1,806 matches
-
într-o ființare anume. Regimurile existențiale pe care le propune autorul sunt atât de variate, încât discursul său narativ pare a avea un singur scop: ,,rebotezarea fenomenologică a omului"268. În Inimi cicatrizate, orice interogație referitoare la ființa sa devine interogație referitoare la timp. Personajul blecherian este gândit pornind de la timp și, am adăuga, de la timpul pe care îl mai are. Imaginea timpului care se scurge, și implicit a omului gândit în asemenea context o avem încă din primele pagini ale
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Moartea lui Quitonce, ca de altfel a tuturor personajelor care vor urma, are rolul de a îngheța afectiv sentimentele lui Emanuel. Același efect îl produce aupra lui Aschenbach, personajul din Moartea la Veneția, al lui Thomas Mann, dispariția tinerei fete. Interogația din finalul romanului Muntele vrăjit, al aceluiași autor: ,,oare din această sărbătoare a morții, din pârjolul netrebnic care a incendiat de jur împrejur cerul acestei înserări ploioase, se va înălța într-o zi dragostea?"276, trădează, în fapt, aceeași lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
aici ca fiind motorul acțiunii umane. Din-colo de problematicile filosofiei (Hume) sau ale psihologiei (Bentham) comportamentelor individuale, miza conduce de asemenea spre ordi-nea socială. Chestiunea centrală a utilitarismului privește, într-adevăr, trecerea de la individual la colectiv, avînd drept corolar o interogație privind compararea gusturilor sau preferințelor indivizilor. Hume, ca și Bentham admit posibilitatea comparațiilor interpersonale privind utilitatea. Pentru primul, ea se bazează pe simpatie, în timp ce al doilea procedează la reducerea utilităților individuale la valori nu-merice (monetare) obiective. Această diferență arată opoziția
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
atît în economiile de schimb cît și în cele de producție. În primul caz, Kolm vorbește despre existența de stadii juste; este suficient ca, plecînd de la dotări inițiale egale, să se deruleze un proces de schimb concurențial. Atunci cînd extindem interogațiile asupra situațiilor în care indivizii nu au dotări inițiale egale, sau atunci cînd abordăm cazul economiilor de producție, echitatea și eficacitatea se combină mai dificil, reducînd conceptul de justiție doar la absența invidiei (Kirman). Cum a remarcat Sen (1970), explicația
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
apropieri sau opoziții, reactualizînd concepte neglijate sau utilizîndu-le în contra-curent. Ei deschid deci, și nu închid dogmatic, discuțiile în jurul jusiției. Criticii comunitarieni ai lui Rawls, cei liber-tarieni sau marxiști ai lui Nozick, sunt exemple ale acestei mișcări perpetue care este interogația normativă în economia politică, ținînd seama în egală măsură de dezvoltările recente, mai ales de lucrările "ressource"-iștilor (Dwurkin) sau de ale susținătorilor alocației universale (Van Parijs). Mai bun decît un lung discurs asupra pertinenței filosofiei economice, economiștii (Harsanyi, Hayek
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ar putea fi Kant, Hegel sau, eventual, Nietzsche. Gândire înaltă și secol XX nu par să rimeze. Heidegger ar constitui singura și marea excepție. Dacă măsura noastră va fi însă capacitatea unei minți de a înnoi în mod radical temele, interogațiile și practica filozofiei, atunci va trebui să ne amintim și de Ludwig Wittgenstein. În reflecția modernă privitoare la dreptul la existență și la menirea filozofiei, opera lui constituie o provocare ce poate fi comparată cu cea pe care au reprezentat
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
constantă a fost că nu ești îndreptățit să te îndeletnicești cu filozofia și să o prezinți unor minți tinere dacă nu ești în stare să produci gânduri proprii, idei noi, proaspete. Interesul lui s-a îndreptat în mod constant spre interogații fundamentale, și nu spre elaborarea pas cu pas a unor idei deja formulate sau, cu atât mai puțin, spre prezentarea ideilor altora. Ceea ce era îndeobște recunoscut și apreciat drept performanță academică nu îl interesa. Stilul lui de gândire și modul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ajunge la tautologii, matematica la identități, filozofia la definiții.“ Chiar dacă era interesat de observațiile critice ale lui Ramsey, Wittgenstein acuza înclinația acestuia de a se concentra mai mult asupra unor elaborări tehnice în cadre date, pe care nu le supunea interogației. O însemnare despre Ramsey, din anul 1931, exprimă foarte bine ceea ce îl distanța pe Wittgenstein de eminenți filozofi de orientare logică ai timpului: „Ramsey era un gânditor burghez. Adică gândurile sale aveau drept scop coordonarea lucrurilor într-o comunitate dată
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cunoască multe lucruri despre care Wittgenstein nu vorbea: situația discuției filozofice în problema abordată, pozițiile mai vechi ale lui Wittgenstein, presupozițiile de la care pornea în noile sale cercetări. Mulți erau, fără îndoială, impresionați de personalitatea profesorului, de caracterul neobișnuit al interogațiilor, de stilul cu totul aparte al gândirii sale, fără să-l poată totuși urmări bine. O presupunere confirmată și de unele relatări ale foștilor săi studenți: „S-a spus că Wittgenstein a fost un exemplu viu de practicare a metodei
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
tinerețe a lui Wittgenstein va putea fi caracterizată drept un examen critic al posibilităților de comunicare proprii limbajului. Obiectivul ei central era să răspundă la întrebarea cum este posibilă, în genere, descrierea realității prin limbaj. Altfel spus, să răspundă unor interogații ca acestea: „Ce sunt propozițiile cu sens, cum sunt ele posibile, cum pot fi ele identificate?“ În Tractatus propoziția cu sens este desemnată adesea, mai scurt, prin cuvântul propoziție (Satz) cuvânt care primește astfel o utilizare specială, tehnică, diferită de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
semnificației se spune că pentru Wittgenstein folosirea cuvintelor este „corectă“ sau „incorectă“ în funcție de faptul dacă este în acord cu practicile unei comunități lingvistice. Autorul califică asemenea considerații ca reprezentând o „soluție“ și afirmă că aceasta „ridică în mod evident multe interogații“49. Nu puțini dintre autorii care au devenit cunoscuți prin lucrări despre filozofia târzie a lui Wittgenstein cred că sugestiile pe care le conțin însemnările sale vor fi mai bine puse în valoare dacă vor fi prezentate sistematic drept teze
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
au dezvoltat cu monarhia de o varietate covârșitoare au marcat decisiv istoria statelor europene. 2.1. Suveranitate și separația puterilor în Evul Mediu 43 "Să fie oare adevărat că Evul Mediu n-a cunoscut conceptul de suveranitate?" De la această incitantă interogație pornește într-o recentă lucrare Michel Senellart 44, în discursul asupra regimenul-ui medieval. Răspunsul său este fundamentat pe noțiunea de suveranitate (superioritas) apărută mult mai devreme decât se credea -, care a constituit obiectul unei reglementări juridice și instituționale, în perioada
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
bărbați, clei după clei". În treacăt fie spus, nici poetul ieșean nu își refuză, când și când, astfel de surogate ale fericirii, dar le preferă oricând drogul poeziei. În care pot intra, în proporții variabile, și luciditatea, și imaginația; și interogația, și certitudinea; și ordinea, și haosul; și scenografia minuțioasă, și improvizația bufă. Un text din Sfârșitul drumului, începutul călătoriei oferă o definiție a poeziei care îi sugerează în egală măsură complexitatea și ambiguitatea specifice acestui leac hipnotic ce poate deveni
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
aproximează, ci îl circumscrie ca pe un dat imanent propriei făpturi: "Născutu-te-a pur Neantul fii mereu acela!". Căci neantul e leagănul și mormântul poetului, e partea de veșnicie care îi este dată, spațiul matrice în care își află rostul noile interogații aruncate Creatorului. O frază a lui Sartre despre figurile fantomatice din opera unui artist suprarealist ("O figură de Giacometti este însuși Giacometti producând micul său neant local") este valabilă și în cazul pânzelor textuale ale lui Aruștei. Orice figură a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
împărțise aceeași flacără)./ În nopțile lui albe aduna pietre/ cu care urma să dureze o mare construcție.// Cine știe dacă nu era ocrotit de vreun zeu!" (Autoportret la persoana a treia). Altminteri, Daniel Corbu se arată adesea preocupat de marile interogații ale poeziei moderne. Corolarul lor este, în fond, raportul chinuit dintre o identitate până la urmă precară și o alteritate finalmente agresivă. Pe deplin convins că l'enfer, c'est les autres, poetul pare mai întâi a întoarce spatele... antioptzecist!, exteriorității
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
chiar Adrian Alui Gheorghe, acestea ar fi: "ispita temelor grave, vitalitatea cuvântului și a sintaxei, incursiunea oarecum onirică în universul vast al amănuntelor care individualizează ființa". Să le adăugăm un teribilism specific vârstei, contrabalansat totuși de o gravitate (matură) a interogațiilor asupra raporturilor cu universul, inclusiv cu acela al literaturii. Din balansul permanent între cele două ia naștere o tensiune de bun augur, vizibilă cel mai bine în scenografia viitorului, imaginat de o poetă ce-și excedează destinul deja obosit și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
revendică de la un lirism originar, sincretic și profund religios: strofele ce debutează întotdeauna și se încheie, adesea, cu semnul exclamării (după model spaniol), conțin expresii cu o tonalitate arhaizantă pronunțată, vocabule rare, refrene incantatorii și figuri retorice precum invocații și interogații, părând prin urmare a fi destinate recitării. De altfel, începând cu 1971, poetul ce-și va cultiva obstinat o figură de trubadur sau menestrel modern și va încuraja titulatura de o noblețe ușor desuetă "Don Cezar" începe celebrele sale spectacole
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Convorbiri literare, Iași, 2007) și Cartea celor optzeci și opt de taine (Editura Emolis, Iași, 2008) se încarcă de sevele misterului ontologic, cosmologic, escatologic ș.a.m.d. Fiecare dintre aceste volume apare drept o sumă de angoase sau de neliniștitoare interogații ale ființei în ipoteticul drum al inițierii. Textele invocă mistere grele, ascunse în cele "o mie de semne-n miraculosul ținut" de dincolo și dezvoltă scenarii ritualice puse pe seama unui actant poetic care speră că poate deveni "Grădinar al lumii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
autocenzură. Metaforic, de altfel, și câteva dintre reproducerile picturale care îi dublează cugetările versificate se organizează tot în jurul ideii de amalgam existențial, pe care artistul poate și trebuie să îl ordoneze. Este, acesta, doar unul dintre posibilele răspunsuri la cunoscuta interogație hölderliniană: "La ce bun poeții în vremuri de restriște?". Interogație pe care, ca puțini dintre congenerii săi, Doru Maximovici și-o pune din ce în ce mai des... Cealaltă formă de care semnatarul celor optsprezece volume de versuri uzitează, desigur cu aceeași finalitate circumscrisă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îi dublează cugetările versificate se organizează tot în jurul ideii de amalgam existențial, pe care artistul poate și trebuie să îl ordoneze. Este, acesta, doar unul dintre posibilele răspunsuri la cunoscuta interogație hölderliniană: "La ce bun poeții în vremuri de restriște?". Interogație pe care, ca puțini dintre congenerii săi, Doru Maximovici și-o pune din ce în ce mai des... Cealaltă formă de care semnatarul celor optsprezece volume de versuri uzitează, desigur cu aceeași finalitate circumscrisă necesității evidente de a trasa complexa dramă a artistului contemporan
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mistică. Rezultatul seamănă, adesea, cu un scenariu inițiatic, pe care actantul, deși se arată pătimaș în credință ca un neofit, îl parcurge expurgat de lestul emoțiilor primitive. Chiar atunci când, bântuit de viziuni crepusculare, pare a nu rezista ispitei exclamațiilor sau interogațiilor de un retorism asumat, el are certitudinea armoniilor peremptorii: "ce Ohrion?!/ ce AMBIGUITATE?!/ traversam Drumul/ și pământul se crăpa/ și eu nu mai cădeam// din cuvinte să-ți faci respirări/ în căzile lor ți se va liniști ființa/ te vor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în sensul nuanțării unor motive dominante sau a unor atitudini auctoriale existente, în marea lor majoritate, încă din opera prima. Înfrângerea somnului promite de altfel a pune în pagină un program construit după regulile liricii moderniste, vizionare, aplecate asupra marilor interogații și dileme existențiale, contrase în cunoscuta formulă a identității plurale: "Vorbind despre mine, învăț să folosesc pluralul/. Duplicitatea pătrunde în chiar temnița umbrei" povero pagliaccio. Foarte rar, poetul Valeriu Stancu scrie și va scrie despre efemeridele noastre socio-politice, spre deosebire de romancierul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cât ca un straniu celebrator al vieții. Poemele precum tăcerea călăului, balada celui uitat pe eșafod, crucifixion sau călăul în mormântul lui Iisus îi compun, cu migală și tensiune ideatică, alte și alte fațete: filosofard și sensibil, pătruns de raskolnikoviene interogații și deținător al apei vii, sfințite de orice păcat, călăul scapă de la început de încadrarea în tipologia clasică a sceleratului lipsit de conștiință și remușcări. Gestica lui, dimpotrivă, sugerează uneori tocmai candoarea, sensibilitatea, umanitatea chiar: își împodobește ferestrele "cu vitralii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
avea revelația unei poezii ce, paradoxal, emană o "blândețe iubitoare care, dincolo de abise, apropie și umanizează" (Constantin Ciopraga). Pe nesimțite, spațiul poetic se umple de ecouri pulsatile și șoapte secrete, provenite din forul poetic cel mai intim, acolo unde palpită interogații asupra rostului adânc al ființei, raportate simultan la sine și la alteritate: "Ceea ce tu nu ai simțit/ a fost clipa secretă/ a cunoașterii de sine/ ceea ce se cunoaște pe sine/ este superior/ față de ceea ce nu se cunoaște)/ a fost despletirea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
politice și culturale moderne. Parisul, orașul prin excelență, mai mult decât oricare alt loc, este capitala modernității, definită că o exaltare a rupturii cu morală tradițională, cu tradiția socială și estetică. Acest oraș a devenit pe termen lung terenul unor interogații privind problemele profunde ale modernității. Parisul a fost prima capitala care a devenit obiect al propriului său discurs. Secolul al XIX-lea oferă o imagine a capitalei franceze, oraș în afara oricărei comparații, notează Christophe Charle [p.8], centru al tuturor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]