2,132 matches
-
ziua când o fotografie de-a lui - un foarte tânăr războinic angolez plângând lângă cadavrul unui prieten - fusese cumpărată pentru a face reclamă unei mărci vestimentare; ori din altă zi, nu mai puțin aparte, când, după ce studiase amănunțit fotografia unui milițian spaniol mort, de Robert Capa (indiscutabilul prototip al fotografiei de război cinstite), Faulques trăsese concluzia că În atâtea războaie proprii nu văzuse pe nimeni murind În luptă cu cămașa și genunchii pantalonilor atât de impecabil curați. Acele detalii și multe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
International Press pentru că mi-ai făcut poza. Nici asta nu-ți amintești? Faulques l-a privit prudent. Fotografia și-o aducea aminte foarte bine, ca și pe cei care apăreau În ea. Își amintea de toți, pe rând: cei trei milițieni druzi În picioare, legați la ochi - doi În cădere, unul mândru și drept - și cei șase kataeb maroniți care Îi executau aproape la gura țevii. Victime și călăi, În munții Chuf. Coperta unei duzini de reviste. Consacrarea lui ca fotograf
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
cu două vorbe: purificare etnică. Markovic avea o familie mixtă, aidoma celor pe care le Încuraja politica de integrare a mareșalului Tito; dar bătrânul mareșal murise, iar situația se schimbase. Soțul era croat; soția, sârboaică. Împărțeala Îi despărțise. Când bandele milițienilor cetnici Începuseră să le asasineze vecinii, soția și fiul avuseseră noroc: locuiau În zona cu populație majoritar sârbească și rămăseseră acolo, pe când soțul, fugar, fusese Înrolat În milițiile naționale croate. - În privința familiei, ostașul era liniștit. Înțelegi, domnule Faulques? Mama și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
a băgat cinci cartușe și a armat unul cu o mișcare seacă, urmată de o pocnitură metalică, legată de o lovitură de amintiri: Olvido, cu ochii acoperiți de un fișiu, montând și demontând orbește un AK-47 Într-un grup de milițieni din Bulo Burti, Somalia. Ca și al ostașului, războiul fotografului consta Întotdeauna Într-o mică parte de acțiune, plus un rest alcătuit din plictis și așteptare. Asta era situația. Așteptau ziua În care aveau să fie atacate pozițiile unei miliții
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pe Întuneric. Olvido se apropiase de recruți și instructorii lor și ceruse să Învețe și ea așa ceva. După cincisprezece minute, stând pe pământ cu picioarele Încrucișate, În centrul unui cerc de bărbați Înarmați până În dinți, care fumau privind-o (un milițian foarte negru și slab cronometra, cu ceasul lui Faulques În mână), ea Îi pusese s-o lege la ochi și, cu mișcări precise, fără greșeli și șovăieli, demontase și remontase de câteva ori o pușcă de atac, aliniind piesele pe
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
premiu? Faulques s-a apropiat. Liban, lângă Daraia. Rollfilm de 400 ISO, alb-negru, cu o viteză de 1/125, și obiectiv de 50 de milimetri. Un munte cu vârful nins, abia Întrezărit În ceață, servea de fundal scenei principale: trei milițieni druzi În clipa când urmau să fie executați de către șase falangiști creștini, Îngenuncheați la trei metri de victimele lor, cu puștile deja la ochi, pentru tragere. În fața lor, druzii, legați la ochi, doi În fundal, deja loviți de gloanțe, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Întrerupă bătăile. Fotografia de la Mogadiscio era contrariul: film color, imagine fără volum, aproape plană, cu fundalul ocru al unui perete din chirpici, pe care se proiectau umbrele unui grup de curioși din afara cadrului, iar În centrul scenei, În picioare, un milițian somalez În pantaloni scurți, care Îi dădeau un aer insolit tineresc, Întinzând brațul În care strângea o AK-47, Încercând să apropie gura țevii de capul bărbatului Întins pe spate În țărână. Mușchii și tendoanele brațului negru, slab se crispau din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
aruncase la picioarele călăului, implorându-l să-i cruțe viața, pe când acesta Îl maltrata, lovindu-l cu picioarele În el, spre bucuria puștilor care priveau scena - ale lor erau umbrele proiectate pe perete; astfel, În genunchi și agățat de picioarele milițianului, omul primise Întâi lovitura de chiulasă care Îl dăduse pe spate, apoi, rugător, cu mâinile ridicate ca să-și apere chipul, strigase când văzuse lângă el gura puștii, Înainte de a i se cutremura tot trupul, În ultimele spasme dintre detunături. Atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
fața abia vizibilă printre propriile-i explozii roșii, ridica brațele și picioarele. Apoi, uitându-se la fotograf (Faulques se apropiase cu o tăcere tactică impecabilă, În timp ce Olvido șoptea nu face nimic, te rog, stai aici și nici nu te mișca), milițianul somalez făcuse un gest fanfaron, ținându-și pușca cu ambele mâini, punând un picior pe pieptul cadavrului, ca un vânător ce poza cu trofeul său. Meik mi uan foto. Zâmbet și relaxare. Și Faulques, ridicând iar aparatul, se prefăcuse că
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
nimeni. Fără ostilitate, fără cooperare; la orice Întrebare, oamenii răspundeau evaziv ori tăceau. Nimeni nu știa nimic despre croați, nimeni nu văzuse croați. Nimeni nu-și amintea de ei. Singurul incident avusese loc pe vatra fostei biserici catolice, unde doi milițieni cu vulturul sârbesc pe capele le ceruseră actele. No foto, comentaseră. Verboten. Interzis. La Început, Faulques se neliniștise, fiindcă pronunțaseră verbluten, și asta Însemna să mori sângerând - mai târziu se gândise că nu era prea mare diferență și că poate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
pronunțaseră verbluten, și asta Însemna să mori sângerând - mai târziu se gândise că nu era prea mare diferență și că poate chiar asta vruseseră să zică. Un zâmbet oportun al lui Olvido, niște țigări și puțină sporovăială destinseseră atmosfera. Nici milițienii nu știau nimic despre croați. Punct final, conchisese Faulques, să mergem. Se Întorseseră la automobil și erau gata să iasă din sat, când trecuseră pe lângă complexul polisportiv. Nu se vedea nici un suflet. Dar, pe neașteptate, el avusese o senzație ciudată
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
totul - mai ales că nu prea erau obișnuiți cu cititul! - și, fără pic de discernământ, acționau pe baza unor informații al căror unic merit era acela de a fi fost furnizate! Cum credeți că l-aș putea uita vreodată pe milițianul care, aflat în posesia unui denunț venit din partea unei vecine țicnite, m-a bătut pe umăr, spunându-mi: „Băiete, o să vezi tu pașaport când mi-oi vedea eu ceafa!”? Într-o piesă net marcată de lectura lui 1984 și a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
manifestațiilor 19. Chiar dacă violența nu mai face parte din practicile curente ale regimului politic postcomunist din România, cazurile semnalate din când În când de presă sau de organizații de apărare a drepturilor omului arată conservarea unui număr mare de foști milițieni, procurori și ofițeri din Securitate În structurile de stat, care nu se pot desprinde de vechile obiceiuri. Pe parcursul regimului comunist, violența a fost caracterizată public ca fiind „fără cruțare” Împotriva celor mai diverse categorii de oponenți ai regimului, Întodeauna În numele
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
școala primară, am fost educați În stilul ăsta”27. Contactul cu realitățile Rusiei sovietice din timpul războiului a consolidat aceste convingeri anticomuniste: În Rusia am văzut sărăcie, era colectiv... Numai dacă ceva făceau, primarul, starosta, că așa Îi spuneau, cu milițianul puteau să-i Împuște. (ă) Era deja un an de front și știu ce-i comunismu’, cum sunt colhozurile, era exact așa cum am Învățat la școală: jârezi șgrămeziț de grâu pe câmp sau la gară adunate zeci de vagoane de
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
tu meriți să te Împuște! Lasă, o să vedeți voiă”4, „Eu v-aș Împușca cu mâna mea dacă aș avea armă”5. Toți cei care au fost arestați, Începând cu seara zilei de 15 noiembrie 1987, au fost așteptați de milițieni, ce s-au folosit de motive alse pentru a-i duce la sediul Miliției. Fie că era vorba de imputarea unor relații cu turiștii străini sau de banale accidente, participanților nu li s-a spus adevăratul motiv al arestării, chiar dacă
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
Așa s-a Întâmplat cu instalatorul de apă pe care Îl chemasem În ajun pentru ceva reparații, așa s-a Întâmplat cu un fost client de-al lui Tinu care Îl căuta pe el. Deși tata a ieșit În stradă, milițianul nu i-a dat voie omului să intre. Au reînceput și convocările la Securitate (unele de 8 ore) ale prietenilor, vecinilor, cunoscuților”9. După ce Europa Liberă difuzează primele informații legate de revolta muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987, Doina
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
15 noiembrie 1988, disidenta Își agață pe ușă un afiș pe care scrie „Brașov”, iar pe treptele din față aprinde o lumânare, ea este imediat convocată la Miliție. Aici, doi dintre anchetatori o lovesc de câteva ori. La fel, deoarece milițianul ce stătea la poarta casei disidentei avea ordine clare să nu o lase să iasă din curte În anumite zile (când În oraș se aflau jurnaliști străini sau membri ai corpului diplomatic), În momentul În care să Încăpățânează să Înfrunte
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
petrecut atunci.” Iată că acum scriu această carte, măcar pentru copiii mei și pentru copiii fraților mei. Și poate și pentru copiii lor... Copilăria mea s-a schimbat brusc, odată cu apariția în casa noastră a securistului State și apoi a milițianului Cristea. Primele măsuri pe care le-au luat comuniștii când au venit la putere, au fost să scoată oamenii din casele lor și să le naționalizeze, dându-le altă folosință. Acolo unde casele erau mai mici și cu mulți copii
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
cu cerneală aflată pe masa din apropierea lui. Miliția română a fost creată în ianuarie 1949. In anul 1948 PCR și-a schimbat numele în PMR. Ulterior Ceaușescu în anul 1965 i-a reschimbat din nou numele în PCR. Securiștii și milițienii aveau o ură groaznică împotriva noastră, a copiilor, care eram pentru ei copii de exploatatori, chiaburi, niște năpârci, care trebuie strivite. Pe mine, un copil de 4-5 ani, Cristea mă îngrozea amenințându-mă că mă omoară dacă ies prin poarta
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Părinții au început să-mi spună ce se întâmplă cu noi, evident la nivelul meu de înțelegere, de ce mă urăște acel om și că mă vor mai urî și alții, lucru ce s-a adeverit foarte repede. Astăzi cei doi, milițianul Cristea și securistul State sunt de mult în lumea umbrelor și poate că acolo sunt judecați după faptele pe care le-au făcut în timpul vieții. Mai târziu am aflat de Securitate ca instituție de tortură fizică și psihică a oamenilor
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
față ale casei mătușii mele stătea familia Dobrin, cu doi băieți, Vladi (Vladimir) și Valentin. Tatăl băieților, strungar de meserie dar și comunist, primise locuință în casa mătușii mele pe considerente politice, așa cum stăteau și în casa noastră securistul și milițianul despre care am vorbit. El își botezase băiatul mai mare cu numele de Vladimir, în cinstea lui Vladimir Ilici Lenin. In capătul străduței, doctorul Jalbă avea, de asemenea, doi băieți, Mihăiță și Gabi. In plus mai era și nepotul meu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
atunci stați foarte prost, domnilor”. Smărăndița Manolescu Gherasim povestește cum a fost arestat tatăl ei pe când avea aceeași vârstă ca a mea la arestarea tatălui meu iar fratele ei aceeași vârstă ca și fratele meu cel mic. De fapt brutalitatea milițienilor și securiștilor a fost mereu aceeași, fie că veneau să-i caute fie să-i aresteze pe părinții noștri. “24 octombrie 1958...Au pătruns în casă șase bărbați care au început să răscolească prin casă într- un mod barbar, distrugând
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
profesorului universitar Nicolae Mărgineanu de la Cluj, acesta povestește cum a fost arestat tatăl său în anul 1948, pe când avea 10 ani. Ca și tatăl meu, profesorul Mărgineanu se aștepta să fie arestat, avea chiar și valiza pregătită când au venit milițienii să-l ridice. Și aceasta în ciuda faptului că făcuse parte și din asociația „Amicii URSS“, pe lângă cea de „Amicii Americii“, pentru care era acuzat. După arestare, casa din Cluj a fost naționalizată parțial, până în 1962 locuind în propria casă
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
scris multe lucrări care s-au referit la viața deținuților din închisori dar mai puține despre viața celor din lagărele de muncă forțată, a căror preocupare era “de a supraviețui în lupta cu normele ridicate de producție și cu bestialitatea milițienilor și securiștilor care aveau ordinul să ne distrugă” (Ropală, 1997). Despre experiența peripraviană tatăl meu a vorbit puțin. De fapt, la eliberare se semna o declarație care cuprindea următoarele: Subsemnatul adeveresc că am primit toate bunurile mele înapoi și nu
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
normei se bătea cu vâna de bou; se bătea însă și fără motiv și destul de des. Despre munca din colonia Grind, povestește și Aristide Lefa astfel: “Comandantul apărea uneori pe un cal alb să inspecteze munca robilor. Când îl zăreau, milițienii intrau în panică și urletele lor creșteau din ce în ce mai mult, ei trăind de asemenea o continuă teroare, fiind amenințați mereu. Exista o întrecere între ei pentru a demonstra cât de vigilenți sunt cu dușmanii poporului”, denumiți bandiți, în cele mai multe cazuri. Medicul
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]