1,712 matches
-
occidentalizării" sale, un stat slab și o civilizație marginală a Europei. România a avut dintotdeauna aprinși "moderniști" și "tradiționaliști", dar i-a lipsit spiritul transmodern, pe care-l reprezenta Eminescu, cel mai ignorat gânditor de politică națională. Contrareacția la provocările moderniste și postmoderniste a fost, în țările islamice, fundamentalismul, cu declanșarea, in extremis, a jihadului rețelelor de tip Al-Qaida, în fața recursului armat al Statelor Unite. După Ziauddin Sardar, eroarea Vestului modernist și postmodernist constă în: "Modernitatea vede societățile tradiționale ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Eminescu, cel mai ignorat gânditor de politică națională. Contrareacția la provocările moderniste și postmoderniste a fost, în țările islamice, fundamentalismul, cu declanșarea, in extremis, a jihadului rețelelor de tip Al-Qaida, în fața recursului armat al Statelor Unite. După Ziauddin Sardar, eroarea Vestului modernist și postmodernist constă în: "Modernitatea vede societățile tradiționale ca pe o înapoiere, trăind în trecut. Principiile esențiale ale tradiției sunt văzute drept cauza <<înapoierii>>, ca și cum ele, prin natura lor, nu ar fi capabile de schimbare. (...) Și în numele dezvoltării și progresului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Islamului trebuie să treacă peste disertațiile monodimensionale precum cele despre <<conflictul civilizațiilor>> sau <<sfârșitul istoriei>>". 6. Creștinism și transmodernism. Am văzut cum ar putea răspunde religia islamică la noile provocări ale istoriei, în epoca transmodernă, dar încă sufocată de sechelele moderniste și postmoderniste. Bineînțeles, civilizații afine transmodernismului se găsesc peste tot în lume, din India și Tibet până în Japonia și Brazilia. Baudrillard care a declarat Japonia "cea mai postmodernă țară din lume" din pricina simbiozei dintre modernitate și tradiție medievală, comitea o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
confunda cu nici unul dintre ele. Încă Paul H. Ray, considerat de unii părintele conceptului, decidea că noutatea noțiunii de Integral Culture vine din sinteza tradiționalismului cu modernitatea, depășindu-le pe ambele, ca a treia percepție asupra lumii, marcând declinul paradigmei moderniste, în care postmodernismul este partea de crepuscul a acestuia. Într-un studiu (The Rise of Integral Culture), Paul H. Ray considera că deja 24 % dintre adulții din S.U.A. (circa 44 de milioane de oameni) sunt deschiși către o "cultură totală
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ale lui J. J. Fanella), redimensionând tradițiile, recuperând filosofia perenă abandonată de postmoderniști și toate formele culturii. Astfel, dialogul global interconfesional poate deveni și dialog intercultural global, ceea ce nu se produce fără reacțiile, uneori violente, ale celor închiși în mentalitatea modernistă, chiar în interiorul bisericilor. Transmoderniștii americani invocă profeția lui W. Blacke: "Războiul săbiilor a dispărut acum, religiile învăluite în întuneric au dispărut și știința (înțelepciunea) suavă domnește". Blacke era un iluminist, însă, și optimismul său nu ne apare mai puțin utopic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
valori transmoderniste poate fi salutată. Mai tânărul meu coleg Ion Popescu-Brădiceni s-a gândit la sintetizarea unei table de "legi ale transmodernismului", între care el a găsit vreo 25. Și transmoderniștii vestici ne oferă o tablă de distincții între valorile moderniste/postmoderniste și cele transmoderniste. Iat-o cum arată: Valori moderne Valori transmoderne pe mine / mie eu percepție concepție solidaritate integralitate a determina a delibera asimilare integrare mișcare acțiune instinct intuiție caracter ortodox (corect) paradoxal, neobișnuit religie spiritualitate a vorbi a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
exact din aceleași pricini nici Mircea Eliade nu a avut o posteritate pe măsură și nici discipoli. Nici chiar Ioan Petru Culianu nu și-a înțeles maestrul, fiindcă el a trăit cu iluzia că Eliade poate fi asimilat exclusiv modelului modernist, neavând ochi pentru transmodernitatea lui. Marile atacuri antieliadești din ultimele două decenii nu se datorează pretinsei lui "rătăciri" de tinerețe în politica de dreapta, ci inaptitudinii lectorilor de a depăși canonul cultural postmodernist. Larga deschidere a lui Eliade către toate
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
la Pasadena și la Mont Palomar. În scurt timp, au aderat mii de savanți, constituindu-se un fel de francmasonerie "fără înscăunări, fără rituri"262, un aristocratism fără veleități aristocratice, ca reacție la domnia materialismului marxist, a freudismului, a scientismului modernist, a ideologiilor de tot felul și în favoarea reîntronării Spiritului, într-o "sinteză contemporană a științei, religiei și filosofiei"263. Mai mult, s-a vrut un veritabil mesaj pentru mileniul al III-lea. Intenția mărturisită era să se pună capăt crizei
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în psihopatologie, apoi la literatură și artă, apoi creatoare de noi discipline ca teoria arhetipurilor lui C. G. Jung, psihocritica lui Charles Mauron, poetica elementelor lui Gaston Bachelard, hermeneutica lui Paul Ricoeur etc. Defectul acestor fascinante dezvoltări metodice de tip modernist consta în faptul că restrângeau obiectul cunoașterii la un singur nivel de realitate, dogmă puternic înrădăcinată în mintea umană. Modelul unui singur nivel de realitate a fost impus de kantianism, care a redus obiectul cunoașterii la fenomen, noumen-ul rămânând zona
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
se află o zonă de non-rezistență, o "zonă de transparență absolută" ("realul învăluit", cum l-a numit Bernard d'Espagnet), "adică ceea ce se sustrage oricărei raționalizări" și care corespunde sacrului.323 Identificăm aici pasul decisiv al transdisciplinarității spre depășirea paradigmei moderniste și postmoderniste. Cestea din urmă încheie, din atare punct de vedere, preistoria modernistă a cunoașterii, ca reducție a lumii la un singur nivel al Realității. Când gândirea tradițională reducea lumea la un singur nivel, sprijinit, însă, ontologic, pe un monism
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cum l-a numit Bernard d'Espagnet), "adică ceea ce se sustrage oricărei raționalizări" și care corespunde sacrului.323 Identificăm aici pasul decisiv al transdisciplinarității spre depășirea paradigmei moderniste și postmoderniste. Cestea din urmă încheie, din atare punct de vedere, preistoria modernistă a cunoașterii, ca reducție a lumii la un singur nivel al Realității. Când gândirea tradițională reducea lumea la un singur nivel, sprijinit, însă, ontologic, pe un monism divin, ea ajungea fie la o ruptură între sacru și profan, fie la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
el nu avea deloc încredere în școli și curente literare, convins fiind de "falsa problemă a modernității": "Problema modernității e o problemă de istorie, iar nu una de estetică"353. Distincția este foarte importantă, fiindcă se spulberă credința unor teoreticieni moderniști și postmoderniști că există un progres estetic de la tradiționalism la modernism și postmodernism. Un vers de Homer sau de Dante, spune Nichita Stănescu, face de rușine o sută de poeți "moderniști". Dar obiecția lui asupra criticii metafizicii se mai referă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este foarte importantă, fiindcă se spulberă credința unor teoreticieni moderniști și postmoderniști că există un progres estetic de la tradiționalism la modernism și postmodernism. Un vers de Homer sau de Dante, spune Nichita Stănescu, face de rușine o sută de poeți "moderniști". Dar obiecția lui asupra criticii metafizicii se mai referă la spiritul terminologiei lui Aristotel, metafizica având nu sensul de mai târziu din filosofia "idealistă", căci venea după fizică, așadar ca a doua fizică. Antimetafizica se vrea o împăcare dintre Platon
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Eminescu, apropiatul lui T. Maiorescu. Cei doi trăiau ethos-uri total diferite, în logici diferite, deși erau contemporani. De aceea, Maiorescu este învechit și istoricizat pe spații ample ale operei, pe când Eminescu, nu. Când Ion Barbu afirma împotriva cutumei moderniste lovinesciene, că există undeva un domeniu înalt al spiritului în care geometria se întâlnește cu poezia, el se afla la o mare distanță, în viitor, față de modernismul naiv, sincronicizant al vremii care domina spiritele. Ion Barbu prețuia iluminările lui Rimbaud
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
față de modernismul naiv, sincronicizant al vremii care domina spiritele. Ion Barbu prețuia iluminările lui Rimbaud pentru fulgurațiile lor transmoderne. Într-un Cuvânt către poeți din 1941, el face o mărturie transmodernistă, lansând conceptul de lirism absolut, cu totul altceva decât modernista poezie pură a abatelui Henri Bremond: "Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor stări absolute ale intelectului și viziunii: starea de geometrie și, deasupra ei, extaza. Melodioasele plângeri ale poeților nu le-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
puternic, cu cât e mai puțin "original" într-o versiune dramatică, fiindcă ținta extraordinară e să te apropii de geniul lui Caragiale, să zicem, și nu să recurgi la "inovații" și la "actualizări" forțate, cum procedează numeroși regizori și actori moderniști și postmoderniști, denaturările de acest soi arătând micime "hermeneutică". Snobismul postmodern este de un prost gust desăvârșit. Dacă judecătorii traducătorului C. D. Zeletin au înțeles ceva din forța intelectuală a traducătorului, cea a poetului le-a rămas inaccesibilă. Și, foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dificilă a poeziei lui C. D. Zeletin. Simțeam că e nevoie de un alt concept căruia abia acum i-a sosit sorocul, odată cu decesului postmodernismului. C. D. Zeletin e un poet de dincolo de mode, nefiind nici "clasic", nici "tradiționalist", nici "modernist", nici "postmodernist", dar cu siguranță, "un exilat în absolut", cum s-a vrut Al. Philippide, în ultimele decenii de viață. Nu întâmplător cei doi poeți s-au prețuit reciproc. Poeții și poeticile sunt nenumărați/nenumărate, dar poezia e una singură
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poeziei lui C. D. Zeletin și de un nou concept poetic, de ceea ce voi numi poetica transparenței, una prin excelență transmodernistă și care, acum, explică de ce n-a putut fi receptată, la vremea ei, de către criticii care lucrau în grilă modernistă și postmodernistă. C. D. Zeletin numește poezia călătorie spre transparență, după cum și-a întitulat volumul din 1977. Poetul se dovedea perfect contemporan cu antropologia creștină a transparențelor Părintelui Dumitru Stăniloae, anticipând cu mulți ani viziunea transdisciplinară. După cum am insistat în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care-L caută pe Dumnezeu fără a-L vedea, printr-o formă majoră de corupție mentală, care chiar ignoră existența lui Dumnezeu"412. Reflexele ontologice ale cristalului țin de umanismul zonelor de transparență din următorul mileniu, ca depășire a paradigmei moderniste și postmoderniste, ultima eșuând într-o eterogenitate desfrânată. Cristalul material acumulează o enormă cantitate de energie care nu dispare niciodată. Reflexele sale contradictorii îl destinează, totuși, privirii superficiale, de tip baroc. Cristalul imaterial, produs al sistemului limbic, nu se știe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
o trimetea între ființele doar cu trup și fără suflet, neputincioase a renunța la moarte: "Venise la el pentru ca trupul ei să devină unic și de neînlocuit". Aceasta este cea mai adâncă "definiție" a dragostei, dincolo de nediferențierea totalitară, dincolo de experimentele moderniste și postmoderniste ale lui Tomas și ale Sabinei. Este dragostea ca "reabilitare" a sacrului, dragostea creștină a familiei creștine, care ține de un ethos transmodern. Revelația acestui ethos o datorăm femeii numite poate nu întâmplător Tereza. O asemenea iubire, cea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
guverneaz] chestiuni legate de dreptatea economic] și social] și de strategii morale utilizate pentru a soluționa probleme de s]r]cie și dezechilibru, au câștigat din ce in ce mai mult] important] în contextul etic musulman. Indiferent dac] aceste r]spunsuri sunt catalogate drept „moderniste” sau „fundamentaliste”, toate acestea reflect] citate specifice din simbolurile și modelele musulmane mai vechi, iar prin regândirea și reafirmarea normelor și a valorilor se utilizeaz] diferite strategii de includere, excludere și codificare a reprezent]rilor specifice ale Islamului. Din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
numărul 5/1916 apare pentru prima dată semnătura lui Pamfil Șeicaru, devenit redactor, iar în numărul 6 din același an se consemnează că „dl I.M. Rașcu nu mai face parte din redacție”. V. este o prelungire în spirit a revistei moderniste „Vieața nouă”, editată de Ovid Densusianu, și își explică succint scopul încă din numărul inaugural, cu o declarație inclusă la rubrica „Ecouri”: „Plini de avânt, ne îndreptăm către aceia care, ca și noi, cu toate necazurile, mai au încă naivitatea
VERSURI SI PROZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290501_a_291830]
-
Vingt-cinq poèmes (1918). Înainte de începutul celui de-al treilea deceniu este deja o figură marcantă a avangardei artistice europene. Stabilit din ianuarie 1920 la Paris, se înscrie la Facultatea de Stiinte (specialitatea chimie generală). Are relații strânse cu marii artiști moderniști ai epocii, literatura franceză devenind spațiul său de adopțiune artistică. Scrie în presa avangardista („Littérature”, „391”, „Proverbe”, „Cannibale” ș.a.), ia parte la editarea unor reviste, precum „Dada au grand air” (octombrie 1921), participă la viață, nu lipsită de conflicte și
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]
-
nu în registrul pitorescului anecdotic, ci prin restituirea atmosferei și a stărilor sufletești (neliniște, provizorat, marasm, frustrări, tensiuni și tânjiri mocnite), cu un fel special și paradoxal de neosămănătorism, rezervele autorului față de ipostazele declasate ale urbanului fiind exprimate prin poezie modernistă. Producția lui V. nu se reduce însă la această tematică și la paradoxul - aparent - iscat de ilustrarea ei: sunt transfigurate, în decupaje ce au cuprinderi variabile, centre de focalizare tematică obișnuite în poezia modernistă: copiii, casa, locuirea, devenirea, nostalgia rădăcinilor
VICOL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]
-
ale urbanului fiind exprimate prin poezie modernistă. Producția lui V. nu se reduce însă la această tematică și la paradoxul - aparent - iscat de ilustrarea ei: sunt transfigurate, în decupaje ce au cuprinderi variabile, centre de focalizare tematică obișnuite în poezia modernistă: copiii, casa, locuirea, devenirea, nostalgia rădăcinilor ancestrale, interogația metafizică, contemplația existențială, deliberarea lăuntrică, celebrarea femeii și erotismul, abordat, în cele mai vechi, într-o modalitate care îmbină fervoarea mistuitoare cu reticența aluziv-sentimentală, iar în cele mai recente în chip mai
VICOL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290547_a_291876]