7,749 matches
-
mai fruste, ideile surprinse de medic au calitatea de a nu-l menaja pe Tolstoi, știut fiind că orice autor de jurnal, scriind cu intenția de a fi citit, caută să se pună într-o lumină prielnică, alterînd astfel puritatea mărturisirii. Aforismele nu-l cruță pe Tolstoi tocmai fiindcă îi surprind nuanțele pe care, dacă ar fi putut, ar fi ales să nu le treacă în jurnal, ceea ce dovedește că, atunci cînd ni le scriu alții, gîndurile noastre sunt mai adevărate
Un vizionar de limfă caldă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6305_a_7630]
-
un revoluționar fără noroc. Schimbarea vremurilor, care le aduce fraților de baricadă oarece poziții, îl lasă pe dinafară, privitor al propășirii altora. Să fie, deci, dintr-o cutremurare în fața nedreptății sorții pornirea lui Ghica? Nu știm. Este, în orice caz, mărturisirea unui optimism fin, într-o reverență care n-are nimic dintr-un lamento. Dimpotrivă. O vizită la British Museum îl duce pe Ghica în fața frizei orientale a Parthenonului. Plăcerea îi este întreruptă de apostrofa Lordului Ald... (probabil Stanley de Alderley
Fraternitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6308_a_7633]
-
Teo Trandafir a mărturisit că a trecut prin clipe teribile. Vestea că Adrian Iovan și Aurelia Ion au murit s-a abătut asupra ei ca un trăsnet. Prezentatoarea de la Kanal D a făcut o mărturisire cutremurătoare după ce a aflat că s-a petrecut o tragedie aviatică în care doi oameni au pierit. Teo Trandafir și-a exprimat un punct de vedere cu privire la acest accident teribil. Ce a fost mai greu a trecut. Viața merge mai
Teo Trandafir, clipe grele: "Vă mărturisesc că..." () [Corola-journal/Journalistic/48855_a_50180]
-
din Rheingold, cu piticii fierari, și-a luat fiul, pe Matei, de mână și a părăsit sala nervos, făcând zgomot, spre indignarea publicului.20 Însă Simfonia a 9-a de Beethoven, audiată la Gewandhaus și dirijată de Nikisch, îi smulge mărturisirea că „nu poți să faci alta decât să te închini auzind-o 21. Caragiale a părăsit această lume în acompaniamentul efluviilor muzicale ale pianului. Cella Delavrancea, care se găsea în casa scriitorului, își amintește acea dimineață care a îndoliat cultura
Caragiale între Thalia și Euterpe by Vasile Lungu () [Corola-journal/Journalistic/4820_a_6145]
-
fie că e vorba de romane, fie că avem de-a face cu publicistica, să reprezinte un succes. Devotamentul lui Nicolae Mecu pentru opera lui Călinescu e cu atât mai demn de admirație cu cât el nu se consumă în mărturisiri patetice, ci în capacitatea de a-și lua în stăpânire cu seriozitate întregul teritoriu al textelor călinesciene, oricât de accidentat de capriciile autorului sau de istoria însăși. Toate aceste calități îl îndreptățesc pe harnicul editor să iasă pentru o clipă
Critica de nevoie by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4857_a_6182]
-
iasă din imaginea pe care publicul o are despre el. E vorba de a rupe convenția unei discuții previzibile, contrariind orizontul de așteptare al celor care deschid cartea și cu cît contrarierea e mai mare, cu atît tenta insolită a mărturisirii e mai stridentă. Iar interviul mai împlinit. În schimb, fără o încălcare a convenției de tacla politicoasă, riscul de a asista la un schimb de amabilități terne e atît de mare, încît rezultatul e adesea deprimant. Ioana Revnic a intuit
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
de notorietatea altora spre a se pune pe sine în lumină, dăm peste un regizor aflat în elan expansiv, care se folosește de actori spre a-și atinge intenția, aceea de a-i împinge pe vorbitori pînă la pragul unei mărturisiri sincere. Urmarea este că Ioana Revnic își ia în posesie interlocutorul spre a-l domina, de unde și senzația că, dacă punem la un loc uverturile de la începutul fiecărui interviu, putem obține un capitol de sine stătător în care e vorba
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
față de ideea de Operă, iar Augustin Buzura e sastisit pînă la surmenare de eroismul de paradă a celor care luptă împotriva comunismului după ce el a dispărut. Eugen Simion e un ctitor de proiecte durabile pe care discreția îl oprește de la mărturisiri personale, Nicolae Manolescu, un spirit critic căruia luciditatea nu-i inhibă efuziunile, Alex Ștefănescu, un spirit mucalit excelînd în asociații ingenioase, Ilie Constantin, un receptacul placid așteptînd dicteul divin al ritmurilor poetice, Ioana Pârvulescu, o scriitoare de eleganță a tonului
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
o revoltată de gîndul că literatura e un „sport bărbătesc“ la care femeile, stînd la mantinelă, nu au voie decît să aplaude cuviincios. O remarcă anume se cuvine lui Mircea Horia Simionescu, care se dezgolește cel mai mult în cursul mărturisirilor, apărînd într-o nuditate omenească cuceritoare, de aceea interviul cu el îmi pare cel mai reușit. „Nu pot să-ți vorbesc acum despre cărțile mele decît în termeni funcționărești, pentru că trăirea nu am cum să ți-o comunic. Chiar eu
În arena cu lei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5240_a_6565]
-
atunci când studiile pe tuberculii de cartofi îi relevă chipul prăbușit în substanța expiată a legumei. Nu se cade să nu-i amintim pe ceilalți eroi ai Grupului Sigma, Constantin Flondor și Doru Tulcan, prezenți în studiul doamnei Ileana Pintilie, în mărturisirile eroului său Ștefan Bertalan, în notele și comentariile critice adăugate cărții. În Palatul Baroc, azi Muzeul de Artă al Timișoarei, există o colecție permanentă cu o seamă de obiecte ale experiențelor lor și a grupului inițial, 111. Deși au trecut
Ștefan Bertalan, un experimentalist al gândirii bionice by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5262_a_6587]
-
o binecuvântare discutabilă), și în al doilea că nu e dureroasă. În contrast cu oricare altă boală gravă sau mortală, ți se dă libertatea să contempli în voie și cu un minim discomfort progresia catastrofică a propriei tale deteriorări.” Stilul direct al mărturisirii, renunțarea la orice fel de iluzii privind vindecarea și absența totală a strategiilor amânării ne trimite încă de la primele faze într-un regim al severității absolute. Nu-ți trece prin minte că fie și cel mai neînsemnat cuvânt ar putea
Memorii de dincolo de mormânt (IV) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5281_a_6606]
-
favorizată de informațiile incoerente referitoare la strămoșii scriitorului. În puținele sale destăinuiri, poetul a luat-o înaintea memorialistului. Cum s-ar spune, stilistul nepăsător la posteritate a ascuns detaliul prețios pentru istoria literară. Totuși un grăunte salvator se rostogolește din mărturisirea că Voicu Băcanul venise pe Valea Buzăului din cătunul Vale, aparținând Săliștei Sibiului. Tot din Țara Pădurilor trecuse în Muntenia și Ion Hagiu, îndoit prilej de mândrie genealogică, mai cu seamă că, înainte de a-și găsi mirese la Pârscov, cei
Vasile Voiculescu – noi contribuții biografice by Gheorghe Postelnicu () [Corola-journal/Journalistic/5285_a_6610]
-
cărților. Minciuna semnalată este generală, ne complacem în această formă a tabuului care apasă asupra nonlecturii și a rețelei de angoase, iar dacă vrem să ieșim cu bine din acesastă situație trebuie să înfruntăm culpabilitatea inconștientă pe care o suscită mărturisirea de a nu fi citit anumite cărți și să contracarăm cu dezinvoltură această culpabilitate. Să încetăm să-i mai mințim pe cei din jurul nostru, dar mai ales să încetăm să ne mințim pe noi înșine să recunoaștem că legătura noastră
Meritele nonlecturii, după Pierre Bayard by Magda Grigore () [Corola-journal/Journalistic/5293_a_6618]
-
adevărul său, un adevăr ce este al meu și nu al lumii, un adevăr pe care vreau să-l imprim lumii [...] Într-un fel, aș dori să fiu un plan de referință.” „N-am scris niciodată doar pentru mine” e mărturisirea unei conștiințe timpurii a menirii de martor exemplar, care-și începe mărturia cu sine însuși. Și care știe prea bine că jurnalul poate cădea în delațiune când vine în atingere cu delirul de interpretare și cu lipsa de măsură a
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
unei conștiințe timpurii a menirii de martor exemplar, care-și începe mărturia cu sine însuși. Și care știe prea bine că jurnalul poate cădea în delațiune când vine în atingere cu delirul de interpretare și cu lipsa de măsură a mărturisirii. Poate fi un monstru, în sensul dat termenului de Marcel Moreau: „O scriitură care nu poate să se mintă pe sine este în mod necesar o scriitură care nu poate disimula mai răul. E, totodată, fatalmente, un Monstru, rănit, dar
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
dar real, fiindcă îl bănuiești la capătul celălalt al scrisului tău, jucându-și cu același profesionalism ca și tine partea lui de rol, te scrii, în general, cu grijă. Personajele tale primesc trăsături verosimile, le deghizezi așa încât prea intimele tale mărturisiri (unele alunecate în pagină fără voia ta, ca scăpări de condei, de atenție, de control) să nu poată fi lesne depistate. Faci toate astea fiindcă cititorul nu e confesorul tău absolut și strict, ci unul relativ și vast. Voi, amândoi
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
abuziv, după regula confidențialității, activă în aceste alte planuri, nu și în literatură - să îl dau de gol? Să fie la mijloc și un soi de masochism scriptural, el extrăgându-și plăcerea și din dilema în care își pune cititorii? Mărturisirile prea amănunțite legate de suferințe ale trupului ori ale inimii - dacă nu au discreția albă, înaltă și seninătatea reflexivă a cărților blecheriene, de pildă - îmi repugnă. Violența lor patetică, trufașă, pretinzând atenție exclusivă și regim preferențial în numele dezgolirii fără rest
Minte-mă! – sau despre lectura confidențială by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/5318_a_6643]
-
este primul volum de nuvele ale prestigioasei scriitoare române Ana Blandiana. Autoarea recurge la fantastic pentru a denunța, într-un mod indirect, dimensiunea grotesca a existenței într-un stat totalitar. Aceste patru nuvele aparțin atît literaturii fantastice cît și literaturii mărturisirilor: narațiunea Anei Blandiana combină tonul confesional al unui jurnal realist cu incursiunile imaginației vizionare.”
Cele patru anotimpuri de Ana Blandiana în presa spaniolă by Redacția () [Corola-journal/Journalistic/5424_a_6749]
-
fie Alexandru Elescu ducînd existența lui Manoil. Dincolo de asemenea blînde naivități, Bolintineanu a inovat, poate fără să-și dea seama, în însăși substanța romanului nostru de atunci. Manoil și Elena își pun personajele în mișcare pe un singur circuit - îndrăgostirea, mărturisirea iubirii, realizarea ei. Cine pe cine iubește, cine pe cine înșală, cine iese învingător în disputa erotică, cine pe cine este gelos și de ce, care sunt intrigile ce contrazic iubirea, cine cu cine se logodește, cine se căsătorește cu cine
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
Șer, Serescu, Bar, Șeni, de Ranu, ba chiar Elescu (numit astfel pentru a forma, probabil, o pereche paronomasic-amoroasă cu iubita lui, Elena), romanul ia forma melodramei în patru acte: sosirea lui Alexandru Elescu la Fănești, îndrăgostirea lui de Elena și mărturisirea iubirii (actul I); intriga infernală a Zoei și a principesei Iordache pentru compromiterea Elenei (actul al II-lea); fuga lui Alexandru la București, disperat, revenirea lui precipitată la Fănești, în urma unor scrisori, renașterea și mai aprinsă a iubirii celor doi
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
tocmai pentru că exprimă Puterea ca omogenitate, ca monolit. Aici revenim la partajul între vorbirea privată și vorbirea publică, și la confuzia pe care doxa populară o întreține atunci cînd cere ultimei să se formuleze ca o vorbire privată, ca o mărturisire; nu-i de mirare, așadar, că ceea ce ar trebui să fie vorbire privată se revendică în acest caz de la responsabilitatea pe care Barthes o cere vorbirii publice. Pus în fața violenței limbajului public, care smulge mărturii și tranșări pentru deliciului publicului
De ce zahărul e violent by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5441_a_6766]
-
avuit ca invitat pe Mircea Cărtărescu. A fost o plăcere să-l asculte și să-l vadă pe acest mare scriitor român într-o confesiune relaxată, lipsită de morgă, plină de miez și de farmec al relatării. Sunt de reținut mărturisirile sale despre perioada liceului petrecută sub semnul foamei „monstruoase” de lectură, despre relația cu părinții, despre poietica volumelor sale, despre nostalgiile care-l bântuie, ca și despre suferința fundamentală care îl/ne definește, aceea că „nu știm cine suntem”. Văzând
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/5459_a_6784]
-
Sorin Lavric E un accent august în dorința ca, povestindu-ți viața, să-i arăți greșelile care au întunecat-o. Noblețea vine din cît de macră e motivația curățirii prin mărturisire: faci socoteala păcatelor și, dezvăluindu-le, scapi de zgura lor apăsătoare. E ca o lepădare de scorii prin descrierea traumei lor. De aceea, în orice act de spovedanie intră un imbold drastic de primenire lăuntrică, iar Nicolae Radu se supune
Scoriile trecutului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5147_a_6472]
-
ilustrare sub condeiul mai multor autoare începînd cu Angela Marinescu. Dar pe cînd cea din urmă aduce în scenă o dezlănțuire totală, un elan ce frizează anarhia, Lucia Negoiță nu părăsește liniamentele unei existențe date, conservînd o anume disciplină a mărturisirii. Exploziilor care se țin lanț la Angela Marinescu le corespund aici tensiuni ce se contrag în propriul contur, fără vanități așa-zicînd suicidare, mixînd cutezanța expresivă cu umilitatea asumării unui dramatism organic: „desenul stîngaci al sudorii/ peste sprîncenele castității rebele/ o
O nouă feminitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5152_a_6477]
-
pentru a veghea cu delicatețe). Cel care-o rostește, însă, e eseistul cu același nume, dotat cu o înspăimântător de precisă cunoaștere a umanului. De altfel, aceasta din urmă iese la iveală încă de timpuriu, din vremea când, după propria mărturisire, citind finalul romanului Idiotul, „dedicarea totală a omului viu” îi pricinuise adolescentului „un fior înălțător” (p. 204). Sigur că, în definitiv, Dostoievski predispune la asemenea lecturi, de adevărat foraj sufletesc. Dar iată că sonda lui Ion Vianu mai reușește o
Schiță de portret by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5164_a_6489]