2,772 matches
-
Sasic. Așezământul monahal datează din anul 1905 când un localnic cu numele de Marin Sozon a cumpărat de la săteni un teren pe care l-a donat Mănăstirii "Cetatea" din Ismail . El cultiva acest teren cu grâu, pe care-l dădea monahilor de la mănăstire, conduși pe atunci de starețul Feodosie. Cu timpul, aici a fost ridicată o mănăstire de călugări. În apropierea sa, a fost descoperit un izvor cu apă tămăduitoare, ceea ce a făcut ca numărul pelerinilor să crească. În perioada celui
Eschipolos, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318475_a_319804]
-
după ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii. La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea. Complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 ani. În primul deceniu al secolului al XX-lea, istoricul N.A. Bogdan găsea aici ""o biserică veche în ruină, cu ziduri mari încunjurătoare, străpunse
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
ani, originar din Vicovu de Sus (județul Suceava) care, după cum a comunicat un bun cunoscător al locurilor, scriitorul Claudiu Paradais, frecventa de copil mănăstirea, unde, de câte ori venea își îndeplinea, cu mare conștiinciozitate, ascultarea de paracliser, năzuind să devină el însuși monah aici. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv cărțile și obiectele bisericești adăpostite într-o magazie, cu excepția Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni. Din cauza drumului greu accesibil, a poleiului de pe drumul forestier și a înclinației pantei, cele trei autospeciale
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
Astion. Trăirea în spiritul învățăturii lui Iisus a devenit însă un mod de viață și pentru un mare număr de locuitori ai meleagurilor românești. Ca dovadă, Biserica Ortodoxă Română a canonizat mai mulți sfinți și mucenici, ultimul dintre aceștia fiind monahul Gheorghe de la Cernica (în 2005, fiind sărbătorit pe 3 decembrie). Bisericile vechi-orientale (care își păstrează în titulatura oficială numele "ortodox", dar nu sunt în comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă și nu se consideră o parte constituentă a acesteia) s-au
Biserica Ortodoxă () [Corola-website/Science/301429_a_302758]
-
emigrare masivă este amintită de Ion Creangă, atunci când afirmă că bunicul său, David Creangă, împreună cu alți mocani ardeleni „s-au tras cu bucățele încoace” din cauza persecuțiilor religioase. Aici au găsit loc potrivit pentru a ierna împreună cu familiile și turmele lor. Monahii i-au primit cu dragoste creștineasca, i-au găzduit și s-au localizat, cu acordul conducerii Mănăstirii Neamțului, aici la Pipirig. În "Catagrafia Moldovei" din anul 1820 sunt prezentate toate satele existente în acea perioadă, cu numele fiecărui locuitor pe
Pipirig, Neamț () [Corola-website/Science/324503_a_325832]
-
enumerate mai sus, poate fi menționată și confiscarea anumitor averi pe care le aveau unele mănăstiri din Sfântul Munte Athos și pe care le-au primit cu mult timp înainte de la alți domnitori (Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul etc.) pentru ca monahii din Sfântul Munte să se roage pentru bunăstarea domniilor lor. În total, au fost preluate de la biserici aproximativ 25% din suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și a Moldovei. Reforma fiscală a fost materializată prin instituirea impozitului personal și a
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
între 1879 - 1893 autoritățile o transformă în pușcărie, lucru ce-l face pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul "Timpul" din 12 septembrie 1882: Ulterior va fi și spital, în orice caz mult mai apropiată de preocupările monahilor de aici. Un alt moment greu pentru sfântul lăcaș a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai, lucru specificat într-un raport din 16 iunie 1916: „...piatra comemorativă cu inscripția de la marele voevod Mircea cel Bătrân
Mănăstirea Cozia () [Corola-website/Science/298665_a_299994]
-
este mult mai veche decât pare la prima vedere. Această afirmație este atestată de pisania aflată în pridvorul bisericii, care datează din anul 1819, dar și de informațiile cuprinse în lucrarea "Lăcașuri sfinte din județul Prahova", publicată de Petre Pavlov Monahul, în anul 1930, conform cărora, pe locul actualului lăcaș a existat o biserică din lemn, ridicată în 1760, cu hramul "Sfânta Troiță". Alte date nu există, dar, ca o minune, s-au păstrat icoanele împărătești. Construirea unei biserici de lemn
Biserica Sfântul Pantelimon din Ploiești () [Corola-website/Science/320068_a_321397]
-
de metri lățime. Canonicii doreau să devină călugări. Albert de Chiny, secundat de unchiul său, sfântul episcop de Verdun Alberon de Chiny, se îndreaptă spre Bernard de Clairvaux care cere primei sale fundații, abația Trois-Fontaines în Champagne, să trimită câțiva monahi cistercieni care să încadreze canonicii de la Orval care doreau să treacă la Ordinul cistercian. Constantin (un Fericit) potrivit unui minologhiu / minologhion cistercian a condus grupul, fiind astfel primul din cei 51 de abați care s-au succedat la Orval. În
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
comunitatea călugărilor a fost dispersată: mănăstirea a fost unul din locurile vizate de jefuitori. Înainte de a da foc, în 1793 (călugării se refugiaseră în locuri sigure), jefuitorii au scotocit peste tot întrucât, ca și alții, au auzit spunându-se că monahii ar fi îngropat numeroase obiecte prețioase... Unii țărani juraseră că ar fi văzut oameni îmbrăcați în "robe" de aba / dimie / pănură îngropând, mai ales, potire și anafornițe de aur.
Abația Orval () [Corola-website/Science/298509_a_299838]
-
Stanciu aurar" Vasutca a avut un fiu Drăgoi, moștenitor la rândul lui a celor patru sate consemnate, acesta fiind înmormântat la 1512 în biserica de la Fora-"Mocirlă", așa cum este scris anul pe piatra lui de mormânt. Copiii marelui boier Drăgoi, monahul Teodosie, fost ceașnic, și sora sa Odochia, moștenesc domeniul feudal amintit și-l dăruiesc Mănăstirii Voroneț, astfel că la 16 iulie 1575, domnul Petru Șchiopul întărește mănăstirii satele Drăgoiești, Lucăcești și Botești. Căcăcenii nu mai apar în documente, fiind dispărut
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
clase și o biserică parohială cu hramul Nașterea Maicii Domnului, de care ține biserica filială din Vorniceni (sau Tolova Mică). A fost dăruită de fiii lui Dragoș-Vodă (incorect, fiind vorba de Drăgoi, fiul Vasutcăi, strănepot marelui pan Drăgoi, n.n., de monahul Teodosie și de sora sa Eudochia mănăstirii Voroneț. ...Comuna posedă 959 hect. pământ arabil, 155 hect. fânațuri, 45 hect. grădini, 450 hect. islaz, 3 ari vii, 209 hect. pădure, 11 ari heleștee. Se găsesc 135 cai, 886 vite cornute, 731
Comuna Drăgoiești, Suceava () [Corola-website/Science/301950_a_303279]
-
universală», dar cu intuiția directă a marilor adevăruri elementare și veșnice”. Nuvela „O fotografie veche de 14 ani” a fost analizată cu mai multe prilejuri de către eseistul Nicolae Steinhardt (1912-1989), un evreu convertit în închisoare la Ortodoxie și devenit ulterior monah la Mănăstirea Rohia. Comentarii cu privire la semnificația nuvelei sunt realizate în volumul "Jurnalul fericirii" (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991) și în eseul „Predică la Duminica Ortodoxiei” din volumul " Dăruind vei dobândi - Cuvinte de credință" (Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului
O fotografie veche de 14 ani () [Corola-website/Science/327266_a_328595]
-
prietenii săi pustnici, care, deși oarecum rupți de structurile sociale și bisericești normale, se simțeau bine în compania unui episcop autoritar și intransigent ca Atanasie. Pentru acești pustnici, vijeliosul episcop de Alexandria a scris o mare operă: ""Istoria arianilor pentru monahi""; din ea ne-au rămas puține pagini, dar suficiente pentru a ne da seama de temperamentul lui Atanasie. În numeroasele lui peregrinări forțate a ajuns și în Apus, la Roma și Trier; aici a făcut să fie cunoscut monahismul egiptean
Atanasie din Alexandria () [Corola-website/Science/306695_a_308024]
-
liturghiei bizantine constituie diferite reforme liturgice, dintre care cele mai multe ne vin dintre secolele al IX-lea și al XI-lea. Pe lângă acestea, există multe diferențe de mici amănunte ceremoniale între ramurile grecească, slavă, melkită, românească, și altele. Pentru prima dată, monahii de la Mănăstirea Chevetogne au publicat diferențele dintre greci și slavi în slujirea liturghiei, în cartea de slujbe « La Prière des Églises de rite byzantin», precum și în manualele de slujbă ulterioare - liturghier, arhieraticon, etc - alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume. Între timp
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
precum și în manualele de slujbă ulterioare - liturghier, arhieraticon, etc - alcătuite de arhidiaconul Denis Guillaume. Între timp, parohiile și mănăstirile de rit bizantin din Occident au adoptat uzajuri diferite, dintre care cele mai multe au restaurat obiceiuri liturgice vechi de dinainte de reformele liturgice. Monahii de la Mănăstirea Cantauque, de aparteneță ortodoxă română însă de tradiție melkită, au publicat un liturghier în două ediții, în care prezintă, sub formă de note finale, cele mai mici detalii între greci, slavi, melkiți și români, precum și diferite specificități din
Liturghia ortodoxă (bizantină) () [Corola-website/Science/302130_a_303459]
-
La data de 25 mai 1990, arhimandritul Petru este numit stareț la Mănăstirea "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" (mai cunoscută ca Mănăstirea Căpriana), veche ctitorie voievodală. La data de 20 iulie 1990, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a ales doi monahi moldoveni în funcțiile de Vicari ai Arhiepiscopiei de Chișinău: pe arhimandritul Petru Păduraru ca episcop de Bălți și pe egumenul Vichentie Moraru ca episcop de Tighina (Bender). Chemarea sa la arhierie (ipopsifierea) a avut loc la 31 august 1990. A
Petru Păduraru () [Corola-website/Science/308650_a_309979]
-
tihnă și mai multă influență. A întocmit încă mai multe tratate și broșuri, expunând, de data aceasta, nu virtuțile, ci greșelile teologiei latine, la început în particular și discret, mai târziu cu mai multă vâlvă și mai mare implicare. Ca monah, Ghenadie a întreținut, pentru un timp, o corespondență amicală cu împăratul Constantin. După căderea cetății sub turci, în 1453, el avea să devină, la momentul potrivit, primul patriarh al Constantinopolului sub cârmuire otomană. Dar, în cei din urmă ani ai
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
salveze cetatea în fața turcilor. Sosirea lui Isidor în mijlocul lor i-a îndemnat pe antiunioniști la o activitate și o propagandă frenetică. La 1 noiembrie, conducătorul lor Ghenadie, care devenise pătimaș în denunțarea unirii, s-a retras în chilia sa de monah și a ținut pe ușă o declarație, depunând mărturie în fața lui Dumnezeu că mai curând ar muri decât să-și calce jurământul față de ortodoxia strămoșilr lui. Unirea era o faptă afurisită, care prevestea pieirea celor care întorseseră spatele lui Dumnezeu
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
foarte curând după aceea, ca fiind împlinirea uneia sau alteia dintre profeții. Călugărul Ghenadie, care-i pricinuise împăratului atât de multe necazuri și al cărui nume nu apare în rapoarte oficiale din vremea apărării cetății, a fost luat prizonier, împreună cu monahii din preajma lui, și vândut ca rob de turci. Sultanul Mehmed era bine informat cu privire la disensiunile religioase dintre credincioșii ortodocși, acum biruiți. Știa că mulți dintre ei atribuiau fățiș unirii de la Florența înfrângerea lor și mai știa că patriarhul unionist Grigorie
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
pentru lărgirea naosului. După distrugerea camerei mormintelor, osemintele ctitorilor s-au strămutat în mormântul domniței Teofana. Lângă peretele sudic, se afla mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu, deasupra căruia era o lespede cu următoarea inscripție în limba slavonă: ""(Acest mormânt este al monahului) Pahomie, care s-a strămutat din viața de aici, la veșnicile lăcașuri, și a fost îngropat aici, în ctitoria lui cea nouă, în anul 7076 luna mai 5"" (1568). De-a lungul aceluiași perete se afla mormântul domniței Teodora, o
Mănăstirea Slatina () [Corola-website/Science/302367_a_303696]
-
continua opera dramatică și unde a rămas până la capătul vieții. Acolo a predat până în anul 1955 ca profesor de limba rusă la Școala Generală Nr. 1. Cele mai multe detalii legate de temperamentul și de caracterul acestui dramaturg au fost incluse de monahul și scriitorul Valeriu Anania în volumul "Rotonda plopilor aprinși", volum în care amintirile se opresc la nume ca Tudor Arghezi, Gala Galaction, Anton Holban, Lucian Blaga, Marin Preda, Vasile Voiculescu și Ion Luca. Recunoașterea postumă a activității sale are loc
Ion Luca () [Corola-website/Science/337005_a_338334]
-
Lăcătușu a trecut la cele veșnice după o grea suferință în data de 22 iulie 1983, pe un pat al Spitalului Panduri din București. Trupul părintelui nu a fost îmbălsămat, deoarece canoanele bisericești interzic acest lucru preoților de mir și monahilor. A fost înmormântat în cripta familiei din Cimitirul "Adormirea Maicii Domnului" din București. În septembrie 1998 a încetat din viață văduva părintelui Ilie Lăcătușu. Cu ocazia înmormântării sale, a fost deschis mormântul preotului. La data de 29 septembrie 1998, după
Ilie Lăcătușu () [Corola-website/Science/308563_a_309892]
-
în cer", E.P.L., 1969), „indiscutabil o capodoperă a fantasticului românesc” (Eugen Simion) sau „capodopera prozei scurte a lui Eliade” (Nicolae Manolescu). Comentând scrierile lui Mircea Eliade, eseistul Nicolae Steinhardt (1912-1989), un evreu convertit în închisoare la Ortodoxie și devenit ulterior monah la Mănăstirea Rohia, a scris în volumul "Jurnalul fericirii" (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991) că nuvelele „La țigănci”, „Adio!...” și „Pe strada Mântuleasa” sunt „trei perfecțiuni”. Criticii literari au evidențiat existența unor asemănări stilistice cu „noul roman francez” și cu romanele
La țigănci () [Corola-website/Science/306433_a_307762]
-
de la Mασα (citit "masa"), ce înseamnă "jertfă". Marsilia a fost evanghelizată începând cu secolul I. Potrivit legendei, predicator ar fi fost Lazăr, Marta și Maria, cei trei frați prieteni ai lui Iisus Hristos. În secolul IV se stabilește la Marsilia monahul Sfântul Ioan Casian, de origine din Dobrogea, și pune pe picioare monahismul galic. Acesta s-a născut în anul 365 într-o așezare situată la gurile Dunării. A fost călugăr la Betleem, călugăr pelerin în Egipt, diacon la biserica St
Marsilia () [Corola-website/Science/297834_a_299163]