2,956 matches
-
Iulian de Halicarnassus), că evanghelistul Ioan supraviețuiește undeva împreună cu Enoh și Ilie în așteptarea sfârșitului lumii. Al treilea tratat, scris pentru doi asceți din Cilicia, Domnus și Ioan, lua apărarea conciliului de la Calcedon și a formulelor „o singură ipostază a Logosului întrupată” și „un singur prosôpon”. Și în acest caz ne întrebăm dacă e vorba despre „apologia sinodului de la Calcedon și a Tomului Sfântului Leon” din care provin mai multe fragmente, citate în al III-lea conciliu de la Constantinopol, care conțin
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sunt în parte probabil autentice, în parte cu certitudine false. Așa cum am spus, Efrem e unul din reprezentanții cei mai tipici ai neocalcedonismului și acest lucru e dovedit chiar de efortul său de a reuni formula despre unica natură a Logosului întrupată și pe cea calcedoniană “în două naturi”; el poate face acest lucru în virtutea unei clarificări terminologice prin care este reinterpretată, în prima formulare a lui Chiril și în general în textele acestuia, physis ca hypostasis, ceea ce îi permite să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ci în acela al ipostazelor) și negarea unei autonomii a ipostazei naturii umane a lui Cristos, care nu trebuie definită ca anipostatică - ceea ce ar echivala cu a o defini ca inexistentă - ci enipostatică, pentru că există realmente, însă doar în ipostaza Logosului. Bibliografie. Fotie, Biblioteca, cod. 228-229, ed. și trad. R. Henry, Photius, Bibliothèque, IV, Les Belles Lettres, Paris 1965, pp. 114-174; fragmentele în PG 86/2, 2104-2109; S. Helmer, Der Neochalkedonismus, cit. pp. 263-265; 271-272. Cf. și CPG III, n. 6902-6916
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cu Tatăl; puterea lui Dumnezeu este limitată; sufletele preexistau și li s-au dat trupuri după ce iubirea lor pentru Dumnezeu a slăbit; un suflet se poate întrupa de mai multe ori; și sufletul lui Cristos preexista și era unit cu Logosul înainte de a se întrupa; astrele au suflet; trupurile se nasc sferice; va veni apocatastaza pentru nelegiuiți și pentru demoni; și multe altele. Împăratul îi poruncea lui Mena să adune episcopii prezenți la Constantinopol împreună cu egumenii ca să aprobe anatemizarea lui Origen
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în urma unirii își păstrează fiecare proprietatea sa naturală. Cele Treizeci de capitole contra lui Sever sunt o apărare sintetică a doctrinei celor două naturi; scrierea a fost inserată integral în florilegiul din secolele VII-VIII intitulat Învățătura Sfinților Părinți despre întruparea Logosului astfel încât, dintre operele lui Leontie, este singura care a beneficiat de o ediție critică atunci când F. Diekamp a editat florilegiul. Pentru celelalte scrieri, depindem încă de edițiile lui A. Mai din 1833 și 1844, reproduse de Migne, însă ar fi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
separat; în ființa umană, sufletul și trupul au așadar în comun ipostaza, însă fiecare din cele două are o natură și o definiție proprii. În alcătuirea lui Cristos, funcționează un raport analog cu cel dintre suflet și trup în individ. Logosul s-a unit cu o natură umană individuală (însă dotată cu toate caracterele speciei) și completă (trup și suflet; Logosul nu înlocuiește sufletul - ceea ce ar fi apolinarism - tocmai pentru că în primul rând sufletul omenesc are nevoie de mântuire). Unirea dintre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și o definiție proprii. În alcătuirea lui Cristos, funcționează un raport analog cu cel dintre suflet și trup în individ. Logosul s-a unit cu o natură umană individuală (însă dotată cu toate caracterele speciei) și completă (trup și suflet; Logosul nu înlocuiește sufletul - ceea ce ar fi apolinarism - tocmai pentru că în primul rând sufletul omenesc are nevoie de mântuire). Unirea dintre divin și uman nu este pentru Leontie o simplă unire morală, așa cum greșit o concepeau antiohienii și Nestorios, pentru că în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Leontie este influențată mai mult de cristologia marilor Capadocieni decât de Chiril. Pe de altă parte, respingerea doctrinei conform căreia trupul lui Cristos înainte de înviere este nedegradabil are, ca și în polemica antiiulianistă a lui Sever de Antiohia, motivații soteriologice: Logosul nu și-ar fi însușit trupul lui Adam așa cum era înainte de păcat pentru că a venit să-l izbăvească tocmai pe Adam păcătosul. Chiar dacă nu și-a însușit păcatul, și-a însușit totuși, prin urmare, trupul celui care a păcătuit ca
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întâmpinat oricum propunerea lui D.B. Evans de a descifra antropologia lui Leontie în cadrul doctrinei evagriene (origeniste) a intelectelor preexistente, sugerând astfel că Cristos al lui Leontie ar fi acela, Unicul, între atâtea intelecte, care i-a rămas credincios în contemplație Logosului divin. Oricum, în urma studiilor lui Richard, Leontie nu mai este considerat un neocalcedonian (ca atunci când i se atribuiau scrierile lui Leontie din Ierusalim), ci un calcedonian riguros; chiar expresia, tipic chiriliană, „unire după hypostasis” este evitată de el în favoarea expresiei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
introducere, sunt: I. unirea naturilor umană și divină; II. există o singură ipostază în Cristos; III. eroarea nestoriană de a vorbi despre doi Fii; IV. Fecioara ca Theotokos; V. Cristos, prin natură, nu e numai om, ci și Dumnezeu; VI. Logosul nu e un om purtător de Dumnezeu, ci Dumnezeu întrupat; VII. despre formularea „unul din Sfânta Treime a pătimit”. Richard subliniază faptul că și această operă aparține genului întrebărilor și răspunsurilor; fiecare capitol începe cu obiecția nestorianului care este apoi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
individualitatea concretă ce rezultă în urma reunirii proprietăților (idiômata) referitoare la o natură (ousia) care, prin definiție, este tocmai ceea ce-i comun mai multor indivizi; ipostaza e opusă naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). În plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostaze („persoane”) ale Trinității care cu toatele au una și aceeași natură, cea divină. Ipostaza Logosului este definită tocmai ca reunire a proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai multor indivizi; ipostaza e opusă naturii așa cum particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). În plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostaze („persoane”) ale Trinității care cu toatele au una și aceeași natură, cea divină. Ipostaza Logosului este definită tocmai ca reunire a proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfânt izvorăște), acela de a nu fi începutul izvorârii Duhului Sfânt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
particularul (to idion) e opus comunului (to koinon). În plan trinitar, Logosul preexistent este una din cele trei ipostaze („persoane”) ale Trinității care cu toatele au una și aceeași natură, cea divină. Ipostaza Logosului este definită tocmai ca reunire a proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfânt izvorăște), acela de a nu fi începutul izvorârii Duhului Sfânt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostază în planul întrupării (sau al „economiei”): în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
umană, să ajungă să se adauge celei divine? Era vorba de justificarea în planul categoriilor gândirii raționale a formulării de la Calcedon (conform căreia Cristos este o ipostază cu două naturi), evitându-se atât soluția nestoriană (două ipostaze sau prosôpa, a Logosului respectiv a lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cât și cea monofizită (o singură ipostază, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leontie afirmă, fără
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
lui Cristos, într-o relație reciprocă unică definită ca henôsis), cât și cea monofizită (o singură ipostază, însă și o singură physis, riscul fiind acela de a strivi realitatea umană a lui Cristos). Ca atare, Leontie afirmă, fără îndoială, că Logosul și-a asumat o natură (umană) individuală (physin idikên tina) și nu pur și simplu natura umană în general. Însă el lărgește definiția ipostazei: aceasta rezultă din reunirea mai multor proprietăți (idiômata) într-un subiect realmente existent, și aceasta atât
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și simplu natura umană în general. Însă el lărgește definiția ipostazei: aceasta rezultă din reunirea mai multor proprietăți (idiômata) într-un subiect realmente existent, și aceasta atât în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Trinității, sau a individului uman), cât și când aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leontie acceptă pentru Cristos doar ipostaza Logosului divin, și acesteia (și nu naturii divine) ajung să i se adauge proprietățile naturii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atât în cazul în care aceste proprietăți aparțin toate unei singure naturi (e situația Logosului în cadrul Trinității, sau a individului uman), cât și când aparțin mai multor naturi (este cazul persoanei lui Cristos). Astfel, Leontie acceptă pentru Cristos doar ipostaza Logosului divin, și acesteia (și nu naturii divine) ajung să i se adauge proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior în sine într-o ipostază unită apoi cu ipostaza Logosului, ci în sensul că ele își dobândesc
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Astfel, Leontie acceptă pentru Cristos doar ipostaza Logosului divin, și acesteia (și nu naturii divine) ajung să i se adauge proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior în sine într-o ipostază unită apoi cu ipostaza Logosului, ci în sensul că ele își dobândesc existența în sine tocmai pentru că sunt reunite cu Logosul. Leontie reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată deja de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să i se adauge proprietățile naturii umane, nu în sensul că acestea ar exista anterior în sine într-o ipostază unită apoi cu ipostaza Logosului, ci în sensul că ele își dobândesc existența în sine tocmai pentru că sunt reunite cu Logosul. Leontie reia aici noțiunea de enhypostatos, elaborată deja de teologia calcedoniană și neocalcedoniană: fiecare din cele două naturi ale lui Cristos este „enipostatică”, adică este reală existând în sine în unica ipostază comună. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
sine în unica ipostază comună. Unirea (prin tradiție: henôsis) celor două naturi este descrisă aici ca o constituire (synthesis) în planul proprietăților astfel încât asumarea naturii umane nu implică adaos de ipostaze, ci numai adaos de „idiomuri” la unica ipostază a Logosului. Acest raționament, elaborat prin confruntare critică mai degrabă cu nestorianismul (chiar dacă, așa cum am spus, e un nestorianism teoretic) decât cu monofizismul, pune în mod inevitabil accentul pe caracteristicile divine ale persoanei lui Cristos. Într-adevăr, insistența asupra miracolelor și asupra
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
melchisedecienilor este o exegeză a Evr. 7, 2-3 care condamnă doctrina de care am vorbit mai sus. Despre unirea după ipostază (11) are în manuscrise următorul titlu: Contra celor care afirmă că sfânta carne a Domnului nu e unită cu Logosul, ci doar îl îmbracă precum un veșmânt, și că de aceea e nevoie să-l deosebim pe cel ce poartă de cel care e purtat. E dedicat celor care “îl împart” pe Cristos, separând Cuvântul de om. Am amintit divergențele
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mod cert cu cele ale patriarhatului din Ierusalim pentru a relata evenimentele publice din viața Sfântului Sava. În Viața Sfântului Sava (105), Chiril anunță și o biografie a lui Ioan Isihastul; la începutul acesteia, Chiril, precizează că scrierea constituie începutul logos-ului (discurs sau carte). Ulterioarele biografii compuse de el sunt prezentate așadar de Chiril ca părți ale unei opere unice, iar trimiteri din cuprinsul textelor dovedesc că toate aceste hagiografii formează în viziunea lui un proiect unic. Acest grup de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
zeilor”), insul parcurge egal o lume care „freamătă” sub pașii săi. Mai apropiate de expresionismul blagian sunt versurile din Bucuria cuvântului (1974), cu imagini picturale, proaspete, „de in”. Poetul, purtat peste destinul absurd în avânt muzical, „galactic”, mărturisește credința în logos, căruia îi atribuie valoare magică („Bucuria cuvântului / descântă măslinii”), ca și încrederea în puterea iluziei de a genera realitate (Ulmul albastru). Impresia de ermetism se risipește pe alocuri nu numai prin infuzia de concret, ci și prin instantanee ale revelației
GHIŢULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287274_a_288603]
-
pe care-l întruchipez./ Nici o viață de om nu-i poate cuprinde Cuvintele-n care să poată fi exprimat./ Cercetăm și întreprindem de la AU până la ZAU; de la Alfa pân-la Omega.” Dacia Feniks este o fabulă (alegorie) și o fabulație despre logosul întemeietor. Cenușile (1980) încearcă o interpretare poetică, stimulată din nou de imaginație, a unor studii referitoare la cultura carpică, la ritualurile funerare ale dacilor și daco-romanilor. Elegii politice (1980) revine în actualitate, blamând iarăși efectele urbanizării și industrializarea, „bărbatul din
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
evocă personalități istorice și locuri ce păstrează obiceiuri vechi. Versurile lui G. încearcă să reactiveze o mentalitate tradițională marcată de existența unor forțe misterioase, trecutul nu reprezintă paradisul pierdut, ci obârșia, începutul absolut, în care spațiu și timp, cosmos și logos se dovedesc indisociabile, iar această lume supraviețuiește în vatra satului. Motivul regresiunii nu se confundă cu un paseism melancolic și languros, lirica fiind marcată de tensiuni dionisiace convertite într-un expresionism violent și defulate într-un discurs amplu. Poetul a
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]