3,598 matches
-
care-l ocupa începu să tremure și să se contracteze. Cu prețul unui efort, anihila această slăbiciune, dar era copleșit de deznădejde gândindu-se la propriul corp, de acolo, din sala de pilotaj al lui Y 381 907. Zăcea, probabil, inert. În acest moment, Oreldon și căpitanul Free puseseră mâna pe Leej, până când îi vor captura pe amândoi: sau mai bine zis - Gosseyn făcu, oarecum, diferența - la vreo optsprezece mii-ani lumină, cu mai multe zile în urmă, pe distrugător, o capturaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
în această stare de conștiență deplină, în mijlocul criptei amintirilor ajungea să stabilească incredibilul "raport" în sfârșit posibil în pofida puținătății antrenamentului. Gândurile nu veneau de la Gosseyn, ci treceau prin el. - "Eu sunt. Memoria trecutului..." Conceptul ajungea la spiritul său prin intermediul corpului inert. "Numai în mine, mașina criptei, rămân amintirile Migrației - și dacă-mi pot aminti, se datorează unui accident. Toate mașinile au avut de suferit prin trecerea prin norii imenși de materie cu o energie de nebănuit - și rezultatul a fost distrugerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
puse direct această întrebare, spuse: - Ce-ai fi făcut cu Enro, dacă l-ai fi prins? Seniorul gardian zâmbi. Gosseyn se uită în curtea care Se transforma. Se ridicau spânzurători. Douăsprezece erau gata, iar la nouă atârnau deja niște forme inerte. Gosseyn se uită îngândurat la morți, nici șocat, nici impresionat. Oriunde oamenii acționau în mod talamic, se găsea o mulțime de spânzurați. Secoh vorbi iar: - Enro a reușit să fugă, dar i-am prins pe unii dintre înverșunații lui prieteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
în care Zeul fusese ucis, prevăzuse ceea ce se întâmpla acum în fața lui, stând în picioare în micul culoar al biroului. Forma întunecată a Discipolului dispăru și Secoh redeveni vizibil, clătinându-se pe picioarele care-l mai susținuseră o clipă. Căzu, inert. Din punct de vedere fizic, avea un metru și optzeci de centimetri de parcurs - dar mental, cădea mereu. În momentul în care deja zăcea la podea, genunchii se strânseră la piept, picioarele se adunară, lipite, capul se lăsă moale. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
lovitură, care ar fi putut opri un tip mai pirpiriu și nu atât de bine construit ca Gosseyn. Dar Prescott nu mai apucă să reacționeze a doua oară: Gosseyn îl lovi de trei ori în maxilar și-i prinse corpul inert în momentul prăbușirii. În grabă, îl cără pe bărbatul leșinat pe platoul verandei și se opri în dreptul ușii ― ceva zgomote se produseseră în cursul luptei și exista riscul ca femeia să vină să vadă ce s-a întâmplat. Dar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
normal. Simți din nou podeaua de sub picioare, aerul pe care-l respira, rece și uscat, înecăcios, în gură, în plămâni ― pleoapele clipiră des; treptat, din nou sigur că trăiește, dar încă amețit, își lăsă conștiința să ia contact cu forma inertă, fără viață. Și fără să-și dea seama că se mișcă, se apropie de platou, întinse mâna, apucă cearșaful cu vârful degetelor, îl ridică, îl trase deoparte și-l lăsă să cadă pe jos, dezvelind cadavrul. 14 Gosseyn se așteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
antidotul acela? ― îl întrebă el. Am introdus niște Drae în aparatul de condiționare a aerului și tu ești singurul care... Se întrerupse brusc:) Ce-i? Am ajuns prea târziu? Diagnostică rapid. Din întâmplare, privirea lui Gosseyn se îndreptase spre corpul inert al Ameliei Prescott, care zăcea pe podea în apropierea giganticului Thorson. Într-o clipă memoria îi reveni. Și zise cu brutalitate: ― Prescott, au injectat ceva în brațul soției tale cu o clipă înainte de a fi doborâți de efectul pulberii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
să se ridice, când: "Dumnezeule.., dă-mi arma aceea, prietene..." Gosseyn încremeni de uluire, dându-și seama că nu auzise nimic, ci recepta gândurile unui mort. Neâncrezător mai întâi, apoi tot mai hotărât, începu să-i scuture cu blândețe corpul inert. Celulele creierului uman sunt extrem de fragile, dar ele nu mor imediat după stopul cardiac. Dacă recepționase deja o idee, poate era posibil să recepteze și altele. Minutele treceau. "Procesul complex declanșat de moarte ― gândi Gosseyn ― generează această întârziere. Acest proces
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
fost sau să nu se refere decît la... memorie. Ar fi putut însemna și altceva? Cuprins de înfrigurare, căută o loțiune de bărbierit. Găsi o cutioară într-un lavabou de pe coridor. Cu degete tremurând ușor întinse puțină soluție pe obrajii inerți ai mortului. Barba dispăru imediat la atingerea cu prosopul. Gosseyn, stând în genunchi, văzu un chip mai bătrân decât s-ar fi așteptat: 75, poate 80 de ani. Ușor de recunoscut, trăsăturile acestuia ofereau răspunsul la multe întrebări. Mai presus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
despre care auzise. De șapte ori în decursul secolului trecut întâlnise niște corli prea slabi pentru a se putea mișca și ale căror trupuri, altminteri nemuritoare, se vlăguiseră din lipsă de hrană. De fiecare dată, se năpustise asupra acelor trupuri inerte, zdrobindu-le pentru a le stoarce fărâma de id care continua să le țină în viață. Corl se înfiora de plăcere, amintindu-și de acele ospețe. Scoase apoi un fel de mârâit, un sunet sfidător, repetat de ecou din stâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
sprijinindu-se de zid. ― Nici o mișcare! țipă Nucu Scarlat aruncîndu-i o privire sălbatică. Semăna cu o fiară rănită. Obrazul desfigurat arăta oribil, iar peste unul din ochi pleoapa cădea vânătă și umflată. Ținea arma în mâna stângă, cealaltă, opărită, atârna inertă pe lângă coapsă. Florence Miga își mușcă buzele gata să plângă. Se simțea la capătul puterilor. Arătă cu bărbia spre Melania Lupu. ― Trebuie s-o scoatem de-acolo. Poate că... Nucu Scarlat rosti încet, apăsat: ― Care se apropie de ușă îl
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
nu simțea nimic în afară de durere și o oboseală grea, fierbinte care i se scurgea treptat în mădulare." Dacă nu se întorc într-o jumătate de oră am pierdut partida..." Florence Miga fricționa mâinile Melaniei. Bătrâna, mai șubredă ca niciodată, stătea inertă. Semăna cu o flacără care abia mai pâlpâie. Obrajii uzi păreau străvezii. Lacrimile cădeau pe blana motanului care se scutura ciulindu-și urechile. Ioniță Dragii, galben la față, își dădu drumul pe un scaun. Șopti trecîndu-și dosul palmei peste față
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Mai reflectați. Știți ce aș face eu în locul dumneavoastră? M-aș sfătui cu Melania Lupu și domnul Popa. Adăugă zîmbind: Sânt plini de idei... Au plecat? se interesă Grigore Popa în șoaptă. Bătrâna înclină capul. Privea în gol cu mâinile inerte căzute în poală. Celălalt se apropie. ― Unde-i ticălosul? Doru Matei deschise ușa cu piciorul. Ținea în brațe o pernă și un pled. ― Bănuiesc că e vorba de mine... Aici, mon cher! Apropo, revizuiește-ți, te rog, vocabularul! S-ar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de sfârșit, dar generalul german von Lettow refuză să accepte înfrângerea, călătorind prin Africa cu o armată ce pare să fie o colecție de spirite imposibil de învins. Totul este învăluit în aura tenebroasă a aventurii. Crucișătorul german Königsberg zace inert într-o lagună, sabordat de germani, dar focul luptelor nu pare să se stingă. Tenton și MacGregor, ofițerii pe care O’Hara îi întâlnește în colonia de la Gombo, alături de Ann și de Daniel Doria, au misiunea de a descifra enigma
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ereditatea magică a țigăncii din Gibraltar, Corto pătrunde în acest labirint de păpuși și de oglinzi, spre a-l salva pe Cain. Sfârșitul grupului de spioni este și sfârșitul teatrului lui Rico-Rico. Pe scenă nu se mai află decât corpul inert al lui Mélodie și masa de păpuși decapitate, între care își află moartea și infamul Roland. Europa lui Corto cuprinde și un colț scăldat în sânge și răzbunare. Călător în Irlanda pe cale de a deveni dominion, după anii de luptă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mistere : la orele 22 ale zilei de Ă, deasupra închisorii de maximă securitate se lăsase un nor arămiu, ce aducea cu sine mireasma stranie și indicibilă a gazului ucigaș. În doar câteva secunde, întreg personalul de pază din curte zăcea inert, ca sub povara unui somn de plumb. Sunetul palelor anunța aterizarea unui elicopter. Ieșind din el, doi oameni purtând mantii negre și măști se îndreptaseră către celula în care Olrik era deținut. O explozie și ușa se dădu în lături
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care mările îl văzuseră vreodată, Tintin și Maketero anunțau gărzile borduriene că predarea armelor era unica lor opțiune. Totul se sfârșise - ca un castel de cărți de joc, imperiul bordurian se prăbușea sub ochii lor. Soldații își lăsau armele acum inerte, în vreme ce șuvoiul prizonierilor îi înconjura, ca o maree care nu mai poate fi oprită. Maketero și Tintin își strânseră mâinile, zâmbind. „Fabrica morții a încetat să mai existe. Tot ceea ce au produs bordurienii va fi distrus cu ajutorul profesorului Tournesol. Centrala
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
își alinia zidurile albicioase și străzile drepte, nepătate vreodată de masa neagră a unui arbore, netulburate vreodată de pasul unui trecător sau de lătratul unui câine. Marele oraș tăcut nu mai era atunci decât o adunare de cuburi masive și inerte, în mijlocul cărora numai efigiile încremenite ale binefăcătorilor uitați sau ale oamenilor mari din vechime, înăbușiți pentru totdeauna în bronz, încercau, cu falsele lor obrazuri de piatră sau de fier, să evoce o imagine degradată a ceea ce fusese omul. Acești idoli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fum înspăimântătoare și clopoțelul liniștit al ambulanțelor, ne hrăneam cu aceeași pâine de exil, așteptând fără să știm aceeași revedere și aceeași pace răscolitoare. Iubirea noastră fără îndoială era mereu prezentă, dar era pur și simplu inutilizabilă, grea de dus, inertă în noi, sterilă ca și crima sau condamnarea. Nu mai era decât o răbdare lipsită de viitor și o așteptare încăpățînată. Și din acest punct de vedere, atitudinea unora dintre concetățenii noștri te făcea să te gândești la acele lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
altădată. Era o noapte eliberată de ciumă. Și se părea că molima, gonită de frig, de lumini și de mulțime ieșise din adâncimile întunecate ale orașului și se refugiase în această odaie caldă ca să dea ultimul ei asalt asupra trupului inert al lui Tarrou. Flagelul nu mai răscolea cerul orașului. Dar șuiera încet în aerul greu al încăperii. Pe el îl auzea Rieux de ore întregi. Trebuia așteptat ca și aici să se oprească, și aici ciuma să se declare învinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai mult. Furtuna care zgâlțâia acest corp cu tresăriri bruște și convulsive îl lumina cu fulgere din ce în ce mai rare și Tarrou se lăsa târât încet în adâncul acestei furtuni. Rieux nu mai avea înaintea lui decât o mască de-acum încolo inertă, de pe care zâmbetul dispăruse. Această formă umană care îi fusese atât de apropiată, străpunsă acum de lovituri de țepușă, arsă de un rău supraomenesc, răsucită de toate vânturile dușmănoase ale cerului, se scufunda sub ochii săi în apele ciumei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
sunt mai matinal ca de obicei. De foarte de dimineață e mai multă luminozitate, o lumină care vine de afară, îmbiindu-mă stăruitor să nu lenevesc în pat că-i păcat ca pe o asemenea frumusețe de vreme să stau inert și cu ochii închiși. M-am ridicat imediat, pornind la rostul meu zilnic. Din casă privesc minunea albă de afară. Aseară, cam pe la orele 21 când am vrut să închid ușile ca pentru noapte, am avut parte de un tablou
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de ce ai venit singură aici? Unde îți e protecția? Zâmbetul era la fel de larg ca și până atunci, dezvelindu-i dinții. — Chiar nu e nimeni cu tine să te apere? Maggie simți cum mâinile, care până atunci fuseseră la fel de reci și inerte ca restul corpului, îi deveneau lipicioase. Instinctiv, se uită la ușa pe care intrase. Era închisă. Femeia mai aduse niște ceai, apoi intră în camera alăturată, strigându-și copiii pe nume. Maggie era acum singură cu acest bărbat. Voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cochetă, pe chipul căreia se zărea o expresie plictisită și absentă. Imediat pe ecran apăru o bulă informativă: Maggie Costello, mediator al Statelor Unite. —Cel puțin sunt în cameră, murmură Maggie pentru sine. Ghici că avatarurile acelea erau neactivate, niște manechine inerte, instalate în Second Life ca recuzită, pentru a conferi autenticitate scenei. Trebuia să-i recunoști comunității de tocilari meritele ei: era într-adevăr atentă la detalii. Abia atunci Maggie observă că două dintre siluetele din jurul mesei nu erau încremenite, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
lui Levy pe scrisoare, cu tocul șefului de birou, rupse hârtia răspunsului scris de domnul Gonzalez către Abelman și îl strecură pe al său printre cele din corespondența care urma să fie expediată. Ocoli apoi în vârful picioarelor micul trup inert al domnișoarei Trixie și, întors la biroul său, luă teancul de material încă neînregistrat și-l aruncă în coșul de hârtii. * — Hei, don’șoară Lee, mutra aia grasă de poartă șapcă verde, mai vine p-aci uneori? — Nu, mulțumesc lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]