1,244 matches
-
Elveția sau din nord. E vorba de iubire în muzica aia, așa cum la Almodovar e vorba de același lucru. De fapt, Almodovar de ce le poate folosi pe ale lui, care sunt la fel de lacrimogene, la fel de melodramatice și la fel de ok și de mișto ca ale noastre de atunci? Deci merge pentru orice feeling, în piesă și asta înseamnă, din punctul meu de vedere, să fiu post, post, postmodern și tolerant în același timp. De ce a fost această muzică demonizată, cel puțin în anii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
butii. Ce faceți voi doi aici la ora asta?" "Discutăm! Pe o solidă bază teoretică!" "Dumneata vorbești rusește?" "Vorbesc greaca veche, limba lui Platon." "Și el vorbește românește?" "Știe versuri în română." "Ce știe?" "Poeme de Eminescu!" " Ia uite, faceți mișto de mutra mea. În ce limbă vorbiți? În ungurește?" "De ce în ungurește?" Pentru că sunteți unguri!" "Eu sunt cetățean român, din tată ungur, cetățean român și el..." "Perfect, dar vorbiți în ungurește, recunoașteți!" "Ba nu, el vorbește tătărește, iar noi, ăștilalții
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Butt-Head sau nu există viitor pentru tineretul postmodernist Personajele de desen animat Beavis și Butthead stau într-o casă sărăcăcioasă cea mai mare parte a zilei, uitîndu-se la televizor, în special la videoclipurile muzicale, pe care le apreciază în termenii "mișto" sau "nașpa". Cînd ies din casă, o fac pentru a merge la școală, pentru a munci într-un bar fast-food sau în căutarea aventurii și adesea se angajează în activități distructive. Produs pentru MTV de creatorul de caricaturi animate Mike
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
Hipodrom, având un noroc teribil. Lui Cristi îi ajungea din cât făcuse în ultimele seri la Grand. Ia, mai bine dați-mi-i toți mie, să nu ne-apuce soco- telile cu ăștia, c-o să zică că-i luăm la mișto. — Ai, prințișorilor, rătăcitu-v-ați ? îi întreabă imediat o țigancă bătrână, care stătea la colț în fața unei porți, scuipând semințe, cum fac dreapta de pe Vergului și intră pe strada și mai întunecoasă a Cățelului. Încotro pe-aici ? — Nu ne-am rătăcit, mamaie
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
curvă, femeia nimfomană, femeia pasiune, ce mai, femeia trăsnet. Sunt convins că încă și acum, după ce-am redat-o cititorilor, mai stă culcușită în sufletul meu, adeseori mă ghiontește, în ultimul timp a început să mă ia și la mișto, cică aș fi deja boșorog. Uite, sufletul unui poet trebuie să stocheze și imaginea unei astfel de femei, prea ne-am obișnuit să vedem dragostea numai în roz-bombon, cred că și cititorii sunt obosiți de "siropisme", nu mai pot îngurgita
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
familie engleză la vârsta, să zicem, de un an și jumătate, nu va vorbi niciodată românește. Va fi el englez, sau român? Ce-i deosebește pe români de englezi? Faptul că vorbesc o altă limbă? Faptul că au țoale mai mișto și haleală mai multă, sau merțane de lux? Faptul că echipa lor de fotbal s-a calificat la Campionatul mondial? Am participat odată la o dezbatere la care publicul era alcătuit din elevii unui liceu de artă. Toți tinerii care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de gara de acolo ș-o intrat în oraș, îi orășean, ca și ăștia, cum ajung în București, îs bucureșteni, da’ el îi străin de București [râde], nu cunoaște decât gara și o început să ne ia pe noi la mișto, mai ales ăia din anul III, să le facem pantofii. Aici se făcea planton - vă povestesc eu -, era armată, armată nu glumă: planton, schimbu’ unu, schimbul doi, schimbul trei. Dimineața se făcea pe clasă, te duceai și pregăteai masa de
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
Iași, - dar era ăla de la Arad, săracul, care avea vreo 600 de kilometri - pentru un sfert de oră, da’ nu se putea să vorbim prin telefon ?! Ne chemați, pentru ce ne-ați chemat acuma ?!” El ne mai lua și la mișto: „- Păi, cică, să vă vedem !” Cum vine asta dom’le ?! I. A.: - Vă ofereau cazare ? Celor care plecau în delegație ? Ș. B.: - A, bine, dădea, dar ce, noi ne puteam permite ? Noi trebuia să stăm în fabrică mai mult, nuuu
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
Mă frământă. Un incapabil cum sunt io să dea randament la ceva. N-am o părere extraordinară despre propria persoană. Niciodată nu am fost în stare nu numai de ceva de anvergură, dar măcar de ceva de bun-simț. Nu fac mișto. Chiar așa e. Ca să scrii e suficient să te așezi pur și simplu la o masă. Oamenii, cred io, nu pot scrie pentru că nu au suficientă încredere în ei înșiși. Nu dau doi bani pe ceea ce înseamnă ei. Nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nu găsesc să vă spun legat de el. Mă rog, am aflat că, în libertate, fabrica sicrie. Mănâncă și produce cantități apreciabile de rahat. Rahat la intervale suspect de mici de timp. Ar mai fi unul Marian, care face permanent mișto de Danny de Vito pentru că nu numai că e surd, dar mai are și un picior mai scurt și unul și mai scurt. Și ar mai fi în salon un tip cu un veșnic radio pe burtă. Are o față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
direcție și am ajuns în alta. Am tocit să dau la Drept - și am ajuns la Jurnalism. Am încercat să mă fac jurnalist - și-am ajuns să fac proză. Vreau să fac proză - și rezultă un fel de antropologie la mișto. Asta e. Uite, odată, când m-am operat, când doctorii mi-au extirpat o tumoare; pentru că relațiile mele cu spitalele nu datează de azi de ieri, doctorii mi-au spus că au găsit acolo ceva dubios, un fel de celule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ceva în afara fabricii lui. Cum pentru europenii Evului Mediu exista doar conceptul de sălbatic, nu de sălbatici. Tot ce e în afara tribului nostru - e totuna, otova, de-a valma. Asta am auzit-o la un curs de la un prof foarte mișto, care a fost obligat să plece din facultate. Mirel povestește pur și simplu cum e la el la fabrică. Se simte bine acolo, după câte se pare. Le știe, le are. Și nu pot decât să-l felicit. E un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
înainte, oricum, tot ceea ce vei auzi e repetiție. Dacă eram infatuat, așa aș fi gândit. Altfel, de ce toți în cronicile lor ar fi subliniat parcă ironic că am un simț auditiv excepțional. Ca și cum ar fi știut ceva. Făceau mișto. Un mișto inconștient, pentru că era puțin probabil ca ei să aibă știință de problemele mele medicale. Ce poți să scrii într-o carte despre pierderea auzului? Să transformi boala ta într-o operă de artă. Ar trebui să fie un roman despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Când eram în liceu, v-am zis că mă dădeam satanist. Lăsam de înțeles că Dumnezeu îmi e urgent dator cu niște explicații. Să-mi demonstrez mie că aud. De aia scriu. Să le demonstrez celor care mă luau la mișto că nu să auzi neapărat cu urechile ar fi ideea. Auzi sau nu. Asta nu ține de otoscleroză, otită, rinită medie acută sau alte diagnostice. E o problemă de numire. Cum îi spui? Sunt limbaje și limbaje. Nu ține de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
hăhăia aprobator și zicea ceva de genul „Păi, da!“. Ca și cum te-a înțeles la perfecție, îți dă dreptate întru totul. Io am uneori un ton insinuant, sarcastic, și interlocutorul meu trăiește de multe ori cu impresia că-l iau la mișto, că-l iau peste picior sau am spus ceva hazliu și, în consecință, râde de se prăpădește. Așa pățesc și cu străinii. De exemplu, cu niște sârbi care veniseră la noi la facultate. Ne conversam în engleza mea de baltă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu ea prin magazine și, din când în când, îmi aruncă: voi bărbații, nu înțelegeți nimic din asta! Îmi zice că în timpul cât am fost io în spital s-a angajat la un ziar, unde face cronica gastronomică. Asta e mișto, pentru că pun pariu că o să mă ia și pe mine pe la restaurantele pe unde merge. Acum câteva luni, înainte să mă îmbolnăvesc, avea o rubrică despre câinii vedetelor, pisicile, și mergeam și io cu ea pe la toți troglodiții. Cică eram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pauză chiar m-au servit cu mere și cu biscuiți Eugenia, voiau nu atât să mă consoleze, cât să-și manifeste recunoștința fiindcă, în sfârșit, nu-i mai complexam, mă dovedeam și eu un ins imperfect, ca ei, ceea ce era mișto, le venea apa la moară. A treia boacănă a fost că, târziu (era deja începutul lui noiembrie, dăduse bruma, ba într-o dimineață chiar se formase o pojghiță subțire de gheață pe bălțile de la marginea orășelului nostru...), m-am luat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sigur pe mine. Dar nu prea mi-a mers. Tot a bătrână a avut dreptate, cu furtișagurile am rămas, m-a ocolit norocu ăl mare, cel puțin pân acuma... Pușcărie a tăcut. Ceilalți doi se gândeau - și povestea lui e mișto. Curând, fără să mai aștepte invitație specială, Gămălie și-a dat și el drumul la vorbă: -Iar la mine, bă, numele de Gămălie provine de la chestia că..., adică, mi se spune așa de la gămălia chibritului. Nu e plăcere mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
inși fără rost își luaseră obiceiul să facă un fel de bilanț al zilei. Și de fiecare dată, ei încheiau cu aceeași frază de apreciere (nu conta cine o rostea, ea era mereu aceeași...): Bă, ducem viață prima-ntâi acilea, mișto ce nu s-a pomenit, să-mi bag picioarele! Asta însemna că le căzuse cu tronc orășelul Serenite, îi bătea gândul chiar să se stabilească aici, deși unii ca ei se plictiseau repede și pe nepusă masă li se scula
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
că sorții îl desemnaseră în seara aceea drept provincialul care trebuia batjocorit. Totuși, analiza serioasă a bărbatului cu mâneca hainei prinsă de umăr, ca invalizii de război, cu un ac de siguranță, i-a făcut mai mult sânge rău decât miștoul cinicilor. Ceea ce-l supăra foarte tare era o întrebare ce permitea numai un singur răspuns, lipsit de echivoc: de ce, dacă-i detesta pe șmecherașii din rândul întâi și ar fi trebuit să ia aminte la opiniile judicioase ale ciungului, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu am venit mai întâi la el pentru a-i spune "ca unui tată" nemulțumirile noastre. Sunt momentele care îmi plac cel mai mult din armată, pline de absurd, prostie agresivă, lașitate. Spre final, plutonierul ciorbagiu întreabă teatral, jumătate la mișto, jumătate teatral: Ia spune bă, Bănică, este bună mâncarea aici? În plină absurditate, trebuie să joci absurd. Mobilizez toate resursele mele actoricești și cu tonul cel mai serios spun: Este foarte bună domnule plutonier, găsesc că ați fost reclamat pe
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cubi de zăpadă, și îi costă Y milioane de euro pentru a-i înlătura. Cum banii nu există, nu avem altceva de făcut decât să așteptăm răbdători topirea zăpezii. M-am blocat. Raționamentul era enorm, bătaia de joc, totală. În afară de miștoul de dimineață pe undele FM ale unor posturi de radio comerciale, nimeni nu s-a revoltat. Cât mi-au lipsit atunci o duzină de echipaje canadiene de deszăpezire, care nici măcar nu ar fi cerut milioane de euro, ci ar fi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
pe urmă s-au întors înzecit: Limba e ca aluatul: în pâine intră și semințe de floarea-soarelui, și secară, și chimen și uneori câte o așchie de lemn; la fel intră în limbă și cool, și super, și beton, și mișto, și marfă... Și limba începe să capete buchet ca vinul, ca muzica. Tu crezi că manelele nu se strecoară perfid într-o simfonie, într-un lied, într-un song și culoarea se împrospătează, parfumul devine mai persistent. Inchiziția a făcut
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
distractiv. Sau în „memeză“ (un alt dialect felician în care intervin și englezisme sau „felicisme“, cuvinte inventate). Cel mai folosit adjectiv însoțitor al istoriilor noastre este horror (pronunțat apăsat, românește, horor - cuvânt exorcizant-ilariant, uneori un fel de cool folosit la mișto). Așadar: Tetra, zicem, și ne-apucă râsul. Cool! Îmi vine în minte Kundera, cu Viața e în altă parte, pe care am citit-o prin anii ’80, în franceză. Acolo e o scenă în care personajul principal, un băiat, ajuns
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
vină, la rândul ei, cu niște blugi noi, procurați cu ajutorul unor prieteni. Când a intrat în cameră împovărată de bagajele în care sigur adusese o grămadă de mâncare, mi-am îndreptat privirea spre blugii cei noi. Erau largi, albastru închis. Mișto. Când ne-am uitat mai bine la ei, erau plini de găurele mici, de la genunchi în jos. Probabil că, în drum spre gară sau de la gară la cămin intrase într-o baltă cu acizi, altă explicație n-am găsit. A
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]