3,374 matches
-
astăzi, s-ar părea, asemenea tensiuni între sentimente și idei nu mai sunt de actualitate pentru omul zilelor noastre care - sărăcit lăuntric, precar - nu se poate lăuda că stă bine nici la capitolul „rațiune”, nici la capitolul „inimă”. Despre rescrierea ludică a istoriei În OBSERVATOR CULTURAL (nr. 400, din 24-30 ianuarie) Cronicarul a remarcat o dezbatere consacrată noului film al lui Quentin Tarantino, Django Unchained /Django dezlănțuit (vezi și cronica filmului semnată de Angelo Mitchievici în acest număr al revistei noastre
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
Basterds, Hitler - încarnarea Răului - și o bună parte dintre acoliții săi sunt asasinați într-un mic cinematograf parizian. Nu este vorba aici despre o rescriere orwelliană a istoriei, de falsificarea propriu-zisă a adevărului istoric printr-o minciună ideologică. Tarantino rescrie ludic istoria prin intermediul unei povești neverosimile care nu urmărește defel să ne convingă că Hitler a murit cu adevărat într-un cinematograf parizian. În mod similar, în Django Unchained, Tarantino rescrie ludic istoria victimelor sclaviei, recurgând la un mit adânc înscris
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
a adevărului istoric printr-o minciună ideologică. Tarantino rescrie ludic istoria prin intermediul unei povești neverosimile care nu urmărește defel să ne convingă că Hitler a murit cu adevărat într-un cinematograf parizian. În mod similar, în Django Unchained, Tarantino rescrie ludic istoria victimelor sclaviei, recurgând la un mit adânc înscris în imaginarul colectiv. Este vorba de mitul arhetipal al eroului care, în urma unei călătorii pline de aventuri, salvează prințesa din castelul dragonului, întruchiparea Răului”. Rescrierea ludică a istoriei este unul dintre
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
în Django Unchained, Tarantino rescrie ludic istoria victimelor sclaviei, recurgând la un mit adânc înscris în imaginarul colectiv. Este vorba de mitul arhetipal al eroului care, în urma unei călătorii pline de aventuri, salvează prințesa din castelul dragonului, întruchiparea Răului”. Rescrierea ludică a istoriei este unul dintre procedeele postmoderne inovatoare marca Tarantino, prin care acesta s-a impus aducând un puternic val de aer proaspăt în cinematografie.
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3979_a_5304]
-
montare plină de voluptăți ale nuanțelor barocului, ale feminin-masculinului pe muchie, jucată și asumată de acești mari artiști, ipostaze decupate milimetric pentru fiecare apariție, pentru această concepție de teatru în teatru, la vedere, la care apelează regizorul Silviu Purcărete. Spiritul ludic, atmosfera și tensiunea intimităților, a tainelor, a pedepsei, bucuria mărturisirii iubirii au parte de o punere în pagină plină de anvergură și subtilitate din partea regizorului și de un impact vizual extrem de puternic. Decorurile, costumele și machiajul scenografului Helmuth Sturmer amplifică
Parfum de femeie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3987_a_5312]
-
filozof german în viață, Peter Sloterdijk nu s-a dat în lături de la o evoluție de public character, care presupune anumite constrîngeri, dar aduce altminteri imagine, prestigiu și, probabil, mulți bani. În Europa, Sloterdijk apare sub alura unui Heidegger postmodern, ludic, în gîndirea căruia fac joncțiunea atît fenomenologia hermeneutică a secolului trecut, cît și o amplă meditație asupra mediului prin care cultura se transmite, se pierde, se emite și se recepționează. Sloterdijk știe de la bun început că scrisul nu mai este
Dansînd cu Derrida by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4019_a_5344]
-
al volumului Totul, Mircea Cărtărescu era un nume în plină ascensiune în poezia românească. Nicolae Manolescu, referindu- se la debutul lui editorial, scrisese în „România literară” (nr. 3/ 1981) că acesta „promite un mare poet”, punînd o condițională mai degrabă ludică pentru cei avizați asupra gustului criticului („dacă ochiul nu mă înșeală”). Cărtărescu primise Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor, intrase în fotografia tinerei generații poetice, prin Aer cu diamante, publicase Poeme de amor (în 1983) - și, în tot acest interval
Altceva by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3054_a_4379]
-
Culmea este că masacrul are aprobarea, abia disimulată, a autorităților de resort, pentru care contează numai cît timp vor mai fi la putere.” Are dreptate istoricul. Dar, oare, nu vorbește el în deșert? Întrebarea este retorică, răspunsul se cunoaște. Exerciții ludice Nu numai revista 22, ci și Dilema veche conține un supliment. Acesta se numește DILEMATIX, este destinat copiilor și propune o idee provocatoare: călătoria prin corpul omenesc. Elevii sunt puși să închipuie și să scrie povești pe acest subiect dat
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3064_a_4389]
-
Oberth”, Voluntari; „Marea călătorie a lui Frap” - autor Aron Ciocan, clasa a VI-a , Școala „Hermann Oberth”, Voluntari; „Dincolo de limite” - autor Mihai Ilaș, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială „Sfîntul Andrei”, București. Experimentul ni se pare foarte reușit. Asemenea exerciții ludice le-ar prinde bine nu doar copiilor, ci și autorilor consacrați. Din sumar Sunt mai multe lucruri de semnalat din numărul 10 al revistei RAMURI. Articolul lui Nicolae Oprea despre doctoratul pe care Ion D. Sîrbu nu a izbutit niciodată
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3064_a_4389]
-
Aix-en-Provence, la Opera din Cardiff. Dar Radu Boruzescu este Călăuza mea în lumea regizorului Lucian Pintilie. Mă poartă cu răbdare, pas cu pas, îmi povestește cum Nina și Trigorin și Treplev alunecau spre eseu, spre imaginar, spre un tip de ludic și de estetic de cioburi și de legende din care Pintilie reface alte mari trasee culturale cu o anvergură halucinantă. „Turandot și Pescărușul sînt singurele mele două spectacole în care am practicat acest tip de scriitură, m-am drogat cu
Pintilie by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/3075_a_4400]
-
dar era complicat de stabilit cum putea face asta, de vreme ce formalismul lăsase urme adînci. Au fost două căi de a ieși din avangardele formaliste (n-aș spune din „modernitate”, cred că sîntem încă aici). Prima ieșire a fost una „postmodernă”, ludică, dacă ne gîndim cum a fost definit postmodernismul în arhitectură. Bricolajul de stiluri, de pildă, a fost practicat și de altfel văd foarte clar în arhitectura bucureșteană cum fațadele mixează elemente vechi și noi. Această estetică compozită este ludică, dar
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
postmodernă”, ludică, dacă ne gîndim cum a fost definit postmodernismul în arhitectură. Bricolajul de stiluri, de pildă, a fost practicat și de altfel văd foarte clar în arhitectura bucureșteană cum fațadele mixează elemente vechi și noi. Această estetică compozită este ludică, dar și deierarhizantă, într-o echivalență generalizată. Dar există o literatură care nu se mulțumește cu tratatamentul realului în cheie ludică, care are o dimensiune etică, o literatură care reintroduce valori, spre deosebire de cea postmodernă. De aceea, cred că termenul de
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
de altfel văd foarte clar în arhitectura bucureșteană cum fațadele mixează elemente vechi și noi. Această estetică compozită este ludică, dar și deierarhizantă, într-o echivalență generalizată. Dar există o literatură care nu se mulțumește cu tratatamentul realului în cheie ludică, care are o dimensiune etică, o literatură care reintroduce valori, spre deosebire de cea postmodernă. De aceea, cred că termenul de postmodern poate să caracterizeze părți din opera unui autor, sau anumite opere, dar nu ansamblul literaturii franceze noi. Care, deci, dacă
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
englezesc - și satira acidulată, îndreptată spre ținte multilaterale, care permeabilizează întreaga carte. Atipice pentru spiritualitatea atât de sublimată a Virginiei Woolf sunt scenele de incitantă senzualitate trăite de Orlando în diversele lui ipostaze. Lectura cărții lasă un gust de farsă ludică; creează aparența (și subliniez cuvântul aparența) că autoarea s-ar fi jucat șăgalnic. Într-adevăr, cartea a fost scrisă inițial glumeț pentru și despre prietena ei iubită Vita Sackville-West, moștenitoarea unei familii aristocratice deținătoare de mari proprietăți, femeie cu oarecari
Virginia Woolf ORLANDO by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/3844_a_5169]
-
În schimb pisica, spune Lovecraft, e făcută pentru cel care realizează ceva în viață nu din obligație, ci pentru plăcere, farmec și splendoare”. François Nourissier e de părerea exact contrarie: iubeșe câinii tocmai pentru lipsa lor de gravitate, pentru că sunt ludici. Dramaturgul american Ira Lewis scrie: „Câinele gândește: mă hrănesc, mă protejează, mă iubesc, trebuie că sunt niște zei. Pisica gândește: mă hrănesc, mă protejează, mă iubesc, trebuie că sunt o zeiță”. Lord Byron credea despre câine că are toate virtuțile
Câinii și pisicile scriitorilor () [Corola-journal/Journalistic/3864_a_5189]
-
stă în valența evazionistă: când trauma devine insuportabilă, e vital să te refugiezi altundeva, în altceva. Chiar și sub umbrela unui subiect din toate punctele de vedere reprobabil. De aceea, în cazul lor, n-aș pune accentul neapărat pe spiritul ludic sau pe o improbabilă de altfel vocație a ironiei. Nuanțările sunt de prisos. Vorbesc versurile: „am visat că îmi furaseră realismul socialist:/rămăsesem fără nimic” (p. 30). De asemenea: „eram îmbrăcată toată în realism socialist. Străluceam/ și nu mai aveam
Tablou de familie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3876_a_5201]
-
neogoticul consacrat de cinematografie. Cert e că scriitorii români cu priză la publicul occidental au înțeles că e mai simplu să reconfigureze mitul iubirii în producții cu specific autohton. Au cam dispărut, de dragul poveștii, inhibițiile din supralicitările modernismului și stridențele ludice ale postmoderniștilor. Nostalgia o mai aveau șaizeciștii. Printre cei mai ambițioși, Nicolae Breban, Constantin Țoiu și D.R. Popescu. Însă romanele lor postrevoluționare au tăcut din cauze știute: ignorați tot mai mult de critică și pierzîndu-și publicul, ei s-au găsit
Copilăria adulterului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4074_a_5399]
-
Eszter Ónodi), specializată în numere de acrobație la înălțime, „femeia cu cele mai frumoase picioare din România”, cum orgolios o elogiază fiica. Un scurt film alb negru similar unui clip ne înfățișează o idilică scenă de familie cu ceva din ludicul inocent al filmelor lui Méliès, unde personajele de o teatralitate îngroșată țopăie vesele într-un paradis al fanteziei eliberate de orice cosntrângeri. Pare de la sine înțeles că de acum încolo, încapsulată în aceste imagini, Aglaja va refuza, asemeni lui Peter
Circul și nostalgia by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4077_a_5402]
-
asistă, de-a lungul anilor 70-80, la procesul de americanizare a societății și imaginarului cultural francez. Un proces pe care literatura lui reușește să-l naturalizeze foarte bine. Toată această operă, pe care criticii francezi o socotesc ba postmodernă, ba ludică, ba loufoque, ba pastișă, ba opera unui moralist discret al timpurilor noastre - ceea ce JE este - se oprește cumva atunci, în 1999, cu romanul tradus în românește la editura Art cu titlul Eu plec (trad. Radu Toma). Și-a plecat un
Sînt 14. 1914. by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4082_a_5407]
-
extravaganță neiertată. D-l Iacob Negruzzi repeta necontenit: - Ce au să zică cititorii Convorbirilor ? Asta nu l-a împiedicat însă să ia din mâinile lui Eminescu manuscriptul și să-l puie în buzunar.” O asemenea exigență (căci, trecând peste dimensiunea ludică, despre exigență e vorba) nu e chiar neașteptată în cazul unei scriitoare ca Florina Ilis. Chiar dacă celelalte romane (Coborârea de pe cruce, Chemarea lui Matei, Cinci nori colorați pe cerul de răsărit) nu sau ridicat la înălțimea Cruciadei copiilor, nici unul dintre
Visuri trecute, uscate flori (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4093_a_5418]
-
din aglomerări de forme și alcătuiri trupești, din acumulări de senzații și imagini de o deconcertantă concretețe. Foamea de concret se întretaie, însă, cu o la fel de irepresibilă înclinație spre lumea fără contururi ferme a iluziei perpetue. Simțul gravității și instinctul ludic sunt cele două instanțe care prezidează arhitectura acestui poem dominat de aromele seducției și de reculul sceptic în fața unei lumi părelnice. O temă privilegiată a acestei poezii este și cea a livrescului; poetul resimte cu fervoare și supliciu presiunea literaturii
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
livrescului; poetul resimte cu fervoare și supliciu presiunea literaturii. De fapt, mirajul acestei lumi balcanice, pitorești și policrome în desenul ei tragic și comic totodată este întreținut de iluziile literaturii, de umbra unui trecut filtrat prin retortele amăgitoare ale spiritului ludic și livresc. Dacă în primele două strofe poetul transcrie, în cerneala abundentă și multiformă a fanteziei sale delicat-baroce, o lume cu contururi învălmășite, cu relieful sinuos și părelnic, în următoarele două viziunea aceasta exotică a lumii balcanice afundate în mit
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
și amar, scepticismul se insinuează treptat, într-o lume ce și-a pierdut profunzimea mitică, iar poetul, „martor clipei”, se retrage în spațiul reveriei elegiace. Farmecul poeziei Martor la porțile Orientului vine din acest amestec inanalizabil între gravitate și spirit ludic, între frenezie vitalistă și scepticism, între mirajul lumii balcanice, desenate în culori și linii exaltate și dezabuzarea unui prezent ce sancționează și exclude orice recul în spațiul reveriei ori al depărtării mitizante. Înfiorarea de taină și vis a lumii reculese
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
moderne, cu paradoxurile și antinomiile ei ireconciliabile. Neavând prejudecata realității, dar nici exultanța retorică a poeților ce nu-și transfigurează trăirile, Mircea Dinescu își învăluie versurile într-un halou alegoric și simbolic, nu lipsit de inserția ironiei și a instinctului ludic, dar nici de ecourile reflexivității și ale gravității etice. Trăind în orizontul precar al modernității, poetul își asumă cu luciditate condiția sa, într-o lume în care miturile se devalorizează, iar existența primește conotații absurde și însemne ale derizoriului. Tonalitatea
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
Oricum, în ce privește formula nostalgică a acestui Jurnal al morilor de vânt, nu numai colaborarea cu Florin Iaru (în ipostază de machetist, de astă dată) constituie o dovadă. În multe locuri, Coșovei pare tentat să revină la trucuri de demult, ritmând ludic frazele prea din caleafară de metaforice: „Trăiam o viață de plumb, unde un kil de porumb/ e mai scump decât o amăgire/ visam în neștire” (p. 54). Zâmbetul acesta e, însă, cel mai adeseori, amar. Coșovei „recheamă dulce tinerii săi
Sunt și eu un june by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3961_a_5286]