1,351 matches
-
senzația de foame, dar nu te ajută să fii sănătos și să ai energie. La un moment dat, corpul tău va reacționa. 3. Fă-ți analizele regulat. Chiar dacă ești prins în vâltoarea meseriei și îți petreci zilele libere dormind cu jaluzelele trase, nu uita că sănătatea este cea mai importantă și îți permite să faci această meserie în fiecare zi. În mod frecvent, oamenii de televiziune își ignoră sănătatea cu argumentul că nu au timp să aibă grijă de acest aspect
TRANSMISIUNEA ÎN DIRECT by ANA-MARIA NEAGU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/861_a_1560]
-
să primesc nici un telefon. În casa în care locuia Naoko nu avea cine să mi-o dea la telefon, așa că duminică dimineață am luat trenul spre Kokubunji. Nu am găsit-o, iar numele dispăruse de pe ușă. Ferestrele erau închise și jaluzelele trase. Proprietarul mi-a spus că Naoko se mutase cu trei zile în urmă, dar habar nu avea încotro o apucase. M-am întors la cămin și i-am scris o scrisoare lungă pe care i-am trimis-o acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de la Else În a cărei poală se aflaseră până acum și să se aplece să Încuie și obloanele. Pentru că nu se mai vedea nimic din cauza Întunericului, mama sa Îi Înmână o cutie de chibrituri. Otto aprinse o lumină sulfuroasă, Încuie jaluzelele cu câteva mișcări pricepute, stinse chibritul și se Îndreptă de spate. Fără a scoate un cuvânt, dădu din cap. Chipul său frumos - curat, cu trăsături „nordice“, cum le-ar numi unii, bărbie bine conturată, ochi cenușii - ca de oțel - era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trăda preocuparea pentru un aspect Îngrijit. Cu un braț atârnând Într-o parte și cu cealaltă mână apucând celălalt braț răsucit la spate, stătea la coadă, așteptând să intre. Atunci mi-am dat seama cine era Dora. Am tras repede jaluzelele ghișeului - cu mușchi surprinzător de slăbiți - și l-am Înlocuit pe Otto la intrare. La jumătatea rândului i-am distins vocea. — Sascha, Îmi spuse, Învârtind cheile și caseta cu țigări În mâini (ca de obicei, nu avea poșetă), tot În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la Apollo, unde am rămas până la miezul nopții. Else Oloaga discuta În continuare despre binecuvântarea - sau poate blestemul - antenelor radio, În timp ce fiul ei Își Îndeplinea obligațiile la pian cu obișnuitul său entuziasm brutal. Deoarece luminile erau stinse În foaier și jaluzele, trase, colega mea Îmi reaminti că nu mai aveam program a doua zi. Am dat din cap absent; tocmai descoperisem că că aveam pană la roata din spate. Iritat, am hotărât să iau tramvaiul până la Crama Albastră. Acolo am petrecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
era atât de lucios și precis, Încât părea indiscutabil matematic. Eram pe punctul de a-mi dezlega bicicleta când am descoperit că o ușă era deschisă - probabil pentru oamenii de știință Întârziați, ca să se poată strecura Înăuntru. Între ferestre și jaluzele Stegemann atârnase un afiș: „Sesiune științifică privată!“ Oare ar trebui să am o discuție cu Else Oloaga Înainte să plec? Aveam de gând să-l contactez pe inspectorul Wickert a doua zi. Dacă poliția a contactat-o Între timp, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să plec? Aveam de gând să-l contactez pe inspectorul Wickert a doua zi. Dacă poliția a contactat-o Între timp, poate n-ar strica să mă asigur că Încă eram de acord cu cronologia preferată a evenimentelor. Rulată lateral - jaluzele escaladau serviabil geamul ferestrei - am străbătut foaierul, am trecut pe lângă bilete și zona de servire. În spatele tejghelei cu ciocolată topită și bomboane lipicoase se afla o ladă plină de sticle asortate, strălucind În lumina roșie a lămpii de afară, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Da?“ moale. Ușa a fost deschisă și nu se vedea nimic. Sau, mai bine zis, nu vedeam decât un contur Învăluit Într-o aură de lumină. Manetti stătea după un birou, cu spatele la un geam deschis la care zdrăngăneau calm niște jaluzele venețiene, răsucite ca să intre lumina. Din cauza iluminatului fragmentat, sau probabil pentru că polițista tocmai se materializă, cât ai clipi, chipul ei rămase umbrit și indescifrabil. — Doamnă inspector - șef, domnul Knisch. Domnule Knisch, doamna Îi inspectorul - șef. — Knisch? Manetti părea să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
lucra acolo, Mihai Mihail, de fapt o singură dată, cînd fusese definitivat în postul de inspector, îl privise atunci cu amănunțime. Nu-i prea văzuse fața, doar lucirea ochilor cenușii, metalici, într-o rază de lumină ce se strecura printre jaluzelele veșnic trase, dar acea lucire te convingea că în spatele biroului era chiar legendarul șef al Serviciului, nimeni nu mai avea astfel de ochi, care vedeau în întuneric, decît el. Îl privise atunci atît de intens, încît a simțit că îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nevoie să fii mitocan. Reputația pe care o ai în privința asta îți ajunge. " 26 decembrie Azi noapte am adormit cu lumina aprinsă, citind. M-am trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai vedea. 27 decembrie Invidiez femeile care, croșetând, nu se mai gândesc la nimic altceva decât la "un ochi pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cum am aflat. Nici nu intra bine în cămăruța lui, își arunca pantofii, își descheia grăbită nasturii și fermoarele, își arunca hainele pe jos și se vâra în pat, zorindu-l. Acasă la ea, îndată ce părinții îi plecau undeva, trăgea jaluzelele și-l trăgea pur și simplu peste ea, pe sofaua lată. Sau, îmbujorată și cu inima în gât de teamă să nu fie prinsă, făcea dragoste cu el când ai ei ședeau în fața televizorului, în camera de alături. „Din moment ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
când se reîntorsese pentru a pune ordine între lucrurile lăsate moștenire, mobile, tablouri, bijuterii, veselă și hârtii. Casa golită aproape cu totul de lucruri arăta mai mare dintr-odată și mai plină de lumină. Cele două ferestre-ușă, late și cu jaluzelele imense înțepenite, lipsite de perdelele fin brodate și de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
petrece mai departe. Se dereglase ceva în sistemul ce i se păruse trainic. Nu îmbătrânise, dar așa își imaginase lipsa de energie din preajma bătrâneții. Zile întregi nu se întâlnea cu nimeni, își petrecea serile închis în casa încuiată și cu jaluzelele coborâte, citind. Alegea cele mai dificile texte, în care mintea i se adâncea ca într-o ceață. Sau texte aparent cu totul rupte de realitate și aflate la distanțe inimaginabile de preocupările lui. Citea cu o detașare asemănătoare cu indiferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
6, un costum de Pierrot udat de ploaie al Studenților În anul doi la Lunghua zăcea Într-o baltă de noroi. Jim se opri să curețe cutia Spam. Spălă eticheta cu dantelele costumului, amintindu-și lecțiile doctorului Ransome despre igienă. Jaluzelele de bambus erau lăsate peste ferestrele spitalului, de parcă doctorul Ransome ar fi vrut ca pacienții să doarmă după-amiază. Jim urcă treptele, auzind limpede un murmur slab În clădire. CÎnd Împinse ușile un nor de muște Îl Învălui. Înnebunite de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
totuși, tocmai de aici, din această cameră secretă, își extrage teatrul materia care îi este proprie. În Furtuna, de pildă, rolul acesteia e îndeplinit de bizarul apartament de la primul etaj al unei case moderne, cu cele patru ferestre ale căror jaluzele roșii sunt mereu lăsate, apartament al cărui locatar murise cu puțină vreme în urmă. Locuința, rămasă de-atunci goală, e ocupată acum de câteva persoane misterioase; aidoma fantomelor, acestea nu ies decât noaptea. „Jaluzelele astea roșii mă duc cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
cu cele patru ferestre ale căror jaluzele roșii sunt mereu lăsate, apartament al cărui locatar murise cu puțină vreme în urmă. Locuința, rămasă de-atunci goală, e ocupată acum de câteva persoane misterioase; aidoma fantomelor, acestea nu ies decât noaptea. „Jaluzelele astea roșii mă duc cu gândul la o cortină de teatru în spatele căreia se repetă drame sângeroase...”, va spune Fratele. Culoarea roșie a cortinei este și culoarea dramei, a amenințării, prevestirea unei furtuni ce va face să se trezească memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
oamenii vii! Când, la sfârșitul piesei, după ce furtuna a trecut, iar Domnul va afla că Doamna îi poruncise menajerei Louise să stingă luminile de la primul etaj, el va încuviința grăbit: „Du-te imediat și stinge-le, Louise; lasă jos și jaluzelele, ca să nu mai vedem spectacolul ăsta”, ca să nu mai trebuiască adică să privim acest teatru în teatru în care, în camera memoriei, ar putea oricând să răsară niște fantome vii! „Închide ferestrele și trage storurile, pentru ca amintirile să poată dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să răsară niște fantome vii! „Închide ferestrele și trage storurile, pentru ca amintirile să poată dormi în pace.” Căci ferestrele camerei pline de amintiri nu pot fi deschise fără consecințe dintre cele mai grave. Când cade cortina - cea reală a teatrului -, jaluzelele roșii sunt deja coborâte. Amintirile dorm din nou în „casa tăcerii”; reprezentația s-a sfârșit odată cu plecarea misterioșilor săi vizitatori. Asemenea casei din Furtuna, imobilul din Mănușa neagră este tot o metaforă a teatrului; s-ar putea spune chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
spate era prins cu scotch un carton pe care scria VAN CAMP’S CARNE DE PORC și FASOLE. Oprindu-se lângă mormânt, citi pe cruce „Rex“, scris cu litere abia vizibile. Urcă apoi treptele de cărămidă roasă și auzi, dincolo de jaluzelele trase, un cântec la modă. Big girls don’t cry. Big girls don’t cry. Big girls, they don’t cry-yi-yi. They don’t cry. Big girls, they don’t cry...yi Așteptând să răspundă cineva la sonerie, citi anunțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
vânt poate să scufunde un vapor.“ Dedesubt era desenată o față, cu un deget lipit de buzele arse de soare. În lungul străzii, erau câțiva oameni care stăteau afară pe verandele din fața caselor, uitându-se la el și la motocicletă. Jaluzelele de pe partea cealaltă a străzii se mișcau încet în sus și în jos ca să regleze unghiul optim de vizibilitate, arătându-i că are și un public nevăzut de proporții considerabile, căci apariția unei motociclete a poliției în cartier era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
o asemenea apariție să viziteze casa în miniatură de lângă ei. Fetițele mari nu plâng. Fetițele mari nu plâng. Agentul Mancuso bătu violent în obloane. Fetițele mari nu plâng. Fetițele mari nu plâng. — S’ acasă, strigă o voce de femeie printre jaluzelele clădirii de alături, care era o viziune arhitectonică a lui Jay Gould asupra caselor de locuit. Doamna Reilly-i pro’abil în bucătărie. Du-te prin fund. Tu cine ești? Vr’un sticlete? — Agentul de stradă Mancuso, în civil, răspunse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
urmă și după câteva momente trase zăvorul, deschizând. — Ignatius, ce-i cu gunoiul ăsta de pe jos? Ceea ce vezi este viziunea mea despre lume. Va trebui să fie încorporată într-un tot, așa că ai grijă pe unde calci. — Și cu toate jaluzelele trase? Ignatius, afară-i încă lumină. — Existența mea nu-i lipsită de elemente proustiene, spuse Ignatius din patul în care se reîntorsese în grabă. Vai, stomacul meu! — Și miroase aici, de te trăsnește. — Păi la ce altceva poți să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să definești cuvântul fleacuri? se răsti Ignatius. — Toate cărțile alea. Gramofonu’. Trompeta pe care ți-am cumpărat-o luna trecută. — Eu consider trompeta o investiție bună, deși vecina noastră, domnișoara Annie, nu este de acord. Dacă îmi mai bate în jaluzele, am să arunc cu apă în ea. — Mâni ne uităm în ziar, la anunțurile cu angajări. Te-mbraci bine și te duci să-ți găsești de lucru. — Mi-e și teamă să întreb ce înțelegi tu prin „a te îmbrăca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lăuta, hotărî să se relaxeze deocamdată printr-un cântec. Se pregăti, trecându-și limba masivă peste mustață și apoi, zdrăngănind, începu să cânte „Nu zăbovi, mergi în calea ursitei/ Pășește grăbit, cu voia bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre aleea întunecoasă și rece. Cum îndrăznești să te ascunzi după jaluzelele acelea? Ridică-le imediat! Alergă înfuriat la bucătărie, umplu o oală cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-și limba masivă peste mustață și apoi, zdrăngănind, începu să cânte „Nu zăbovi, mergi în calea ursitei/ Pășește grăbit, cu voia bună alături“. — Isprăvește! țipă domnișoara Annie de după jaluzelele trase. — Cum îndrăznești? îi răspunse Ignatius, îndepărtând cu violență propriile lui jaluzele și privind afară spre aleea întunecoasă și rece. Cum îndrăznești să te ascunzi după jaluzelele acelea? Ridică-le imediat! Alergă înfuriat la bucătărie, umplu o oală cu apă și se întoarse iute în cameră. Tocmai când era gata să arunce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]