1,553 matches
-
i se răspunde că nu se poate, că aici e Père Lachaise și nimeni nu se poate îngropa. Numai francezii. ─ O-la-la! zice Harry în vis. Și pleacă mai departe pe un drum printr-o vale așezată într-o lumină care lunecă în inima lucrurilor și le desface. În vale curge un râu, deasupra e un cer verde-albastru, copaci în culori de copaci din vis alcătuiesc un sentiment de o frumusețe fără seamăn. E altfel de frumusețe decât cea a pământului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ca niște stridii. Nasul degerat îi era plin de pete albe și vișinii. Părea în pericol de-a scăpa vaza, de-a se pierde atât de adânc în propria-i ființă, încât s-o lase pur și simplu să-i lunece din mâini. Socrul meu observă că vaza era cât pe ce să cadă și se dezlănțui ca un sistem de alarmă. Începu să strige la Dumnezeu implorându-l să-i fie măcar o dată milă de el, măcar o dată să aibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
energică și inteligentă. A smuls vaza din mâinile femeii uluite. Fără nici o rușine, aproape cu lacrimi în ochi, ne-a rugat pe toți să admirăm vaza albastră, pe care lenea și prostia fuseseră cât pe ce s-o lase să lunece pentru totdeauna din lumea asta. Ponositul olandez, un șef de paie, s-a dus imediat la femeie și i-a repetat, cuvânt cu cuvânt și țipăt cu țipăt, ce spusese socrul meu. L-a însoțit și bătrânul soldat împovărat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
că a înțeles bine. Acesta părea la fel de mișcat de veste, atât de mișcat încât dublase paza din proprie inițiativă. Vorbele înfundate, zgomotul armelor și pașii câtorva gărzi suplimentare se auzeau din anticameră. Frank, tot aplecat peste bibliotecă, se lăsă să lunece până la capăt. Raftul înalt și plin cu cărți se închise cu un clinchet. - Îți dai seama ce înseamnă asta? bâigui distrat, scărpinându-se la ceafă și pornind spre birou. Așa ceva ... așa ceva nu s-a mai pomenit. Dintr-o dată, în mintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
un lin mers de șarpe. A zmucit brusc funia din mâinile sale țepene. Prinsul În plasă n-a prea apucat să Înțeleagă ce se petrece cu el. Măruntul, rudimentarul, dar, deosebit de eficientul mijloc de călătorit prin acele locuri, lotca, a lunecat, ușor, spre luciul și Întinderea nesfârșită a apei, cărăbănind punga În care, capturatul, nu se mai zbătea demult. Prostovolul, Încărcat, Îl urma, asemeni unui fulg, mângâiat de briză. Bătrânul lotcan opri. Abandonă, dând hrană, peștilor, captura din prostovol. Revenind În
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
El Își Îndoi, puțin, lin și fin, mâinile, de la coate. Căutându-i, pe sub bluză, sânii. I-i găsi. I-i Încorporă În căușul palmelor. I-i masă, lent, Îndelung, pofticios. Piepturile li se lipiră, apăsat, unul de altul. Mâinle lui lunecară spre spate, tot pe sub fina bluză, cuprizându-i umerii. Apăsându-i, mângâindu-i. Apăsându-i, ca și cum ar fi vrut să dispară absolut orice distanță dintre trup și trup. De acolo Îi lunecară, În jos, către fese. Apăsat, pe piele, pe sub chiloți
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
li se lipiră, apăsat, unul de altul. Mâinle lui lunecară spre spate, tot pe sub fina bluză, cuprizându-i umerii. Apăsându-i, mângâindu-i. Apăsându-i, ca și cum ar fi vrut să dispară absolut orice distanță dintre trup și trup. De acolo Îi lunecară, În jos, către fese. Apăsat, pe piele, pe sub chiloți. Ajunseră la fese. I le dezmierdă. I le apăsă, segment cu segment, În Întregime. Și le trecu, apoi, În partea din față. Pe picioare, de la genunchi, În sus, până la despicătura acestora
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a-și tremura, iarăși, aripile, iar zumzetul se transformă, rapid, În bâzâit, iar bâzâitul, În vifor de motor de avion gata de a-și lua zborul, de pe pistă, iar, la rândul lor, mesenii, și, mai cu seamă, mesencile, prinseră a luneca, de ziceai că sunt pe arcuri, nu alta, spre ring. După Încă o pauză, ceva mai lungă, decât prima, cineva, din prepeleac, ordonă: rămâneți pe locuri! Că urmează surpriza surprizelor! Acum. În data mare. Urmează dansul șatrei din Strehara! Hai
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
fetița, de numai șase ani; o rară floare de viitor senator În parlamentul României. Șofa. Încet. Atent. Șofa, când dialogând, numai cu propriile gânduri; când, mai și cu câte careva dintre ceilalți ocupanți ai autoturismului, care, pe dunga asfaltului șoselei, luneca, lin, silențios, ca un fulg, ca un cântec abia perceptibil, ca o Învăluire de poem, ca o melodie, de basm. Nu mai era mult până la punctul spre care se Îndrepta. Orașul Constanța se și vedea, se și distingea, chiar, bine
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
a operei săvârșite de tine. A uciderii guguluilor mei. Ultimele cuvinte făcură, ca, lui Olovinaru, să-i treacă, prin șira spinării, ca un curent electric, ori, ca un șuvoi subțire, dar, extrem de pronunțat, de gheață. Înghiți. Porțile se deschiseră, mașina lunecă În curte, În urma ei, porțile reveniră la loc, dinaintea garajului, la intrarea În acesta, de asemenea, ușa se deschise, automat, și, cei doi coborâră. Aprinseră lumina, Înlăuntru. Priviră botul mașinii. Nici un semn. Nu vreo julitură; nu - vreo Îndoitură. Totul - normal
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
din cel mai adânc loc al pieptului, s-a auzit până dincolo de ușa salonului. S-a repezit la pat și, după o clipă de nemișcare, aproape că s-a aruncat asupra acelui trup, plângând înăbușit. Ferind cablurile și firele, a lunecat curând în genunchi. Își striga fratele în șoapte sacadate, pline de durere, mângâindu-i fruntea cu o mână. În mijlocul salonului, Ofelia își ștergea lacrimile. Doctorii fixau podeaua cu privirile, strângându-și puternic maxilarele pentru a se abține să nu plângă
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Regreta imens de câteva zile, de când, lucrând atent cu subconștientul său, așa cum se obișnuise și îl instruise în plus doctorul Cezar Nistorescu, a înțeles cât de grav a greșit. A revăzut a doua oară momentul în care a observat sania lunecând la vale, pe pârtie, singură. A văzut cu ochii minții și momentul în care unul dintre cei doi bărbați care o ajutau pe Laura să se ridice, făcea fotografii. Apoi, l-a identificat pe cel care o prinsese pe după umeri
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
te aștept zi de zi și ceas de ceas și tu ce gândești despre mine? Nu se poate! Visez oare? Am din nou un coșmar? Sunt singură, Tinu, îl asigură ea cu vocea pierdută printre lacrimile ce începuseră să-i lunece pe obraji. Exact așa cum am fost când m-ai cunoscut la Sinaia... Locuiesc doar cu mama și cu..., cu amintirea ta, cu Marian Malciu telefonul încărcat permanent și sechestrat într-un sertar, încă din noaptea aceea în care tu..., tu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de ea... I-am cumpărat televizor, frigider, cățeluș... La serviciu, când îmi pregătea pachețelul, nu-l mâncam, ore întregi stăteam și mă uitam doar la el. - Domnule, zic, te culcai cu ea? Omul a surâs suferind. Profitând de suferință a lunecat câțiva pași pe holul apartamentului meu. Și-a insinuat gentoiul pe un fotoliu, a schițat un gest ca pentru a-și oploși mustățile - rare, îngălbenite ca de tutun, suferinde și ele - și m-a privit mustrător. - Au avut alții grijă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spuse unul, și mâna norocosului strânse paralele cu praf cu tot. Mînă-mică se așeză de-a binelea. Bozoncea abia atunci râse, icnind: - V-am curățat, puișorilor... Și se scutură pe fundul pantalonilor. Seara cădea repede. Urmele soarelui se șterseseră. Gunoiul luneca tăcut, surd, așezuidu-se mai jos în straturi. Hoții se adunară. Erau cinci. Patru caiafe și ucenicul. Tunși, cu chipuri negre, tăiați în obraz. Gheorghe aprinse un foc de vreascuri. Flăcările se târâră o clipă la picioarele lor desculțe și pâlpâiră
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aduceau lui Oprică. El o lega cu o sfoară de un țăruș înfipt în pământ moale și arunca mortăciunea în apa putredă. Ședeau așa cam un ceas, privind lintița în care înotau broscoi. Se făcea liniște. Atunci auzeau groapa. Gunoiul luneca tăcut, surd. Li se făcea frică. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Auzeau numai clipocitul bălții, molcom și rar. Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scaunelor care se smuceau, îl vedea când deasupra, când dedesubt pe Paraschiv, privind-o cu ochii lui verzi ca veninul. Pungașul ședea aplecat peste lanțul scurt de la mijloc, și ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învîrtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la nebunie, domnu Procopie. O, de-abia aștept să mă fac mai mare, să mă duc la baluri, să-mi fac rochii lungi, albe, și să fie și o sală mare, numai cu oglinzi și cu parchet pe jos, ca să lunec așa... tam-tam, tam-tam, tam-tam, ta... Da unde-i patefonu? Să nu mă fi mințit... Pe masă zări cutia neagră și plăcile. Studentul învîrti arcul și puse o placă. Toată odaia se umplu de sunetele dulci ale unor viori. Fata se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimiși după țuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure și ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniți. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă și bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, așteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneșe de seară ale cocoșilor. Spiridon spărgea câte o ceapă cu pumnul lui mare și negru, răsufla adânc, își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
inert trebuie, în grade diferite, să se rezeme. Și cu atât mai mult omul, care nu-și împlinește destinul decât născocindu-și siguranțe și nu-și păstrează poziția decât prin tonicul înșelăciunilor. Dar cine e pus în fața sa însuși, cine lunecă în transparența propriei condiții, cine nu mai e om decât în bunăvoințele memoriei - mai poate el apela la sprijinul tradițional, la mândria animalului vertical, și mai poate să se rezeme pe sine, când de mult nu mai este el? Obiectele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni, și mai cu seamă când te stânjenește și privirea unei păsări, este unul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tristețea. Însăși moartea unui filozof seamănă unei geometrii descompuse, pe când poetul, purtîndu-și din viață mormântul, a murit înainte de moarte. Miezul lăuntric al poeziei este o sfârșire anticipată și lira n-are glas decât în preajma unei inimi corupte. Pe nimic nu luneci mai repede în mormânt ca pe ritm și pe rimă, căci versurile n-au făcut decât să ridice lespezi pentru însetații nopții. Spectacolul unei femei vesele întrece în vulgaritate vulgaritatea însăși. - Curios cum tot ce-ar trebui să ne facă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de moarte, iubirea constituie o irupție de intensitate în vid. Și orice intensitate este o suferință a vidului. Chinul dragostei - l-am suporta noi oare de n-ar fi el o armă în contra plictiselii cosmice, a putregaiului imanent? Sau am luneca noi pe moarte cu încîntare și suspine, de n-am găsi în ea o cale de a fi spre neființă? Nu te poți consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece om e prea mândru ca să se închine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Și când acel "ceva" este o ființă, sau poate mai multe, pe care le-ai pierdut la vârsta înșelăciunilor, golul urmând permite întinderea nemiloasă a cugetului rece și distrugător. În mod firesc, nimeni nu poate moșteni atâta veghe încît să lunece în cinism, ci în cursul vieții decepțiile fac lumea străvezie, încît vezi, până la fund, ceea ce n-ar fi trebuit decât să mângâi. Noi nu cunoaștem viața lui Diogene la epoca în care nefericirea în dragoste hotărăște cursul reflexiei. Ce importanță
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a morții. Doar stingîndu-te neîncetat o stingi în tine, îi reduci din infinit. Cel ce n-a cunoscut intimitatea morții înainte de-a muri, minor sfârșitului, se rostogolește umilit în necunoscut. El sare în vid; pe când, prins în ondulația muririi, luneci în moarte ca spre tine însuți. Când știi ce-i gustul morții, nu mai poți crede c-ai trăit vreodată fără să-l cunoști... sau c-ai trecut cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]