1,907 matches
-
moi, en l'enrichissant de tous les éléments qui restent étrangers à une phrase logique particulière. On rencontre cette relation dans le cas particulier de l'altérité comme état que le moi ne peut pas atteindre, dimension par laquelle le moi projette sur l'autre des éléments désirables qui restent lointains pour lui, auxquels il ne peut pas accéder, mais qui lui sont nécessaires grâce à leurs significations. C'est la situation dans laquelle, à travers l'image, l'autre acquiert
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
il ne peut pas accéder, mais qui lui sont nécessaires grâce à leurs significations. C'est la situation dans laquelle, à travers l'image, l'autre acquiert des attributs le plus souvent imaginaires, pouvant résoudre les problèmes avec lesquels le moi se confronte. Ces attributs permettent à l'autre d'offrir généreusement la dimension des symboles, de faciliter l'accès au sacré, aux significations, d'ouvrir des mondes qui, autrement, resteraient fermés. Nous avons affaire à une hypostase particulière de l
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
est le dépositaire des rêves, de la libération des entraves de sa propre condition, la stabilité devant la vie et la mort, l'union avec l'univers. Nous assistons à un pseudo-devenir-autre, parce que la dialectique moi-autre est interrompue lorsque le moi construit l'autre à l'aide de l'imaginaire et n'est pas transformé par lui. La réalité ne peut être perçue qu'à travers les copies platoniciennes des ombres imparfaites qui rendent l'objet avec un grand manque d
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
sugillatio, abdicatio Postumi Agrippae post adoptionem, desiderium post relegationem, inde suspicio in Fabium arcanorumque proditionem, hinc uxoris et Tiberi cogitationes, suprema eius cura". 415 Ex Ponto, IV, VI, 5-14. În RIPERT: Fabiae laus (v. 9); Nec fueram tanti (v. 12: "moi qui ne valais pas un si haut prix"). 416 Cfr. V. USSANI, op. cit., p. 380. 417 E. PARATORE, op. cit., p. 498. 418 Vezi supra p. 105, teză preluată din D'Elia. 419 Vezi USSANI, ibid. (cf. Ex Ponto, III, VII
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la vietățile sălbatice. Dar cînd gazela l-a zărit, s-a dat înapoi; cînd lighioanele l-au văzut, au rupt-o la fugă. Enkidu s-ar fi luat după ele, dar trupul său părea legat cu funii, genunchii i se muiaseră cînd vru să alerge, nu mai era așa de iute la fugă. Iar jivinele se îndepărtară toate”. Nici oile n-au vrut să-l mai recunoască pe păstorul din povestea folclorică amintită. Cînd stăpînul, iubit pînă atunci, s-a întors
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
mai fost nevoie căci apăruse Țuți care, din fugă, a lăsat rucsacul din spate și s-a aruncat în spinarea celui de-al doilea. A început să-l strângă de gât din toate puterile cu ambele mâini. Individul s-a muiat și abia mai răsufla. Dădea din mâini bezmetic și Țuți nu-l slăbea din strânsoare. - Țuți, nu-l omorî, i-am strigat. Am sărit și eu, i-am scos tipului cureaua de la pantaloni și i-am legat mâinile la spate
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
știu eu de pe unde au mai umblat pașii domniei tale, ca să prindă viață în vopsele călătoria ce-o făcurăm împreună la padișah. Să fie spre aducere aminte! Apa de băut se încălzise, aburul de pe pocale se uscase, șerbeturile neatinse se muiaseră, doar cafelele înnegriseră cu urma caimacului lor buza răsfrântă a felegenelor. Fumul parfumat al narghilelelor amestecat cu cel al lumânărilor, mărea zăpușeala din încăpere, îndeosebi că se ghicea de afară respirația răcoroasă a nopții. Domnul se ridică în semn că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
să plece din încăpere. Ea se miră, îi mângâie țeasta rasă pe care părul începuse să crească și ieși. În urma ei liniștea se înstăpâni, adâncită și mai tare de fluieratul unor păsări de prin pomii grădinii. Tăcură un timp. Monahul muia feșele în apă, le punea delicat peste rănile cu cruste, treptat, cu răbdare, acoperind fiecare părticică, apoi le lua ca să curețe cu alte feșe uscate carnea carbonizată și să o dea jos. Vedea cum la atingerea rănilor mușchii spinării se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca blastorul antiholeric să se facă din făină, oțet, untdelemn, piper, izmă, foi de trandafir, cu adaos de spirt și presărare de tămâie. Pe alocuri, la cheutoarea cămășii se purta, pe timp de holeră, un buchețel de pelin, care trebuia muiat în orice băutură, pentru a-l feri pe băutor de îmbolnăvire 483. În a sa Mitologie românească, Tudor Pamfile menționează și alte credințe despre holeră. Aceasta își începe treaba nimicitoare "mai ales după războaie, când se ivesc pe cer semnele
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
ei de trandafir râdea în joc. Prin inima lui curgea sânge negru. - Anico, ce-ai zice dacă eu m-aș însura cu soră-ta de suflet? Zâmbetul ei nu păli, ochii erau la el, doar inima și jocul s-au muiat puțin și păreau mai grele. 20 - Ce să zic, mă? Să fie într-un ceas bun, să-ți fie de bine... și copii frumoși. - Frunză verde ca tăunu’, am o mândră ca păunu’, frumușă număru’ unu... zi-i măi... Amândoi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
lui Florin, m-a primit în casa ei cu brațele deschise. Ageră, mereu sigură pe gândurile ei, femeia înfruntase lumea și dădea glas întâmplărilor din sat. Reușise să adune de la bătrâni ceea ce avea satul nostru mai frumos. Glasul ei doinit muia până și inimile muierilor înăsprite de ură. - Iete, ce o apucă și pe asta a lu’ Florin a lu’ Hușanu, să se lălăie pe scenă. - Ah, unde să fi fost eu bărbat să vezi ce mi-o luam la scărmănat
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mări ochii, speriat de vorbele fetei. Nu credea că în inima ei este atâta revoltă, atâta dorință de liberate. Nu simțise niciodată asta la ea. Cum de nu o văzuse oare? Varvara se simți săgetată de privirile băiatului și se muie la glas. Slăbise strânsoarea mâinii, iar atingerea sa devenise chiar plăcută. - Mama a zis mereu că nu poate trăi fără mine și că bărbatul meu se va mărita lăsându-și casa și venind la noi. Nu pot, Florine, nu pot
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
înfiorător de amară, și pe dată capul a început să-mi ardă, râdeam, iată batjocura, sunt batjocorit M-au dezbrăcat, m-au ras în cap și pe trup, m-au uns cu ulei, mi-au biciuit obrazul cu funii ude muiate în sare, iar eu râdeam, ferindu-mi capul de lovituri, dar de fiecare dată două femei mă apucau de urechi și mă întorceau cu fața către vrăjitor, nu-i vedeam decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele curgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Chinuindu- mă cu neîncrederea lor imbecilă. Nu e ușor. Mai ales pentru unul ca mine. Neîncrederea este pâinea mea de toate zilele. Uscată, câteodată, ca un bloc, un bolovan uriaș prăbușindu-se, de pe munte, cu zgomot, să mă spulbere. Sau muiată în vin, în oțet. Sug, amețit. Zile, nopți, săptămâni la rând. Asta îmi mai lipsește, să-mi arate și alții neîncrederea ! Mă desființează, nu mai pot judeca. Devin orb, mut, paralizat, pierdut. Îmi regăsesc condiția mizerabilă, melancolia, murdăria. Nu sunt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
amețeală, înec, lovitură, una și încă, te ridică din scaun, te clatină, te plesnește, te împinge spre ceilalți. „Dacă ar fi arme, în sala asta, s-ar descărca. S-ar trage în neștire...“ Tovarășul Manole : obraz palid, proaspăt ras, părul muiat de transpirație, privirea calmă, clară. Ochii nu clipesc decât la mari intervale. Și-a dezbrăcat haina, adevărat dezmăț : umerii înguști și osoși înveliți într-o cămașă vernil cu mâneci scurte și guler descheiat peste cravata galbenă. „S-ar trage în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu, Sfințescu pupăza e în concediu la părinți, la Caransebeș, Lucica Zaharia : transpirată și grăbită, scoate piunezele de pe planșă, o desprinde, o rulează lent, să nu cadă, o desfășoară deasupra biroului, se așază, se apleacă, desface căpăcelul sticluței de tuș, moaie tocul subțire, pentru titlurile planșei, Consuela zisă Lala nici nu lucrează la planșetă, doar la birou, dar Lala e și ea în concediu, și Mina aromata lipsește, păcat, ba nu, Mina s-a întors de la mare, fierbinte, tuciurie, părul mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor, iar în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care înghițeau toate zgomotele vieții. Își simțea bătăile inimii, dar creierii parcă i se topeau, muiați de gânduri. Peste un ceas răpăiala mai osteni puțin. În același timp Bologa își dădu seama că mintea iarăși începe să frământe planuri și socoteli. Apoi se pomeni zicîndu-și: " Pe asemenea vreme poți trece la dușman fără frică". Cum pricepu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
povestirea din copilăria lui Apostol, fără a mai nimeri tonul de adineaori și ocolind privirile lui întrebătoare, care o tulburau cumplit și parcă o mustrau. În sfârșit se întrerupse în mijlocul unei fraze și zise brusc, foarte blând și cu ochii muiați într-un zâmbet ciudat: ― De aceea te chinuiești și te topești, dargul mamei... numai de aceea... El, ca și cum ar fi așteptat și ar fi priceput mai dinainte cuvintele ei, răspunse cu mare ușurare în glas și de asemenea zîmbind: ― Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mare în vremurile de azi... O, Doamne, neînțelese sunt și prea înțelepte hotărârile tale! Fie-ți milă de slăbiciunule noastre și nu ne lăsa fără mângâiere acum și pururea, amin! Apostol Bologa își făcu cruce de trei ori, cu ochii muiați în lacrimi, cu inima însîngerată de o milă mare. La plecare, preotul îi strânse mâna prelung și-i zise: ― Apoi să vii negreșit la înviere, Apostole... să-ți mai întărești inima și credința în Dumnezeu, că vezi bine cât de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vânt. Natura de jur, împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu-aripi de fiori Muiate în miros de flori, Văd lebede, barcă de vânt, {EminescuOpIV 4} {EminescuOpIV 5} Prin unde din aripe dând, Văd fluturi albaștri, ușori, Roind și bând miere din flori. De ce nu am aripi să sbor! M-aș face un flutur ușor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ei e dulce, însă-i de venin, Ochiu-i te omoară, când e mai senin. Și-apoi ce-i amorul? Visu-i și părere, Haina strălucită pusă pe durere". Dar dacă e astfel unde-i a mea zână Cu chipul de înger muiat în lumină?? - N-a fost nici odată. De-a fost vre odată Atunci în mormântul cel rece o cată. De n-a fost - imagină-ți singur în tine Un înger din ceriuri cu aripi senine, Pe care de-odată cu sufletul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca o nălucă, Apoi în cytere ele-ncordară Și plin și limpede încet cântară Glas a trecutului, ce însenină Mintea cea turbure de gânduri plină: {EminescuOpIV 29} Pe râul dorului, mânat de vânture Veni odat- Pe-un vas cu vâslele, muiate-n cînture, Lin-împărat. Venit-a Regele să calce văile Cătând o sor, Eroi se-ninimă și plâng femeile De-a lui amor. El fură nunților ecouri tinere, Cântul la dor, Răpește buzelor naivei Vinere Vorba d-amor. Pe munți în negură
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
furișează. Pe-o liră gingașă și argintie Mînuța-i coardele le-ncurcă vie Și cum din zilele poetici, june, A idealului iese minune, Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor: Liră spartă-n stânca lume, Suflet stins, muiat în nor, Plâns amar luat de glume, Adevărul vrăjitor: E ființa-mi tremurândă Care trece-n infinit, Ca un fulger fără țintă, Ca un cap fără zenit. Și din chinuri ce mă-nneacă, Eu sorb mirul cel curat Cum o lebădă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
eu sunt un soare, Eu sunt un flutur, tu ești o floare, Eu sunt un templu, tu ești un zeu? Iubitul meu. Tu ești un rege, eu sunt regină, Eu sunt un caos, tu o lumină, Eu sunt o arpă muiată-n vânt - Tu ești un cânt. poetul Tu ești o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochi-ți să te ghicesc - Și te iubesc! IUBITA Îți par o noapte, îți par o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vânt - Tu ești un cânt. poetul Tu ești o frunte, eu sunt o stemă, Eu sunt un geniu, tu o problemă, Privesc în ochi-ți să te ghicesc - Și te iubesc! IUBITA Îți par o noapte, îți par o taină Muiată-n pala a umbrei haină, Îți par un cântec sublim încet - Iubit poet? {EminescuOpIV 50} O tot ce-i mistic, iubite barde, În acest suflet ce ție-ți arde, Nimica nu e, nimic al meu - E tot al tău. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]