2,057 matches
-
conflictuale, ca o modalitate de a evita neînțelegerile. Un alt tip de minciună defensivă a apărut din cauza plăcerii de a păstra secrete. De exemplu, adulții îi întrebau permanent pe copiii din sat ce făceau mamele lor. Ar fi fost o insultă ca un copil să răspundă " Nu vreau să-ți spun", totuși să mărturisească adevărul ar fi însemnat să dezvăluie ceea ce ar fi trebuit să rămînă un secret de familie. De aceea, copiii au învățat să răspundă la aceste întrebări prin
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fi înșelat, păcălit sau "fraierit" de către ceilalți. (Miller 1958:9) Această "istețime" era prețuită mai ales de tinerii care se asociau în bande. Era o calitate dobîndită prin participarea la "jocuri de cărți sau alte activități similare, schimburi reciproce de insulte și testări reciproce ale capacității de a fraieri". Aceia care dovedeau o mai mare istețime față de prietenii lor, pe care reușeau să-i păcălească, se plasau pe o poziție superioară în cadrul bandei. Deși forța fizică era de asemenea apreciată, un
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în minciuni; ele se certau de la femei, jocuri de cărți, lupta pentru supremația forței fizice și teritoriu. În interiorul bandelor exista o profundă solidaritate (Miller 1958:14), prezentă în întrecerile dintre grupuri diferite, însă această solidaritate se baza în general pe insulte reciproce și păcăleli, pe care Miller le numește "umor agresiv". Existența unor ierarhii bine stabilite în cadrul bandelor era în directă legătură cu acest gen de solidaritate. Diferența între clasele sociale este demonstrată într-un studiu asupra copiilor englezi din Nottingham
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
originalitate, nivel, vigoare, acurateță și exemplară onestitate, satisfăcând ceva mai mult decât necazul sau mizeria morală a unui autor. Polemica de rând rămâne când i-a trecut ziua sau i s-a terminat săptămâna, o vociferare fără caz și o insultă fără conținut: o ploaie de semne de exclamație"80. Vorbim de o secvență cu caracter didactic, teoretic, așadar descriptiv, inserată ca argument pro-domo în textul polemic explicit a cărei funcție pragmatică este evidentă: atrage atenția lectorului (ca instanță evaluativă) asupra
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
impulsurile interioare care stau la baza faptului artistic, de intenție ca o consecință a structurii psiho-afective: "violența argheziană nu e o formă de insurecție", spune criticul, "ci un complex al agresivității". Exemplificând prin titluri ce traduc nesupunerea și revolta: Trăiască insulta, Permis și nepermis, Totul este permis, Balotă arată că, din punct de vedere strategic, "pamfletul e regizat stilistic de un mit al violenței", iar din unghiul exigent al artisticității, polemica în sine, ca strict spațiu discursiv, e insignifiantă; unicul său
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
forma expresivă a discursului, și etice, prin natura justițiabilă a actului în sine. Plasarea în imaginar echivalează cu un abandon premeditat al cadrului polemic și, evident, cu o ascensiune către subiectivitatea extremă. Aici "totul este permis", sentimentele se dezlănțuie, iar insulta, calomnia, înjurătura, anatema, blestemul etc. se sustrag sancționabilului pentru a deveni figuri predilecte ale unui scandal ritualic. Cicero, în De republica, îl numea printr-un termen arhaic occentatio, referindu-se la respingerea ritualică a unui individ pe temeiuri incerte, prin
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
publicistic arghezian, poetica agresivității, ca expresie fundamentală a unui reflex polemic funciar, se înscrie într-o configurație elastic-încăpătoare, traversând grade diferite ale înverșunării: de la imaginarea unor corecții infantile, aplicate punctual (urecheatul, nuiaua, bastonul etc.), ca măsuri punitive hilare, trecând prin insultă, jignire și umilință publică, până la scenarii apocaliptice, în care agresivitatea verbală dezlănțuită (înjurătura, imprecația, anatema, afurisenia etc.) ia proporții apocaliptice. Indiferent de ipostaziere, violența argheziană este justificată de talent și artisticitate, pentru că, în viziunea poetului și pamfletarului, "cine lovește cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apare ca indice intertextual în pamfletul polemic: "La neamul românesc viețuiau alături doi profeți, apostolul Iorga și Cuza proorocul", iar acuza tranșantă are rolul de a reconecta lectorul la realitatea subiectiv asumată a polemistului: "Paginile Neamului Românesc erau o josnică insultă și constituiesc până astăzi cel mai mare monument de incultură sufletească, de analfabetism și demagogie. Școală naționalistă antisemită și demagogie. Școala naționalistă antisemită a d-lor Iorga și Cuza, care și-au propus pe afiș să perfecționeze individualitatea românească ce
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
murdărit apa din care ai băut și cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, și mirosea până la Calafat, nobilă spurcăciune!"205. Războiul, injust și amoral prin definiție, uzează aici de cel mai violent arsenal, folosind anatema, insulta trivială, denominarea abjectă ("spurcăciune", "căzătură"), amenințarea mortală: "Te aștept să te retez în două cu nuiaua, tăvălit [...] șira spinării ți se va rupe cu nuiaua asta", "Ți-a sunat ceasul năpârcă. Îl asculți? A bătut ceasul tău din cimitir". Avem
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
tăvălit [...] șira spinării ți se va rupe cu nuiaua asta", "Ți-a sunat ceasul năpârcă. Îl asculți? A bătut ceasul tău din cimitir". Avem în față nu desfășurarea de imagini din ficțiunea iconică, ci un tir verbal de reproșuri, acuzații, insulte, a cărui miză e exclusiv de ordin afectiv. Amenințarea răului e iminentă, de aceea pamfletarul rupe, brutal, contactul cu orice formă coerentă de argumentare și cedează impulsului umoral de furie: "Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pamfletarului. În repetate rânduri, poetul însuși, fie în intervenții publicistice, fie în mărturisiri ocazionale, face referiri nuanțate asupra semnificației poetice a agresivității. Una dintre ele rezumă, exemplar, propria ars polemica: "Îmi place injuria picturală și cu stil, frumoasă ca poezia. Insulta nedestinată, intransparentă și facilă e a stupidului"209. Am abordat însă această dimensiune a publicisticii argheziene și dintr-un alt motiv. Pamfletul, ca gest polemic așezat într-o "montură artistică", relevă distanța în termenii intensității afective dintre polemică și pamflet
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
originalitate, nivel, vigoare, acuratețe și exemplară onestitate, satisfăcând ceva mai mult decât necazul sau mizeria morală a unui autor. Polemica de rând rămâne când i-a trecut ziua sau i s-a terminat săptămâna, o vociferare fără caz și o insultă fără conținut: o ploaie de semne de exclamație"230. Autorul Spinilor de hârtie nu-și poate concepe discursul polemic în afara unei finalități artistice. Mobilul disputei se estompează, până la anulare, în pamfletul polemic cultivat la "temperatura de sinceritate a violenței" ("Permis
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cassandra a lui N. Iorga, Arghezi denunță, din nou (iată, de la prima intervenție de acest gen, trecuseră două decenii și jumătate), lipsa talentului literar și dramaturgic, "imaginația mucegâie", de data aceasta însă în termeni extrem de duri, în care admonestarea directă, insulta, epitetul și comparația descalificante constituie figurile predilecte ale agresiunii. 3. Un alt pretext polemic îl constituie, pentru Arghezi, paralogismul adversarului, pe care îl amendează cu o malițiozitate ghidușă și inventivă. Deseori, în diacronia acestei polemici, Arghezi îi impută adversarului erori
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
decât cealaltă. Domnul Léon Blum afirmă pe franțuzește că "les extremes se touchent". Observați că de-a-ndărătelea, cum și-a semnat manifestul, Nicolae Iorga, se citește Ealocin Agroi", Și aici persiflarea capătă accente sarcastice, fără ca atacul ad personam să degenereze în insultă trivială. Faptul că adversarul a atașat textului său o fotografie "de june", și nu una recentă, "ca dansatoarele la pensie, solicitate să acorde un autograf pentru o pastă de dinți", i se pare polemistului amendabil prin tentativa de mistificare a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
final, inconfundabil pentru ceea ce înseamnă spiritul polemic arghezian, se comportă, din nou, ca o evaziune gradată în spațiul liber al ficțiunii pamfletare. Să urmărim așadar glisarea in crescendo dinspre referențial spre imaginar: "Domnul Iorga insultă Fundațiile, care așteaptă manuscrise, și insultă pe fiecare autor în parte, invidios pe meritele, mai mici sau mai mari, ale fiecăruia, înflăcărat de aceeași pizmă ca acum patruzeci de ani, treizeci și cinci de ani, treizeci de ani, douăzeci de ani, zece ani și ca în anul de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ani, treizeci de ani, douăzeci de ani, zece ani și ca în anul de față, împotriva penei altuia, a erudiției altuia, a talentului altuia. Rând pe rând, ura bolnavă a istoricului a insultat bătrânii, când era tânăr, ca să sfârșească în insulta tinerilor când a îmbătrânit. A încercat de cîteva ori asociația cu câte un nucleu de scriitori: s-a lepădat de toți, îndată ce și-a dat seama că nu lucrează cu cârdul de slugi, ci cu niște tovarăși respectuoși însă demni
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de la véhémence chez Shakespeare et Hugo", în vol. La parole polémique, pp. 263-281; explicațiile din paranteze aparțin, bineînțeles, lui Halsall. 185 Apud Michèle Murat, "Le droit romain et la polémique", în La parole polémique, pp. 282-296. 186 Tudor Arghezi, "Trăiască insulta", în Scrieri 23, p. 292. 187 Ruxandra Cesereanu, op. cit., pp. 40-54. 188 Ibid., p. 39. 189 Tudor Arghezi, "Postul cel mare și teatrul", în Pagini din trecut, pp. 14-16. 190 Marc Angenot, op. cit., p. 74. 191 Tudor Arghezi, "Antisemitisme...", în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ucis cu o sabie nouă. Pentru că acesta a răspuns cu curaj în timpul tuturor caznelor și pentru mărturisirea (apărarea) credinței, l-a înfrânt. Și după ce a adunat toate vasele închinate lui Dumnezeu și toate odăjdiile, aruncându-le la pământ și aducând insulte și ocări lui Hristos cum i-a venit la gură, s-a mai și așezat peste ele, atingând culmea ocărilor. Se spune că nu mult după aceasta i-au fost lovite locurile ascunse ale trupului și cele din jurul coapselor și
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
spurcată de necurățenia ereziei ticăloase, i-au dat drumul să se scurgă prin canalele de evacuare și au pus să se încălzească altă apă de baie. Aflând acest lucru, Eunomie a părăsit cetatea și a plecat, considerând că e o insultă să locuiască într-un oraș dușmănos în care toți au oroare de el. Plecând el din Samosata, toți oamenii l-au considerat pe față pe Luciu lup și dușman al oilor. Dar oile, chiar părăsite de păstor, îndeplineau cele ce
Despre credinţa ortodoxă şi despre erezii by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/129_a_440]
-
la „Acum, așadar...“ Nu există în Iliada stil mai încărcat de emotivitate decât al lui, cum se vede, printre atâtea altele, din adresările prin vocative extinse, din folosirea, frecventă și specifică lui, a unor particule cu valoare emoțională, din violența insultelor și a înjuriilor. Și, nu în ultimul rând, din numărul și anvergura hiperbolelor, asociate cu formulări ipotetice, ca și când marginile realului și măsurile lui nu i-ar fi fost de ajuns: „n-am să mă împac cu Agamemnon nici dacă mi-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
la „Acum, așadar...“ Nu există în Iliada stil mai încărcat de emotivitate decât al lui, cum se vede, printre atâtea altele, din adresările prin vocative extinse, din folosirea, frecventă și specifică lui, a unor particule cu valoare emoțională, din violența insultelor și a înjuriilor. Și, nu în ultimul rând, din numărul și anvergura hiperbolelor, asociate cu formulări ipotetice, ca și când marginile realului și măsurile lui nu i-ar fi fost de ajuns: „n-am să mă împac cu Agamemnon nici dacă mi-
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
-și plăsmui o limbă cumsecade, a primi ciudatul axiom că numai d-nii filologi sânt oameni cuminți, carii ne pot pune la cale după teorii pe care le sug între patru păreți din degetul cel mic, o asemenea credință este o insultă pentru nația românească” (1 aug. 1877, IX, 407). 5. Eminescu era funciar superior liniei academice elaborate de Hasdeu și impuse ca normă națională. Superioritatea lui consta în faptul că el reprezenta, metaforic vorbind, întregul etnolingvistic românesc, pe care îl definea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Iată-l cu ce bravură încalecă milionul! Privește emfaza desgustătoare a parvenitului! [...] Credință, talent, merit, onoare, sentiment? "le cumpăr pe toate am cu ce!" Fraternitate? gheșeft și chiverniseală! Egalitate? impertinență față cu distincțiunea, cu meritul și cu talentul! Libertate? bani, insultă, retevei! Iată marele partid colectivist, urmașul partidului liberal clasic! Iată continuatorii patrioților vizionari de odinioară toxice partide ale unei bătrâne idei generoase."9 Un nivel intermediar și în privința forței denunțatoare a satirei este cel al Momentelor, a căror grupare tematică
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bată-te norocul zicdar cum o văzuși, soro?!151 Atât la Eliade, cât și la Al. Kirițescu de altfel, noutatea constă în reperarea și în condamnarea fenomenului dinlăuntrul universului ficțional. Piesa Gaițele redă o lume în putrefacție în care țipătul, insulta, vulgaritatea, ambiția și prostia întinează totul: familie, prieteni, vecini, servitori. Gălăgia și cearta au caracter de permanență, fiecare replică antrenând contraziceri zgomotoase și obraznice, reproșuri, amenințări izbucnind într-un vârtej verbal contrapunctat de penibile încăierări. Lipsa oricărei cenzurări impuse de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Pentru o clipă, nu am avut un răspuns. Am zis apoi: — Ba tu nu pricepi. Tocmai de-aia trebuie să mă deranjez. El păru foarte nedumerit și apoi se Încruntă. Un moment, am crezut că avea să o ia drept insultă, dar În loc de asta doar a râs și a spus: — Ei, atunci, bine, că doar e Înmormântarea ta la mijloc, ce dracu’. După un timp, am realizat că avea dreptate. Munca grea mă omora, așa cum Îi omora și pe evreii de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]