1,342 matches
-
ea. Dă-i drumul și poate o să aflăm de ce. — Nu vreau să fiu aici! se răsti Prepelicarul. Dacă nu m-ar fi trimis el, n-aș fi venit niciodată. — Grimus te-a trimis? Era iarăși vocea lui Virgil, plată și neîncrezătoare. — Nu pentru tine, zise ea. Pentru el. Micul Joe-Sue. N-am nimic de-a face cu asta, frățioare. Să nu uiți. De fapt Grimus vrea să mă vadă, se gândi Vultur-în-Zbor. Nu va exista nici o confruntare a voințelor. — De ce? Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
unele. Viața trebuie trăită acum, nu atunci. „Atunci” ți-a oferit prea multă durere care te împiedică să te bucuri de ce-ți oferă „acum”. - Și ce-mi oferă „acum”? - Iubire și șansa la fericire. - Mă faci să râd. - Mereu neîncrezătoare, mereu suspicioasă. E firesc să alungi fericirea în acest mod. - Cu el firescul devine nefiresc și tot ce e firesc mă strânge într-o nefirească neputință de a plânge. - Mai ești și poetă pe deasupra... - Doar mă joc uneori cu cuvintele
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
sun la serviciu, dar nu am cum s-o evit pe Alexandra Law, care tocmai primește complimente entuziaste pentru rolul Genevievei ca Fecioara Maria și propriile Lebkuchen 1 bavareze. Alexandra ia una dintre plăcințelele mele cu fructe uscate, Își Înfige neîncrezătoare unghia În stratul de zahăr pudră de deasupra, Își Îndeasă toată plăcințica În gură și dă verdictul Într-o aversă de firimituri: —Extra-or-di-na-re plăcințele, Kate. Ai ținut fructele În coniac italienesc? —Ei, știi tu, un pic dintr-una, un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Emily arată În halul ăla. Ce va zice mama lui? Curăț copiii cu șervețele umede. Ne așteaptă trei ore de drum pe autostrada A1. Mașina e supraîncărcată și se balansează ca un vapor. —Am ieșit din Anglia? Întreabă o voce neîncrezătoare din spate. Nu. — Am ajuns la bunica? — Nu. —Dar vreau la bunica. Nici nu trecem de Hatfield și copiii interpretează deja o fugă pentru țipete și plânsete. Dau mai tare caseta cu Colinde interpretate de corul de la King’s College
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
sandviș În drum spre gară. Împreună cu Momo parcurgem niște materiale pentru o altă prezentare finală. Momo mă Întreabă dacă am cunoscut-o pe soția domnului Cooper-Clark, iar eu Îi spun că Jill a fost o persoană extraordinară. Momo mă privește neîncrezătoare. — Dar nu lucra, nu-i așa? Mă uit la fața lui Momo. Câți ani are: douăzeci și patru, douăzeci și cinci? Suficient de tânără ca să nu știe cât de greu le-a fost femeilor dinaintea ei, suficient de tânără să considere libertatea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
În mod neapărat bani aruncați pe fereastră. Nu am spus asta. —Ba da. —Doamne, ce oribil. Sunt o vacă. Și ce altceva am mai zis? — Ai spus că banii nu-și dau seama ce sex ai. —Exact. —Exact? repetă ea neîncrezătoare. —Unde-i doare cel mai tare, Momo? Unde-i putem lovi ca să-i doară cel mai tare? N-am putut să dorm toată noaptea. M-am tot strecurat În camera lui Ben să văd dacă respiră, așa cum făceam cu Emily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
nu scape din picior la miezul nopții. În caz că nu găsim așa ceva, ne vom mulțumi cu ăștia, și cu ăștia, o, și cizmele alea maro sunt frumoase. Mă scuzați, aveți cumva cizmele acestea, mărimea 36? —Tu porți 36? mă Întreabă Momo neîncrezătoare. —Nu, tu porți. Dar nu pot să... Douăzeci de minute mai târziu, stăteam la casă cu patru cutii. Puse În situația de a alege Între pantofii cu tocuri cafea cu lapte și cei bleumarin cu cataramă, am ales ambele perechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Vizanti și Ipsilanti, hai, da și ce Învățători buni Îs ei, nu vrei să te-nvețe și pe tine, Rozaliță?! Fata și-a dat seama că bunicul lui Va glumește, nu a Înțeles și nu a mai răspuns. A privit neîncrezătoare către verișorul „căpățânos” și a plecat acasă cu un milion de Întrebări și nedumeriri În minte. Mult mai greu i-a fost lui Valerică cu literele de mână și forte greu i-a fost și „Învățătorului” său. Victor uitase cum
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
În fund se ridicau trei odăi arătoase, cu geamuri înalte, acoperite cu perdele albe. Se simțea mână de om gospodar. - N-ai vrea matale să intrăm înăuntru, că aici nu se poate vorbi, spuse ea cu șiretenie. Dogarul clătină capul neîncrezător, apoi îi făcu loc. - Poftim. Intrară. Femeia roti ochii împrejur. Casa sclipea de curățenie. Lucrurile stăteau așezate la locul lor fiecare și pereții erau îmbrăcați în velințe grele, colorate. Ici-colo atârnau fotografii înrămate cu scoici și la răsărit, sub icoană
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cuscre Ilie, cumpără praful de pureci "Lux", doi lei cornetu, neam de neamu mă-ti n-a scăpat de păduchi! Apropie-te, neamule, ia praful! Vindecă râia și gălbeaza! Omoară căpușa în găoacea ei?Nu te zgu", cumetre! Răgușea. Țăranii, neîncrezători. Le-ar fi trebuit praful străinului, că-i sugeau lighioanele, dar de unde să știe ei că e bun? În cele din urmă, caramangiul înșfăca pe câte unu! și-i punea în mină un cornet făcut la iuțeală de degetele meștere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nuanțări importante. Comparația celor trei tipuri cu tot atâtea moduri de a face escaladă („alpinism social”) e amuzantă. Parvenitul alege o cale de acces brutală, „uneori lungă și tainică”, pe care nu ezită să Înfigă la tot pasul crampoane. Snobul, neîncrezător În forțele sale, urcă doar susținut de corzi. În timp ce dandy-ul pare un acrobat: „Frumusețea gestului său e premeditată ca o perpetuă sfidare...; el alege calea abruptă, superbă, surprinzătoare, În echilibru fragil”2. Chiar dacă, În epoca la care se referă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mă enerveze peste măsură. Hai să plecăm. Eu o duc pe Violet în biroul lui Margery și tu du-te în biroul de lângă și sună poliția. Nu lăsa pe nimeni să intre până nu vine poliția. Hugo se uită cam neîncrezător la grămada de zulufi ai lui Violet, care-și lipise fruntea de încheietura brațului său. — Crezi că - adică, n-ar trebui să...? — Trebuie o mână de femeie, zisei eu cu hotărâre, luând-o pe Violet pe după mijloc și smulgând-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
schimb, alese o rochie lungă și albă, cu bretele foarte subțiri și o crăpătură într-o parte, pe care o cumpărasem la reduceri și pe care nu o purtasem niciodată. Nu mă face să par grasă? zisei eu, răsucindu-mă neîncrezătoare, încercând să-mi privesc fundul peste umăr și regretând farfuria uriașă de cartofi prăjiți de la prânz. Nu, ești într-o formă destul de bună pentru cineva care mănâncă asemenea personajului principal din Babe. Întins pe canapeaua mea fără spătar, Hugo părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
asigurări că o imensă flotă musulmană apăruse în largul La Rabitei, la sud de Granada, și că egiptenilor li se alăturaseră turci și maghrebini. Dacă veștile astea n-ar fi adevărate, li se spunea de sus celor ce încă rămăseseră neîncrezători, atunci cum se explică faptul că de săptămâni bune castilienii își suspendaseră brusc atacurile în întreg regatul, în vreme ce Boabdil, odinioară atât de temător, lansa acum incursiuni după incursiuni pe teritoriul aflat sub stăpânirea creștinilor, fără urmă de represalii? O ciudată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
suflă de trei ori. Recită câteva formule de neînțeles, apoi privi atentă în vas, rostind cu voce cavernoasă: — Djinnii sunt aici, unii vin pe uscat, alții pe mare. Deodată, se întoarse spre mine și-mi făcu semn: — Vino mai aproape! Neîncrezător, nu m-am clintit din loc. — Vino, nu te teme! Mama mă liniști cu privirea. M-am apropiat cu pas temător. — Apleacă-te peste masă! Spectacolul, trebuie să recunosc, era destul de uimitor. Reflexele jucăușe ale picăturilor de ulei pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu chipul descoperit. — Această tânără sclavă este darul stăpânului pentru poemul tău. Are paisprezece ani și vorbește bine araba. Noi îi spunem Hiba. Apucă frâul și mi-l puse în mână. Am tras de frâu, cu ochii ridicați spre ea, neîncrezători. Darul meu mi-a zâmbit. Copleșit că întâlnisem un senior atât de curtenitor și de darnic, m-am întors direct la Tabelbala, unde mă aștepta caravana. I-am anunțat unchiului meu că îmi dusesem la bun sfârșit misiunea și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
femeia asta, Zeruali! Când auzi acest nume, sora mea lăsă să-i scape un blestem. Bătrânul simți lama jungherului apăsându-i falca. Se trase puțin înapoi, fără să deschidă gura. — Dezbracă-te, Mariam! Ea se uită la Iscoditor cu ochi neîncrezători, înspăimântați. Acesta urlă iarăși: — Eu, Harun, soțul tău, îți poruncesc să te dezbraci! Ascultă! Biata fată își dezveli obrajii și buzele, apoi părul, cu gesturi stângace, sacadate. Zeruali închise ochii și lăsă fățiș capul în jos. Dacă vedea trupul gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la picioarele surorii mele, care scoase un țipăt. — Ajunge, Harun, te implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să moară ca un câine la picioarele celei mai nevinovate dintre victimele lui. Înainte de căderea serii, Harun îl îngropase pe Zeruali sub un smochin, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
deja bătrână, ar muri, copilul ar trebui adus înapoi la Cairo, unde identitatea lui ar fi rapid ghicită. Ar ajunge atunci la cheremul agenților lui Selim, care erau numeroși în Egipt; ar putea fi predat chiar de sultanul Kansoh care, neîncrezător în cel mai înalt grad față de otomani, se temea totuși prea mult de ei pentru a le refuza capul unui copil. Pentru mine, soluția era gata găsită: s-o iau în căsătorie pe Nur și să plecăm cu copilul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
piele, din care ieșea umplutura, ca să ridice o tavă de pe podea. Pe ea, așezate pe patru sau cinci rânduri, erau cele douăzeci de tăblițe de lut pe care i le adusese Henry Blyth-Pullen cu câteva zile mai devreme. În ciuda tonului neîncrezător al lui Aweida, nu erau lipsite de interes - simpla mânuire a unor fragmente atât de grăitoare din trecutul antic îl entuziasma de fiecare dată pe Shimon Guttman -, dar nici nu-ți luau ochii. Se uită la ceas: 1.45 p.m.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Mercedes argintiu, gata de plecare. —Jur că, dacă nu te omoară ei, te omor eu. Uri, îmi pare rău. Dar nu puteam să-l las pur și simplu acolo, să poată oricine... —Erau acolo? Nu i-am văzut. Uri scutură neîncrezător și furios din cap înspre maniaca alături de care se trezise din întâmplare. Îmi pare rău. Chiar îmi pare. —Mă îndoiesc. — Unde mergem? Nu știu. Departe de ei, departe de Ierusalim. Ne întoarcem când n-o să mai fim în pericol. Maggie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
stânjenit de interiorul jalnic; în același timp, conștient de îndatoririle sale, încearcă să salveze aparențele; înlătură câteva obiecte care baricadează trecerea, strivește un păianjen, scutură câteva fire de praf; apoi renunță, copleșit.) ARTUR (Urmărește cu silă operațiunile GARDIANULUI; mai mult neîncrezător decât indignat.): Nu se poate! GARDIANUL (Învins, abătut): Asta e tot ce avem... ARTUR (Tot mai copleșit.): Nu... Nu se poate...! GARDIANUL: Aici am primit instrucțiuni să vă aduc... ARTUR: În putoarea asta? GARDIANUL: Da, domnule... ARTUR: În gaura asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
câine... Asta ați vrut! He-he-he! Dar nu! N-am să vă las! Regulamentul prevede covor roșu. Am să cer eu covor roșu! ARTUR (Dintr-o dată interesat.): Prevede așa ceva? Nu minți? GARDIANUL: Am să cer pantaloni noi, cămașă albă, nouă-nouță! ARTUR (Neîncrezător.): Ești sigur? GARDIANUL: Sunt! Eu m-am născut gardian! Cunosc regulamentele pe de rost. ARTUR: Poate că s-au schimbat între timp... GARDIANUL: Nici vorbă. La noi nu se schimbă nimic. ARTUR: Nu știi ce vorbești. GARDIANUL: Cred și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Da’ acolo ce se vede? BRUNO (Privind în direcția arătată.): Unde? FETIȘCANA: Acolo. (Toți privesc.) BRUNO: A, s-a luminat de ziuă. GRUBI: Știi, acolo nu e ca la noi. Aici se-ntunecă și acolo se-nluminează de ziuă. FETIȘCANA (Neîncrezătoare.): Ei, aș! GRUBI: Zău! Întreabă-l pe BRUNO. PRIMUL BĂRBAT (Scoțându-și pălăria.): Domnișoară, domnul GRUBI are dreptate. S-a dovedit științific acest lucru. FETIȘCANA: Zău? (Începe să arunce rufele murdare în groapă.) AL DOILEA BĂRBAT: Pfuuu! Ce mizerie! PRIMUL
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
depășirea vârstei de 50 de ani le aduce În dar fizicului celor mai mulți dintre bărbați. Altfel, arăta destul de tânăr, chiar prea tânăr pentru vârsta pe care i-o aproximasem efectuând rapid În minte un calcul aritmetic elementar. - Mă așteptați? am ricanat neîncrezător. De unde știați că am să vin? Adevărul este că am aflat de dumneavoastră cu totul Întâmplător, renunțasem de mult să vă mai caut: mă consolasem cu ideea că am ratat pentru totdeauna interviul acela. - De unde știam? Hm... Adevărul, vorba dumitale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]