1,937 matches
-
momentului, căci intrusul îmi era un vechi client, persevernt și specialist în furturi, dar un nonviolent convins. Nu știam însă de ce se află în Galațși i nu la penitenciarul din Tecuci, unde avea de ispă șit o condamnare, pentru o ispravă anterioară, Nu prea gravă, dar, cum era recidivist, primise și un “bonus” destul de substan țial. Ca să dezleg misterul, l-am clătinat ușor , strigându - l pe nume. Îl chema Giorgică Boubătrân, supranumit “ mână lungă”, renumit îm branșa utilor dar “cooperant”, ori
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
o aflasem ceva mai devreme în disperare. M-am agățat cu unghiile de fiecare accident al zidului, mi-am jupuit mâinile și genunchii până ce, cu un suspin de ușurare, am reușit să-l escaladez. Grăbindu-mă să cobor, fericit de isprava mea și nerăbdător să mă arunc în primul val ca să mă spăl de sânge și să simt mirosul mării, am alunecat, am căzut din nou și m-am trezit. M-am trezit în patul meu, în camera mea, la azilul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
seama cât de simplu putea să rezolve totul: dacă dorea să spună "alb", ar fi fost de ajuns să spună "negru" pentru ca eu să mă decid pentru culoarea albă; după cum dacă nu s-ar fi arătat atât de afectat de isprăvile mele, aș fi obosit poate cu timpul să mai joc acest joc nesăbuit și primejdios; dar tata nu s-a hotărât să fie indiferent decât atunci când s-a dezgustat cu totul de mine; când a fost prea târziu ca să se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fel de rege vagabond al străzii și fiecare reproș care mi se adresa îmi ațâța entuziasmul; toată lipsa mea de măsură jubila în asemenea împrejurări. Cu timpul, sigur, m-aș fi plictisit de asta, cum mă plictisisem și de alte isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întîmplări, una după alta, care m-au făcut să nu cedez atât de repede. Un agent de circulație, proțăpit pe marginea trotuarului, m-a lovit de mi-a țâșnit sângele pe nas
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mașinii ca să urinez și acolo am vomat cu silă. Când am revenit, am observat că Emilia vomase între timp lângă roata din față; fiecare ne ferisem de celălalt ca să nu ne arătăm miloși. N-aș fi vrut să repet aceeași ispravă acum. Curioși, și unii dintre ei cârcotași, bătrânii aveau să-l tragă de limbă pe Dinu să afle amănunte despre cum s-a desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înotat, curenții m-au dus unde au vrut ei. 12 ianuarie Augusta m-a văzut abătut și m-a întrebat: "Ce ai, puișor?" Proasta! Crede că sufăr de gelozie. 14 ianuarie Noi îi spuneam "Zerou". Făcuse nu se știe ce ispravă, iar prenumele său începe cu Z. L-am întîlnit azi. Mi-a explicat: "Îmi ador neputința. Ea e salvarea mea, mă scutește de regrete. Îmi zic -"nu pot" și cu asta am terminat, nu mai am nici un reproș să-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să șovăie. Pe măsură ce se distruge are mai puține limite. Numai așa poți înțelege că totdeauna o mare creație sau un eșec răsunător au cerut o sămânță de boală; fiindcă numai așa poți săvârși cele mai mărețe sau cele mai tâmpite isprăvi cu aceeași energie. Ce știu cei sănătoși despre mizeria din sufletul nostru? Mai nimic; au o idee foarte fadă despre asta. Prostii! Fanfaronadă! Nu pot crede o iotă. M-am: învățat cu boala mea ca un câine cu lanțul. Numai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înroșit în jăratec coada vătraiului și cu fierul încins au însemnat-o ca pe vite deasupra sânului stâng. Avea, într-adevăr, acolo o cicatrice destul de neplăcută pe care și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
buclucaș telefona de la secretariatul școlii, în lipsa temporară a secretarei. Profesoara respectivă, având unele indicii asupra celui ce o ofensa, părăsește imediat sala în care se afla, intră val-vârtej la secretariat și-l surprinde pe făptaș tocmai când acesta - satisfăcut de ispravă, căuta să se îndepărteze de telefon. Ce tevatură a urmat după acest incident de crasă indisciplină școlărească, ce interpretări și ce urmări a avut, vă puteți închipui scandalul imens în care a fost direct implicat colegul ce-mi ripostase violent
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
care i-ar fi atras atenția lui Karl Abraham. Auzise vorbindu-se pentru prima dată de un fachir cînd avea cinci ani. Mama lui Îi citise Lotusul albastru, În care Tintin se odihnește acasă la un maharajah și asistă la isprăvile cele mai uimitoare ale unui celebru fachir. Ținuse minte că un fachir Îi impresionează pe ceilalți oferindu-le spectacolul cuiva care nu simte durerea și care se distrează atunci cînd toată lumea suferă. Ar fi vrut să devină fachir. Era deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
el nu prea se mai culcau Împreună. Un scriitor care nu-și termină cartea devine oare mai puțin sexy? Să existe cumva un blocaj psihologic Între el și Delphine? Trebuia oare să admită că, după un sfert de secol de isprăvi sexuale, cei doi parteneri aveau nevoie de un antract? Delphine Îl dorea mai puțin? O dorea el mai puțin? Era cumva un semn de Îmbătrînire sexuală? Va merge oare Într-o bună zi la medic ca să-l implore să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pasagerii mei cum le venea la gură. Vorbesc despre acest aspect la trecut, căci am renunțat pînă la urmă să mai conduc mașina În ziua În care am reușit să depășesc nu unul, nici două, ci trei camioane-cisternă. Istovit de ispravă, m-am oprit să beau o cafea, dar, cînd să plec, am văzut oripilat cele trei camioane-cisternă trecînd În trombă pe dinaintea mașinii mele staționate și claxonînd tare În semn de salut. Însemna s-o iau de la capăt! Mi-am schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
am hotărît să mergem pînă În Grand-Place și să intrăm la cafeneaua Roi d’Espagne, frecventată de studenți mult mai mari decît noi, În ochii noștri un adevărat Eldorado (tata ar fi zis lupanar). Am avut impresia că facem o ispravă grozavă pătrunzînd În acea cafenea precum speologii Într-un hău. Căutînd o masă liberă, mi-am zărit sora mai mare În brațele unui băiat pe care nu-l cunoșteam! „Hai, plecăm de aici, las-o În pace“, mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prima oară să te duci să-mi cumperi niște Tampax? Mi-ai răspuns că bărbații nu trebuie să facă genul ăsta de cumpărături, iar În cele din urmă te-ai Întors de la farmacie cu aerul că ai făcut cine știe ce mare ispravă! Dar tata ce căuta În toate astea? Cum să-i spun că trăiam Într-un păcat de moarte permanent alături de Delphine și că nu mai locuiam cu Tina? Eram căsătorit și mă culcam cu o femeie care nu era soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
o aflasem ceva mai devreme în disperare. M-am agățat cu unghiile de fiecare accident al zidului, mi-am jupuit mâinile și genunchii până ce, cu un suspin de ușurare, am reușit să-l escaladez. Grăbindu-mă să cobor, fericit de isprava mea și nerăbdător să mă arunc în primul val ca să mă spăl de sânge și să simt mirosul mării, am alunecat, am căzut din nou și m-am trezit. M-am trezit în patul meu, în camera mea, la azilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
seama cât de simplu putea să rezolve totul: dacă dorea să spună „alb”, ar fi fost de ajuns să spună „negru” pentru ca eu să mă decid pentru culoarea albă; după cum dacă nu s-ar fi arătat atât de afectat de isprăvile mele, aș fi obosit poate cu timpul să mai joc acest joc nesăbuit și primejdios; dar tata nu s-a hotărât să fie indiferent decât atunci când s-a dezgustat cu totul de mine; când a fost prea târziu ca să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fel de rege vagabond al străzii și fiecare reproș care mi se adresa îmi ațâța entuziasmul; toată lipsa mea de măsură jubila în asemenea împrejurări. Cu timpul, sigur, m-aș fi plictisit de asta, cum mă plictisisem și de alte isprăvi nu mai puțin stingheritoare, dar au intervenit două întâmplări, una după alta, care m-au făcut să nu cedez atât de repede. Un agent de circulație, proțăpit pe marginea trotuarului, m-a lovit de mi-a țâșnit sângele pe nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mașinii ca să urinez și acolo am vomat cu silă. Când am revenit, am observat că Emilia vomase între timp lângă roata din față; fiecare ne ferisem de celălalt ca să nu ne arătăm miloși. N-as fi vrut să repet aceeași ispravă acum. Curioși, și unii dintre ei cârcotași, bătrânii aveau să-l tragă de limbă pe Dinu să afle amănunte despre cum s-a desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înotat, curenții m-au dus unde au vrut ei. 12 ianuarie Augusta m-a văzut abătut și m-a întrebat: „Ce ai, puișor?” Proasta! Crede că sufăr de gelozie. 14 ianuarie Noi îi spuneam „Zerou”. Făcuse nu se știe ce ispravă, iar prenumele său începe cu Z. L-am întâlnit azi. Mi-a explicat: „Îmi ador neputința. Ea e salvarea mea, mă scutește de regrete. Îmi zic «nu pot» și cu asta am terminat, nu mai am nici un reproș să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să șovăie. Pe măsură ce se distruge are mai puține limite. Numai așa poți înțelege că totdeauna o mare creație sau un eșec răsunător au cerut o sămânță de boală; fiindcă numai așa poți săvârși cele mai mărețe sau cele mai tâmpite isprăvi cu aceeași energie. Ce știu cei sănătoși despre mizeria din sufletul nostru? Mai nimic; au o idee foarte fadă despre asta. Prostii! Fanfaronadă! Nu pot crede o iotă. M-am învățat cu boala mea ca un câine cu lanțul. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înroșit în jăratec coada vătraiului și cu fierul încins au însemnat-o ca pe vite deasupra sânului stâng. Avea, într-adevăr, acolo o cicatrice destul de neplăcută pe care și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
construiască turnul. (R. Charpentier, Les mystères de la cathédrale de Chartres, Paris, Laffont, 1966, pp. 55-56) Acum aveam Întreaga modernitate parcursă de niște cârtițe laborioase care perforau subsolul, spionând planeta pe dedesubt. Dar trebuia să mai fie și altceva, o altă ispravă pe care baconienii o inițiaseră și ale cărei rezultate, ale cărei etape erau sub ochii tuturor, și nimeni nu-și dăduse seama... Pentru că, găurind solul, se sondau straturile profunde, Însă celții și templierii nu se mărginiseră să perforeze puțuri, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
iasă bine, ceva frumos, atât pentru mine, cât și pentru colegi. Piesa se numește „Corabia nebunaticilor“. Eu am rolul unei deținute nebune care este o persoană sclifosită, pretențioasă și foarte cultă, foarte educată. Sunt trei nebune, doi nebuni. Fac diverse isprăvi. Corabia și ce-i acolo e pușcăria. Corabia e așa cum e, un loc mic. Regizorul, un băiat, mi-a dat rolul. Fac orice rol fiindcă n-am nici un fel de reținere. E, pur și simplu, o piesă, un teatru. Facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
plec capul... Și nu să plec capul că, practic, dacă eram treaz... că nu se ia nimeni degeaba de tine; mergi pe stradă și, gata, sare lumea la bătaie! Dar așa consideram eu. Când eram beat, trebuia să fac vreo ispravă și gata. Luam sabie, topor, coasă și (râde) dădeam în cap la lume. Năpasta țăranilor din Borlești de Neamț. Tată muncitor forestier și mama - acasă. Dacă nu semănam perfect cu taică-miu, spuneam că de pe cine știe unde sunt luat sau ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
popicele alea. Și, ca să mă liniștească, să stau într-un loc, Ștefănescu spunea: „Hai, vino să-ți povestesc ce-am făcut la Poiană la Brașov nu știu când. Vino să-ți povestesc ce-am făcut acolo“. Aventuri de-ale lui, isprăvi, minuni... dac-avea omu’ bani? Erau două camere, aici, pe vechea Rahovă. Secția specială, tot un fel, așa. Șase paturi. Da’ nu se compară cu condițiile de acuma ce era atunci. Era totul în cameră, nu era nimic închis, chiuvetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]