cu cosmosul sau o cale spre divinitate. Mulți filozofi religioși sunt idealiști specifici. Credința că existențe cu cunoaștere (Dumnezeu/zeii, îngerii & spiritele) preced materia neînsuflețită pare să sugereze că un subiect experimentator este o realitate necesară. Idealismul hindus este central în filozofia Vendatei și a unor școli precum . Printre susținătorii acestuia se
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
o concluzie netautologică dintr-un raționament tautologic. El argumentează că în cazul lui eroarea logică nu este evidentă deoarece o premisă este ambiguă între un înțeles care este tautologic și altul care, argumentează Stove, cu concluzia. Alan Musgrave argumentează că idealiștii conceptuali fac greșeli prin susținerea unor confuzii de următoarul tip: și proliferarea unor entități scrise cu cratimă precum „obiectul-în-sine” (Immanuel Kant) sau „tabelul-fizicii” (Sir Arthur Eddington), care sunt „semne de avertizare” pentru idealismul conceptual, potrivit lui Musgrave, deoarece ele chipurile nu
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
sunt cunoascute indirect prin meditația minții noastre. El a prezentat o istorie a conceptului de „ideal” ca „ideațional” sau „care există în minte ca imagine”. Charles Bernard Renouvier a fost primul francez după Nicolas Malebranche care a formulat un sistem idealist complet și a avut o influență vastă asupra dezvoltării gândirii franceze. Sistemul său se bazează pe cel al lui Immanuel Kant, fapt indicat și termenul pe care l-a ales, „néo-criticisme”; dar acest sistem este mai degrabă o transformare decât
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
și „senzația de galben” și „că "esse" este considerat a fi "percipi", numai fiindcă ceea ce este experimentat este considerat identic cu experiența acestuia”. Deși departe de o respingere completă, aceasta a fost prima expunere solidă de filozofie analitică împotriva predecesorilor idealiști sau, în orice caz, împotriva tipului de idealism reprezentat de Berkeley. Idealismul actual este o formă de idealism dezvoltată de Giovanni Gentile, ce a devenit o formă de idealism fundamentat ce contrastează cu idealismul transcendetal al lui Kant și idealismul
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
Howison a afirmat că atât idealismul monistic, impersonal, cât și materialismul, merg în contradicție cu experiența libertății morale. A nega că libertatea cercetează adevărul, frumosul și „iubirea binevoitoare”, înseamnă a submina orice acțiune umană profundă, inclusiv știința, moralitatea și filozofia. Idealiștii personaliști Borden Parker Bowne și Edgar S. Brightman și teistul personal realist, Toma de Aquino, susțin o idee esențială, anume dependența de un Dumnezeu personal infinit. Howison, în cartea sa, "Limitele evoluției și alte esee ce ilustează teoria metafizică a
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
teoria metafizică a idealismului personal", a creat o noțiune democratică de idealism personal ce extinde toate căile spre Dumnezeu, care nu a fost mai mult decât monarhul fundamental, dar și democratul fundamental în relația eternă cu alte persoane eterne. Ateismul idealist al lui J. M. E. McTaggart și apeirionismul lui Thomas Davidson se aseamănă cu idealismul personal al lui Howison. J. M. E. McTaggart de la Universitatea Cambridge, susține că mințile singure există și doar comunică una cu alta prin ubire. Spațiul
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
geometrie. De asemenea, s-a ocupat cu probleme privind mișcarea, timpul, forțele, centrul de greutate. s-a ocupat și de filozofie, logică și metafizică. A avut ca discipol pe Avicenna și ca rival pe Averroes. A fost un mare filozof idealist al epocii sale, dar a avut și unele idei materialiste. Pentru concepțiile sale privind caracterul etern al universului, a intrat în conflict cu teologia islamică. A fost unul dintre primii popularizatori ai filozofiei Greciei antice în Orient, unde a promovat
Al-Farabi () [Corola-website/Science/312282_a_313611]
-
al Rusiei. În 1816, mai mulți ofițeri din Regimentul de gardă Semionov au format o societate numită Uniunea Salvării sau Fii adevărați și credincioși ai Patriei. Societatea a căpătat o orientare mai revoluționară după ce printre membrii ei a fost admis idealistul Pavel Pestel. După o revoltă din cadrul Regimentului Semionov din 1820, societatea a hotărât să-și suspende activitatea în 1821. Totuși, două grupări au continuat să funcționeze în secret: Societatea Sudică, mai radicală, în cadrul căreia Pestel era cel mai important membru
Revolta decembriștilor () [Corola-website/Science/309751_a_311080]
-
În cazul armelor cu risc mic, permisul se eliberează pe baza datelor furnizate de aplicant. Membrii unui club de tir sunt considerați persoane fără risc.[14][13] Auvinen s-a descris ca fiind "un existențialist cinic, umanist antiuman, socialdarwinist antisocial,idealist realist și ateu" pe pagina sa de pe YouTube (ușer Sturmgeist 89).[15][16] Conform colegilor era liniștit și rezervat dar nu un singuratic. Unii colegi afirmă că ar fi fost persecutat la școala de către alți elevi, dar colegii vechi și
Masacrul de la Jokela () [Corola-website/Science/310051_a_311380]
-
prietenie. Timp de un an (1916-1917), Nikos, împreună cu Gheorghios Zorbas, va încerca să pună pe roate exploatarea unei mine de lignit la Prastova, în sudul Peloponesului. Gheorghios Zorbas (1870-1941), originar din Halkidiki, un om din popor, cu maniere simple, un idealist fără pereche, pe care Kazantzakis l-a cunoscut la Muntele Athos, a reușit să-l atragă pe scriitorul cretan în această aventură ce va deveni peste trei decenii nucleul cărții "Zorba Grecul". S-au păstrat câteva scrisori „pline de pitoresc
Nikos Kazantzakis () [Corola-website/Science/309034_a_310363]
-
și simplu existența lumii obiective, independența de subiect, declarând că singura lume coerent admisa, perceptibilă și conceptibilă, este lumea la care individul are acces, adică lumea desfășurată în conștiența sa, lumea subiectivă. La întrebări asupra provenienței informației de lume subiectivă, idealistul nu răspunde sau atribuie această viziune de lume personala, unui creator absolut, capabil să facă atât individul cât și totalitatea stărilor sale de conștiință.
Obiectivitate (filozofie) () [Corola-website/Science/309127_a_310456]
-
Bietul Ioanide este un roman balzacian construit în epoca realismului socialist și publicat în 1953, în care autorul nu face nicio concesie stilului proletcultist ci construiește un roman de idei, cu intelectuali. Titlul romanului este dat de arhitectul Ioanide, un idealist care speră că intelectualii vor prelua puterea politică și vor conduce România de mîine. În anul 1957 scriitorul cumpără de la un talcioc bucureștean un scrin de culoare neagră. În interiorul lui va descoperi arhiva unei familii, cea care îi va inspira
Opera lui George Călinescu () [Corola-website/Science/309249_a_310578]
-
de Matematică, recenzând "Mathematical Rewievs" și "Zentralblatt fur Mathematik", referent la "Fuzzy sets and systems" și redactor la "Bulletin of Pures and Applied Sciences", Delhi, India. A fost membru onorific în "The Paradoxist Literary mouvement". Constantin Dumitrescu a fost un idealist plin de sensibilitate și de noblețe sufletească pentru care viața a constituit un prilej de continuă autodepășire.
Constantin Dumitrescu (matematician) () [Corola-website/Science/310792_a_312121]
-
găzduit pe Mihai Eminescu și Miron Pompiliu. În 1879 a fost numit director al Institutului „Anastasie Bașotă” din Pomârla, județul Botoșani unde a activat până în 1902, când s-a stins din viață. Samson Bodnărescu a scris poeme cu caracter filosofic idealist, epigrame, elegii, piesa de teatru în cinci acte „Roman și Viorica sau Voința e puterea vieții” (1864), drama istorică „Ilie Vodă” și tragediile „Rienzi”, (1868, inspirată din opera cu același titlu a scriitorului englez Edward Bulwer-Lytton) și „Lăpușneanu-vodă” (1878-1879), de
Samson Bodnărescu () [Corola-website/Science/308807_a_310136]
-
și 2000; după victoria sa din 2000, Light a renunțat la tenis pentru a intra la liceu. De-a lungul seriei, personajul lui Light evoluează de la un tînăr inteligent și manierat, la un manipulator și ucigaș cu sînge rece, totuși idealist și realist. Aceasta se realizează în principal aparent datorită deținerii Death Note-ului și modului în care se comportă atunci cînd se consideră singurul îndreptățit de a-l folosi pentru a curăța lumea de criminali. Înainte să intre în posesia
Light Yagami () [Corola-website/Science/309871_a_311200]
-
frază : "Supraviețuiește cele care se adaptează cel mai bine". Prus l-ar fi numit pe Spencer "Aristotel al secolului al XIX-lea" și scrie : Am crescut sub influența filosofiei progresive spencieriene, ținând cont de sfaturile sale și nu cele ale idealiștilor sau cele ale filosofiei lui Auguste Comte". Prus a interpretat sintagma "supraviețuirea celui care se adaptează cel mai bine" în sfera socială, incluzând nu doar competiția , dar și cooperarea , adoptând metaforă lui Spencer pentru a caracteriza societatea lui Spencer că
Bolesław Prus () [Corola-website/Science/309900_a_311229]
-
Faraonul" (1895). În cele din urmă,Prus a scris 4 române despre ceea ce el a menționat într-o scrisoare din 1884, ca mari întrebări ale epocii noastre: ,Avanpostul" (Placówka, 1886) despre țăranii polonezi, "Păpușă"(Lalka, 1889)despre aristrocratie și orășeni idealiști, care se luptă să implementeze reforme sociale; " Emancipatele"(Emancypantki, 1893)despre frământările feministe și singurul rămân istoric, "Faraonul"(Faraon, 1895)despre mecanismele puterii politice. Opera de cea mai mare întindere și cu cel mai universal interes este "Faraonul". Nuvele lui
Bolesław Prus () [Corola-website/Science/309900_a_311229]
-
a lungul deceniilor al șaptelea al optulea și al nouălea al secolului al XIX-lea, rușii radicali, cunoscuți sub numele colectiv de "народники" - narodnici, și-au concentrat acțiunea politică asupra țăranilor, "народ" ("narodul, poporul"). Liderii mișcărilor populiste erau scriitori radicali, idealiști și apărătorii terorismului. În deceniul al saptelea, Nicolai Cernîșevski, cel mai important scriitor radical al epocii, a emis teoria conform căreia Rusia poate sări peste capitalism direct în socialism. Cea mai importantă lucrare a sa, "Что Делать?" ("Ce este de
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
marxismului, considerând că o organizație centralizată revoluționară trebuie să preia puterea în stat mai înainte ca societatea capitalistă să fie complet dezvoltată. În schimb, Piotr Lavrov a făcut o chemare pentru schimbarea atenției "către popor", ceea ce a făcut ca numeroși idealiști să se mute la țară între 1873 și 1874 pentru luminarea și mobilizarea norodului. Campania populistă s-a dovedit un eșec, tăranii arătându-se foarte ostili orășenilor idealiști, iar guvernul a început să considere că principala amenințare era cea naționalistă
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]