1,235 matches
-
toxicomanie în săvârșirea unor infracțiuni de furt, vagabondaj, parazitism, escrocherii inclusiv sentimentale, infracțiuni contra demnității, a integrității corporale etc. (V. Ursa, 1985, p. 291). Paleta exprimării psihopatului este, prin urmare, foarte largă, psihopatia putând fi: astenică, cicloidă, epileptoidă, excitabilă, impulsivă, isterică, paranoidă, perversă, psihastenică, schizoidă, timopată cu slabă capacitate de adaptare a reprezentanților săi, făcându-i improprii pentru a învăța prea mult din propria experiență sau din sfaturile altora. Aceasta explică și dificultățile de reeducare a acestora, marea rată a recidivei
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
știa că nu i se poate da, mai ales îndeplinirea datoririlor conjugale. Latura materială primează în ierarhia dorințelor femeii, când este iubită nu mai găsește potrivit să dăruiască nimic. Mereu vrea să fie plătită pentru serviciile sale. Este arțăgoasă și isterică: „Se bucurau când nu zbieram la ei,/ Căci mă stropșeam urât 368 Ibidem, p. 260. 369 Ibidem, p. 263. 370 David S. Reed, art. cit., p. 79. (trad. n.) 371 Geoffrey Chaucer, op. cit., p. 282. 372 Ibidem. 373 Ibidem. 112
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sensibilitatea propriului orgoliu, rănit de ironia cuprinsă Într-o reușită vorbă de duh. Andrei Pleșu consideră că „umorul” ar trebui să fie o componentă esențială și, totodată, frecventă a condiției umane: „Într-o atmosferă de bună dispoziție - nu de veselie isterică sau de chicoteală infantilă - omul este și tolerant, și creativ. De aceea, cred că umorul este una dintre cele mai prețioase stări lăuntrice pe care poți să le ai”. Spunem, de obicei, despre cineva că este un om de spirit
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
depășește atributele sale anatomice devenind un spațiu al experiențelor sufletești. Această manifestare apare în mod deosebit de pregnant în situațiile descrise și analizate de psihopatologie (alcoolism, intoxicații cu droguri psihotrope, psihodisleptice, halucinații, delir, stări ipohondriace, aure epileptice, vis, hipnoză, stările crepusculare isterice, stările de extaz, derealizare, anorexie mintală etc.). J.P. Sartre afirmă că de regulă în condițiile de normalitate „corpul este trăit în tăcere”. H. Tellenbach face aceeași afirmație că trupul reprezintă o zonă mută în raporturilor sale cu sinele, această „tăcere
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
permeabilizare a conștiinței subiectului, care devine extrem de receptiv la „ordinele” care i se dau de către experimentator. Acesta poate „manipula” personalitatea subiectului său, obținând „tablouri clinico-psihiatrice” dintre cele mai diferite, cu un mare polimorfism, așa cum sunt ele realizate în cursul crizelor isterice. Metoda a fost utilizată, în sensul acesta de J.M. Charcot. Ea are însă și avantajul de a putea anula simptomatologia nevrotică a bolnavilor adevărați prin „decondiționarea” acestora în cursul somnului hipnotic. Ca și psihozele experimentale produse prin administrarea de substanțe
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a stabilit astfel că sugestia are un dublu rol, esențial, în viața psihică. Pe de o parte, poate avea efecte psihoterapeutice, de persuasiune, în corectarea unor tulburări neurologice sine materia, de factură funcțională, în special a celor din cursul stărilor isterice, în nevroze etc. Pe de altă parte, sugestia poate avea efecte patoplastice, de inducere, tot prin persuasiune, imitație etc., a unor tulburări psihice sau psihosomatice, la persoanele cu o constituție emoțională, sau în condiții speciale. Sunt cunoscute în sensul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un caracter reversibil și poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesive, anxioase, isterice, de dependență (toxicomanii, alcoolism) etc. Din punct de vedere psihanalitic este considerată ca expresia unor mecanisme de apărare ale Eului, ca o formă de retragere narcisică a persoanei respective. 4) Dizarmonia Dizarmonia este consecința unei dezvoltări defectuoase a sistemului personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în virtutea tendințelor proprii. Mitomania este normală la copil care nu poate să facă încă o diferențiere netă între produsul imaginației sale și perceperea și explicarea sau înțelegerea, realității externe. La bolnavii psihici, mitomania este fie rezultatul unei regresiuni infantile (debili, isterici, sociopați), fie o formă particulară de fabulație. E. Dupré consideră tendința la mitomanie ca fiind o trăsătură specifică a „construcției patologice” pe fondul căreia se dezvoltă o structură mintală de tip isteric, un delir de imaginație, presbiofrenia sau sindromul Korsakow
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mitomania este fie rezultatul unei regresiuni infantile (debili, isterici, sociopați), fie o formă particulară de fabulație. E. Dupré consideră tendința la mitomanie ca fiind o trăsătură specifică a „construcției patologice” pe fondul căreia se dezvoltă o structură mintală de tip isteric, un delir de imaginație, presbiofrenia sau sindromul Korsakow. 4) Gândirea xenopatică Aceasta reprezintă o tulburare particulară de gândire grupând toate fenomenele psihopatologice parazitare de adiție sau de inhibiție resimțite de un individ, dar pe care acesta nu le recunoaște ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tipul de tulburări psihopatologice; iar formele clinice ale acestor sindroame psihopatologice, se desfășoară între acești doi „poli” ai vieții psihice reprezentați prin „normalitatea” și „anormalitatea” psihică. Fig. ms. pg. 182 1) Psihopatii (caracteropatii) 2) Nevroze (sindrom astenic, fobic, obsesiv, anxios, isteric, stări reactive) 3) Boli afective (sindrom depresiv, maniacal, boala afectivă unipolară, PMD) 4) Psihoze endogene 4a) Grupa schizofreniei 4b) Grupa delirurilor sistematizate cronice, simple sau halucinatorii 5) Psihozele simptomatice exogene (delirul, amenția, obnubilarea, stuporul) 6) Epilepsia 7) Psihozele organice (PGP
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
confuzionale sunt multiple, iar dintre acestea notăm următoarele: - leziuni cerebrale inflamatorii, vasculare, traumatice, toxice sau tumorale; - paroxisme epileptice (grand mal, petit mal, echivalențele epileptice); - psihogene, de factură emoțională, așa cum sunt ele întâlnite în cursul evoluției psihozelor reactive, a stărilor crepusculare isterice etc. Așa cum afirmam mai sus, tratatele clasice de psihiatrie recunoșteau confuzia mintală ca pe o entitate clinică bine delimitată (Georget, 1820; Delasiauve, 1851; Chaslin, 1895; Regis, Bonhoeffer). Astăzi sindroamele confuzionale reunesc o largă paletă de tulburări complexe și diferențiate ale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
impulsiv al domiciliului” (A. Joffroy și R. Dupouy). A. Marie distinge următoarele forme de vagabondaj: a) Vagabondajul de origine economică sau socială la șomeri, exilați, profesiuni ambulante, condamnați și recidiviști care se ascund de lege. b) Vagabondajul morbid la nevrotici, isterici, epileptici, oligofreni, psihopați, alcoolici. c) Vagabondajul etnic sau migrator specific unor populații care nu se pot fixa într-un anumit spațiu geo-social. d) Vagabondajul mascat, specific omului modem, manifestat prin turism, mișcările Hippies etc. e) Vagabondajul cultural reprezentat prin pelerinajele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
personalității, în raport cu potențialitățile acesteia. Orientarea anticipativă poate avea un caracter psihopatologic, constituind premiza organizării tablourilor clinice morbide, a bolilor psihice propriu-zise. În sensul acesta avem de-a face cu fenomene diferite de anticipație psihopatologică (nevroze, psihoze, stări fobic-anxioase, obsesii, tulburări isterice, stări depresive etc.). Toate aceste aspecte introduc tematic, anticipația în sfera organizării nosologiei psihiatrice. 19. NOSOLOGIA PSIHIATRICĂ III (Clinica sistematica a bolilor psihice) Dispoziție și boală La originile sale nebunia a avut o semnificație moral-religioasă. Aceasta este imaginea culturală a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a experiențelor afective în raport cu obiectul pierdut. În timp se poate chiar observa organizarea unei „nevroze tematice” specifică acestei faze, prin incapacitatea realizării unui progres readaptativ. Această nevroză se caracterizează prin următoarele: atitudini regresive, activități revendicative, tendințe ipohondriace, manifestări de tip isteric. În cazurile cu o evoluție favorabilă activitatea de readaptare progresează, simptomatologia clinică estompându-se. Încărcătura agresivă și de autoacuzare se șterge. Se restabilesc capacitățile de autocontrol și individul își poate relua activitățile, conduitele și relațiile sale obișnuite. 3) Faza de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
constând din agitație impulsivă, stări confuzionale sau crepusculare cu un mare potențial agresiv (suicid, omor, incendiu, viol, fuga, furt), - refulare cu formarea de complexe ideo-afective, ceea ce poate constitui o serioasa potențialitate pentru o viitoare nevroză sau psihoză, - conversiune de tip isteric (motor, senzorial, somatic sau psihic). b) Reacții ale personalității, determinate de tipul constituțional al subiectului și de modelul de răspuns al acestuia din punct de vedere emoțional-afectiv. El poate avea următoarele aspecte: paranoia senzitivilor, depresii reactive, fenomene pitiatice. B. Reacții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conflicte sentimentale, familiale, abandon, pe când la bărbați predomină eșecurile profesionale și cele de ordin social. Formele clinice ale dezvoltărilor anormale Cele mai importante tipuri de dezvoltări anormale ale personalității, după B. Peuleikhoff și H. Mester, sunt următoarele: tulburările astenice, depresive, isterice, ipohondriace și paranoide. Le vom prezenta în continuare. 1) Dezvoltarea astenică Aceasta corespunde cu ceea ce P. Janet a reunit în conceptul clinico-nosologic de psihastenie. E. Bleuler insistă asupra extravaganței asociată cu o stare de epuizare cronică a individului. Se notează
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
orizontului personal al sferei de activități și interese proprii ale bolnavului, cu tendința la izolare, reducerea comunicării și închiderea în sine. Se notează o stare de slăbiciune a Eului, izolare narcisică cu tendință la autism, dispoziție tristă, depresie. 3) Dezvoltările isterice Acestea se consideră a fi legate de complexele sexuale ale bolnavului fixate încă din copilăria acestuia (S. Freud). Se notează existența unei sugestibilități crescute, tendința la exhibiționism, imaturitate emoțional-afectivă, tendința la forme de conversiune isterică. În psihobiografia acestor indivizi se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dispoziție tristă, depresie. 3) Dezvoltările isterice Acestea se consideră a fi legate de complexele sexuale ale bolnavului fixate încă din copilăria acestuia (S. Freud). Se notează existența unei sugestibilități crescute, tendința la exhibiționism, imaturitate emoțional-afectivă, tendința la forme de conversiune isterică. În psihobiografia acestor indivizi se notează existența unor carențe emoțional-afective familiale în copilărie (absența tatălui, mame care și-au neglijat rolul etc.). 4) Dezvoltările ipohondriace Acest tip de tulburări sunt puse în legătură cu patologia pulsională (Hansen). Frica, suspiciunea, organizate sau centrate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe manifestările și organizările nevrotice după cum se poate vedea în tabelul de mai jos: Patologie Normalitate și pseudo-normalitate Tulburări nevrotice la personalitatea ne-nevrotică. Nevroze simptomatice (isterie, nevroză obsesională, fobică) Nevroze asimptomatice (nevroze de caracter și personalități patologice) Personalități nevrotice (isterice, obsesionale etc.) Tulburări nevrotice simptomatice pentru o afecțiune organică cerebrală Stări nevrotice anxioase Manifestări nevrotice de tip reactiv O clasificare mai detaliată, care dorește să fie cât mai conformă cu tabloul clinico-psihiatric al nevrozelor, ne este oferită de CIM ( Clasificarea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sus oferă un tablou de ansamblu al formelor clinice de nevroză, așa cum sunt ele sistematizate în clasificările nosologice. În ceea ce ne privește reținem următoarele forme clinice, pe care le vom descrie în continuare: stările anxioase nevrotice, nevroza de angoasă, nevroza isterică, nevroza fobică, nevroza obsesivă, nevroza ipohondriacă. 1) Stările anxioase nevrotice Anxietatea este definită ca un sentiment penibil de așteptare, o teamă fără obiect, frica de un pericol imprecis. Aceste caracteristici disting anxietatea de teamă, care este o emoție analogă anxietății
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
D. Klein). Din punct de vedere clinic, nevroza de angoasă realizează o stare anxioasă flotantă, izolată. Ea regrupează manifestările paroxistice de crize de angoasă (cardio-vasculare, digestive, respiratorii, genito-urinare, neuromusculare și senzoriale); anxietatea cronică, alte tipuri de modificări comportamentale. 3) Nevroza isterică Descrisă încă din antichitate de către Hipocrat, ea are o perioadă de maximă atenție și importanță clinică în secolul al XIX-lea, prin studiile lui J.M. Charcot, fiind ulterior revizuită de elevii acestuia (J. Babinski și P. Janet). Psihanaliza va aduce
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lui J. Babinski. Acesta definește isteria sau pitiatismul ca fiind ansamblul de tulburări susceptibile de a fi reproduse prin sugestie și care, la rândul lor, pot dispare tot sub influența sugestiei sau a persuasiunii. Din punct de vedere clinic nevroza isterică se caracterizează prin diferite tulburări somatice, tranzitorii sau de durată, fără un substrat organic cerebral sau somatic; tulburări cunoscute sub numele de „simptome de conversiune”. La acestea se mai adaugă tulburări psihice de un mare polimorfism și de un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Régis, Pitres). Totul, în sfera personalității istericilor, exprimă mobilitate și contrast în planul ideilor, sentimentelor, afectelor, instinctelor și actelor (E. Régis). Majoritatea autorilor recunosc existența unei structuri mintale caracteristice isteriei (Babinski, Janet, Régis, Colin, Gilbert-Ballet). Încă din perioada adolescenței, tinerele isterice se remarcă prin trăsături particulare de personalitate. Ele au o mare vivacitate intelectuală, precocitate, impresionabilitate, tendință către cochetărie căutând să atragă atenția celorlalți asupra lor, tendință la reverie și mitomanie. Afectiv sunt instabile, imprevizibile, cu o mare tendință la imitație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolii, dar care trec neobservate clinic. Pitres le caracterizează ca având „un caracter mobil, înclinat către fantasme, romantic, influențat de impresiile de moment”. Ele sunt instabile și imprevizibile. De regulă, din punct de vedere psihopatologic, în cadrul manifestărilor clinico-psihiatrice ale nevrozei isterice se disting simptome somatice, simptome psihice intermitente cu caracter de crize paroxistice, tulburări durabile de caracter și comportament. Le vom dezvolta în continuare pe fiecare dintre acestea. Simptomele somatice care apar în cursul nevrozei isterice interesează toate organele și ele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în cadrul manifestărilor clinico-psihiatrice ale nevrozei isterice se disting simptome somatice, simptome psihice intermitente cu caracter de crize paroxistice, tulburări durabile de caracter și comportament. Le vom dezvolta în continuare pe fiecare dintre acestea. Simptomele somatice care apar în cursul nevrozei isterice interesează toate organele și ele sunt expresia unor dereglări neurovegetative de tipul conversiunii somatice, specifice isteriei. Se notează în toate cazurile absența oricăror atingeri organice. Simptomul de conversiune isterică este reversibil, având un caracter pur funcțional, nelezional. În cadrul simptomelor somatice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]