3,066 matches
-
IERARHII CULTURALE Cuvinte cheie: 1. relații cultural sportive: conflict devenit competiție, 2. autoritate sportivă dominant paternală: tată, antrenor, arbitru, 3. relațiile sociale sportive organizatorice, 4. funcții sociale sportive: de acțiune, de reducere a anxietății, funcție compensatorie, funcție identitară, funcție filozofică, 5. roluri sportive: lider și performer. 1. RELAȚII CULTURAL SPORTIVE: CONFLICT DEVENIT COMPETIȚIE Fără suporteri, spectatori nu există probă sportivă. În general, activitatea sportivă poate fi definită ca totalitate de valori materiale și spirituale ale sportivilor în o
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
bazează pe puterea imaginilor și pe capacitatea noastră de a percepe semnificația diferitelor elemente și de a ne emoționa efectiv sau nu de prezența acestor, pe ecrane. 4. FUNCȚII SOCIALE SPORTIVE: DE ACȚIUNE, DE REDUCERE A ANXIETĂȚII, FUNCȚIE COMPENSATORIE, FUNCȚIE IDENTITARĂ, FUNCȚIE FILOZOFICĂ A. Funcția de organizare, rămâne specifică societății care antrenează motricitatea estetică. Micro-societatea sportivă oferă un sens ființei umane, sens, care depășește viața obișnuită, sportivul, Făt Frumos devine sfânt, erou, prin glorie: prin efort fizic antrenat și neobișnuit/individual
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
disparate, ci structuri de obiecte, adică sisteme de roluri complementare ego-alter, care devin dispoziții/necesități subiective; internalizarea are loc prin transmiterea inter - generațională a unor modele culturale sportive; ea este rezultat al interacțiunii/ comunicării și îmbracă forme simbolice. F. Funcția identitară apare în mileniul al treilea puternică pentru valoarea sportului, acțiunea sportivă fiind un puternic instrument al constituirii și prezervării identității unor comunități etnice sau chiar a unor comunități se constituite exclusiv prin aderența la o credință unică sportivă, un liant
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
Mamă : o identitate ficțională E, mai întâi de toate, o închipuire. Una identitară. Din câte-mi amintesc, e mai veche decât adolescența, vârsta zburătoare doar o fixează întru câtva. Ce ești începe mai mereu cu ce ai putea fi. Aș putea fi - dac-aș fi - când voi fi... Trebuie spus cu sinceritate că
Maternitate : identități ficționale. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Miruna Runcan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1780]
-
citat de Chevalier, 1978, p. 494]. În anii 1930, în perioada de apogeu a imigrației bretonilor la Paris, o paradă comunitară străbătea în fiecare an străzile din Montparnasse. Aceasta marca deopotrivă voința de integrare a exilaților bretoni și mîndria lor identitară, deteriorată oarecum de personajul Bécassine 13, o dădacă înfățișată cît se poate de puțin flatant. Astăzi nu mai există o paradă bretonă, însă de mai mulți ani comunitățile chineze din al 13-lea arondisment străbat străzile din China-town-ul parizian cu
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
lui, încărcată de promisiunea evadării, are o nuanță rimbaldiană, decadentă și simbolistă, peisajul ficțiunii este marcat de frecventarea literaturii de aventuri, de la autorii italieni (precum Sabatini) până la romanele ieftine ale Vestului sălbatic. În același timp, Pratt este atent la dialectica identitară a unui metisaj cultural ce evocă textele unor Conrad și Stevenson. Pentru acesta din urmă, omagiul creatorului înseamnă nașterea unei benzi desenate ce adaptează The treasure island. În fine, prin ascendența sa complicată, ce îl așază în categoria excentricilor, Pratt
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Egoismul este ultimul refugiu al unei inimi rănite, iar Corto Maltese este cruciatul care își poartă bătăliile (pierdute) cu orgoliul celui care știe că Istoria este un catalog de crime și de erori. Melancolia ironică a lui Corto este marca identitară a exploratorului ce nu ezită să devină, din martor, actor al vremurilor sale. Un actor ce-și păstrează distanța, tradusă în luciditatea visătoare cu care va contempla peisajul bătăliei. Om al tainei, Corto Maltese se află în afara și înlăuntrul secolului
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ale lui Pratt sunt, ca și Cush, zămislite din materia himerică ce alimentează, de secole, reveria occidentală. Erotismul este, la Pratt, înscris în țesătura intelectuală gnostică. Africa în care se avântă Koinski este și hârtia de turnesol ce expune dilemele identitare - în decorul deșertului, tul burările de conștiință capătă vitalitatea paroxistică a coș marului ce bântuie spiritele opiomanilor. Perspectiva prăbușirii arhitecturii imperiale italiene din Africa conferă siluetelor de ofițeri schițate de Pratt un simț particular al patologicului. Oscilând între eroism și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
în care se reunesc, în doze demne de James Bond, ingredientele de fascinație ale arcanelor inițiatice, senzualității și morții. Tentația africană a lui Pratt înseamnă și maniera în care europeanul atipic care este autorul lui Corto alege să se reinventeze identitar. În Bouche Dorée, vrăjitoarea din Bahia, sau în Cush, războinicul din Dankalia, Pratt a pus, deliberat, ceva din propria sa sălbăticie vizionară. Pratt nu este doar acel Rimbaud al poeziei, ci și acel Rimbaud călător, zidindu-se în nisipul Africii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Manara preia misiunea acestei cruciade psihedelice, a cărei ultimă ambiție este aceea de a consacra proza grafică pe un gen „canonic” și „respectabil”, eliberat de stigmatul prejudecăților ce leagă banda desenată de minoratul infantil. Milo Manara este marcat de amprenta identitară a emancipării sexuale și revoluției moravurilor. De aici, tentația lui Manara de a trece granițele domeniului erotismului. Poetica lui Manara este aceea a subversiunii, parodiei și reveriei. Corpul feminin și sexualitatea nu mai sunt prezențe marginale, ci expresia unei forțe
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care se combină un cult al tradiției europene cu atașamentul pentru această atât de specială viziune gauchescă. Căci El gaucho este parte a mitului argentinian, în aceeași măsură în care muzica tangoului se suprapune peste un nivel de sensi bilitate identitar. Și dacă în Tango, episodul din seria lui Corto Maltese, Pratt revizita Argentina anilor nebuni și a latifundiilor, Argentina care pulsează în jurul acelui oraș-miracol care este Buenos Aires, El gaucho este versantul imagologic legat de începutul acestui nou spațiu. El gaucho
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și salvarea celor care se află în nevoie. The persuaders, The saint, The avengers, The man from U.N.C.L.E., Mission : impossible sunt, în mediul anglo-saxon, câteva dintre expresiile clasice ale acestei energii mobilizate de televiziune. Cu o amprentă vestimentară și identitară inconfundabilă, ei conferă aventurii acel gust de eleganță ce nu poate lăsa indiferent pe nimeni. De aici, circulația miturilor, Europa continentală fiind, la rândul ei, sub vraja acestui personaj paradoxal și cuceritor. Într-un registru mai robust-american, The A team
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în echilibru instabil cu angajarea militantă, pamfletară a gazetarului democrat. Adeseori, în cazul adepților noutății artistice, determinismul familial și, în particular, complexele oedipiene au un cuvînt greu de spus. Dislocarea/scindarea identitară, tradusă de obicei printr-un atașament matern și printr-o ruptură față de autoritatea paternă (v. Mateiu Caragiale, Ion Vinea, Tr. Tzara, Urmuz, N.D. Cocea, chiar T. Arghezi ș.a.), îmbracă varii aspecte. Viitorul pamfletar socialist N.D. Cocea (adept, la precocele său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de moșier cu sensibilitate artistică: dubla educație îi va marca inclusiv producția literară (romanele Fecior de slugă, Vinul de viață lungă ș.a.). Prezența unor esteți precum Dimitrie Anghel, Al.T. Stamatiad sau Ștefan Petică în paginile Sămănătorului indică un clivaj identitar simetric în rîndul aripii „conservatoare” a simbolismului autohton. La D. Anghel, opțiunea pentru estetismul decadent se accentuază către 1910, după o fază parnasiană. Un anume bucolism stilizat e de altfel prezent și într-o latură a simbolismului francofon (de la Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stilizat și a unui expresionism htonic moderat. Vidul de autoritate critică rămas în urma eclipsei Junimii va fi umplut treptat, după 1900, de variile formule ale criticii de direcție culturală. Rezultatul - ideologizarea dogmatică și parohializarea cîmpului literar. Fenomenul corespunde unei crize identitare majore a societății românești, confruntată cu avansul traumatic al modernizării industriale într-o țară cu populație covîrșitor țărănească și analfabetă, grevată de politicianism, cu o burghezie încă precară și preponderent alogenă. „Problema țărănească”, acutizată, pe fondul capitalizării agriculturii și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evaluare comparativă a influențelor futuriste în Europa centrală și de sud-est scoate la iveală similitudini și diferențe sugestive. De pildă, futurismul va avea audiență intelectuală mai ales în state naționale tinere, intrate relativ tîrziu pe orbita industrializării, marcate de frustrări identitare și de voința deprovincializării, Anglia, Franța, Germania și țările nordice fiind aproape imune. Complexul periferiei, un anume bovarism al modernizării și al tehnicii privite ca vehicul de emancipare socială intră, de asemenea, în această ecuație. În unele țări (Polonia, Cehia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
înțelegerea artei noi un punct de reper și de plecare specific național”. Ideea va fi reluată și dezvoltată în articolul programatic „Modernism și tradiție“, unde acuzele naționaliștilor cu privire la dispariția din arta nouă a subiectului și a peisajului, purtătoare de mesaj identitar, „specific românesc” și valorificabil propagandistic, sînt ironizate corespunzător: „...peisajul în care stejarii sînt verzi ca românul și viceversa”; „florile lui Luchian cari, precum se știe, erau aduse, iarna-vara, din Italia în atelierul artistului. Iată cum, în atingere cu izma creață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
periferic, mimetic și a raționalismului scientist, aceeași fobie a Istoriei, aceeași nevoie compensatorie a cuceririi unei identități „absolute”, perene. Ideea - generatoare de complexe - a discontinuității noastre istorice și a precarității tradiției noastre culte premoderne este, de altfel, una dintre obsesiile identitare majore ale interbelicului românesc: ea apare la Mateiu Caragiale (intervenția polemică a lui Pașadia din Craii...) și la reprezentanții „tinerei generații” (Cioran, Ionescu), nuanțată la E. Lovinescu, răsturnată la G. Călinescu („folclorul țărănesc - adevăratul nostru clasicism”) ș.a.m.d. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
articolul „Pentru contimporani“ al lui Ion Vinea (1923), complexul de superioritate culturală față de celelalte națiuni balcanice (calificate drept „înapoiate”) exprimă, pe de o parte, nevoia de sincronizare/afirmare culturală a unei națiuni tinere și, totodată, reflexul compensatoriu al unui complex identitar care va face carieră în interbelicul românesc. Pentru Vinea, rolul civilizator, asumat la modul mesianic, urma să revină unei elite intelectuale racordate la cele mai noi manifestări ale spiritului timpului. Această elită ar avea ca misiune promovarea artei moderne autohtone
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Belle Époque (fin de l’Ancien Régime, cum îl numise Mateiu I. Caragiale în ale sale Efemeride), nevoia modernizării radicale și a recuperării decalajelor prin arderea etapelor are ca efect o respingere radicală a moștenirii secolului al XIX-lea. Redefinirea identitară și noile provocări europene aduc cu sine alte tipuri de raportare la tradiție. Semnificativ e faptul că moderniștii radicali se întîlnesc cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
locală dublat de frustrarea nerecunoașterii externe. Eclectismul estetic și ideologic al revistei lui Vinea, accentuat cu trecerea timpului și sancționat de mai radicalele Integral și unu, nu este, credem, fără legătură cu acest complex. Voi urmări în continuare evoluția notei „identitare” care particularizează identitatea Contimporanului în raport cu toate celelalte publicații avangardiste din România interbelică. Decupajul are în vedere mai ales ecourile avangardei românești în străinătate și imaginea României în afară. Preocuparea pentru traducerea și promovarea artei românești moderne apare chiar din primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cu deschiderea progresivă a publicației către orientări ideologice și estetice nonavangardiste. În comentariul lui Dianu despre scriitoarea conservatoare poloneză Marya Kasterska, acesta o numește „ambasadoare culturală a patriei sale”, tonul articolului vădind - pe ansamblu - un acut complex de inferioritate identitară, dublat de un transparent elogiu al gîndirii reacționare: „Eram umilit și deconcertat. Patriotismul acesta luminat de un întreg sistem filozofic doctrinar pînă la Barrés, Nietzsche și Maurras nu bănuiam că poate lua de circumstanță forma elegantă a unei politici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vor regăsi pe terenul grupărilor „specifiste” (Gîndirea, Viața românească). În fapt, inovația expresionistă a fost asimilată mai ales pe filiera autohtonizantă a gustului pentru „misterele păgîne”, pentru cosmic, primitiv, arhaic, stihial ș.a. Altfel spus - ca expresie modernă esențializată a „fondului identitar ancestral”. În pofida anunțurilor repetate privind reprezentarea pe scena teatrelor românești a unor dramaturgi expresioniști, primele spectacole de acest gen (cu piesele Nju de Ossip Dymov și Pelicanul de Strindberg) au fost montate la București abia în 1922 de către regizorul german
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
blestemul locului”, considerațiile lui Fundoianu din prefața la Imagini și cărți din Franța privind „coitul prea excesiv” al culturii franceze asupra culturii române și statutul de colonie franceză al celei din urmă, complexele similare ale tînărului Eugen Ionescu și masochismul identitar extremist al „furiosului” Emil Cioran din Schimbarea la față a României fac parte din aceeași serie. La fel - rupturile intervenite după 1925 între avangardiștii de la Contimporanul și grupările mai radicale, încercările de a „evada” spre centrele de validare europene și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
La fel - rupturile intervenite după 1925 între avangardiștii de la Contimporanul și grupările mai radicale, încercările de a „evada” spre centrele de validare europene și extraeuropene sau de a aduce Europa în țară prin intermediul unor personalități cu rezonanță, încercările de repliere identitară „alternativă” în raport cu modernizarea occidentală. O abordare a „primei” avangarde autohtone din perspectiva acestui fenomen merită întreprinsă, cu atît mai mult cu cît recuperarea și promovarea ei din ultimele decenii se resimt - nu mai puțin - de pe urma amintitului complex. Istoricizarea postbelică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]