KorAP: Find »[drukola/base=morfologie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...45 46 47 ...122 >

3,037 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

distinct, care precedă introducerea acestor tipare în propozițiile principale. Schimbările inițiale sunt într-adevăr, așa cum se arată în numeroase studii, semantice și pragmatice, dar, ulterior, se produc schimbări morfologice individuale. Concluzia la care ajunge Gildea (2003) este că sintaxa și morfologia ergativă provin întotdeauna din reinterpretare (engl. re-analysis), un mecanism care nu schimbă faptele sintactice, ci reprezentarea acestora în mintea vorbitorilor. Cu excepția trecerilor de la pasiv la ergativ, se pare că ergativitatea este un accident istoric care s-a repetat în diverse

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu schimbă faptele sintactice, ci reprezentarea acestora în mintea vorbitorilor. Cu excepția trecerilor de la pasiv la ergativ, se pare că ergativitatea este un accident istoric care s-a repetat în diverse părți ale globului, sintaxa ergativă s-a pierdut ușor, dar morfologia e mai conservatoare, ceea ce explică numărul mare de limbi cu morfologie ergativă și numărul mic de limbi ergative la nivel sintactic. 8. CONCLUZII În această prezentare generală a ergativității nu am putut cuprinde, desigur, toate informațiile pe care o cercetare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trecerilor de la pasiv la ergativ, se pare că ergativitatea este un accident istoric care s-a repetat în diverse părți ale globului, sintaxa ergativă s-a pierdut ușor, dar morfologia e mai conservatoare, ceea ce explică numărul mare de limbi cu morfologie ergativă și numărul mic de limbi ergative la nivel sintactic. 8. CONCLUZII În această prezentare generală a ergativității nu am putut cuprinde, desigur, toate informațiile pe care o cercetare de peste o sută de ani a limbilor ergative le-a scos

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în ordine cronologică. S. R. Anderson (1976: 3) a remarcat că, în gramatica tradițională, analiza sintactică privea numai structura de suprafață. Subiectul era astfel asociat cu un anumit comportament morfologic. Existența limbilor ergative ridică probleme importante pentru ipoteza conform căreia morfologia este un indicator al structurii sintactice. Levin (1983: 9, 11) arată că termenul ergativ a fost introdus pentru a numi un sistem de marcare cazuală diferit de sistemul acuzativ, prezent în limbile indo-europene, însă utilizarea termenului a fost extinsă și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative: reconsiderarea teoriei Cazului (ergativul este compatibil cu flexiunea nonfinită), a naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale centrale − micul v −, a distincției dintre cazul structural și cel lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale centrale − micul v −, a distincției dintre cazul structural și cel lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
naturii trăsăturilor categoriilor funcționale, a naturii Lexiconului, a arhitecturii reprezentărilor sintactice, reconsiderarea categoriilor funcționale centrale − micul v −, a distincției dintre cazul structural și cel lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lexical/inerent, redefinirea acestora în Morfologia Distribuită, o nouă conceptualizare a relației dintre sintaxă și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul (engl. output) derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și morfologie. Morfologia Distribuită (engl. Distributed Morphology) este o teorie lingvistică de tip generativ, întemeiată de Halle și Marantz (19931, 19942), care urmărește să sublinieze subspecificarea morfologiei în raport cu sintaxa. În această teorie, se propune o funcționare specială a componentelor Gramaticii: morfologia interpretează rezultatul (engl. output) derivării sintactice, adăugând conținut fonologic pozițiilor din structura ierarhică, iar sintaxa manipulează noduri terminale care conțin trăsături abstracte (cel puțin în cazul centrelor funcționale). Există o diferență între centrele funcționale și membrii vocabularului, neutri din punct

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
v/a cu rădăcinile lexicale (engl. root); micul v introduce un eveniment (Marantz 2005). Trăsăturile abstracte prezente în centrele funcționale din sintaxă sunt lexicalizate (li se atribuie un conținut fonologic la spell out) prin Inserția Vocabularului, care are loc în morfologie. Itemii de vocabular sunt individuali, fiind alcătuiți dintr-un exponent fonologic și trăsăturile asociate cu acesta și sunt inserați așa încât itemul cu cel mai mare subset de trăsături din nod va câștiga în fața competitorilor săi. Motivația arhitecturii propuse de MD

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează situația din dyirbal, limbă în care numai argumentul în nominativ (absolutiv, în terminologia curentă) este suficient de proeminent pentru a servi drept topic. Acceptând constrângerea universală formulată de Chomsky (1981

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dual: pe de o parte, trebuie să existe fenomene orientate spre subiect (precum controlul), care caracterizează relația convențională de subiect, pe de altă parte, fenomene orientate spre nominativ (cum sunt, în dyirbal, relativizarea, schimbarea de topică). Într-o limbă cu morfologie ergativă, ambele argumente ale unui verb tranzitiv sunt legitimate in situ, în S-Structură, acest lucru fiind posibil pentru că întreaga structură este accesibilă pentru guvernare. În limbile sintactic ergative, VP este opac pentru guvernare în S-Structură, deci subiectul trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atribuit de predicat subiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile ergative: rolul Agent este atribuit de verb obiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de predicat subiectului logic. Marantz numește limbile cu morfologie ergativă limbi nominativ-acuzativ cu marcare de tip (b). Limbile ergative sunt deci numai cele care se supun generalizării (b). Accepția autorului asupra ergativității este, prin urmare, strict sintactică, bazată pe roluri tematice asociate anumitor relații sintactice. Adoptarea acestei teorii ar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
supra, 3.2.3.). În ceea ce privește tipul de Caz abstract reprezentat de ergativ, există opinii diferite. Legate (2008: 55−56) arată că relația dintre cazul morfologic și Cazul abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
abstract poate fi descrisă astfel: cazul morfologic realizează trăsăturile Cazului abstract, într-o morfologie postsintactică. Autoarea critică ideea că acordul și cazul sunt fenomene pur morfologice, subliniind, încă o dată, faptul că realizările morfologice ale Cazului abstract evidențiază relația imperfectă dintre morfologie și sintaxă. Două tipuri de trăsături cazuale abstracte sunt atribuite/verificate în sintaxă (în PM): (a) Caz inerent (Chomsky 1986), atribuit unui/verificat de un DP în poziția în care este inserat; această poziție determină și interpretarea semantică; (b) Caz

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern și care e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Laka (2006: 374) afirmă că, deși s-a susținut anterior (chiar de autorul însuși) că în bască există Caz structural, morfologia cazului este mai bine explicată dacă se consideră că acesta este inerent. Prima care a propus această analiză este Levin (1983). Gramatica limbii basce nu e ergativă în sensul lui Bobaljik (1992) sau conform teoriei propuse de Bittner și Hale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că paralelismul dintre categoriile sintactice și morfologice este mai puternic în limbile acuzative decât în cele ergative. Noțiunea subiect nu poate explica diferențele dintre cele două tipuri de limbi și, în general, nu se poate face tipologie sintactică pornind de la morfologie, diferențele morfologice fiind superficiale (S. R. Anderson 1976: 18). În ceea ce privește interpretarea semantică, în construcțiile ergative, obiectul este implicat în acțiune de pe o poziție centrală, iar acțiunea este prezentată din punctul de vedere al obiectului; în construcțiile acuzative, acțiunea este prezentată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
constituind obiectul de studiu a foarte multe orientări lingvistice. În această secțiune, voi încerca să refac (parțial) traseul studiilor despre inacuzativitate, subliniind atât aportul diverselor orientări la studiul acestei clase de verbe, cât și aspectele legate de relația dintre sintaxă, morfologie și semantică, precum și de diferențele și asemănările dintre limbi, pe care studiul inacuzativelor le-a scos la iveală în beneficiul evoluției teoriei lingvistice. Froud (2006: 1631) inventariază și ilustrează cu studii reprezentative abordările teoretice ale inacuzativității: inacuzativele sunt rezultatul unor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acestor noțiuni nu este același de la o limbă la alta − diferite fenomene pot fi sensibile la absența argumentului extern sau la absența trăsăturii agentive a verbului − sau de la o problemă la alta −, de exemplu, pasivul, reflexivul și inacuzativul au aceeași morfologie și aceeași sintaxă, au în comun absența argumentului extern, dar sunt semantic diferite (Embick 2004a: 145), prin urmare, o tratare de tip structural a acestor fenomene n-ar fi profitabilă. Propunerile teoretice prezentate în această secțiune, grupate în mod convențional

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atribuit tot la nivelul S-Structurii, dar nu împreună cu rolul tematic). Această observație permite rafinarea definiției verbelor inacuzative: Un verb este inacuzativ dacă îi lipsește capacitatea de a atribui Cazul acuzativ structural. Belletti (1988: 6) adaugă că și verbele cu morfologie pasivă pot fi considerate inacuzative în același sens ca și inacuzativele lexicale − le lipsește capacitatea de a atribui acuzativ structural. În finlandeză, verbele pasive păstrează capacitatea de atribui partitivul, de unde rezultă că atribuirea unui Caz inerent nu e suspendată de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pasivă pot fi considerate inacuzative în același sens ca și inacuzativele lexicale − le lipsește capacitatea de a atribui acuzativ structural. În finlandeză, verbele pasive păstrează capacitatea de atribui partitivul, de unde rezultă că atribuirea unui Caz inerent nu e suspendată de morfologia pasivă. Prin urmare, Generalizarea lui Burzio e valabilă numai pentru verbele care atribuie Caz structural, nu și pentru cele care atribuie Caz inerent. Grimshaw (1987: 253) observă că teoriile formulate de Burzio și de Belletti oferă explicații diferite pentru deplasarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o variabilă legată (nerealizată sintactic). Reinhart (1996: 48), urmându-l pe Chomsky (1981), susține că pasivul absoarbe Cazul acuzativ, și nu absoarbe rolul tematic extern, așa cum au susținut Baker, Johnson și Roberts (1989)37. Toate limbile trebuie să marcheze cumva morfologia pasivă. Reinhart (1996: 49) arată că, spre deosebire de saturare, reducerea "reduce" valențele verbului. Toate operațiile lexicale au efect unic: imposibilitatea verificării Cazului de către DP. În limbile analizate de autoare, Cazul relevant este întotdeauna acuzativul. Reinhart (1996: 49) aplică Generalizarea lui Burzio

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflexive și inacuzative este determinată de specificarea trăsăturilor categoriei v și de prezența/absența argumentului extern. Folli și Harley (2007: 197) susțin că, în analiza cauzativelor afixale, Agentul adăugat al verbelor cauzative apare ca rezultat al adăugării unui vP suplimentar. Morfologia cauzală ar reprezenta rezultatul (engl. spell-out) acestui vP suplimentar. Autorii (Folli și Harley 2007: 207) preiau de la Hale și Keyser (1993, 200246) ideea că v care selectează argumentul extern este diferit, în funcție de construcție − un verb inergativ ca run este parafrazat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
termenii unui mic set de trăsături semantice, după modelul trăsăturilor distinctive din fonologie: Rozwadowska (198858, 198959), Reinhart (1996, 2000, 2001, 2002) − vezi infra, 5.3.3.2. Cele două abordări au motivații diferite: Rozwadowska urmărește relația dintre structura argumentală și morfologia derivațională, iar Reinhart, explicarea posibilităților de exprimare a argumentelor unui verb (în special a verbelor psihologice) și tiparele cauzativizării (lexicale). Și acest tip de abordare este discutabil: chiar dacă numărul de trăsături e mic, numărul combinațiilor de trăsături atestate e mai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argumentul lor fiind existența unei clase universale de verbe care nu au variantă tranzitivă. Reinhart (1996: 30) le reproșează celor două autoare faptul că nu explică de ce inacuzativele și reflexivele, care au o istorie derivativă atât de diferită, au aceeași morfologie. Și Sorace (2004: 246−248) consideră că regulile formulate de Levin și Rappaport Hovav (1995) sunt prea laxe. Modelul proiecționist nu poate explica variațiile fără a presupune existența unor intrări lexicale duble și a unor reguli care schimbă clasa de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]