2,311 matches
-
așa cum le-am vrea? Nu voiam să-i răspund fiindcă ar fi însemnat s-o rănesc, dar i am oprit cuvintele strivindu-i-le de buze. A închis ochii să-și tipărească în minte acele clipe, iar eu o priveam nedumerit cum mă ademenște din nou în mrejele ei. Nici nu știu dacă mă vindecasem vreo clipă de ea, nici nu știu dacă am vrut măcar o secundă lucrul ăsta, dar știam că în timp ce o sărutam mă simțeam un băiat extraordinar
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
s-a Întîmplat, dar presupun că a sărit o data cu genuchiul meu și dacă așa stăteau lucrurile, Înseamnă că și eu am sărit În picioare. CÎnd mi-am rezemat coatele de masă, aceasta sedase niște sunete ciudate și m-am ridicat nedumerit. Am Început să-mi caut, grăbit,, buzunarele cu ambele mîini. De mi-aș putea găsi abonamentul... mi-aș mai recăpăta ceva din echilibru. Nu țineam deloc să-mi aflu numele și adresa Înainte de a ști cine sînt, dar deocamdată n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
școală de vară de filosofie în Bucovina. Ieșeam de la Agapia. Pe șosea, pe linia continuă, o vacă se bălega alene. Șoferul a oprit autocarul și a stins și motorul până ce vaca a isprăvit. Franțuzul m-a întrebat pe un ton nedumerit: - Mihaela, în ortodoxie vaca e un animal sacru? I-am îndrugat niște gogoși despre dimensiunea mai ecologistă a ortodoxiei și despre faptul că satul românesc este o eco-comunitate. Trăim, ca să zic așa, într-o democrație a biosferei. Să mă-ngropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
afla bucata lui de pământ. Soarele bătea cețos pe suprafața tunsă a câmpiei. - Mărie, vino să vezi! Femeia ieși în prispă, puse mâinile deasupra ochilor și se uită departe, încotro privea bărbat-su. Apoi întrebă simplu: - Ce-i? - Pământu’! Păru nedumerită. Lung coborî în curte și începu să măture frunzele ce căzuseră peste noapte din pomi; se simțea înviorat, gândea la șopronul ce trebuia reparat. Apoi îi veni în gând judecătorul pe care-l condusese la tren cu numai câteva luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la modă atunci. Era fericit că fusese ținta atenției tale de adolescentă. Tu l-ai visat toată noaptea. Toate s-au dus”. Fosta elevă de liceu din anul 1918 simți o adiere ușor răcoroasă, numai cât o clipă, întoarse capul nedumerită - era timpul care trecea pe lângă noi - dar nu întâlni decât prezența și zâmbetul neutru al uneia dintre mătuși, care, mai puțin sensibilă, nu sesizase nimic deosebit. Fericite firi. Veni peste câteva ore dimineața, răsăritul soarelui din prima zi a noului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe cel din dreapta, unul mustăcios, cu căciulă fumurie în mâini, care îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de sus” - „Aha!” făcu Lung, tot nedumerit, când ieși, rămase câteva clipe cu ochii în zare, în neștire, spre partea de câmp unde era partea lui de pământ; acum nu mai era a lui. Trecu la grajdul primăriei să-și mângâie caii, cei doi ce-i erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mână prin aer, întinzând-o spre ambulanță. Doctorul sări din trăsură. Părea mirat. Se apropie și întinse și el mâna. Ce mai faci? nu te-am văzut de mult! zise bărbosul, și nu mai putea de bucurie. —Bine! zise încet, nedumerit, doctorul Andronescu. —Ce? nu mă mai cunoști? — Ba da, ba da, cum nu... Străinul negru își scutura capul buhos, râzând fericit. —Bine, foarte bine! strigă el ascuțit și foarte repede. Îmi pare foarte bine că te-am văzut. Încotro mergeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
i-a spus să mănânce bine. Soțul Carmelei i-a zis că ar trebui să încerce să schimbe soba, pentru că era periculos. Apoi Leisl a zis: —Barb, cineva vrea să-ți vorbească. Să fie... pare ceva de genul - părea puțin nedumerită - Wolfman? —Wolfman? Oh, Wolfgang! Soțul meu. Mă rog, unul dintre ei. Ce vrea? Iar umblă cu cerșitul? Zice... înțelegi ceva? Nu vinde încă tabloul. O să-i crească valoarea vertiginos. Îmi tot zice asta de ani de zile, a bombănit Barb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
iei loc pentru schimbarea de look? Candace a arătat înspre scaunul de plastic în roz și argintiu. —Doamnelor, voi va trebui să așteptați. —Schimbare de look? Doamna Edison părea oripilată. —Dar eu folosesc doar apă și săpun pentru îngrijirea tenului. Nedumerită, Candace s-a uitat la una din surorile Edison, apoi la cealaltă, apoi la cumnată și a părut să observe că erau toate clone ale Marthei. —Apă și săpun, au repetat ele, dându-se înapoi. Da, apă și săpun. Pa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că Tessie O’Grady i-ar fi deschis pur și simplu ușa unei necunoscute care o ruga să-i dea drumul la toaletă? Știi câte persoane au atentat la viața acestei femei? N-am zis nimic. Eram prea stânjenită. Și nedumerită. Dar cred că spunea că mi-au dat slujba pentru că sunt un detectiv foarte prost. Și cine era acest „noi“? Din „noi te-am ales“? Cu siguranță nu era Harry Big, ci o persoană în cârdășie cu Detta, care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Treakil. —Jacqui, nu, e cumplit, te rog... Capitolul 9tc " Capitolul 9" — Unde e invitația aia? a zbierat mama. Unde dracu’ e invitația aia? În sufragerie, peste ce mai rămăsese de la cina de Crăciun, eu, Rachel, Helen și tata ne priveam nedumeriți. Acum o clipă, mama vorbise la telefon cu tușica Imelda (cea mai competitivă din surorile ei) și acum trăsnea și bufnea în bucătărie. A deschis furtunos ușa de la sufragerie și s-a oprit în prag, gâfâind ca un rinocer. Ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
lucrurile. M-a ajutat chiar să fac curat în casa nouă și tu m-ai luat de beregată și mi-ai zis, „Dacă zici că e un Mângâietor Delicat pentru chestia asta, o să te urăsc“. Și am fost așa de nedumerită pentru că, deși părea un comportament de Mângâietor Delicat, pe el îl făcea să pară și mai macho și mai sexy și ți-am zis, „Tipul acesta n-are nici un oscior de Mângâietor Delicat. Trebuie să te iubească sincer“. —Îmi amintesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cu ochiul. — Vărul tău se va întoarce la tine după trei semne, decretă ea, fără a preciza dacă era vorba de trei zile, trei săptămâni, trei luni sau trei ani. Mama scoase din pungă o monedă de aur și plecă, nedumerită și gânditoare. Pe drumul de întoarcere, îmi ceru să nu spun nimănui nimic despre această vizită, nici măcar tatei, sub pedeapsa de a-i vedea pe djinni cățărându-se pe mine în somn. O săptămână mai târziu, ne-am întâlnit iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-mă la o parte. Celălalt se numea Ahmed. La colegiu era poreclit Șchiopul. Evocându-i amintirea, nu-mi pot împiedica pana să-și oprească sinuosul drum pe hârtie, făcându-mă să rămân preț de o clipă dus pe gânduri și nedumerit. Până la Tunis, până la Cairo, la Mecca, la Neapole chiar, am auzit vorbindu-se mereu despre Șchiop, iar eu încă mă mai întreb dacă acest vechi prieten va lăsa o urmă a trecerii sale prin Istorie sau dacă va străbate memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vis... noian de negru; Carbonizat, amorul fumega - Parfum de pene arse, și ploua... Negru, numai noian de negru... Nevroză Afară ninge prăpădind, Iubita cântă la clavir, - Și târgul stă întunecat, De parcă ninge-n cimitir. Iubita cîntă-un marș funebru, Iar eu nedumerit mă mir: De ce să cînte-un marș funebru... Și ninge ca-ntr-un cimitir. Ea plânge și-a căzut pe clape, Și geme greu ca în delir... În dezacord clavirul moare, Și ninge ca-ntr-un cimitir. Și plâng și eu
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
femeie pe care-o văzuse vreodată. își reveni. — Pot să vă pun o întrebare stânjenitoare? îi zise el. Unde mă aflu? — Bună întrebare, încuviință Virgil Jones. — Printre prieteni, îl liniști Dolores O’Toole, rânjind cu simpatie. Vultur-în-Zbor se simți foarte nedumerit. NOUĂ — Ești la poalele muntelui, îi spuse Virgil Jones. Aceasta este insula Calf, iar muntele se numește muntele Calf. în realitate muntele reprezintă întreaga insulă. — Sunteți singuri aici? întrebă Vultur-în-Zbor. — Aici da. Da, aici suntem singuri. Relativ vorbind, spuse Virgil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
îți ajunge pentru o singură zi. Doar atât să mai spunem: coastele muntelui Calf sunt pline de monștri, domnule Vultur. N-ai supraviețui în nici un caz fără un ghid. Poate nici măcar așa. Vultur-în-Zbor clătină din cap ca un om extrem de nedumerit și-și îngropă fața în palme. Virgil Jones veni la el și-i puse o mână pe umăr. — îmi pare foarte rău, îi zise. îmi pare foarte, foarte rău. — Nu. E rândul meu să-mi cer scuze, spuse Vultur-în-Zbor. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pălăria, își curăță pantalonii de praf și încercă să înveselească atmosfera. — întotdeauna m-am gândit că muntele Calf este ca un lingam uriaș, bălăcindu-se într-un yoni care este Marea, adăugă el și se văzu nevoit să-i explice nedumeritului Vultur-în-Zbor: O circumlocuție sanscrită, dragul meu Vultur. O glumă nevinovată. Mă tem că am un simț al umorului oarecum impenetrabil. Apoi tristețea coborî din nou asupra lui și continuă: — Deși de ce anume aș vedea locul ăsta nenorocit ca fiind de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Iocasta și Media își continuau exercițiul cu o ferocitate neobișnuită, iar în Elbaroom Flann O’Toole punea jos masa pe care fusese gata s-o arunce și se retrăgea în spatele barului său, acolo de unde cățeaua alsaciană îl fixa cu muțenie nedumerită. — Virgil? întrebă Vultur-în-Zbor. Dar Virgil Jones clătină din cap, fără să înțeleagă. Un fel de pierdere a cunoștinței. Probabil că suntem obosiți. — Dar amândoi, Virgil? în același timp? Virgil clătină iar din cap. Nu știu, spuse el, iar vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
deși era imposibil, în spatele propriei imagini se văzu o mișcare. Tocmai când termina de vorbit în oglindă, văzu ușa deschizându-se. Dar e încuiată, se gândi el speriat și se întoarse repede. Ușa era în continuare bine închisă și zăvorâtă. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se uită iar în oglindă. Acolo, în imaginea reflectată, ușa se deschidea încet. Cineva intra. Auzi o voce amară, dar recognoscibilă. — Bună, frățioare. Silueta Prepelicarului pătrunse în încăperea reflectată în oglindă. Vultur-în-Zbor simți cum o sudoare rece îl năpădește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
val de rebeliune. Dacă era așa, poate că ar trebui s-o facă. Vânătorul dispăruse, de data aceasta dar în mod explicabil, căci traversda ceața și se îndrepta către Elbaroom. Vultur-în-Zbor l-a bătut ușor pe spate pe bietul măgar nedumerit. — Sărmane măgar! a zis el încălecând. Se întâmplaseră destule în seara asta. Nu se mai simțea în stare de confruntarea plănuită cu Virgil Jones. într-un fel, se simțea la fel de sodomizat de evenimente ca și nefericitul său armăsar. în Elbaroom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nici o ușă care să ducă spre acea aripă. Ieși afară și înconjură casa, dar în afară de ușa din față și de ușa din spate a Prepelicarului, nu mai existau alte intrări, iar ferestrele camerei lui Grimus erau închise și reflectau lumina. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se întoarse în holul de piatră. Pentru ca să găsească o ușă acolo unde nu fusese nici una, o lespede batantă din piatră care acum era deschisă. Din camera de dincolo de lespede venea și scârțâitul, scârțâitul acela pătrunzător. Vultur-în-Zbor se duse încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Adesea se simte slăbită și leșină. Bells, ea e Sam Jones, cea care a făcut sculptura. Veți face cunoștință cum se cuvine după ce se va simți mai bine. Îmi cer scuze, spuse către mine pe un ton șoptit. Am clipit nedumerită; nu înțelegeam de ce Suki își cerea scuze, nici de ce se purta ca o gazdă în cadrul unei toalete pentru femei. Poate considera că ne aflăm pe proprietatea tatălui ei. Și totuși... Belinda îndepărtă mâna surorii ei cu un gest ferm și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mă corecteze. Afișă din nou zâmbetul de „știu-mai-multe-decât-tine“. — Tati îl știe pe directorul revistei. —A, înțeleg. Cu colțul ochiului mi s-a părut că surprind o urmă de amuzament pe chipul lui Sebastian. — Gemenele teribile, zise el. — Gemene? am zis, nedumerită. —Sebastian se referă la mine și la Bells, spuse Suki cu răceală. Totuși, de ce suntem teribile? Voi două sunteți gemene? am exclamat. Desigur, dacă Belinda ar mai pune pe ea vreo șase kilograme, ea și Suki ar semăna ca două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
revenit imediat. Vrei să-ți aduc ceva de la bar? m-a întrebat. Trebuie să fie un adevărat șoc pentru tine. Deja se îndrepta într-acolo. Nu, mulțumesc, i-am răspuns, este mult prea devreme. Aș dori cecul, totuși. —Cecul? părea nedumerit. —A doua jumătate din plata pentru sculptură. Așa cum ne-am înțeles la instalare. O expresie de viclenie se întinse ca mucegaiul pe fața lui fălcoasă. — Păi, poate putem discuta despre asta la cină diseară. Până la urmă, acum sculptura nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]