1,864 matches
-
cel mai proeminent poet al romantismului german" (Zoe Dumitrescu Bușulenga), prilejuiește apropieri mai vizibile față de opera eminesciană poate și datorită faptului că demersul comparativ se exersează pe același tip de discurs cel literar. Astfel se stabilește o dublă raportare intertextuală: ideatică și generică. Așa cum se întâmplă pentru multe din demersurile critice interesate de fenomenul intertextual, asemănările atrag, dar diferențele sunt cele care ispitesc ochiul hermeneutic să insiste: "la Novalis iubirea e soluția absolută, iar la Eminescu nu e decât un incident
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
apare negru de oglindirea stufului, ierbăriei și răchitelor din jurul lui, este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peștera ce-am prefăcut-o-n casă, și prisaca mea (Eminescu: 2011, II, 74). În descendența ideatică a lui G. Călinescu, în opinia căruia insula nu este traducerea acelei euthanasii schopenhaueriene în spiritul ei adevărat, Liviu Rusu se bucură de legitimarea pe care descrierea insulei o oferă anti-pesimismului. În centrul nuvelei par să guverneze ideile lui Shopenhauer
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ochiul nostru de astăzi făpturile omenești. Care este criteriul realității? Despre ochi nu mai vorbim... ( [Archaeus] Eminescu: 2011, II, 207). Întrebările (cu răspuns știut) formulate pe tema adevăratei realități conturează un segment intratextual din cele pe care le vom numi ideatice. Teza dezvoltată în hipertext, apoi în hipotext este aceeași, însă demonstrația diferă prin dimensiune, ritm/ton, organizare (raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ideatice. Teza dezvoltată în hipertext, apoi în hipotext este aceeași, însă demonstrația diferă prin dimensiune, ritm/ton, organizare (raport sintactic predominant, dispunerea enunțurilor în funcție de lungimea lor climax, anticlimax, simetrie sau aspect eterogen) și argumentele aduse. Repetarea este determinată de componenta ideatică, iar diferirea se relevă sub aspectul morfologiei (intra)textuale. În fragmentul din Sărmanul Dionis, experimentul care ilustrează relativitatea spațiului este descris într-o frază segmentată în trei părți, prin punct și virgulă, ceea ce imprimă o notă de dramatism demonstrației. În
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
firului enunțului. Ca dimensiune, cele două fragmente nu diferă prea mult, iar utilizarea timpului prezent le întărește valoarea de adevăr, prin imprimarea unei durate etern valabile (cvasi-paremiologice): "nu avem criteriu...nu știm dacă știm ceva...". Se pare că segmentul intratextual ideatic se situează în proximitatea lexiei lui R. Barthes o bucată de frază, o frază sau maximum un grup de trei-patru fraze. Această dimensionare i s-a părut utilă Cristinei Hăulică pentru sistemul de ecuații în care a încadrat textul-fragment. În
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pentru sistemul de ecuații în care a încadrat textul-fragment. În termenii semanticii diferențiale, François Rastier propune o cu totul altă accepțiune asupra lexiei, înțeleasă ca "grupare stabilă de morfeme care constituie o unitate funcțională"37. Plecăm de la premisa că intratextul ideatic deține poziția superioară în tabloul taxinomic al entităților intratextuale. Altfel spus, este cel mai extins intratext. Ideea comună care determină conexiunea hipertext/hipotext poate să se sprijine pe un element lexical vizibil, ceea ce îi conferă caracter explicit. Însă de multe
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
determină conexiunea hipertext/hipotext poate să se sprijine pe un element lexical vizibil, ceea ce îi conferă caracter explicit. Însă de multe ori în proza emi nesciană vocabula care marchează declicul nu apare (vezi supra), motiv pentru care vom considera intratext ideatic implicit. Două nuvele publicate și una rămasă în manuscris ilustrează intratextul ideatic explicit. (H2a) Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un bob de rouă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vizibil, ceea ce îi conferă caracter explicit. Însă de multe ori în proza emi nesciană vocabula care marchează declicul nu apare (vezi supra), motiv pentru care vom considera intratext ideatic implicit. Două nuvele publicate și una rămasă în manuscris ilustrează intratextul ideatic explicit. (H2a) Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un bob de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
arta cuvântului din tomuri) sau pe pereți; iar metempsihoza își atinge finalitatea comprehensivă și devine accesibilă prin cântecul sau tropul viorii metaforă a inter textului. Sunetul fizic al viorii este anticiparea alegoriei ce va dezvolta o întreagă serie de intratexte ideatice explicite. Cântecul viorii însoțește inefabilul adăpostit de pereții cafenelei: efect de ambiguizare produs prin stropii de ploaie, ceața din țigarete, mireasma cafelei, apropierea de pragul nopții. Violonistul fără portativ nu apare brusc, ci tabloul sonor al notelor lui este pregătit
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
putea interveni în situația în care vom recurge la un text tot eminescian, dar nu original (traducere, conspect). Traducerea este și ea o practică intertextuală, cu legi clare și unanim-acceptate, dintre care de o deosebită importanță ni se pare fidelitatea ideatică față de textul-sursă dublată de arta opțiunii pentru formularea cea mai expresivă în textul final. Transpusă în legile de funcționare ale mecanismului intertextual, traducerea trebuie să probeze un cuplu de atribute: repetare supusă și diferire creativă. Hipotextul din fragmentele traduse ori
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
ale mecanismului intertextual, traducerea trebuie să probeze un cuplu de atribute: repetare supusă și diferire creativă. Hipotextul din fragmentele traduse ori conspectate de Eminescu se situează la limita dintre intratext și intertext, în funcție de caracteristica luată în considerare. Astfel, dacă fidelitatea ideatică va fi utilă cercetării, va fi acționat elementul intertextual. În schimb, dacă va prevala semnificantul, va fi vorba despre intratextualitate. De ce plecăm de la textul publicat în timpul vieții și nu de la ante-text sau manuscris? Pentru că pe acesta l-am cunoscut mai
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
2011, II, 316). În problemele aceluia [legătura intratextuală [Archaeus]-Sărmanul Dionis] e mai mult adevăr decât în siguranțele acestuia [legătura intratextuală [Archaeus]-[Avatarii faraonului Tlà] ]". Intertextualitatea implicită oferă, paradoxal, o conexiune mai sigură prin aceea că se produce la nivel ideatic, în structura de adâncime a textului decât intertextualitatea explicită marcată de invocarea poveștii regelui Tlà, element vizibil la suprafața textului. Cine ar accepta miezul de adevăr din speculația călinesciană cumcă [Archaeus] este introducere la [Avatarii faraonului Tlà] va concepe același
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
traduse în ms. 2267, vom înțelege de ce. Înțelegem prin unificare (André Topia, vezi supra capitolul introductiv, istoricul conceptului intertext) situația intertextuală în care, deși îl despart de Kant mult timp și câmpuri discursive diferite, Eminescu se menține în imediata proximitate ideatică față de filosof atât în Fragmentarium, cât și în paginile de traduceri și de literatură. Demersul traducătorului se circumscrie practicilor intertextuale de o manieră care luminează genotextul, în dinamica altul/același care îi însuflețește mecanismul. Pe de o parte, ideea din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
precum C. Lenhardt, de exemplu, s-au plîns de o anumită construcție supraetajată a frazei), ci a trimiterilor și conota țiilor mai curînd criptice ale multora dintre conceptele lui semnificative. Fluxul gîndirii adorniene, deosebit de puternic, își creează, automat, nenumărate cursuri ideatice secundare, ramificîndu-se imens în spațiu (nu întîmplător unii critici îl consideră precursorul deconstructivismului, alături de Nietzsche), iar procesul se reflectă fidel în metodologia analitcă a autorului, ca și în limba folosită. Andrei Corbea-Hoișie precizează, în postfață, că a fost nevoie de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fiind de o vie curiozitate intelectuală și cu o capacitate specială de a-și pune câteva probleme esențiale și dificile! privitoare la textualitatea literară, dar și la diacronia literaturii, pe care apoi să le soluționeze. Și-a asumat un orizont ideatic cu numeroase implicații de natură teoretică, ce urma să funcționeze în desfășurarea unui scenariu critic deosebit de interesant, printr-o subtilă analiză a textelor, supuse propriului model interpretativ. Căci despre un asemenea model trebuie să vorbim, în primul rând, ce constituie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideologiei comuniste, Generația șaizecistă joacă rolul principal, supraviețuind numeroaselor persecuții și reușind, totodată, să realizeze o resurecție a lirismului, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese "o poezie didacticistă" (Iulian Boldea), lipsită de fior afectiv și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, Generația '60 este atașată curentului neomodernist, recunoscut drept curent de tranziție între două mari paradigme: modernismul și postmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Em. Petrescu alătură noțiunea de text deconstructivist scriiturii de început de postmodernitate, având la bază filosofia derridiană, care redefinește deconstrucția drept o reconstrucție, adică o permanentă refacere, procesualitate orientată către trecut. În consecință, fie la nivel lingvistic, fie la nivel ideatic, rolul artistului-poet devine acela de a crea noi realități printr-o reconsiderare a realităților existente deja, cu alte cuvinte, acesta trebuind să reconstruiască ceea ce este construit, utilizând limbajul poetic, adică poezia. Criza identitară, specifică neomodernismului, ar putea fi rezolvată, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
devenind canon pentru întreaga modernitate. Deconstrucția canonului structural sau, cu alte cuvinte, desființarea elementelor de prozodie "clasică", unanim recunoscută și acceptată, în favoarea versului alb, a unei rime, măsuri și ritm neregulate constituie o avangardă în lumea literară șaizecistă. Pe plan ideatic, perspectiva de abordare este frapant distinctă de la un autor la altul, alternând sensibilitatea și lirismul excesiv cu lipsa oricărei emoții, într-un mesaj transmis pe un ton masculin, rece, în încercarea de obiectivizare mizându-se aproape exacerbat pe autenticitatea actului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pur84. "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică. Reprezentanții proletcultismului își axează discursul declarativ, epicizant pe o relație "placentară" cu realitatea, creația lor constituindu-se în reprezentări tautologice ale unor aspecte ale "lumii noi", festiviste, din care afectele, universul interior, trăirile autentice lipseau cu desăvârșire (...) Apelul la tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Pornind de la rolul estetic al neomodernismului, pe care am reținut că îl include în marea paradigmă a postmodernității, precum și ținând seama de tot acest context ideologic problematizant, Ioana Em. Petrescu identifică deconstructivismul, atât din punct de vedere cronologic, cât și ideatic, cu postmodernismul, ambele presupunând o reconstrucție a tradiției, nu printr-o demolare, ci printr-o reconsiderare a ei. Contestat de chiar contemporanii săi, postmodernismul este, mereu, pus, în opoziție, cu modernismul, "opoziția modernism/ postmodernism fiind considerată o reactivare a opoziției
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
există"87. * Întreg periplul pe care l-am făcut pe parcursul acestor capitole, în ceea ce Derrida numește deconstructivism, vine să ofere o imagine, în linii foarte mari, asupra manifestării generale a acestui curent, cu precădere la nivel textual-lingvistic. Decanonizarea structurală și ideatică, realizată de neomodernism pe care am prezentat-o în această ultimă parte vine să reconsidere lirismul, printr-o atenție sporită acordată ideii de tradiție, care fusese negată în modernitate. Pornind de la o definire și de la o clasificare prealabilă a canonului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ideologic: "În literatura română contemporană, anii '60 sunt marcați, fără îndoială, de o revigorare a lirismului pur, după o perioadă aridă, în care dogmatismul lozincard impusese o poezie didacticistă, materializată în simple reportaje lipsite de fior afectiv ori de profunzime ideatică."2 Șansa de a se face remarcată, a Generației '60 o constituie Revista "Luceafărul", mulți dintre scriitorii acestui grup ideologic debutând aici sau publicându-și, în paginile ei, unele dintre cele mai bune scrieri. "În contextul epocii, "Luceafărul" se adresează
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
O frunză tot cade mereu"142. Ne aflăm, totodată, după cum am spus, într-o etapă creatoare care este marcată de prezența vidului stilistic, exprimat prin lipsa aproape completă a metaforelor. Interioritatea nouă promovată de Ana Blandiana se exprimă, la nivel ideatic, prin uterul dătător de viață, primul mormânt al omului, după cum aceeași poetă îl vedea în poemul Mama, al unui volum anterior. De data aceasta, Gemenii, care, sub o altă formă pot reprezenta tot cercul sau întregul, sau poate sunt contemporanii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din cuvânt. Disoluția barierelor dintre lumi (regnuri, stări de agregare, timp si spațiu) asociată ipostazelor metaforice a "fluxului si refluxului sensurilor", "valurile fluxului si refluxului" condiționează capital constituirea edificiului poetic. Eul meditativ maturizat îsi prezintă devenirea traiectului artistic, resimțind fluxul ideatic pe suprafața paginilor scrise, în care puterea absolută a cuvântului supraordonează alcătuirea lumilor suspendate. Eul suprimat încifrează metaforic labirintul existențial din perioada regimului comunist, care a avut o influență negativă asupra destinului uman"157. Fiecare cititor, la fel ca fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sclipitor ca întotdeauna, de la debutul editorial cu Iluminismul transilvan (Editura Universității, Iași, 1974) al Elvirei Sorohan s-au scurs exact patru decenii. Răstimp în care criticul și istoricul literar și-a pus semnătura numai pe cărți substanțiale din perspectiva încărcăturii ideatice și strălucitoare din aceea a discursului (para)critic: Cantemir în cartea hieroglifelor (Editura Minerva, București, 1978), Ipostaze ale revoltei la Heliade Rădulescu și Eminescu (Editura Minerva, București, 1982), Introducere în opera lui Ion Budai-Deleanu (Editura Minerva, București, 1984), Miron Costin
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]