2,809 matches
-
capul aplecat pe-un umăr, își încălzea urechea părând, în straiul jerpelit, o ghionoaie ninsă. Amândoi erau bătrâni, cu plămânii copți de tutun. Din când în când, din adunare, câte unul se întorcea cu spatele și, aplecându-se, își astupa nara cu podul palmei ca să sufle cu mare zgomot nasul. Vârându-și palmele în mâneci, revenea la sfat. Zalomir ieși s-o cheme pe Marghiolița. Din bucătărie o fată cu fața lată sări sprintenă și aduse lighean, cană și prosop. Veselă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
gata, colac peste pupăză, tata spune: ― Cred că s-a rezolvat. Și s-a dovedit că a avut dreptate. În mai Tessie află că e Însărcinată și Începe așteptarea. În șase săptămâni, deja am ochi și urechi. În șapte, am nări, chiar și buze. Încep să mi se formeze organele genitale. Hormonii fetali, urmând instrucțiunile cromozomilor, populează canalele lui Müller, ajutând la formarea tuburilor lui Wolff. Cei douăzeci și trei de cromozomi Împerecheați s-au unit și au traversat dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de mușchi i se Încordează În mandibulă, apoi dispare. ― Uitați-vă la ea, sir. ― Nu trebuie să ne lăsăm purtați de sentimente acum, Phillips. Sunt lucruri mult mai importante În joc. ― Uitați-vă la ea, sir. Maiorul Maxwell Își umflă nările, privindu-l pe căpitanul Phillips. Apoi, bătându-se scurt cu palma peste coapse, se duce spre marginea navei. Proiectorul trece peste apă, creîndu-și cu lumina propriul câmp vizual. Apa arată ciudat sub raza lui - o ciorbă incoloră presărată cu tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Mai era și un miros: același miros care avea să o ia În susul râului, mulți ani după aceea, ca să mă găsească pe mine În pat sau la hochei pe iarbă. Ascuțit, ca și al meu, nasul bunicului intrase În alertă. Nările Îi ardeau. Inhală. La Început mirosul păru familiar, aparținând sferei organice a ouălor stricate și a balegii. Dar peste câteva secunde proprietățile chimice ale mirosului Îi ajunseră la nări și Își acoperi nasul cu batista. Zizmo râse: ― Stai liniștit, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
iarbă. Ascuțit, ca și al meu, nasul bunicului intrase În alertă. Nările Îi ardeau. Inhală. La Început mirosul păru familiar, aparținând sferei organice a ouălor stricate și a balegii. Dar peste câteva secunde proprietățile chimice ale mirosului Îi ajunseră la nări și Își acoperi nasul cu batista. Zizmo râse: ― Stai liniștit, o să te obișnuiești. ― Nici vorbă. ― Vrei să știi care-i secretul? ― Care? ― Să nu respiri. Când ajunseră la fabrică, Zizmo Îl duse la serviciul de cadre. ― De când locuiește În Detroit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
St. Clair, bunicul meu se uita după Banda Violetă, când de fapt monstrul era chiar lângă el, la volanul mașinii. În vântul venind prin ușa deschisă, părul sârmos al lui Zizmo flutură În spate ca o coamă. Are capul plecat, nările lărgite. Ochii Îi strălucesc de furie. ― Cine-i? ― Jimmy! Întoarce-te! Gheața! Nu te uiți la gheață! ― Nu mă opresc până nu-mi spui. ― N-am ce să-ți spun. Lina e o fată bună. O nevastă bună. Ți-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de la Început: greutatea suferinței feminine, cu justificarea ei biblică și acțiunile ei de anihilare. Pe sora care m-a spălat o chema Rosalee. Era o femeie drăguță, cu fața alungită, din munții din Tennessee. După ce mi-a aspirat mucozitățile din nări, mi-a făcut o injecție cu vitamina K, menită să-mi coaguleze sângele. Cosangvinizarea e un lucru comun În zona Apalașilor, ca și diformitățile genetice, dar sora Rosalee n-a observat nimic neobișnuit la mine. Era preocupată de o urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Dezonorat de propria sa imersiune parțială - și tamponându-se ca un protestant -, părintele Mike duse slujba la bun sfârșit. Luând mir pe vârfurile degetelor, mă unse, marcând semnul crucii În locurile consacrate, mai Întâi pe frunte, apoi pe ochi, pe nări, pe gură, pe urechi, pe piept, pe mâini și pe picioare. Când atingea fiecare loc, spunea: ― Primește pecetea Sfântului Duh. În cele din urmă Îmi dădu prima Împărtășanie (cu o singură excepție: părintele Mike nu-mi iertă păcatul). ― Asta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
părului care creștea pe unde nu voiau ele. Când Închid ochii și invoc mirosurile dragi din copilărie, simt eu oare turta dulce care se coace În cuptor sau mirosul de brad al pomului de Crăciun? Nu neapărat. Aroma care umple nările memoriei mele este duhoarea sulfuroasă, dizolvantă de proteine, a produsului de epilat Nair. O văd pe mama cu picioarele În cadă, așteptând ca spuma bolborositoare, cu miros Înțepător, să-și facă efectul. O văd pe Sourmelina Încălzind o conservă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
a exhalațiilor. Avea un repertoriu Întreg. Era Suflul Deviat, În care sufla politicos fumul prin colțul gurii În altă direcție decât spre interlocutor. Mai era Gheizerul, când era furioasă. Mai era Doamna Dragon, când scotea câte-un fuior pe fiecare nară. Și Reciclarea Franceză, când dădea drumul fumului pe gură ca să-l tragă Înapoi pe nas. Și mai era Înghițirea. Înghițirea era rezervată pentru situații de criză. O dată, În toaleta din aripa cu laboratoare, Obiectul tocmai terminase de tras un fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
am spus. ― Ce-ai mâncat? ― De fapt, nu știu dacă stomacul. Ceva mai jos. ― Te simți slăbită? Părintele Mike trecu din nou pe lângă noi. Legăna cădelnița atât de sus, că aproape mi-a atins vârful nasului. Așa că mi-am lărgit nările și am tras În piept cât fum am putut, ca să mă fac și mai palidă decât eram deja. ― Simt de parcă ar răsuci cineva ceva Înăuntrul meu, m-am hazardat eu. Asta trebuie să fi sunat mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cum trăiește cealaltă jumătate. Am Înghețat, gândindu-mă că trăsese vreo aluzie. Dar nu făcuse decât să glumească. Cât despre Ed, avea un cap Îngrijit. Părul, atât cât Îl avea, Îi era dat pe spate. Avea o față brutală, agresivă. Nările Îi erau Întunecate și fioroase și bărbatul se tot Învârtea În jurul meu, ridicând scaunul și ascuțindu-și briciul. ― Taică-tău te-a lăsat să-ți porți părul așa? ― Până acum. ― Aa, deci bătrânul te pune la punct În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
facă cu ochiul, dornici s-o scoată din pepeni pe fetița albă care trecea cu mașina pe acolo, așezată pe bancheta din spate. Dar acum individul Îmi aruncă o cu totul altă privire. Nu-și coborî ochelarii, dar gura lui, nările lărgite și capul dat scurt pe spate Însemnau pentru mine sfidare și chiar ură. În acel moment am Înțeles un lucru șocant. Nu puteam să devin bărbat dacă nu deveneam Bărbatul. Chiar dacă nu voiam asta. L-am rugat pe Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
lor sentimentele și repulsia, dar nu aveau ce face. Cineva trebuia să moară și nimeni nu se oferea voluntar. Până și cei care nu văzuseră carnajul erau cât de cât zdruncinați. Au auzit bubuiturile și țipetele. Le-au ajuns la nări mirosul de sânge spulberat și cel de pământ reavăn. Cum poți țipa în felul ăla? Și știi în sufletul tău că ăla e ultimul țipăt pe care o să-l ai și că la fel vei țipa și tu, cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Tu...Cum... Mâna îi rămase pe loc, făcu un pas în față și lipi țeava pistolului de fruntea mea. Apoi făcuse singurul lucru care îi trecea prin minte... mai trase o dată. Demodatul iz al prafului de pușcă îmi ajunse la nări. Același rezultat. Cum... Cum... Tu... Da, Dutrumof. Eu. Eu sunt începutul și sfârșitul. Începutul revoluției și sfârșitul tău! I-am coborât încet mâna dreaptă și am ridicat-o pe a mea în acest timp, apropiindu-mă mai mult de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
degrabă încăpățânare decât inteligență. Nici ochii nu sunt vioi, ci doar holbați. Gura, la rândul ei, are pliul de nemulțumire tipic indivizilor complexați. Iar ridurile de la baza nasului împart fața în două, în loc să contribuie la unitatea ei. Pufnește scârbit pe nări. Un prostănac! Însă viclenia îi țâșnește prin toți porii. Spune cu severitate: — Manifestările astea ridicole de slugărnicie vin de la celti beri. Observă cu o plăcere răutăcioasă cum Trio se tulbură și strân ge convulsiv din pumni. Tu habar n-ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
până la Brundisium! Principele se uită cu milă spre el. — Dacă spune într-adevăr astfel de lucruri înseamnă că și a pierdut mințile și e demn de milă, nu bun de judecată... Pe Trio îl cuprinde consternarea. Are impresia că pe nări îi ies aburi, atât îl arde fierbințeala. Vrea să-l scoată basma curată pe fecioru-său vitreg cu orice preț. Și-l va scoate. Chiar dacă Scribonius Libo e găsit vinovat de o instanță inferioară, puterea tribuniciană pe care o deține împăratul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
uite că mincinoasa pretinde că nu le-a găsit! Va trebui s-o scuture bine și pe ea, sau chiar să-i închidă gura de tot. Nu-și dă seama nici ce știe Gallus cu exactitate. Pufnește cu mânie pe nări. Ce mai vrea și ăsta? I-a dat-o pe Vipsania. Ea a fost răsplata cu care i-a cumpărat tăcerea. Acum începe să se întrebe dacă nu cumva a fost un preț prea mare pentru un intrigant ca el
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
foame... — Ca... care din ei? îngaimă Augustus cu greutate. Își revine instantaneu. Ridică semeț capul și rostește cu o strâmbătură batjocoritoare: — De foame, zici? Păi o vrea poate să țină cură din aia... cum îi zice... de slăbire! Pufnește pe nări. — Că doar nu numai femeile au nebunia asta în cap. Copleșit, Trio mai face o încercare. — Scribonius Libo a pretins că unul dintre nepoții lui Cocce ius Nerva se va așeza într-o zi pe scaunul Măriei Tale. — Prostii! râde
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
nu se păteze. Credea că s-a terminat. Uite însă c-a în ceput din nou. O cuprinde brusc groaza. Dacă-i bufnește pe veșmântul alb? — Vesta, ajută-ne! imploră pontifex cu voce tare. Occia trage cu putere aer pe nări. Miroase a ars. Înțelege și un zâmbet răutăcios îi luminează preț de o clipă fața obosită. S-a pârlit când și-a întins mâinile deasupra focului. Îl aude într-adevăr scuturându-și nervos brațele. Așa-i trebuie! Să mai aibă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Hai, ieșiți afară! Preotesele se bulucesc spre ușă, ca un cârd gălăgios. În urma lor, Vestala Mamă închide și răsucește cheia în broască. Le aude pe fete frecând de zor, unul de altul, două bucăți de lemn sfânt. Trage aer pe nări. Bun! Se simte deja mirosul de fum. — Dați acum fuga și faceți rost de niște laur, poruncește. Flacăra aprinsă va căpăta iarăși putere. O cheamă pe Tullia lângă ea. — N-am cum să te scap de bici, fata mea, o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
tatălui l-a făcut să se simtă mereu un pigmeu. Are complexe până și față de fratele său mai mic. Of! Cornelius! Prostuțul de el. S-a afișat în public, ca și Scaurus, cu o femeie măritată. Răsuflă cu putere pe nări. Și nu cu o femeie oarecare. Cu Iulia, sora ei, nepoata lui Augustus. De asta s-o fi dus în bejenie, sau s-a certat cu Gallus pe tema moștenirii? Lucrurile au fost atât de precipitate, că nu le-a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
citească și el astăzi. După cum se comportă în calitate de ascultător, și-a pierdut dreptul la recunoștința pe care o va pretinde ca vorbitor. Cel puțin în ceea ce o privește. Întoarce din nou capul să se uite după întârziați. Pufnește mânioasă pe nări. Uite-i cum se mișcă, de parcă ar fi niște mormo loci. Abia se îndeamnă între ei, și încă alene, tot codindu se. Iar alții pleacă fără să mai aștepte sfârșitul. Cei cu o fărâmă de decență se furișează discret. Nesimțiții
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Stai liniștită! Îți curge nițel sânge din nas. Nici urmă de mirare în tonul ei. Nici măcar compătimire. Doar o tristețe resemnată. Plancina își mută toată familia cu un scaun mai încolo, ca să-i facă loc Antoniei. Cu o cârpă peste nări - nu știe de unde a apărut -, Vipsania își ascunde pentru o clipă fața la pieptul cum natei. Ți-a făcut și azi ceva? o întreabă aceasta în șoaptă, în timp ce-i mângâie tâmplele. Dă din cap cu un sughiț de plâns. Antonia
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
furios. — N-am dat foc nimănui, deși poate ar fi trebuit. Lasă astea, îl întrerupe nerăbdător celălalt. Se scarpină în creștet. — O să avem probabil de-a face cu o anchetă... — Condusă de Nato? — Da, în calitate de pretor urban. Pufnește disprețuitor pe nări. — Va pretinde că ține de competența lui. — De ce? — Pentru că delictul de otrăvire este considerat o crimă! se răstește Asinius Gallus. Suspină epuizat. — Ramificațiile sunt adânci și depășesc sfera dreptului ci vil... Tace brusc, străfulgerat de un gând. Acesta este aspectul
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]