2,415 matches
-
a fost cel fariseic, unicul capabil să opună pentru moment o rezistență eficace în calea noii religii evanghelice: lupta dintre Biserica timpurie și iudaism a fost de fapt o confruntare între creștinism și fariseism. Predicarea Apostolului Paul viza îndeosebi comunitățile iudaice din diasporă, întrucât erau cunoscătoare ale profețiilor Vechiului Testament, mentalitatea fiind aceiași, iar efortul explicațiilor nu trebuie să fi fost prea mare. Apostolul, originar din Tars, născut din părinți evrei, făcea parte din diasporă, vorbitor de limbă greacă, cetățean roman
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Întrucât în aceste orașe iudaismul fusese deja predicat, creștinismul a trebuit să se dezvolte ținând seama de acest aspect. Astfel, în marile orașe ale Mării Mediterane iudaismul a făcut cunoscut Vechiul Testament și începuse realizarea integrării dintre cultura elenistică și credința iudaică, fapt explicitat de cazul lui Filon din Alexandria Egiptului. Pentru unii istorici, evanghelizarea a vizat mai întâi marile arii citadine, în timp ce pentru alții propagarea creștinismului nu a început cu marile orașe, cu excepția Romei și a altor capitale ale Imperiului. Creștinismul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
filozofice, precum școala neoplatonică și neopitagoreismul care, printr-o demonologie aflată în continuă dezvoltare, au contribuit foarte mult la creșterea aspectului demoniac al religiei în perioada elenistă. O influență aparte asupra literaturii magice din acea vreme se datorează și mediilor iudaice, în care anumite practici magice și exorcizări ale demonilor erau cu totul obișnuite (Fap 9, 13). Magiei i se asociază credința în semnificația misterioasă a viselor și interpretarea logică a acestora care avea un mare succes în special în Egipt
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cele ale bărbaților divinizați, precum filozoful și magul Apollonius din Tyana (2-98). Această atitudine conciliantă a împăraților de la începutul secolului III evidenția o anumită toleranță și chiar atitudini favorabile creștinismului. În ciuda a toate, asistând la puternicul influx exercitat de prozelitismul iudaic și de cel creștin, prozelitism ce a dus la abandonarea politicii religioase indecise a lui Traian, între anii 201-202 împăratul Septimius Severus (193-211) emana un edict de interzicere a prozelitismului acestora, cerând intervenția activă a poliției împotriva fiecărei biserici locale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
secol suntem informați despre condamnarea la moarte (95 p.Chr.) a consulului Flavius Clemens pentru contemptissima inertia și de cea a lui Acilius Glabriones pentru molitor rerum novarum. Acuzațiile aduse împotriva acestor aristocratici era de ateism și de practicarea obiceiurilor iudaice. Dacă citarea personajelor sus-puse, devenite creștine, poate să dea de înțeles starea excepțională a evenimentului, aceasta nu neagă existența unei anumite eterogenități sociale în comunitățile creștine timpurii. Amploarea crescândă a noii religii a dus la o confruntare cu puterea civilă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
căuta să recurgă la o politică de toleranță. Autoritățile constituite și poporul nici nu auziseră inițial de creștini, de diversitatea radicală a creștinismului de iudaism, spre deosebire de adevărata fractură ireversibilă din timpul dinastiei Antoninilor (96-192) exprimată prin definitiva sufocare a răscoalei iudaice (135 p.Chr) conduse de Bar Kokheba autoproclamat Mesia în 132. Începând cu această dată, ebraismul a supraviețuit în mod esențial prin prozelitismul diasporei, în timp ce bisericile iudeo-creștine se îndreptau spre pierderea identității lor, până la a deveni secte tot mai mult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a istoriografiei păgâne reprezentative despre creștinism contribuie la evaluarea pertinentă a problematicii. 4.1. Creștinii și evreii acuzați de «agitație» la Suetonius Este prima informație a unui istoric roman cu privire la răspândirea creștinismului și la tulburările iscate la Roma între creștinii iudaici și iudeii mozaici. Vorbind despre domnia împăratului Claudiu (41-45 p.Chr.) în Viețile celor doisprezece Cezari, Suetonius (69-130 p.Chr.) amintește grupul iudeilor care, instigați de Chrestus (n.n. Christus), cauzau agitații continue, determinând expulzarea lor din Roma. O dată presupusă identificarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Suetonius (69-130 p.Chr.) amintește grupul iudeilor care, instigați de Chrestus (n.n. Christus), cauzau agitații continue, determinând expulzarea lor din Roma. O dată presupusă identificarea dintre Chrestus și Cristos, înțelegem că acesta a fost și momentul controverselor din interiorul grupului etnic iudaic la Roma, numită de Suetonius agitație. Necunoscând și nedescriind profunzimea religioasă a iudeilor sau a creștinilor, autorul constată pur și simplu tulburarea ivită între dânșii și provocarea unei reacției decisive a autorității imperiale. Expresia autorului despre evrei care se agitau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Conceptul de tumultus (agitație) - căruia îi corespunde cel de turba și seditio, posedă mai degrabă un cumul de semnificație juridico-penală care determină intervenția deținătorului puterii imperiale. Suetonius nu ne spune de ce natură ar fi fost acele agitații din sânul populației iudaice, însă din expulzarea decisă de împărat se poate deduce că acestea au atins anumite dimensiuni, care îndreptățea luarea unor măsuri penale precise. Pentru legislația romană starea de agitație putea constitui un delict chiar și în mediul religios. Suetonius ne dă
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pe frontispiciul palatului imperial și pe edificiile publice, spre edificarea tuturor, renumita regulă de aur: Toate câte vreți să vi le facă vouă oamenii, întocmai să le faceți și voi lor (Mt 7, 12). Autorul subliniază lămurit proveniența din tradiția iudaică și creștină a acestei maxime pe care, împăratul de atunci, a ales-o ca motto pentru sine: o indicație pentru realizarea unui comportament asemănător în situațiile schimbătoare ale vremii. La întrebarea dacă Alexandru Sever a ridicat într-adevăr, așa cum ni
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Samson, investit de spiritul dumnezeiesc, ucide la Ascalon 30 de oameni (Jud 14, 19); Iosua, în numele lui Dumnezeu, îi extermină fără milă pe regii și locuitorii Machedei, Libnei, Lachișului, Eglonului și Hebronului (cf. Ios 10), pentru că s-au opus expansiunii iudaice poruncite de Domnul. Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel viu și nemuritor, potrivit psalmiștilor, Dumnezeul cel puternic, Domnul oștirilor (Ps 79, 5), învață mâinile la luptă și degetele la război (Ps 143, 1), care vrea eliminarea popoarelor ostile Israelului (cf.
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
3, 20-21). Tot aici ni se spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care luptă pentru această cauză, binecuvântându-le sângele vărsat pe câmpul de luptă, fiind o cauză dreaptă. Din acest motiv Matatia, Simon, Ionatan și Eleazar, eroii rezistenței iudaice împotriva invaziei regelui Antioh, sunt plăcuți și sfinți înaintea lui Dumnezeu, asemenea patriarhilor, profeților și marilor preoți, pentru că eroismul lor a fost util patriei și religiei asemenea legilor lui Moise, învățăturilor lui David, Solomon și ale profeților. Eroilor amintiți li
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Galileea. Nu laudă violența, după cum se poate observa și din răspunsul său, care întrerupe ironic discursul, precum și din comportamentul avut în Grădina Ghetsemani, care o reflectă pe cea a slujitorului lui Jahve din Isaia (40-55); deși întrevede persecuțiile din partea autorităților iudaice și romane, nu are nici o intenție de a se revolta politic. Acest lucru a fost foarte bine înțeles de Paul din Tars când cheamă creștinii să se supună autorităților civile (cf. Rom 13,1-7), care purtau ca simbol al puterii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
autorităților civile (cf. Rom 13,1-7), care purtau ca simbol al puterii o sabie lungă, îngăduite de Dumnezeu pentru binele social. Concepția, exprimată într-un moment de tensiune deosebită pentru orânduirea imperială, voia să se opună ideilor antiromane, de factură iudaică extremistă care puteau persista chiar și printre cei convertiți la creștinism. Noul Testament produce o răsturnare completă a valorilor virtuților tradiționale, care nu aveau ca obiect precis vreo structură bine determinată ci individul însuși, a cărui mântuire se afla la baza
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
observa un fel de ambiguitate din moment ce nu există nici o interdicție de a participa la luptă; soldaților le este interzis să asuprească. Discursul este considerat în contextul văzut de precursorul lui Cristos. Dacă există o evoluție-depășire în antica și noua Lege iudaică, tot astfel trebuie să fie presupusă și o evoluție-completare între precursor și revelația evanghelică. Comportamentul lui Isus din Ghetsemani. Evangheliștii ne prezintă episodul slujitorului lovit de o sabie alături de actul pacificator al lui Cristos, când unii dintre cei prezenți, probabil
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
In 18, 6); în El se află întreaga plinătate a Adevărului și a Păcii, atribute care au puterea dezorientării și învingerii adversarului. În cazul oștirilor de îngeri, în mod surprinzător, Cristos folosește termenul de legiuni și nu cel specific trupelor iudaice lipsite poate de coeziune, impact și prestigiu, spre deosebire de cele romane, pentru a crea o imagine clară a puterii de care dispunea în auzul și imaginația auditorilor și pentru a ne arăta promptitudinea net superioară exprimată prin acum a oștirilor cerești
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
situația politică a vremii, ne vorbește ca cetățean roman și nu ca iudeu, detașându-se complet de conaționalii săi care predicau insistent rebeliunea față de autoritățile romane. Pe când redacta Scrisoarea către romani, evreii luptau împotriva lui Nero pe diferite căi. Revoltele iudaice din timpul lui Isus împotriva autorităților romane au fost aspru pedepsite, provocând și mai mult indignarea iudeilor, care, scandalizându-se represiunea crudă a armatei romane, amestecarea sângelui lor ori al galileenilor cu cel al victimelor sacrificate pe altarul lui Jahve
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
puteau să se laude, prin glasurile lui Iustin, Herma și Irineu, de reușitele misionare întreprinse chiar și în ținuturile îndepărtate. Păgânii, i-au acuzat multă vreme pe creștini de ateism, de dispreț față de zei (critică adusă monoteismului exclusivist creștin și iudaic), de ospețe infam (hrănirea cu copii), de uniuni incestuoase (primii creștini se numeau frați și surori), de îmbrățișări la trupul nud între bărbați și femei cu luminile stinse, de a-i iubi pe oamenii de aceiași credință cu ei și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
păgâni, cel puțin pentru moment. Echilibrul dintre Biserica timpurie și Imperiu, instaurat de către creștini, a fost tulburat de afirmarea unor erezii orientale, rigide și intransigente, față de Imperiul roman. Orientul Mijlociu alimenta cu multă înverșunare ura față de Roma, clocotind neîntrerupt, asemenea revoltelor iudaice, care au surprins slaba cucerire morală și spirituală a Romei, împiedicând pătrunderea spiritului latin în mijlocul lor. Renumitele civilizații antice, perșii, frigienii și parții, nu s-au lăsat niciodată latinizați; când n-au putut lupta împotriva Romei cu armele, au combătut
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lumina unei gnoze diferite de cea concepută de cultura greacă clasică, dar și față de cea înțeleasă de sectele gnostice. Autorul este înclinat spre sincretismul ocult dintre cultura greacă și mesajul creștin, care îl duc spre transcenderea rigorismului formalist de tip iudaic, dar și de rigiditatea mentalității occidentale. Creștinul care a ajuns la adevărata cunoaștere a mistérion dobândește o libertate interioară care îl conduce spre ápàteia, al cărei ideal de viață este fondat pe dreapta rațiune (órtòs lógos) și pe trăirea după
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a-l îndemna să primească botezul. Tot El l-a luminat și pe apostolul Petru aflat la Iope printr-o viziune, insistentă și graduală, prin care îi cerea să înțeleagă puterea Crucii și a Evangheliei și să depășească datinile iudaice strămoșești; i-a impus să meargă în casa centurionului, care tocmai trimisese câțiva slujitori să-l cheme, pentru a-l introduce prin botez în prima comunitate creștină. După convertirea acestuia, Petru a trebuit să înfrunte opoziția iudeo-creștină, geloasă pe patrimoniul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Petru, datorită naționalității sale, putea fi privit cu neîncredere, nu putea să ajungă cu ușurință până la curtea imperială și nici nu ar fi putut să-și apropie cu facilitate romanii ori nou-convertiții proveniți din păgânism. Evanghelizarea viza îndeosebi grupurile iudaice din diasporă datorită afinităților lingvistice ori de natură religioasă ale acestora, afinități evidente iudaismului și creștinismului care plecau de la același monoteism (exprimat prin Biblie) și îndeplinirea voinței divine (căutarea sfințeniei și glorificarea faptelor dumnezeiești). Însă proclamarea Evangheliei printre iudeii din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și când a fost să intre Petru, Cornelius, întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui (Fap 10, 7). Exemplul centurionului i-a marcat pe toți păgânii prezenți, prietenii săi apropiați, unii dintre aceștia deja simpatizanți ai religiei iudaice sau chiar oameni cucernici (cf. Fap 10, 7) care, împreună cu el, au ascultat cu multă disponibilitate cuvântul său (cf. Fap 10, 34-43), primind pe Duhul Sfânt (Fap 10, 44) și darul limbilor ca în ziua de Rusalii, preamărindu-l pe
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a se convinge de pericolul pe care puteau să-l reprezinte verii lui Isus, văzând în exilul Apostolului Ioan (5-104), pe insula Patmos, un caz sporadic. Flavius Clement a fost condamnat la moarte împreună cu alți cetățeni romani care țineau practicile iudaice, fiind inculpați de nelegiuire sau de ateism, una dintre cele mai grave delicte împotriva religiei de stat. Cei doi termeni de impietate și practici iudaice nu ne clarifică cu nimic religia lui Clement; de impietate erau acuzați nu doar creștinii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sporadic. Flavius Clement a fost condamnat la moarte împreună cu alți cetățeni romani care țineau practicile iudaice, fiind inculpați de nelegiuire sau de ateism, una dintre cele mai grave delicte împotriva religiei de stat. Cei doi termeni de impietate și practici iudaice nu ne clarifică cu nimic religia lui Clement; de impietate erau acuzați nu doar creștinii ci și iudeii, iar de practici iudaice deopotrivă cu cei dintâi și cei din urmă. O anumită lumină în această situație încâlcită ne oferă Suetonius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]