2,760 matches
-
constituie elemente definitorii ale stilisticii prozopoemelor autorului. Adrian Grigore Maniu începuse să colaboreze cu poeme în proză în primăvara lui 1912, la Noua revistă română. Fusese adus în redacție de tînărul Nae Ionescu, pe atunci „membru al Academiei Terasa” și „militant” al Insulei minulesciene. Student la Filozofie, viitorul mentor al „tinerei generații” interbelice fusese și preparatorul liceanului Ion Eugen Iovanache, care-l va portretiza în romanul Lunatecii sub numele de Fane Chiriac. Iată-l „prins” în evocarea memorialistică a lui Constantin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scăpat cronicarului de la Versuri și proză, care îi numește „cavaleri ai Misterului”. Cel mai semnificativ se va dovedi a fi Eugen Relgis (identificat de Noua revistă română), poet, publicist, ulterior colaborator la Rampa, Vieața nouă, Sburătorul, fondator al revistei Umanitatea, militant pacifist și autor de romane sociale cu caracter umanitarist. Ceilalți doi sînt Albert Schreiber și Carol Steinberg. Cea mai completă și mai atentă prezentare monografică a revistei îi aparține, din nou, lui Leon Baconsky; acesta subliniază predilecția tinerilor redactori pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cel mai însemnat al simbolismului, în vreme ce Ovid Densusianu, propagator al noii mișcări, în 1905, respinge apoi mai tot ce a produs valoros în cîmpul poeziei, la noi, această școală: „aderențele simboliste” de care vorbește Lovinescu se manifestă nu în faza militantă a curentului, ci în faza în care conștiința lui estetică se impune. E reproșul pe care îl vor aduce (...) toți criticii „simboliști”, iritați că ezitantul de la 1909 trece, înaintea lor, drept creatorul modernismului românesc în care intră, s-a văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asiduu în mediile românești de către doamna Smara (Smaranda Gârbea, militantă feministă, scriitoare moralizatoare, industrioasă și femeie de lume, cu relații în înalta societate), promovat în periodice precum Universul literar, Românul și Viitorul, F.T. Marinetti a fost întîmpinat - în ipostază de militant futurist - cu un entuziasm rezervat de către directorul revistei craiovene, avocatul Mihai Drăgănescu, care își asumase promovarea primului manifest futurist („Manifesto di fondazione“) și a revistei Poesia în care apăruse; ideea anarhică a arderii bibliotecilor, a demolării academiilor și muzeelor „nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de tobe și acompaniament de fluier. Spectatorii erau îngroziți. Trei decenii mai tîrziu, după al Doilea Război Mondial, minimalizarea rolului jucat de „întemeietorul” Hugo Ball în favoarea lui Tzara va fi denunțată în termeni violenți de către eseistul Petre Pandrea. Potrivit ereticului militant de stînga, dadaismul a fost „interesant ca experiență psihologică și filozofică, nul, însă, din punct de vedere al creației literare” (Geneza română a dadaismului european?, v. „Helvetizarea României. Jurnal intim 1947“, ediție îngrijită de Nadia Marcu-Pandrea, Editura Vremea, Colecția „Fapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Geneza română a dadaismului european?, v. „Helvetizarea României. Jurnal intim 1947“, ediție îngrijită de Nadia Marcu-Pandrea, Editura Vremea, Colecția „Fapte, idei, documente”, București, 2001, pp. 120-122). În 1947 - puțin după vizita și conferința din România a lui Tzara, devenit acum militant comunist, fost luptător în Rezistența franceză etc. -, Pandrea își propune să spulbere „o iluzie care durează de vreo două decenii și care s-a umflat ca un balon multicolor în istoria literară română de ultimă oră”. Calificative precum „maquereau metec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literară, ieri ca dadaism, azi ca «Rezistență franceză» și sovietism literar, mîine ca dandysm anglo-saxon”, merg însă în sensul unor abia disimulate stereotipuri xenofobe, reperabile în cazul mai tuturor adversarilor autohtoni ai lui Tzara. Denunțat ca traficant imoral și dezertor, militantul Dada e opus strategic (probabil pentru a contracara suspiciunile de antisemitism...) unor intelectuali evrei „asimilați”, fideli militar României: „A se scuti de precursori, de inventatori și fondatori din Valahia noastră, fugari de la armată cînd a venit vremea să ne apărăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să faci ceva exhibiție cu noua artă? Manifestele voastre au un succes nebun, mai ales cel despre idioția pură, bineînțeles. Ar fi cea mai amuzantă manieră de a-ți irosi viața și numai timiditatea mă împiedică să devin un dadaist militant. Îți încredințez inima mea deja dadaizată”. Autorul se referea la Dada manifeste sur l’amour faible et l’amour amér... Rezerva temperamentală a lui Vinea, opusă ritmului trepidant al „vieții veacului”, apare mult mai clar în finalul poemului în proză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
organ al constructivismului românesc”, apare cu o periodicitate aproape lunară — cea mai bună din relativ îndelungata, dar discontinua, sa istorie — și, rămînînd esențialmente o publicație intelectuală, păstrează un pronunțat caracter social-politic. Excercițiul predadaist al Chemării din 1915 și al publicisticii militante de după 1918 își arată acum roadele. Linia politico-ideologică asumată din start este cea a unui „socialism independent”, apropiat disidenței țărănist-democrate a doctorului Nicolae Lupu (fapt evidențiat de articolul-program al acestuia din primul număr). Pe linie intelectuală, Contimporanul își propunea, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Polarizarea, tentația extremelor, fascinația pentru autoritarism și colectivism sînt însă mărci ale deceniului patru. Dacă acțiunea modernismului lovinescian s-a impus îndeosebi prin Cenaclul „Sburătorul” și prin acțiunea magisterială a mentorului său (trecut, după război, de la faza impresionistă a foiletonisticii militante la impunătoarele sinteze despre istoria civilizației române moderne și a literaturii române contemporane), mai radicalul Contimporanul a avut o rază mult mai redusă de acțiune literară: a fost mai curînd un cîmp de confluențe moderne decît de iradieri. Contribuția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
momentului și cu futurismul lui F.T. Marinetti. Luările de poziție programatice sînt deocamdată puține și tatonante (ex. „Premergătorii“ de Ion Vinea; o variantă a acestuia, „Precursorii“, apăruse în Luptătorul, nr. 295, 18 iunie 1921). Sînt publicate, în schimb -, pregătitor - texte militante în favoarea „artei noi”, majoritatea — traduceri (ex. „Contra artiștilor imitatori“ de Theo van Doesburg, liderul grupării olandeze De Stijl, „Constructivismul (pictura neocubistă)“ de cineastul berlinez Hans Richter - nr. 37-38, o „trisinteză dramatică” de F.T. Marinetti - nr. 39-40). În același număr 39-40
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Adrian Maniu“ (nr. 28), literatura acestui „vizual pînă la minuțiozitate”, descins doar aparent din simboliștii francezi (cu care a avut în comun imboldul către singularizare și dedublarea anxioasă, artistă: altfel, „literaturii simboliste române i-a aparținut vremelnic și doar ca militant sub un steag de revoltă”), e plasată de Vinea sub semnul unei „sălbăticii rafinate”: poet născut, iar nu făcut („livresc”), Maniu e al „pămîntului și al trecutului nostru artistic, atît cît s-a păstrat în cîntece, în biserici, în conacuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Angelo Guglielmi. Primul insistă (în Opera deschisă) asupra captivității avangardiștilor în interiorul tradiției pe care o contestă, asupra asimilării ei „în negativ” și a situării în epicentrul crizei pe care o denunță. Celălalt (pe lîngă distincția discutabilă dintre caracterul preponderent negator, militant și revoltat al avangardei și cel pozitiv(ist)-formalizant al experimentalismului) distinge între „înnoitori” (Kafka, Joyce, Faulkner, Musil, Saint-John Perse ș.a.) și „avangardiști”. Contimporanul se situează, ca de obicei, pe o poziție de echilibru. Vinea, bunăoară, poate fi apreciat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Jacques G. Costin, subliniind faptul că „Ion Minulescu, într-o caldă alocuțiune, a amintit maestrului futurismului că d-sa se află alături de sufletul acestei mișcări de la promovarea ei de acum 20 de ani, ca un înțelegător desăvîrșit și un militant al inovărilor în artă” (pentru o reconstituire atentă a vizitei de la S.S.R., vezi și monografia lui Teodor Vârgolici, Istoria Societății Scriitorilor Români. 1908-1948, Editura Gramar, București, 2002, p. 114). Succesul vizitei poate fi comparat cu acela al „magului” decadentist Josephin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un caz care, din întîmplare, n-a dat greș. Atunci scriitorul român creează el singur, din propria lui nepricepere, inegalitatea critică de care se plînge Vinea” („Literatura Ardealului“, în Rampa, 11 aprilie 1921). * „Contimporanul face mari sforțări ca să atragă atenția militanților celebri ai artei și literaturei contimporane din Occident asupra Bucureștiului. Corespondența asiduă, schimbul de ziare, de idei, de informații, relațiile și autoritatea pe cari unii dintre noi le au în centrele unde arta modernă e în plină ascensiune au determinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
despre La defaite de Alex. Fadeev (trad. de Maurice-Parijanine), în care se insistă asupra caracterului de „ideolog” al autorului și asupra opoziției dintre egoismul individualist al trecutului și „solidarismul” revoluționar al viitorului. Într-un articol intitulat, semnificativ, „Asediul adevărului“, tînărul militant de stînga Radu Popescu protestează - nu tocmai voalat! - față de blocada informațională a guvernului român față de URSS. Autorul menționează, cu „tîlc”, faptul că membri ai revistei Vu au mers în Rusia de azi spre a vedea „miracolul învierii din cenușe”. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sebastian pledează, de fapt, pentru adevărul uman aflat dincolo de orice ideologii și militantisme partizane: „Fostul comunist lichidează singur resturile naivității sale. Și lumea de la noi se bucură. Poate că are dreptate să se bucure. Nu știu. Eu nu sînt un militant (...) Comunism sau capitalism — iată două lucruri care crezute într-un fel puteau face liniștea și tăria unui suflet, iar crezute într-alt fel dezorganizarea sa. Atîta lucru mă interesează. Spirit nepolitic — ce vreți?”. Inconsecvență? Acuzată de „contradicții” ideologice, redacția Contimporanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lenin (sic!) a luat conducerea politică, M. devenise poetul oficial al Sovietelor. Sinuciderea lui răpește Moscovei sovietice poetul reprezentativ al epocei”. Necrologul din unu e mai scurt și mai rudimentar decît cel din Contimporanul, însă mai afectiv și mai aprins militant: „A murit în Rusia Mayakowsky. Un nume care a răsvrătit lirica rusească prin 1915 cu dinamismul unui temperament în artă exploziv. Dintre futuriștii ruși a fost cel mai însemnat. Agitațiile lui ca orator, instigator și bard entuziasmau și spărgeau geamurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vlahuță” de Perpessicius și „Coșbuc” de I. Călugăru. Toate - în Contimporanul. Ultima reprezentație a „Insulei” (10 februarie 1923) a cuprins o conferință a lui B. Fundoianu: „De ce arta actuală nu are public?” - incursiune subiectivă și fugace în istoria teatrului european. Militanții avangardiști mai radicali au primit cu dezamăgire eclectismul și moderația acestor reuniuni în care erau „performate” și texte ale unor autori tradiționaliști precum Coșbuc, Vlahuță sau Vintilă Russu-Șirianu. Un text anonim, intitulat „Avantgarda”, apărut la rubrica „Otrăvuri” a revistei Clopotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, București, pp. 397-407): „Ceea ce izbește în manifestele avangardiste, indiferent de nuanță, e teatralitatea lor. Militantul avangardei își compune cel mai adeseori o postură dramatică, monologînd cam pe aceleași teme (...) trecînd de la filipica tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al avangardei estetice în favoarea militantismului antiburghez și antifascist, uneori explicit comunizant (Gh. Dinu, Sașa Pană, Miron Radu Paraschivescu, Perahim fuseseră chiar membri ai Partidului Comunist în ilegalitate; Geo Bogza, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu, Paul Păun, Maxy, Gellu Naum ș.a. erau militanți radicali de stînga). Odată cu instaurarea dogmatismului realist-socialist, componenta de libertate artistică - anarhică, revoltată, ludică și imaginativă - trebuia însă abandonată în favoarea „necesității înțelese” a Revoluției proletare și denunțată ca reminiscență burgheză, „decadentă”. În deceniul șapte, recuperarea estetică a avangardei interbelice s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1) prin istoricizarea oferită de distanța temporală și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de Hugo Ball, Hans Arp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de-a face cu o tendință centripetă: mai contemplativ și mai liric, temperament poetic elegiac înclinat spre reverii melancolice, rezervat față de elanurile „activiste”, demolatoare ale avangardelor europene, acesta va alege să rămînă în țară, unde va desfășura o activitate publicistică militantă pe linia unei stîngi independente. Distanța temporală dintre discretele semnale poetice predadaiste ale lui Tzara din paginile revistei civice Chemarea („Vacanță în provincie”, „Furtuna și cîntecul dezertorului”), Dadaismul propriu-zis și constituirea primei mișcări de avangardă artistică din România (în 1924
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alimentat decisiv mitologia „tinerei generații” interbelice (mai ales în condițiile stigmatizării și cenzurării acesteia de către regimul comunist). Atît Primele poeme... ale lui Tzara, cît și „paginile bizare” ale lui Urmuz vor fi reeditate, în 1970, de același Sașa Pană (vechi militant partinic, beneficiind de încrederea oficialității) care îi editase pentru prima oară în românește cu patru decenii în urmă. Legat în egală măsură de spiritul avangardist, Eugen Ionescu îl impusese deja atenției internaționale pe „precursorul” Urmuz (în Les Lettres Nouvelles, ian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vizînd, deopotrivă, universalizarea artei nonfigurative autohtone (prin intermediul relațiilor internaționale) și legitimarea ei locală (prin tradiția artei populare și bizantine); într-un text programatic, membrii grupării își asumă misiunea de a „îndruma societățile înapoiate din Balcani” și de a „atrage atenția militanților celebri ai artei și literaturei contemporane din Occident asupra Bucureștiului” („Pentru contimporani”). Avem de-a face, prin urmare, cu un complex de inferioritate „al periferiei” în raport cu Occidentul, convertit într-un complex de superioritate în raport cu țările balcanice. Articole precum „Patriotism. Ernest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]