1,902 matches
-
estompează; prin analogie, stilul pictural presupune absorbția discursului străin în discursul subiectului vorbitor. Fără a dezvolta o teorie a polifoniei, O. Ducrot a reflectat asupra modului în care subiectul vorbitor își asumă sau nu enunțarea și a introdus distincția dintre locutor (cel care este responsabil de enunț) și enunțători, ființe abstracte ("êtres discursifs") ce reprezintă diverse puncte de vedere, pe care locutorul le poate prezenta. Textele literare exploatează deseori, cu virtuozitate, acest decalaj. Faptul că scriitorii folosesc adesea pseudonime înseamnă că
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Ducrot a reflectat asupra modului în care subiectul vorbitor își asumă sau nu enunțarea și a introdus distincția dintre locutor (cel care este responsabil de enunț) și enunțători, ființe abstracte ("êtres discursifs") ce reprezintă diverse puncte de vedere, pe care locutorul le poate prezenta. Textele literare exploatează deseori, cu virtuozitate, acest decalaj. Faptul că scriitorii folosesc adesea pseudonime înseamnă că-și construiesc o identitate ce nu funcționează decât în cadrul instituției literare. Henri Beyle este un caz exemplar; cunoscut și sub numele
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și preferă să-și afișeze descendența nobiliară spaniolă, are în realitate o mentalitate cât se poate de burgheză, împărtășită de întreaga comunitate. Un dezacord evident funcționează între frumusețea cadrului natural din Franche Comté și modul mercantil în care îl apreciază locutorii: "Iată cuvântul-cheie care hotărește totul în Verrières: să aducă venit. El singur reprezintă modul obișnuit de a gândi a peste trei sferturi dintre localnici."33 Stendhal folosește italicele și pentru a-și modaliza propriile opțiuni, de pildă în Despre dragoste
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este, în primul său monolog din Cidul, o ființă scindată: fiul, apărător al valorilor clanului aristocratic trebuie să înăbușe ezitările tânărului îndrăgostit etc. Pentru a reda aceste forme subtile ale polifoniei teatrale, actorul este mult mai mult decât un simplu locutor. De pildă, un rol important îi revine modului în care intonează și expresiei chipului în momentul în care vrea să dea o turnură ironică unei replici. Din punctul de vedere al pragmaticii, ironia implică o anume postură enunțiativă față de un
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
adopta decât o atitudine ironică. Catherine Kerbrat-Orecchioni a reafirmat caracterul constitutiv ambiguu al ironiei și rolul contextului în detectarea unor contradicții între enunț și ceea ce se știe despre referent și a unor contradicții între enunț și sistemele de evaluare proprii locutorului. Intonația în exprimarea orală, procedee tipografice (ghilimele, italice, puncte de suspensie, semnul exclamării) în scris, o formulare exagerată, adverbe și expresii (de tipul firește, desigur, după cum se știe) sunt indici facultativi ai prezenței ironiei. Sensul implicit este evident, adevăratul sens
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
enunțarea presupune și un comentariu asupra enunțului) au ajuns la concluzia că ironia funcționează asemeni unui ecou (Echoïc mention), mai mult sau mai puțin îndepărtat, al unor gânduri sau vorbe reale, sau imaginare, atribuite unor indivizi. În momentul enunțării ironice, locutorul se disociază de acele gânduri sau vorbe. Chiar dacă teoriile lui Sperber și Wilson au fost contestate, ele au avut meritul semnalării prezenței celuilalt în discursul eului. Și alți cercetători au analizat ironia ca pe un fenomen privilegiat de polifonie enunțiativă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
opoziție cu enunțul, ca obiect lingvistic rezultat din acest act. Orice enunț, înainte de a fi acel fragment de limbă naturală pe care lingvistul se străduiește să îl analizeze, este într-adevăr produsul unui eveniment unic, iar enunțarea lui presupune un locutor, un destinatar, un moment și un loc anume. Noțiunea de "act individual de întrebuințare" ridică totuși probleme, deoarece ea asociază enunțarea și producerea unui enunț de către un individ, asociere care, în cazul a numeroase fenomene, nu vine de la sine. Astfel
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rămâne exterior câmpului de investigație al lingvisticii; pe de altă parte, schema generală a enunțării, regulile care permit existența, în sistemul limbii, a unor acte de enunțare întotdeauna unice, și convertirea "limbii", ca rețea de reguli aflată la dispoziția oricărui locutor, în "enunțarea" ce poate fi operată de orice subiect. Așadar "limba" nu trebuie concepută doar ca un lexic asociat unor reguli de fonetică și de morfosintaxă, ci și ca un sistem care le permite locutorilor să producă enunțuri singulare. În
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
reguli aflată la dispoziția oricărui locutor, în "enunțarea" ce poate fi operată de orice subiect. Așadar "limba" nu trebuie concepută doar ca un lexic asociat unor reguli de fonetică și de morfosintaxă, ci și ca un sistem care le permite locutorilor să producă enunțuri singulare. În enunțul atribuit lui Ludovic al XIV-lea, "Statul sunt eu", observăm de îndată două mărci (printre altele) ale însușirii limbii de către enunțător: tematizarea și eu-ul. A afirma că "Statul sunt eu" înseamnă a face
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
aceasta se întâmplă datorită unor cunoștințe exterioare enunțului propriu-zis, deoarece în afara acestui context, eu îl poate desemna pe oricare alt individ care ar enunța această propoziție; însă una dintre regulile limbii afirmă că o persoană nu se poate institui ca locutor decât desemnându-se drept eu. Limba posedă deci un element a cărui funcție este de a permite însușirea enunțării de către subiecți. S-ar putea obiecta că tematizarea și eul nu sunt decât fenomene marginale și că, în esență, limbajul trebuie
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în ceea ce privește situația de enunțare, problemele de terminologie se dovedesc rapid redutabile. Fără îndoială, din dorința de simplificare, în învățământul gimnazial, nu sistemul de coordonate lingvistice abstracte este numit "situație de enunțare", ci dispozitivul de comunicare concret în care se asociază locutorul, alocutarul (=destinatarul), momentul și locul enunțării. O asemenea întrebuințare este evident echivocă. Să presupunem că, într-o seară, un jurnalist realizează un reportaj sportiv în camera sa de hotel pentru un cotidian național. Care este "situația de enunțare" a articolului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pronume adevărat ca el...); ocupă întotdeauna funcția de subiect; nu variază în gen sau număr, constituind din punct de vedere morfologic, persoana a treia; este uneori precedat de determinantul hotărât l', în virtutea unor reguli ce nu sunt bine stăpânite de locutori; se interpretează, în funcție de context, ca "eu", "tu", "noi", "ei", "ele", "oamenii în general"..., iar valoarea sa referențială se poate schimba în cadrul aceluiași enunț: "Si on (nous) va chez eux, on (ils) nous fait la tête..." (Dacă mergem la ei, ne
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ceea ce spun, prin puterile unei interlocuțiuni utopice între membrii unei elite rafinate. 1.9. Persoanele și "politețea" Am simplifica totuși prea mult lucrurile dacă am analiza persoanele fără să ținem seama de problemele puse de existența formelor de "politețe". Orice locutor francofon, de îndată ce ia cuvântul, este constrâns să aleagă între forme concurente, iar această alegere este semnificativă. Nu vom evoca aici decât pronumele "dumneavoastră", lăsând deoparte formele de respect articulate pe non-persoană ("Domnul este servit", "Excelența Sa a avut o călătorie frumoasă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ne vorbim cu dumneavoastră". Principiul care ghidează alegerea între tu și dumneavoastră este afirmația unei apartenențe sau a unei non-apartenențe la aceeași sferă de reciprocitate. Există oameni pe care îi tutuim în anumite circumstanțe (când aparțin aceleași sfere ca și locutorul) și cu care vorbim cu dumneavoastră în alte circumstanțe (în lipsa unei sfere comune). Astfel, departe de a fi o formă mai redusă de politețe, tu poate fi chiar forma cerută, având în vedere că putem vorbi cu dumneavoastră și pentru
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru dialogul cu celălalt. Cadrul poate fi acceptat sau refuzat de co-enunțător, însă refuzul lui va fi interpretat ca o formă de agresivitate. Va fi realizat fie printr-o respingere explicită ("Nu am păscut gâștele împreună"), fie impunându-i primului locutor un cadru de schimb conversațional diferit (vorbindu-i cu dumneavoastră, de exemplu, celui care tutuiește), astfel încât să înțeleagă că îi este refuzată intruziunea. Un exemplu elocvent este scena din Amfitryon de Molière în care sclavul Sosie își întâlnește dublura identică
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nu le vom enumera aici exhaustiv. Vom da doar câteva exemple, accentuând corespondentul lor non-deictic, cel care se sprijină pe un reper intern, din enunț, lucru care ne va permite să observăm clar alternativa care se oferă în mod continuu locutorului, în momentul în care are nevoie să situeze un proces în timp. Acest principiu de corespondență între cele două registre nu înseamnă neapărat că fiecare termen deictic posedă un echivalent exact și unic în registrul non-deictic, și reciproc; alături de perechi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
3. În fragmentul de mai sus, extras din E. Labiche, analizați trecerea de la "tu" la "dumneavoastră" și de la "dumneavoastră" la "tu". 1.4. În Insula sclavilor de Marivaux (1725), sclavii iau locul stăpânilor, iar stăpânii pe cel al sclavilor. Identificați locutorii care se adresează unii altora cu tu și locutorii care își vorbesc cu "dumneavoastră", în diferitele etape ale piesei, încercând să extrageți principiile care stau la baza acestor întrebuințări. Acest lucru vă va facilita analiza semnificației comediei. ▪ 1.5. Studiați
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Labiche, analizați trecerea de la "tu" la "dumneavoastră" și de la "dumneavoastră" la "tu". 1.4. În Insula sclavilor de Marivaux (1725), sclavii iau locul stăpânilor, iar stăpânii pe cel al sclavilor. Identificați locutorii care se adresează unii altora cu tu și locutorii care își vorbesc cu "dumneavoastră", în diferitele etape ale piesei, încercând să extrageți principiile care stau la baza acestor întrebuințări. Acest lucru vă va facilita analiza semnificației comediei. ▪ 1.5. Studiați relațiile dintre pronumele de persoana I și persoana a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
doar pentru textele narative. De fapt, lucrările apărute după Benveniste au extins problematica la ansamblul enunțurilor, considerând că textele narative de acest tip nu sunt decât un caz special al unui fenomen mult mai general: posibilitatea pe care o are locutorul de a produce enunțuri care nu conțin mărci menite să trimită la situația lor de enunțare. Există într-adevăr numeroase genuri de enunțuri fără ambreiere enunțiativă care nu sunt narațiuni: este cazul proverbelor, al cuvintelor din dicționar, al teoremelor matematice
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
chiar în clipa în care îmi dădea cuvântul... Și el rîdea citind, fățarnicul... Iar eu, ca un prost...Nu, domnule conte, degeaba, n-o vei avea...n-o vei avea97! Acest fragment este centrat pe momentul enunțării și pe subiectivitatea locutorului. Întâlnim astfel fenomene dialogice (vocative, interogații, "nu", "n-o vei avea"...), enunțuri neterminate etc. Dintre aceste ele-mente subiective, putem evidenția două grupuri nominale cu statut remarcabil: "un prost", "fățarnicul". Este vorba despre substantive de calitate 98. Din punct de vedere
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
văzut ține de trecut, Paul dormea fiind prezentat drept simultan cu acest eveniment: nimic a priori nu ne permite să afirmăm că somnul lui Paul s-a întâmplat în trecut, căci el poate să doarmă încă în momentul în care locutorul afirmă acest enunț. 3.1. Scoaterea în relief Dependența imperfectului față de formele perfective joacă un rol esențial în narațiunea literară, care o va exploata din plin. În timp ce în folosirea obișnuită a limbii, imperfectul denotă procese contemporane cu un reper trecut
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mulțumire-de-sine a micului negustor retras din afaceri 141. Capitolul 4 POLIFONIA Problematica polifoniei se referă la identitatea subiectului enunțării. Teza pe care o contracarează este cea conform căreia un enunț nu ar proveni decât dintr-o singură sursă, numită fie "locutor", fie "subiect vorbitor", fie "enunțător"..., sursă unică în care s-ar contopi trei statuturi: cel al producătorului fizic al enunțului (individul care vorbește sau care scrie); cel al enunțătorului, punctul de reper al referinței deicticelor; cel al responsabilului de "acte
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
voci"144. În viziunea lui Ducrot 145, în toate teoriile despre polifonia lingvistică se regăsesc "trei teze": "diferențierea între subiectul vorbitor ("empiric" sau "real"), înțeles ca producătorul efectiv al enunțului, adică ființa psihosociologică căreia i se atribuie o origine [...], și locutorul, adică ființa pe care sensul enunțului o prezintă ca fiind responsabilă de enunțare"; "unele enunțuri prezintă simultan mai multe puncte de vedere fără a exclude teoretic eventualitatea ca altele să nu prezinte decât unul"; sensul enunțului îi poate atribui locutorului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locutorul, adică ființa pe care sensul enunțului o prezintă ca fiind responsabilă de enunțare"; "unele enunțuri prezintă simultan mai multe puncte de vedere fără a exclude teoretic eventualitatea ca altele să nu prezinte decât unul"; sensul enunțului îi poate atribui locutorului diferite atitudini față de acest sau aceste puncte de vedere, în special diferite forme și diferite grade de adeziune sau de non-adeziune". Vom reveni asupra acestor teze în paginile ce urmează, când ne vom limita însă la un nivel elementar și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
paginile ce urmează, când ne vom limita însă la un nivel elementar și intuitiv, dat fiind gradul ridicat de subtilitate atins de analiza din acest domeniu, de îndată ce ne propunem să modelizăm cu precizie aceste fenomene. 4.1. Subiectul vorbitor și locutorul Ducrot distinge subiectul vorbitor de locutor. Primul joacă rolul de producător al enunțului, de individ a cărui muncă fizică și mentală a permis producerea enunțului; al doilea este instanța care își asumă responsabilitatea pentru acest enunț. Fenomenele de reluare, atât
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]