1,303 matches
-
perioada dintre secolul al XVI-lea și secolul al XVIII-lea, în Principatul Transilvaniei, limba maghiară devine pentru prima dată limbă de stat. Codurile de legi "Compillatae Constitutiones Regni Transylvaniae" (1671) și "Approbatae Constitutiones Regni Transylvaniae" (1677) sunt redactate în maghiară. În secolul al XIX-lea se formează limba națională unitară și se fixează normele limbii standard, prin activitatea cărturarilor numită de „înnoire a limbii”, care tinde să elimine influențele latine și germane, și a Societății Științifice Maghiare, prin lucrările sale
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
și se fixează normele limbii standard, prin activitatea cărturarilor numită de „înnoire a limbii”, care tinde să elimine influențele latine și germane, și a Societății Științifice Maghiare, prin lucrările sale normative. Mai întâi în perioada 1844-1849, apoi definitiv în 1867, maghiara devine limbă oficială. Dialectele limbii maghiare sunt grupate în zece regiuni dialectale, fiecare cuprinzând două sau mai multe grupuri de dialecte: Sistemul fonologic al limbii maghiare standard este format din șapte perechi de vocale, una scurtă și una lungă per
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
limba maghiară, accentul este tonic (numit și de intensitate), ca în română. Cuvintele relativ lungi pot avea mai multe accente, dintre care unul principal. Accentul unic sau cel principal cade totdeauna pe prima silabă a cuvintelor cu sens lexical deplin. Maghiara este o limbă aglutinantă, ceea ce constituie principala trăsătură care o deosebește de limbile indo-europene, dar o apropie de limbile din familia ei și de limbi din alte familii, precum turca și japoneza. Caracterul aglutinant constă în faptul că morfemele sunt
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
persoana I singular a posesorului) și sufixul "-ban" (corespunzător prepoziției românești „în”). După Keszler 2000 din punct de vedere morfologic, cuvintele se clasează în următoarele părți de vorbire: I. Părți de vorbire fundamentale: II. Cuvinte funcționale: III. Cuvinte propoziții: În maghiară, persoana se exprimă prin pronumele personale și prin sufixe specifice, care au mai multe funcții, aplicându-se: Gramaticile limbii maghiare iau în seamă următoarele categorii gramaticale ale verbului: diateza, modul, timpul, numărul (singular și plural) și persoana. Față de limba română
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
nefiind exprimat în limba maghiară, substantivul poate exprima numai genul natural, nici acesta totdeauna. Categoria numărului este caracteristică substantivului, dar pluralul nu este exprimat totdeauna prin sufixul care îl indică de obicei. În general se consideră că paradigma cazuală a maghiarei cuprinde 18 cazuri. Sistemul cazual al limbii maghiare este foarte bogat în ceea ce privește exprimarea raporturilor spațiale, deosebind prin trei cazuri diferite locul în care are loc un proces, cel spre care se face o deplasare și cel de la care se face
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
formele cazuale în afară de acuzativ nu se formează de la nominativ + un sufix cazual, ci se folosesc desinențele cazuale, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: "én" „eu”, "nálam" „la mine”, "velem" „cu mine” etc. Spre deosebire de limba română, în maghiară există numai pronume posesive, nu și adjective pronominale posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixe care se adaugă la obiectul posedat. Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci și cele aspectuale, modale
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
(în maghiară "Békás") este un oraș în județul Neamț, Moldova, România, format din localitățile componente (reședința), Capșa, Dodeni și Izvoru Muntelui, și din satele Izvoru Alb, Potoci și Secu. Are o populație de locuitori. Orașul se situează în vestul județului, la poalele
Bicaz () [Corola-website/Science/297089_a_298418]
-
(în sârbă și ruteana: "Нови Сад", în maghiară: "Ujvidék", în slovaca: "Nový Sad", în germană: "Neusatz") este un oraș din Șerbia. Este capitala provinciei Voivodina și un mare centru industrial și cultural. Orașul mai este cunoscut ca "Atena Sârbească" ("Srpska Ațină"). Orașul se află în regiunea Bačka de
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, iar în 1929, Novi Sad a devenit capitala Banovinei Dunării, o provincie a Regatului Iugoslaviei. În 1921, populația orașului numără 39.122 de locuitori, dintre care 16.293 vorbitori de sârbă, 12.991 vorbitori de maghiară, 6.373 de germană, 1.117 de slovaca, etc. În 1941, Regatul Iugoslaviei a fost invadat și împărțit de către puterile Axei, și părțile sale nordice, inclusiv din Novi Sad, au fost anexate de Ungaria. În timpul celui de-al Doilea Război
Novi Sad () [Corola-website/Science/297122_a_298451]
-
instituție culturală, "Mâțica srpska", a fost fondată în 1826. Teatrul Național Sârb din Novi Sad a fost primul teatru profesionist din țară, fondat fiind în 1861. În prezent există mai multe teatre profesioniste, dintre care două interpretează piese și în maghiară ("Teatrul Novi Sad" și "Teatrul Național Subotica"), în timp ce slovacii, românii și rutenii au teatre semiprofesioniste. Peste patru sute de societății amatoare de artă și cultură cultiva dânsul și muzică populară a tuturor grurpurilor etnice ce locuiesc în acestă zona. Galeriile din
Cultura Voivodinei () [Corola-website/Science/297188_a_298517]
-
ruse în 1849, Ausgleich-ul dintre Austria și Ungaria din 1867 a avut efecte negative asupra drepturilor politice ale sașilor. Pe perioada Austro-Ungariei, burghezia maghiară a declanșat o vastă politică de maghiarizare pentru a combate naționalismul tuturor celorlate grupuri etnice din partea maghiară a regatului. La finalul primului război mondial, majoritatea sașilor au sprijinit unirea Transilvaniei cu Regatul României. Politica celui de-al Treilea Reich față de România a avut o influență nemijlocită asupra sorții populației germane trăitoare aici. Ca urmare a semnării Pactului
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
(în trecut, Băile Slănic și Slănic, în maghiară "Szlanikfürdő") este un oraș în județul Bacău, Moldova, România, format din localitățile componente Cerdac, Cireșoaia și (reședința). Orașul se află în partea de sud-vest a județului, la limita cu județul Covasna, în bazinul râului Slănic (un afluent al Trotușului), la
Slănic-Moldova () [Corola-website/Science/297210_a_298539]
-
a ariei locuite de secui se află mai multe localități cu majorități românești. Sub aspectul toponimiei, numele orașului Vlăhița a fost menționat în documente în anul 1406 sub numele de "villa olachalis" ("Oláhfalu, oláh =valah"). Localitatea s-a numit în maghiară până în 1899 "Oláhfalu", după care i-a fost schimbată denumirea în "Szentegyházasfalu". În afara scaunelor secuiești propriu zise mai există secui în localități răzlețe pe teritoriul județelor Bistrița-Năsăud (Cireșoaia=Magyardécse) și Cluj (Cămărașul de Pustă=Pusztakamarás). O comunitate arhaică de maghiarofoni
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
considerat pe secui ca descinzând, pe rând, din maghiari, sciți, huni, gepizi, avari, bulgarii de pe Volga, onoguri, kavari sau din kabardino-balkarii din Caucaz. De altfel, o ramură a turcilor horezmieni (din Horezm sau "Hwarizm"; populație cu substrat iranic), numită în maghiară "káliz" și "koromza"/"korozmin", a fost colonizată în scaunul secuiesc "Șepși" în jurul orașului Sfântu Gheorghe Un grupuscul etnic, numit "barsil", a fost pus de unii cercetători pe seama grupului etnic burtas de la Volga, despre care mult timp s-a crezut că
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Popa-Lisseanu arată că: Potrivit unui studiu realizat de geneticieni și antropologi din câteva instituții academice din Ungaria, se arată că "„din rezultatele cercetărilor antropologice și genetice a ieșit la iveală că nu există diferențe semnificative între populația secuiască și cea maghiară”". Etimologia cuvântului "székely" este controversată și neclară, cercetătorii oscilând între trei ipoteze principale: 1) din numele tribului turcic ogur (oghur; dialectele "lir") "*s*k*l" (pronunțat probabil [eskel, iskil] sau [eski]; în limba ). 2) din numele tribului turcic oğuz (dialectele
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Tot în scaune a fost organizat și Pământul Crăiesc, zona locuită de sași în sudul și nord-estul Transilvaniei (vezi scaunele săsești), exceptată de asemenea de la organizarea comitatensă. "Alfabetul secuiesc", denumit și "runele secuiești", este un alfabet (riguros fonetic, adaptat la maghiara contemporană) utilizat de secuii transilvăneni și în prezent ca alfabet secundar, alături de cel cu caractere latine. Întrucât acest alfabet era folosit în trecut preponderent la inscripțiile gravate, sistemul se mai numește popular "scriere pe răboj" (sau "încrustată"), în maghiară "róvásírás
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
la maghiara contemporană) utilizat de secuii transilvăneni și în prezent ca alfabet secundar, alături de cel cu caractere latine. Întrucât acest alfabet era folosit în trecut preponderent la inscripțiile gravate, sistemul se mai numește popular "scriere pe răboj" (sau "încrustată"), în maghiară "róvásírás". Unele ipoteze susțin, că alfabetul secuiesc este de origine turcă, iar analiza paleografică a vechilor rune turcești a relevat că acestea au apărut în Siberia de sud și în regiunea Jeti-Su din China. În limbajul de specialitate, se folosește
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
și uiguri". Turca vorbită probabil până în sec. XI de părți de populație a Ungariei medievale incipiente (în baza unor indicatori lingvistici, idiomul era apropiat de dialectele ciuvaș și bașkir ale turcei) a dispărut foarte timpuriu, impunându-se limba uralică (ugrică) maghiara. Înrudirea dintre secui și uiguri este tot atât de mică/mare cum e și cu celelalte popoare de limbă turcă, dintre Turcia și Uiguria.. Dimensiunea indoeuropeană (scito-alană, deci iranică veche), atât la populația maghiarofonă, cât și la panturcime, nu e neglijabilă (un
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
și acte generale ale Republicii Șerbia, a căror executare este încredințată Adunării precum și hotărâri și alte acte generale din sfera să de atribuții. În activitatea Adunării, concomitent cu limba sârbă (grafia chirilica și latină), în uz oficial sunt și limbile: maghiară, slovaca, română, ruteana și croată. Statutul PA Voivodina prevede că deputații au dreptul să folosească în Adunare oricare din limbile și scrierile oficiale în provincie ("Statutul Provinciei Autonome Voivodina", articolul 26). Statutul, hotărârea și actul general al Adunării, precum și actele
Românii din Voivodina () [Corola-website/Science/297187_a_298516]
-
(până în secolul XIX Craiva, după 1850 Vaskohó, din vas „fier” și kohó „furnal” în maghiară și Eisenstein în germană ) este un oraș în județul Bihor, Crișana, România, format din localitățile componente Câmp, Câmp-Moți, Colești, (reședința), Vărzarii de Jos și Vărzarii de Sus. Se află la o distanță de circa 7 km de orașul Ștei. Din
Vașcău () [Corola-website/Science/297219_a_298548]
-
și Macedonia, vorbind limbi (Aromâna, meglenoromâna) înrudite îndeaproape cu limba română vorbită de vlahii (românii) de la nord de Dunăre. În sensul larg și anterior secolului XX, denominativul Vlahi („Βλαχοι” (Vlahi) în grecește, „Volohy” în rusă, „Wołochy” în poloneză, „Olah” în maghiară, „Walachen” în nemțește, „Vlachs” în engleză, „Valaques” în franceză) a desemnat toți vorbitorii limbilor romanice orientale, la nord sau la sud de Dunăre. În acest articol se discută doar istoria populațiilor romanice de la sud de Dunăre (cu excepția Dobrogei). Pentru populațiile
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
care o folosiseră anterior (sub vorma "Walh") pentru a desemna celții și romanicii, inițial însemnând „străin”. Cuvântul "Walh" stă și la originea cuvintelor Valonia și Wales), dar mai apoi a fost folosit doar pentru a desemna popoarele romanice („Olasz” în maghiară și „Włochy” în poloneză înseamnă Italia). Ilie Gherghel, a scris un studiu despre cuvântul „Vlahi” unde a demonstrat o origine romano-bizantină a cuvântului “vlah”. Demonstrația se bazează în special pe scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas. Conform acestei opinii
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
ale Dublei Monarhii, pe primul loc al planurilor de reformă s-a aflat programul trialist al slavilor de sud, în a cărui formă conservativă slovenii nu erau incluși. Prin acest plan, ar fi trebuit ca, pe lângă partea austriacă și cea maghiară a monarhiei, să fie înființată o a treia parte sub conducere croată, croații fiind grupul de slavi meridionali cel mai numeros și cu cea mai puternică tradiție istorică din Monarhia Habsburgică. Acest stat al slavilor de sud ar fi trebuit
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
sa puterea statului, ceea ce îi dădea o poziție de forță superioară, deși etnicii maghiari nu reprezentau decât jumătate din populație. Într-o astfel de atmosferă, transplantarea legislației referitoare la minorități nu avea nici un succes. Legea naționalităților din 1868 determina doar maghiara ca limbă de stat, dar autoriza folosirea limbilor minorităților la nivel regional, local și ecleziastic. Însă adesea această lege nu a fost pusă în practică, iar minoritățile s-au văzut abandonate tentativelor de asimilare. Începând cu 1875, sub Ministerpräsident-ul Kálmán
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
globului. Ortografia corectă a numelui este aceea cu cratimă. Dintre limbile indo-europene, următoarele sunt cele mai răspândite, fiind vorbite ca limbă maternă de peste 100 de milioane de oameni: Majoritatea limbilor vorbite în Europa aparțin superfamiliei indo-europene. Fac excepție limbile fino-ugrice (maghiara, estoniana și finlandeza), limbile caucaziene, basca, malteza (derivată în mare parte din arabă) - și turca aparținând limbilor turcice. Ipoteza înrudirii limbilor indo-europene, formulată prima dată, în 1647, de învățatul olandez Marcus Zuerius van Boxhorn, care a observat că o serie
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]