2,324 matches
-
ridică împotriva lui război dinspre Orient; va alerga cu oștiri nenumărate pentru a spulbera și a ucide pe mulți dintre dușmanii săi și își va așeza cortul la Apendo, aproape de Nicopolis, odinioară numit Emmaus, acolo unde începe partea muntoasă a Iudeii, ca să poată înainta pas cu pas spre muntele Măslinilor și Ierusalim [...]. Va ajunge, așadar, până în vârful muntelui Măslinilor, numit „sfânt” căci de acolo Mântuitorul s‑a ridicat la Tatăl, și nimeni nu‑i va putea veni în ajutor, căci mânia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
est contra uniuersas nationes. Domnia Anticristului va dura trei ani și jumătate, perioadă care nu se poate asocia încetării cultului în templu din vremea domniei lui Antiochos Epiphanes, dat fiind că, potrivit spuselor lui Ieronim, persecuția desfășurată de acesta împotriva iudeilor „nu a durat decât trei ani”. Drept urmare, Porfiriu se înșală atribuind această profeție unui moment din trecutul istoriei iudaice. După trei ani și jumătate, adică o mie două sute nouăzeci de zile, Anticristul va fi dat morții, dar sfinții vor aștepta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în discuție. Mai întâi, comentând episodul din 2Tes. referitor la instalarea „adversarului” lui Cristos în „templul lui Dumnezeu”, Ieronim identifică „templul” cu Biserica creștină, în întregul său, citând de asemenea cealaltă opinie care susține instalarea ilegitimă a Anticristului în templul iudeu de la Ierusalim (11). El consideră prima interpretare „mai adevărată” (uerior arbitramur), dar refuză totodată să clarifice situația, preferând ca aceasta să rămână deschisă, din respect, fără îndoială, pentru exegeții care au susținut varianta, mai iudaizantă, a ocupării templului (ceea ce implică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care Nero, cel mai nedemn dintre cezari, covârșește lumea zămislesc venirea Anticristului, iar ceea ce trebuie să se întâmple mai târziu este deja în parte împlinit prin acest tiran” (ibidem). În ultimele pasaje ale epistolei, mânia lui Ieronim se dezlănțuie împotriva iudeilor, care nu au fost capabili să‑l recunoască pe adevăratul Cristos și care se vor lăsa amăgiți de adversarul său. Într‑adevăr, explică el corespondentei sale, dacă Dumnezeu a îngăduit să existe un Anticrist la sfârșitul lumii, „este din pricina iudeilor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudeilor, care nu au fost capabili să‑l recunoască pe adevăratul Cristos și care se vor lăsa amăgiți de adversarul său. Într‑adevăr, explică el corespondentei sale, dacă Dumnezeu a îngăduit să existe un Anticrist la sfârșitul lumii, „este din pricina iudeilor”: „Celor care nu au primit iubirea și adevărul, mântuirea prin Cristos, Dumnezeu le trimite nu un lucrător, ci însăși lucrarea, adică izvorul rătăcirii, astfel ca ei să creadă în minciună” (ibidem). Ieronim nu acordă iudeilor nici o circumstanță atenuantă, căci „dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
la sfârșitul lumii, „este din pricina iudeilor”: „Celor care nu au primit iubirea și adevărul, mântuirea prin Cristos, Dumnezeu le trimite nu un lucrător, ci însăși lucrarea, adică izvorul rătăcirii, astfel ca ei să creadă în minciună” (ibidem). Ieronim nu acordă iudeilor nici o circumstanță atenuantă, căci „dacă Anticristul ar fi fost născut dintr‑o fecioară și ar fi venit cel dintâi în lume, ei [iudeii] ar fi putut avea o justificare pentru a fi crezut că acela este adevărul; dimpotrivă, ei trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ci însăși lucrarea, adică izvorul rătăcirii, astfel ca ei să creadă în minciună” (ibidem). Ieronim nu acordă iudeilor nici o circumstanță atenuantă, căci „dacă Anticristul ar fi fost născut dintr‑o fecioară și ar fi venit cel dintâi în lume, ei [iudeii] ar fi putut avea o justificare pentru a fi crezut că acela este adevărul; dimpotrivă, ei trebuie judecați sau, mai degrabă, fără nici o îndoială condamnați pentru că, refuzând pe Cristos‑adevărul, vor accepta mai târziu minciuna, adică pe Anticrist”. Concluzie În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
important pentru a fi trecut cu vederea. În plus, unele din concepțiile lor vor fi, într‑o formă sau alta, reluate și revalorizate de episcopul Hipponei, după cum vom vedea. Tertulian Începem cu Tertulian, care, în polemicile sale cu păgânii, cu iudeii și cu ereticii, menționează de nenumărate ori numele de Anticrist, la singular sau plural. Polemica antipăgână Tertulian este întâi de toate un pamfletist și, ca atare, consideră firesc să‑și strivească adversarii prin epitete de o violență care, venind din partea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cazul polemistului nostru, va fi reluată și aprofundată într‑un alt context de Ciprian și va deveni punctul central al gândirii anticristologice a lui Augustin. Originalitatea lui Tertulian în acest domeniu constă în nediferențierea, declarată în repetate rânduri, între iudei și eretici, între cei care l‑au omorât odinioară pe Cristos și cei care continuă să îl omoare în prezent prin învățăturile lor paraeclesiastice. Tot în De praescriptiones 33, 3‑4, citim: „Pavel, în prima epistolă către corinteni, îi înfierează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Marcion, Apelie, Valentin și toți cei care nu primesc învierea trupului”. Doctrina marcionită își adâncește, așadar, rădăcinile în teologia saducheilor, care nega învierea trupurilor. Problema devine centrală în tratatul Contra lui Marcion, în care ereziarhul este denunțat ca aliat al iudeilor împotriva Bisericii, pentru interpretarea eronată a Scripturilor. Tratatul, de o lungime și de o ambiguitate uneori exasperante, ne interesează mai ales datorită expunerii detaliate pe care o propune asupra cristologiei lui Marcion, care nu este de fapt decât o anticristologie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Avraam și urmașii lui), ci și pe cei care au respins cu îndrăzneală această lege (Cain și ceilalți). Cristologia marcionită reflectă perfect dualismul fundamental al gândirii sale care distinge între doi mesia, cel al creștinilor (sau universal) și cel al iudeilor (sau naționalist), negând totodată celui dintâi orice caracter istoric. Această concepție a unui dublu Mesia implică respingerea celor două parusii ale lui Cristos - prima, smerită și ascunsă, cea de‑a doua, în slavă și cunoscută tuturor -, concepție asupra căreia Iustin
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dintr‑o femeie reală, ci a apărut pe neașteptate, care nu a suferit pe cruce și care nu a înviat în mod real, este lipsit de orice valoare soteriologică, și prin aceasta nu diferă cu nimic de Mesia așteptat de iudei (3, 8): Anticristul Marcion (antichristus Marcion) nu a făcut decât să se grăbească să‑și însușească presupunerea [refuzul întrupării], el care era cu atât mai înclinat să respingă realitatea corporală a lui Cristos, cu cât acest dumnezeu, inventat de el
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și la răstignirea lui Isus: „Iar Sfântul Sfinților va primi ungerea; și Cristos va fi dat morții și nu va mai fi nimic pentru poporul său, adică pentru cetatea care era a sa: atât de mult va fi despărțit de iudei, care din pricina că nu au crezut în el ca Mântuitor și Răscumpărător, au fost în stare să‑l omoare. Dar la sfârșitul veacurilor, Cristos nu va fi nici recunoscut, nici dat morții și nu trebuie să așteptăm atunci împlinirea acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
eshatologic - scurtarea zilelor persecuției datorită sfinților -, este și el resituat în context și în cele din urmă, grație aceluiași „indiciu de fidelitate”, raportat la distrugerea templului. În sprijinul tezei sale, Augustin aduce două argumente principale: 1) profeția se referă la iudei; istoria iudeilor nu a cunoscut și nu va cunoaște vreodată o persecuție atât de aspră ca cea declanșată de armatele lui Titus; ar fi deci absurd ca profeția să fie atribuită creștinilor, de vreme ce, se știe, marea persecuție împotriva acestora se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
zilelor persecuției datorită sfinților -, este și el resituat în context și în cele din urmă, grație aceluiași „indiciu de fidelitate”, raportat la distrugerea templului. În sprijinul tezei sale, Augustin aduce două argumente principale: 1) profeția se referă la iudei; istoria iudeilor nu a cunoscut și nu va cunoaște vreodată o persecuție atât de aspră ca cea declanșată de armatele lui Titus; ar fi deci absurd ca profeția să fie atribuită creștinilor, de vreme ce, se știe, marea persecuție împotriva acestora se va petrece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea declanșată de armatele lui Titus; ar fi deci absurd ca profeția să fie atribuită creștinilor, de vreme ce, se știe, marea persecuție împotriva acestora se va petrece la sfârșitul lumii; 2) în vremea distrugerii templului existau în Ierusalim suficient de mulți „iudei circumciși”, adică „sfinți”/„creștini”; pentru aceștia a scurtat Dumnezeu timpul persecuțiilor. Pe parcursul a 51 de capitole, exegetul se ocupă de sistematizarea, cât mai exactă cu putință, a versetelor din „apocalipsele sinoptice” în rubricile rămase libere: venirea lui Isus per Ecclesiam
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
bine delimitat, care ține de trecut, ci un întreg proces încă neîncheiat la care participă fiecare credincios prin faptele și hotărârile sale (20, 8, 2): Înlănțuirea diavolului (alligatio diaboli) nu se încheie în ziua în care Biserica depășește granițele pământului Iudeii, către alte neamuri, ci se săvârșește de asemenea acum și se va săvârși până la sfârșitul veacului (usque ad terminum saeculi), când diavolul va fi eliberat; căci mulți părăsesc acum necredința în care au fost ținuți de acesta și se întorc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în mișcare proiectul lui Theodoret: demonstrarea faptului că „fericitul Daniel” este pe deplin îndreptățit să se numere printre marii profeți ai Vechiului Testament și desprinderea sensului deopotrivă cristologic și eshatologic pe care aceste profeții îl conțin. În opinia lui Theodoret, iudeii ar fi respins Cartea lui Daniel din canonul Profeților tocmai pentru că vorbea de venirea lui Cristos, de judecata și de pedeapsa iudeilor înșiși, ca unii care nu au crezut în caracterul mesianic al lui Isus. Miza proiectului său este foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Testament și desprinderea sensului deopotrivă cristologic și eshatologic pe care aceste profeții îl conțin. În opinia lui Theodoret, iudeii ar fi respins Cartea lui Daniel din canonul Profeților tocmai pentru că vorbea de venirea lui Cristos, de judecata și de pedeapsa iudeilor înșiși, ca unii care nu au crezut în caracterul mesianic al lui Isus. Miza proiectului său este foarte clar descrisă în „Prefața” comentariului: „Nebunia și îndrăzneala iudeilor ne silesc să‑i lăsăm deoparte, pentru moment, pe ceilalți profeți, să arătăm
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Profeților tocmai pentru că vorbea de venirea lui Cristos, de judecata și de pedeapsa iudeilor înșiși, ca unii care nu au crezut în caracterul mesianic al lui Isus. Miza proiectului său este foarte clar descrisă în „Prefața” comentariului: „Nebunia și îndrăzneala iudeilor ne silesc să‑i lăsăm deoparte, pentru moment, pe ceilalți profeți, să arătăm așa cum sunt și să lămurim prezicerile lui Daniel. Căci îndrăzneala lor a crescut într‑atât, încât îl exclud din rândul profeților și îl privează chiar de numele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a mărginit să vestească cele ce se vor întâmpla, ci a indicat dinainte și data lor, a stabilit numărul anilor care se vor scurge până la venirea lui Cristos și a enumerat cu claritate toate nenorocirile care se vor abate asupra iudeilor, din pricina refuzului lor de a crede. Și atunci, firește, urându‑l pe Dumnezeu și fiind dușmani ai adevărului, ei pretind cu nerușinare că nu este profet cel care a prorocit acestea și atâtea altele, crezând că propria lor declarație este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
va fi, pentru Theodoret, decât ultimul din cele cinci acte ale tragediei istoriei omenirii. Primele trei (dominația caldeenilor, a perșilor și a macedonenilor) au avut loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
loc deja; mai rămân două: dispariția Imperiului Roman și domnia efemeră, dar cumplită, a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între „celelalte zece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a Anticristului iudeu. Este vorba de schema tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între „celelalte zece coarne de dinaintea lui”. Am spus că unul dintre punctele inedite ale comentariului lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tradițională pe care am întâlnit‑o la autorii precedenți. Prin ce anume se deosebește Theodoret? Prin înverșunarea sa polemică împotriva iudeilor/creștinilor iudaizanți și prin gustul său pentru meditația ascetică. Anticristul va fi iudeu și recunoscut drept Cristos/Mesia de către iudei. El va apărea după destrămarea Imperiului Roman, simbolizat, în profeția lui Daniel, prin „cornul cel mic”, crescut între „celelalte zece coarne de dinaintea lui”. Am spus că unul dintre punctele inedite ale comentariului lui Theodoret constă în polemica sa împotriva interpretării
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]