46,957 matches
-
elvețian se decide să refacă traseul copilăriei și tinereții pe care mama lui, împreună cu bunicii, le-au petrecut în Bucureștii începutului de veac XX. Urgența acestei expediții în trecut și în necunoscut este dictată de destrămarea tot mai accelerată a memoriei mamei, ajunsă la anii înaintați ai senectuții... În loc să asiste neputincios la agravarea amneziei, fiul se decide să reconstituie acel trecut evanescent, tezaurizînd toate detaliile furnizate de povestirile mamei, de albumele de fotografii ale familiei, de informațiile documentare. Și pornește la
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
greu definit: elementul epic nu are o pulsație puternică, textul este foarte elaborat, structurile narative sunt subtile și elementele simbolice abundă. În ce măsură acest roman este o arheologie a României de altă dată, dar și a propriului eu, ca depozitar al memoriei unei familii? C.H.: Mda, o arheologie a memoriei, a amintirii, s-ar putea spune astfel. Materialul îl constituie desigur memoria , ea fiind și o temă centrală a cărții: în ce fel se nasc amintirile, cum se compun ele, cum cîștigă
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
puternică, textul este foarte elaborat, structurile narative sunt subtile și elementele simbolice abundă. În ce măsură acest roman este o arheologie a României de altă dată, dar și a propriului eu, ca depozitar al memoriei unei familii? C.H.: Mda, o arheologie a memoriei, a amintirii, s-ar putea spune astfel. Materialul îl constituie desigur memoria , ea fiind și o temă centrală a cărții: în ce fel se nasc amintirile, cum se compun ele, cum cîștigă în densitate, cum sunt retransmise? Am mers pe
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
abundă. În ce măsură acest roman este o arheologie a României de altă dată, dar și a propriului eu, ca depozitar al memoriei unei familii? C.H.: Mda, o arheologie a memoriei, a amintirii, s-ar putea spune astfel. Materialul îl constituie desigur memoria , ea fiind și o temă centrală a cărții: în ce fel se nasc amintirile, cum se compun ele, cum cîștigă în densitate, cum sunt retransmise? Am mers pe urmele acestor întrebări, dar importantă mi s-a părut nu atît reconstituriea
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
de viață, a unui "aer" specific locuitorilor acelui oraș, clădirilor, grădinilor lui. Mi se pare fascinantă urmărirea tuturor acestor elemente și ceea ce m-a surprins a fost nu numai descoperirea unor amintiri străine, în straturi succesive, ci revelațiile propriei mele memorii. Am rămas surprins cît de multe din aceste amintiri străine - căci eu nu am fost în tinerețea mea niciodată în România - au devenit propriile mele amintiri. Asta mi s-a întîmplat cînd am ajuns în București: am trăit clipe de
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
a unor locuri și lucruri parcă de mult știute... Dintr-o dată am zărit o biserică și mi-am spus: aceasta este biserica din cartierul nostru! Cum este posibil așa ceva? M-a preocupat mult această întîmplare fiindcă probabil și în procesul memoriei sunt posibile transferuri care s-au manifestat în momentul contactului cu orașul, cu locuitorii lui. R.B.: Nu am recurs întîmplător la cuvîntul arheologie pentru a califica romanul dumneavoastră. El mi se pare construit în straturi succesive și această stratificare a
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
întîmplător la cuvîntul arheologie pentru a califica romanul dumneavoastră. El mi se pare construit în straturi succesive și această stratificare a elementului epic, care nu este o materie solidă, ci mai degrabă una difuză, intuitivă, se alimentează tocmai din rezervorul memoriei. La finele cărții, fiul - eul narator - care dorește să reconstituie din amintirile mamei universul copilăriei ei, se identifică în cele din urmă cu ea. Se produce o transfuzie de memorie, de la mamă la fiu, un fel de identificare a psyché-ului
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
mai degrabă una difuză, intuitivă, se alimentează tocmai din rezervorul memoriei. La finele cărții, fiul - eul narator - care dorește să reconstituie din amintirile mamei universul copilăriei ei, se identifică în cele din urmă cu ea. Se produce o transfuzie de memorie, de la mamă la fiu, un fel de identificare a psyché-ului celor două personaje principale. Romanul este însă structurat și muzical - și am impresia că și elementele vizuale dețin un rol improtant în construcția așa-zis "epică". De pildă, figura penelor
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
Elveția... Cred că aceasta a fost una din marile însingurări ale mamei mele, pe care am încercat să o exprim și în roman. Mama este personajul principal, ea evoluează în cuprinsul cărții într-un sens ciudat: pe măsură ce își pierde progresiv memoria, amintirile, fiul ei află din ce în ce mai multe despre România așa încît, la finele romanului, el este cel care îi povestește mamei întîmplările pe care ea i le povestise odinioară și pe care acum le-a uitat, cel care îi descrie peisajele
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
și pe care acum le-a uitat, cel care îi descrie peisajele, ambianța, oamenii în mijlocul cărora ea își petrecuse copilăria la început de secol, în București. R.B.: Am putea vorbi de un fel de transfuzie, chiar de un transplant de memorie de la mamă la fiu și invers! Un procedeu plin de poeticitate. Pe de altă parte, mi s-a părut că elementele de atmosferă predomină în comparație cu galeria de portrete... C.H.: Nu, nu neapărat. Cum se întîmplă uneori, printr-o fericită potrivire
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
dar ne-au ieșit în cale jandarmii. Cu arma întinsă. Gata-gata să tragă. Înapoi! ne-a spus un plutonier... Aici nu e de voi! E treabă de Stat. Cum arăta plutonierul ? întrebau anchetatorii, oamenii lui Horia Sima. Țăranii au o memorie și un spirit de observație grozave... După răspuns a fost identificat nenorocitul. Iar după el au urmat ceilalți. Nici șoferii n-au scăpat! Am citit declarația plutonierului. Vechiul meu prieten, Alecu Rioșanu (subsecretar la interne sub Antonescu), mi-a arătat
Addenda la Troica amintirilor de Gh. Jurgea Negrilești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12953_a_14278]
-
Radu Ciobanu Printre genurile literare, evocarea, supusă, cum e, fluctuațiilor umorale și capriciilor memoriei afective, face figură de artă minoră. Ceea ce nu-i diminuează nicidecum importanța. Se pare că sub influența profesorului Liviu Rusu, „cerchiștii” se dedau unei subtile delectări cultivând artele minore, iar „Revista Cercului Literar” le consacra cu regularitate chiar o cronică
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
data evocărilor: punctul de unde se distinge cu claritate în față capătul drumului sau „ceea ce urmează să devenim.” Momentul e cu atât mai tensionat cu cât e însoțit și de teama că episoade semnificative ale trecutului au tendința să se sustragă memoriei: „De fiecare dată am sentimentul că izbutesc să rețin o întâmplare extrem de importantă pentru mine care riscă să se piardă cu totul, întrucât are un caracter deosebit de evanescent. Să fie timpul care erodează toate suprafețele, ștergând inscripțiile cele mai prețioase
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
care funcția de semnificare trece în plan secund. Mai mult decât un simplu caleidoscop al cuvintelor, romanul ne propune o fuzionare de lumi, reificate în punctele lor de contact, devenite obiecte de contemplație estetică. Palimpsestul limbii este, implicit, unul al memoriei afective și al trăirilor, cuvântul având valoare existențială, fiind creator de lumi. „Eu în altă Varșovie am avut treburi,” spune Evelyn Sonjacoffski, confruntat cu imposibilitatea fizică de a se fi aflat în orașul cu pricina. „Varșovia în care hălădui eu
Arheologie literară by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/12949_a_14274]
-
doar în ipostazele sale de sculptor, pictor sau grafician nu înseamnă mare lucru. Pentru că, așa cum am sugerat deja, el nu este un artist al secvențelor, ci un analist și un observator al marilor energii care pulsează în lucruri și în memoria lor pierdută. Asemenea lui Goethe, ca tip de dinamică a personalității, Neagu ilustrează un vis al totalității și nu doar o practică, fie ea și exemplară, circumscrisă unui singur obiectiv.
Geometria și visul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12963_a_14288]
-
Mai târziu un prozator argentinian Ernesto Sabato, va susține că urâțenia feței pe care Sartre și-o descoperea în oglindă a fost motorul existențialismului. Neîndoios, cafeneaua, ca intersecție de destine literare, beneficia de o bogată tradiție, consemnată în jurnale, în memorii, în biografii mai mult sau mai puțin romanțate. Evoc sumar unele episoade fără a intra în detalii. Pomenesc astfel în treacăt, restrângându-mă la Paris, năvala conquistadorilor literari americani după întâiul război mondial. În cartierul Montparnasse, la Coupole, Rotonde, Select
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
direcția ideologică oficială. În combaterea lui se foloseau clișee de descalificare din jargonul luptei de clasă. Sartre era desemnat „discipolul nazist al lui Heidegger”, i se atribuiau păreri simpliste și puerile pe care nu le emisese vreodată. În perioada discreditării memoriei lui Nizan, un prieten din tinerețe al scriitorului, învinuit de dezertare, șeful secției de agitație din Comitetul Central era Roger Garaudy, un pretins erudit, care mai târziu va trece de la comunismul ultraortodox la fanatismul islamic. A ajuns să fie condamnat
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
inofensiv, gălăgios și continuu ratat. În iureșul de defăimare s-a profilat și un veteran al persiflărilor, prozatorul rus Ilya Ehrenburg, o conștiință sfâșiată. Fusese un admirator al artei decadente, s-a șlefuit pe malurile Senei, a compus după aceea memorii palpitante în care a înfrumusețat însă propriul dans pe sârmă deasupra prăpastiei, între literatură și falsificarea ei. Ehrenburg nu s-a sfiit să-și mânjească mâinile, executând indicațiile date de Moscova. Pe Sartre îl cunoștea bine, îl lingușise ca să-i
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
lectura întregul. Apoi au început să mă deranjeze și fișele. Ocupau și ele un spațiu ce l-aș fi dorit ozonat, frumos, cu plante înflorite exploziv în glastre. Atunci mi-a venit ideea să fac din toate fișele una singură. Memoria nu mă lăsase. Citeam hîrtia și în minte se derulau: Război și pace, În căutarea timpului pierdut, Omul fără însușiri, Kafka, Dostoievski, Mann, Gogol, Enciclopedia Britanică, Pomicultura R.S.R., Eminescu în Ediția Perpessicius, Mersul trenurilor, Cartea de telefoane, Cartea noilor coduri
Îmbujorarea genului epistolar by Emil Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12986_a_14311]
-
și păsări, care o bucată de vreme mi-au adus o faimă secretă de poponar de vapor. Pe vremea aceea îmi întîlneam pretutindeni vechi prieteni cu care nu mă mai văzusem de mult. Am descoperit cu bucurie că citau din memorie aiurelile din Girafa, că erau cititori fanatici ai revistei „Crónica”, din ceea ce numeau ei amor propriu sportiv și chiar că îmi citeau povestirile, fără a ajunge să le și înțeleagă. L-am întîlnit pe Ricardo Gonzáles Ripoll, vecinul meu de
Gabriel García Márquez A trăi pentru a-ți povesti viața by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/12964_a_14289]
-
ca intelectualii români să aibă o reacție spontană după apariția cărții. Pentru a preveni această situație, am scris pe coperta a patra: «Nu-mi este străină intenția de a relansa o dezbatere asupra analizei critice a tradiției, a trecutului, a memoriei, căinței și iertării și după aceea a uitării.» Dezbaterea n-a avut loc și s-au scris puține articole, printre care H.-R. Patapievici, Alex. Ștefănescu... am primit mai multe scrisori și mesaje prin e-mail. În schimb, la Paris, am
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
să fie... Pentru a răspunde cît mai exact la întrebarea Dv. sînt nevoit să fac apel la ceea ce am scris în carte la pagina 49: «În subconștientul și conștientul nostru colectiv (sînt și excepții) nu se ascunde o cultură a memoriei și sîntem tentați spre uitare, supraviețuire («l^art de survivre»), compromis, duplicitate și complicitate. Și în special sîntem tentați spre continuitate spre deosebire de principiul individuației». Deci, preocupările noastre sînt dirijate către un prezent materialist și pragmatic din care vrem să extragem
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
sîntem tentați spre continuitate spre deosebire de principiul individuației». Deci, preocupările noastre sînt dirijate către un prezent materialist și pragmatic din care vrem să extragem cît mai multe foloase imediate: «Să ne îmbogățim»! Nu avem o cultură a trecutului, a tradiției, a memoriei (a dreptului, a justiției, a obligației de a nu uita) și a responsabilității pentru că sîntem lipsiți de rigoare, respect pentru lege și datorie etică. Nu generalizez, sînt și excepții... Am fost deseori întrebat de ce am cerut și citit dosarul și
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
criticile aduse de Petre Roman, Pavel Câmpeanu și William Totok etc. M-am oprit la documentele din dosar (800 de pagini) pentru a înțelege mecanismul (organizarea) pus în funcțiune pentru urmărirea și oprimarea fiecărui cetățean. Nu a lipsit nici capitolul memorii care au fost provocate de paginile și «personajele» găsite în dosar. Tot timpul cît am scris cartea am avut în față dublul meu, «Nica» (numele de cod) pe care îl priveam ca într-o oglindă. M-am străduit să sparg
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]
-
provocat o întoarcere în trecut. Privitor la acele evocări... se poate spune că este un «Jurnal fidel». De exemplu, împrejurările arestării și condamnării tatălui meu, a raporturilor pe care le-am avut cu editurile, revistele, cinematografia, cenzura, informatorii... Am o memorie afectivă destul de fidelă și cred că din acest punct de vedere Un tigru de hîrtie poate fi considerat... «Jurnal fidel»... - Am asemuit volumul dv. cu un proces al comunismului la scară redusă. Credeți că s-ar putea vorbi vreodată cu
Bujor Nedelcovici: „Încîlciți ca șerpii într-un sac“ by Mircea Fulger () [Corola-journal/Journalistic/12983_a_14308]