1,880 matches
-
nu voi mai fi de folos, Dar dumneavoastră sunteți șef, Sunt șef, e adevărat, dar numai pentru cei de sub mine, deasupra mea sunt alți judecători, Centrul nu e un tribunal, Vă înșelați, e un tribunal, și nu știu altul mai implacabil, De fapt, domnule, nu știu de ce vă irosiți prețiosul timpul vorbind despre aceste subiecte cu un olar neînsemnat, Bag de seamă că repetați lucruri pe care vi le-am spus eu ieri, Cred că e adevărat, mai mult sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
-ne ce știi...“ „Symbolon kósmou... tâ ántra... kaì tân enkosmiôn... dunámeôn eríthento...oi theológoi...“ Leo Fox era și el istovit acum, vocea bufniței se pierdea mai spre sfârșit. Leo Își lăsase capul În jos și susținea cu greutate forma aceea. Implacabilă, Madame Olcott Îl incita să reziste și se adresa ultimei forme, care acum căpătase și ea trăsături antropomorfe. „Saint-Germain, Saint-Germain, tu ești? Ce știi?“ Iar forma aceea Începuse să fredoneze o melodie. Madame Olcott le impusese muzicanților să-și tempereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
urmuziană. Prin Călinescu, declarat anticipator al lui.... Beckett, „O evoluție care, cu Urmuz, părea să se fi epuizat, redevine activă prin descoperirea, în personajul mecanomorf, a vechilor caractere ale secolului al XVII-lea francez, concepute ca niște mașinării în desfășurare implacabilă” (p. 144). Plasarea lui Urmuz în descendența flaubertienei Bouvard et Pécuchet, dar și a lui Schopenhauer și Eminescu, este ilustrativă: „Reprezentarea despre noi înșine ca microcosm, reprezentare transmisă nouă de Renaștere, a încetat de a mai fi temei de viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Într-adevăr, dar el unde fusese? Unde era el când iepurașul lor se simțea atât de rău și se sufoca? Nu-l găseai niciodată, nenorocita asta de politică Îi devora existența ca un cancer, Întinzându-se peste toate zilele lor, implacabilă ca o metastază. Alegerile, alegerile. Eu eram Împotriva candidaturii tale, chiar și data trecută, ne-a distrus viața, nu trebuia să te expui. Dar Elio insistase, căci nu merita reproșurile ei, și, dacă Își depusese candidatura, fusese bine motivat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Ciudată zi, Începută prost, cu visul acela care prevestea de rău. Președintele nu voise să-i vorbească. Inutil s-o mai ascundă. Dar de ce? Această negare neașteptată era oare un avertisment? Era un simptom al disprețului lui? Al urii sale implacabile? Al răzbunării? Al abandonului? Elio asistase de zeci de ori la episoade similare, văzuse mânie, răzbunare și abandon abătându-se asupra vreunui nefericit, care comisese cine știe ce eroare, ce păruse impardonabilă În ochii președintelui. Președintele era cordial, prietenos și generos cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
doar mulțumită ei. Antonio, terorizat de gândul că o pierdea cu adevărat - pentru că dacă ea pleca și avea succes, nu avea să rămână niciodată cu el -, imploră, protestă, se smiorcăi, se puse În genunchi, Îi sărută mâinile, dar Emma părea implacabilă, și chiar izbucni În râs la un moment dat, toate astea erau ridicole, iar ea se săturase și spuse că totul se sfârșise și Îl părăsi. Nu stau cu nimeni, Antonio, Îi spuse. Își dori ca următorul semafor să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
sau chiar cinci ani. Acum mergeți acasă, doamnă, Îi spuse, vă vom anunța noi. — Lasă-l să intre, spuse antrenoarea de bodysculpture strecurându-se printre porți. Nu Începe să faci mutre, e un membru. Antonio Îi adresă un surâs. Polițista implacabilă care stătea la măsuța din cabina de pază a centrului sportiv Îi spuse antrenoarei de bodysculpture că Buonocore o fi fost el membru, dar tot nu putea să intre fără să prezinte legitimația de polițist. — Lasă-l să intre, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
duioșia față de femeia pe care o iubea, în sfârșit, speranța că va putea s-o recucerească mai târziu, îl opreau să ucidă -, așa că pleca resemnat și aproape niciodată nu se mai întorcea la acea femeie, care rămânea parcă în mod implacabil legată de bietul lui vehicul. Acest lucru era de nesuportat, ca și cum i-ar fi zornăit pe șira spinării un milion de clopote grele. Ar fi vrut din tot sufletul să întâlnească o femeie care să-l iubească dincolo de înfățișarea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
te-ai fi Înșelat. Capătul țigării de foi scînteie roșu. - E la fel ca pentru cabin-cruiser-ul furat În plină furtună, busola lui Nicolas găsită la țanc În epavă și anexa cu grijă ascunsă Într-un golf din Morgat, continuă Lucas, implacabil. Toate astea fără să fi părăsit cafeneaua din port, unde sora dumitale și cîțiva din cei care sînt stîlpii barului sînt gata să jure că te-au văzut. Trebuie să spun că nu-ți pierzi nicidecum nordul. Își Înfipse privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lungi În iarbă, printre arborii indiferenți. Se mira că suferă atât de mult. Profund străină de categoriile creștine ale mântuirii și harului, străină chiar și de noțiunea de libertate și de iertare, viziunea lui despre lume dobândea ceva mecanic și implacabil. Condițiile inițiale fiind date, se gândea el, și, fiind stabiliți parametrii rețelei de interacțiuni inițiale, evenimentele se desfășoară Într-un spațiu indiferent și gol; determinismul lor este ineluctabil. Ceea ce s-a Întâmplat trebuia să se Întâmple, nu se putea altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
fugă, am spus politicoasă. Chiar e nevoie să răspund la toate întrebările astea ? — Vrem să avem cât mai multe informații pentru o evaluare corectă a necesităților tale de îngrijire cosmetică și de sănătate, zice ea pe un ton liniștitor, însă implacabil. Mă uit pe furiș la ceas. Nouă patruzeci și cinci. Nu am timp pentru așa ceva. Chiar nu am timp. Dar ședința asta de înfrumusețare mi-a fost oferită cadou de ziua mea și i-am promis mătușii Patsy. Ca să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
au Înșelat, i‑au disprețuit sau poate chiar i‑au detestat și pe care, În mod obișnuit, i‑au mințit. Nu‑i vorba de tine, Rosamund, tu ești excepțional de onestă. Dar până și Ravelstein, un om care era prea implacabil ca să‑și facă asemenea iluzii, zicea... S‑a trădat o dată când mi‑a spus că, dintre toți prietenii care‑i sunt aproape, eu par cel mai indicat să‑l urmez În curând... să‑l urmez unde? O să‑l ajung din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
în flăcări.) MACABEUS (Trăgând de hainele lui PARASCHIV, răsturnându-l pe jos.): Omoară-mă, omoară-mă! PARASCHIV (Ripostând, trăgându-se, urlând.): Vreau să ies, vreau să mă duc... (Se smulge și se repede spre scară.) MACABEUS ( Se ridică, uriaș, grotesc, implacabil; se repede spre PARASCHIV, stingând dintr-un gest și lumânarea de pe masă; îl trage pe PARASCHIV de picioare, îl ia pur și simplu în brațe și-l trântește în colțul încăperii.) Ai să fii al meu, sfințișorule... (Începe să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și mă făcea să plutesc. Dar nu era Mama Mare. Situația mi-a amintit de emisiunile documentare din prima decadă a mileniului; subliniau incorecta imagine a rechinului din imaginarul colectiv. Rechinul reflecta temerile noastre ancestrale, teama de inuman, teama de implacabila apropiere a morții, teama de inevitabil. Acum noua corectitudine politică ne cere reevaluarea imaginii pervertite a Clonei. Clona perfectă nu e nici supraomul, nici subomul, ci infraomul. E ceea ce ne esențializează, în sensul că ne reprezintă în totalitate și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
comentariul meu, pe care el Îl consideră profund jignitor. În sinea lui Îi face plăcere să-l tachinez, sunt absolut sigură de asta. Îi place să-l contrazic pentru că atunci are ocazia să Își folosească abilitatea retorică nativă și logica implacabilă. Întotdeauna Învinge, iar eu Îl las, pentru că știu că are nevoie de asta. intrăm În restaurant și ne alegem o masă cu vedere la fluviul Saint-laurent. la ora aceasta cheiul e plin de turiști care se răsfață cu mult-așteptata briză
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
comentariul meu, pe care el îl consideră profund jignitor. În sinea lui îi face plăcere să-l tachinez, sunt absolut sigură de asta. Îi place să-l contrazic pentru că atunci are ocazia să își folosească abilitatea retorică nativă și logica implacabilă. Întotdeauna învinge, iar eu îl las, pentru că știu că are nevoie de asta. Intrăm în restaurant și ne alegem o masă cu vedere la fluviul Saint-laurent. La ora aceasta cheiul e plin de turiști care se răsfață cu mult-așteptata briză
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
totul se află ordonat pentru a induce eroarea. Este evident că privirea lucrului în lumina doar a rațiunii nu te face decât să cazi în transformism, dar asta ne explică doar varietatea speciilor și diversitatea sa de forme. Știința este implacabilă și nu servește dorinței de a rezista. Rațiunea cade, și are să cadă în mod natural în transformism, dacă credința nu o susține în mod supranatural. Dar va sosi ziua de pe urmă, ziua judecății, aceea în care ne vedem toți fețele
Însemnări pentru un tratat de cocotologie by Miguel de Unamuno () [Corola-publishinghouse/Science/1089_a_2597]
-
cuceritori, dacă priveai În urmă. Luptători! Dar lumea se schimbase; peste tot, supușii de odinioară, doar cu o valijoară În mînă sau chiar cu mîinile În buzunar, veneau peste foștii stăpîni În metropole, În casele lor, În paturile lor, cucereau implacabil ceea ce cîndva părea invincibil, lumea se Întorcea pe dos și nu se mai putea face nimic. America era condusă de un mulatru, cine și ar fi Închipuit vreodată asta? Urma să aibă și un președinte musulman: cel puțin teoretic, făcînd
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
același timp. mai ales că ulti mele patru puncte mergeau mînă în mînă, de parcă ar fi fost cei patru cavaleri ai apocalipsului. ofensiva gunoaielor, dispariția pădurilor, dispariția albinelor precum și a mii de alte specii de plante și animale precum și înaintarea implacabilă a deșeturilor erau legate între ele. este ca și cum toate ar acționa în bandă organizată, își spuse. s-ar părea că 40 la sută din suprafața planetei riscă să devină un deșert arid, în jur de o sută de țări sunt
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
Aglae. N-am știut: faci azil de orfani. - Dar Felix are venitul lui, protestă Otilia, nu-i așa, papa? - A-a-are! bolborosi moș Costache, privind ca un protejatîn ochii Otiliei, care îi scutura un fulg de pe haină. - Atuncea faceți pensiune, continuă implacabil Aglae. Osă aibă Otilia cu cine se distra, ce zici, Pascalopol? Pascalopol își mușcă puțin buza de sus, cam schimbat la față, dar, lovind zarurile, răspunse conciliant: - Așa ești dumneata, cocoană Aglae, malițioasă. Otilia sărise acum de pe scaunul lui moș
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înlocuise oglinda printr-o bucată de satin galben, prinsă cu pioneze. Într-un colț se vedea și o etajeră proastă, îmbrăcată în pluș, cu câte un bibelou improvizat: o sticlă goală de parfum, o ex-cutie de bomboane, o fotografie. Aglae, implacabilă, vru să vadă și bucătăria, care exista numai teoretic. Într-o magazie, o mașină șchioapă, ordinară ținea deasupra vreo două cratițe cârpite. Aglae se întoarse cam lividă în dormitor și se așeză pe pat ca să-i încerce moliciunea. O scândură
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
asta, dacă vrei să mă înțelegi, urmă Stănică,se tratează cu tact. Moș Costache se teme de dumneata. Rău ai făcut că nu te-ai mai dus pe acolo. Dacă ai merge, l-ai lua cu binișorul... - Niciodată! zise Aglae implacabilă. Nerușinata aproapem-a dat afară. - Ai fost violentă. Acum trebuie să căutăm un mijloc.Nu prea văd. Felix se întoarse acasă aproape pe furiș și se aruncă pe pat, fără să treacă prin sufrageria unde Otilia îl aștepta la masă. Era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toate ridicările prin profesii, încă de structură mahalagească, recalcitrantă la răceala protocolară, încît e foarte cu putință ca numai acesta să fi fost tot misterul reținerii lui Titi. Însă Aglae, puțin complicată sufletește, dar cu purtări de familie veche, fu implacabilă. Pe Titi nu-l învinovăți deloc că acceptase invitația, ci blestemă pe Ana și toată stirpea ei c-au îndrăznit să amețească un băiat slab, scăpat de sub ochii "mamei lui". Îl sui pe Titi care, în fond, satisfăcut fiziologicește, se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
amastfel de preocupări. - Așa spui dumneata, dar eu știu bine că vii aici mai ales pentru cineva, știi dumneata pentru cine, doar pentru mine nu. Pascalopol se afundă și mai tare în evantaiul de cărți. - Dacă iubești pe Otilia, continuă implacabilă Aurica, dece să n-o iei de nevastă? Ar fi o ingrată să nu primească, după câte ai făcut pentru ea. G. Călinescu Moșierul se încruntă, apoi zise serios: - De ce nu ești dumneata cuminte, domnișoară Aurica, șinu lași în pace
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nici nu îi interesează. Nu îl mai zăresc, cu toate că îți sar în ochi luminile și acele negre indicând trecerea timpului. Li se pare că s-a uitat în nemișcare, vremea se oprise pentru totdeauna, deși scurgerea timpului este singura variabilă implacabilă și gândurile li s-au unificat pentru eternitate. Laur speră să rămână singuri în parc vântul suflă un aer încins, el a simțit deodată nevoia să nu mai fie nimic între ei, hainele erau de prisos însă îi era frică
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]