5,893 matches
-
în cercuri concentrice, un cârd alb, înaripat și gălăgios, ca de cocori imperiali. Sunt detașamentele îngerești, trimise ca să respingă demonii din groapă! ghicește instinctiv Fratele. Dacă noi eșuăm, dacă nu reușim... Șefu'! Șefu'! Uite-mă, ajung acuși! exclamă Vierme Mărunțelul, izbutind să se fofileze neinterceptat. Haoleu, tăticu', ce prăpastie adâncă, juri că sunt la televizor, la ăia, de la Discovery, sus, sus, pe creasta Marelui Canion! Pe fund, arde un foc, fierbe o lavă, undeva, ă-hăă! Departe... Și miroase de te turbă
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
recăderi devastatoare a numitului S.N., în marasm nevrotic. Cu pacientul de la nr. 2, avem în continuare de furcă! E-hee... *** Evrika! Am găsit! Am reușit! L-am scos pe pacientul cel refractar, din starea sa prelungită, de prostrație! Ba chiar am izbutit să și comunicăm cu acesta, prin viu grai! Un progres fantastic! Continuăm tratamentul. Întrerupem alimentarea prin perfuzie și îndepărtăm sonda urinară. În acest moment, sugestibilitatea sa este la cote maximale. Ceea ce, din punct de vedere mental și somatic, este și
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Dar a cerși, a lua bani fără a da nimic altceva decât compasiune este oare mai bine decât să primești bani în schimbul unei munci? Nu prea credem... Aristip nu detestă, dar nici nu iubește banii. Contrar prefesioniștilor detestării, care nu izbutesc niciodată să mărturisească ceea ce iubesc de fapt în secret, cirenaicul consideră banii un mijloc - în speță, mijlocul de a nu-ți complica existența, de a n-o face mai dificilă decât este deja -, și nu un scop permițându-ți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
În special tinere profesoare care făceau și ele naveta În satele din preajma reședinței de județ. Un bărbat divorțat pare o pradă ușoară pentru orice profesoară navetistă, mai cu seamă dacă e și nemăritată. Cu unele dintre ele, cele pe care izbuteam să le conving de sinceritatea și bunele mele intenții, petreceam apoi sfîrșitul de săptămînă - simplu divertisment, pe care de multe ori ele Îl luau În serios. Din nefericire sau, mai exact, spre nefericirea lor. Trebuie totuși să recunosc că iluziile
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
grijile lumii. O picătură de vin căzută de pe bărbie Îi strâmbă În fel și chip oglindirea din găleată. Se adăpă iarăși Îndelung și cu plescăituri de plăcere. De-acum nu-l mai Îngrijora nimic și se simțea ușor, chiar dacă nu izbutea să se ridice de pe buza șanțului. Ochii Îi străluceau a veselie și nici măcar scârțâitul roților de car și scrâșnetul lor pe pietre nu-l auzea. Ceilalți, În schimb, se pregăteau să-i Întâmpine pe drumeții ce se apropiau În carul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
treizeci de kilometri pe care Îi avea de făcut, căruțașul i-a proptit peste picioarele legate două câte două scândura pe care s-au așezat el și Încă un vlăjgan Înalt și grăsan. S-au Întors a doua zi, nu izbutiseră s-o vândă la prețul cerut de tata, s-au repezit să o descarce În curtea noastră și să plece, grăbiți, pe la casele lor. Scândura pe care șezuseră ei și hurducăielile căruței Îi frânseseră scroafei picioarele. De aia nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
auzit câte ceva, iar restul pot să mi-l Închipui. Stam ieri, duminică după-amiază, la masa mea din fața Bufetului, sub umbreluță. Aveam o halbă În față și un teanc de ziare. Voi cunoașteți obiceiul meu...” „Știm, știm”, săriră câțiva, dar nu izbutiră să-l Întrerupă. „... toate ziarele pe care nu pot să le citesc În timpul săptămânii - de prea multă muncă - eu le strâng frumușel, le pun În ordine cu ăl de luni În sus, iar duminică de la amiază până seara eu aflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gol ca prostu’. E, și am Încercat eu, m-am străduit, da’ nimic. Ea tremura, dar stătea cuminte și mă lăsa s-o Îndrum, mi-a dat voie să-i depărtez genunchii, a fost ascultătoare, ce să zic, dar nu izbuteam: era strâmtă ca o scoică. Atunci, Într-o clipită, m-a fulgerat gândul cel bun: pe dibuite, am băgat degetele În candela stinsă și cu uleiul ăla am uns-o pe ea ușurel și l-am mânjit și pe Filaftache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vreo douăzeci de kilometri de Satul nostru cu Sfinți. Și pe viforu-ăla a luat-o frumușel la pas către unde-l chema datoria. Chiar dacă prin buzunările paltonului avea ascunse mai multe sticluțe cu rom, e o minune cum de a izbutit să ajungă și nu s-a prăbușit În vreun nămete. Au zis unii, Încercând să explice miracolul, că n-ar fi scăpat dacă i-ar fi bătut vântul din față. Cum-necum, s-a trezit cu el În curte (mai-mai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poftirea la masă. De atunci se Împrieteniseră și fuseseră nedespărțiți cât durase tabăra. Întorși acasă, aflaseră că mama lui Lică murise. Deși nu vorbiseră niciodată despre asta, verii se gândiseră multă vreme cum femeia, cu dureri de moarte În pântece, izbutise să Încingă cuptorul de pământ, să frământe și să izbească aluatul În copaie. Acuma, când stăteau cam Încurcați În fața lui Lică, Încă se simțeau vinovați că, În urmă cu un an, Înghițiseră pe nerăsuflate din ultimii cozonaci pe care rudăreasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
iarba, ca să nu se așeze pe vreun șarpe sau pe vreo șopârlă. Pentru că muncise cel mai puțin, puse mâna pe oul cel mai mic, pe roșia cea mai storcită și, din găinușă, pe o bucată de coșcovelniță din care nu izbuti să aleagă decât câteva firicele de carne și puțină piele care mirosea a fulgi arși. Ceilalți, mărinimoși, Îl poftiră să ia și bucățele bune, mai ales că fricosul avusese o idee care le Îmbunătățise ospățul: Înfipsese felii groase de mămăligă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
carne și puțină piele care mirosea a fulgi arși. Ceilalți, mărinimoși, Îl poftiră să ia și bucățele bune, mai ales că fricosul avusese o idee care le Îmbunătățise ospățul: Înfipsese felii groase de mămăligă În țepușă și le fripsese. Chiar izbutise, cu toată neîndemânarea lui, să nu scape mămăliga pe jar. Înfometați, mâncară până la urmă și ce se putu roade din oasele păsării. Își linseră degetele și oftară de sătui ce erau. Scuturară cămașa de rămășițele prânzului și se lungiră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și Întâmplările sătenilor. Atunci plămădea Tușa Ploconul și-l Închina văzutelor și nevăzutelor, ca semn de mulțumire și rugăminte de Îmbunare. În roata uriașă de pâine ea știa să Închipuie totul. Mâinile zbârcite, cu degete Încovoiate și strâmbate de boală, izbuteau să dea chip În aluatul ce se lăsa strivit ori mângâiat nu numai lucrurilor, dar și Întâmplărilor. Mai Întâi făcea lucrurile. Cine avea răgaz să se uite cu luare-aminte la fața rumenită a Ploconului găsea acolo meșteșugite cu migală: Soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să rușineze vitele sătenilor. Și prin ele Îl lovi și mânia Celui de Sus. Nemernicul și scârba pământului Își făcuse mendrele numai cu vaci. Într-o zi i-a ieșit În cale o iapă neagră, nărăvașă, pe care stăpânul nu izbutise s-o Înhame vreodată. Țârcovnicul a râvnit la ea de cum a văzut-o. Chisăliță i-a făcut Îndrăcitele ouă cu o singură izbitură de copită. Iar după aceea subțiratic glas a căpătat ostoitul de munca dracilor. S-a cumințit, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țoale târguite de la oraș, și nu din magazinul sătesc; ăl de nu-i plăcea ori nu putea să alerge desculț fără să se taie ori să se Înțepe (am suferit enorm din pricina tălpilor mele cu piele mai gingașă: n-am izbutit niciodată să merg fără Încălțări - și-mi dădeau lacrimile când tata, ca pe un papă-lapte ce eram, mă obliga să-mi azvârl sandalele și să joc mingea pe vreo pajiște - mă răneau toate, chiar și firele moi de iarbă crudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când nici nu gândeai, o vedeai pe ulițe cu un copil de țâță În brațe sau În cărucior. Povestea cu barza era pentru cei de la grupa mică. Noi știam deja că femeia și bărbatul fac copii Împreună, dar Încă nu izbutisem să aflăm cum. De atât eram sigur: că nenea ăla inginerul avea să umfle burta Cosânzenei. Marea umilință, Însă, abia urma. Cum aveam ureche muzicală destul de bună, educatoarea mă punea să ies În față și să-i dirijez pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
jucat În văzul lumii, mândră și mulțumită, Cămașa. Asta Însemna că mireasa fusese fecioară - pata de sânge de pe cămașa de pânză topită era un chezaș de netăgăduit, iar băiatul ei se arătase bărbat În putere căci, chiar moleșit de băutură, izbutise să ia miresei fetia și s-o facă muiere. Dar eu așa ceva nu pot să bag mâna În foc că s-a petrecut. Eram chinuit de boală. Poveștile se Învârteau și mai tare. Spuneau că nevastă-mea n-avea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu era deloc făcut pentru armată. Nu-l muncea prea tare gândul că urma să devină bărbat după ce avea să capete ordinul de lăsare la vatră și livretul militar. S-ar fi lipsit bucuros de acele documente dacă ar fi izbutit să scape măcar cu câteva luni mai devreme. Venea dintr-un târgușor de prin nordul țării, unde oamenii aveau vorbele cumpănite și la un loc. Nu ca ăștia de la câmpia lipită de malul Dunării: spuneau o mie de vorbe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Aceștia se Învățaseră minte În scurt timp și le legau zdravăn cu sârmă de balot sau cu niște curele de ventilator stricate În noduri meșteșugite și le agățau de cârligele sudate pe bara de protecție din față. Puține dintre camioane izbuteau să urce singure coasta dinspre Dunăre a satului. Celelalte erau așteptate de două tractoare care le agățau și le târau la deal, cu Încetineală de melc și răcnete de demoni În agonie. Când munca se Înțețea, adică atunci când grânele culese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ori, când nu se mai putea Împotrivi cu nici un chip ispitei de a Închide ochii, Îi ardea o palmă celui de veghe. Ăla se oprea din sforăit și ridica, de unde se tolănise, o față dobitoacă și plină de suferință. Când izbutea să-și descleieze limba, slobozea Înjurături de-a valma, Întâi așa, către nimeni, apoi țintite către cel care-l pocnise și-i stricase bunătate de vis. Se Întâmplau, destul de rar, și accidente. Drumurile erau drepte, fără ridicături. Când adormea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
purcel de lapte, măsline grecești, cozonaci, tava cu spinarea de cerb, plăcinte cu brânză și cu vișine, ouă crude de prepeliță pentru Îndepărtat mahmureala, baclavale Înmuiate În sirop de miere de salcâm, alune, fistic și mieji de nucă prăjiți. Soldații izbutiră să mănânce tot, În afară de bobițele alea negre, lucioase și alunecoase din castron. Crezuseră că era un soi de dulceață de afine, Însă erau sărate și, dacă le Înghițeai Întregi, n-aveau nici un gust, iar dacă le spărgeai cu limba În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mașina după ele Într-un sat vecin și-l pusese pe șofer să se tocmească el și să le plătească dinainte, ca să nu fie discuții după aia. Fetele se unduiau pe masă, printre mâinile Întinse către ele. Unuia, care nu izbutea să vorbească, Îi curgeau ochii și balele. „Desigur”, urlă din nou găzdoiul cel darnic, „cine dorește să le fută, poate să meargă În biroul de alături, unde am un pat ce ține la tăvăleală...” Petrecăreții, Însă, nu se puteau dezlipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
clipă picioarele Îi atârnaseră peste marginea patului. Apoi, În timp ce se rotea, Își săltase genunchii spre bărbie; Își cuprinsese picioarele În brațe, așteptându-l, Învăluită În lumina neîmplinită a dimineții. Soldatul Cătănuță, vrăjit de acea mișcare, Își dăduse seama că nu izbutise niciodată să-și Închipuie că o femeie putea fi atât de frumoasă. Văzând-o așa liniștită, nu-i fusese rușine că nu se pricepea și o lăsase să-l atingă și să-l Îndrume cu mâna. Nu simțise aproape nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lumea și ața care-l ținea - zdravănă. Tare se mai bucurase când văzuse pe nevolnicul de văru-său cu ce gioarsă venise. Întâi că n-avea cum să fie Întrecut la vânat: așa cum arăta amărăciunea de praștie, nimeni n-ar fi izbutit În veci să nimerească nici de la zece pași o țintă lungă și lată cât hambarele IAS-ului. Apoi, cel scund era bucuros că avea Însoțitor prin Valea Puțului. De unul singur nu prea l-ar fi Îndemnat inima să pornească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
preț, cele două boabe de piper negru. * * * Zvonurile despre repetenția mea Încep să se ascută și să devină de tot rele. Și izvorul lor este iarăși gura spurcată a netotului de Foiște. Se spune acuma prin sat că n-am izbutit nicidecum să intru la facultate - cei care mi-au fost dascăli ar putea lesne depune mărturie despre puținătatea minții mele, dar n-o fac, din respect pentru familia mea, tot de dascăli - și că eu doar pretind asta, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]