1,301 matches
-
ce-a fost restaurată (întîia oară) la sfîrșitul anilor ’20 ai secolului trecut, un ziarist o considera „arătoasă” și o descria astfel: „Este curată și albă ca o patrată de zahar (...). Deși nu are frumusețea arhitectonică bizantină (fiind în „stil neoclasic” - n. m.), și nici vreo bogăție deosebită interioară, are totuși o sobrietate impresionantă”.4) Astăzi, într-un peisaj schimbat, pare mică, întrucît are în spate un cvartal de blocuri turn, iar lîngă ea un hotel cu 14 etaje. Catedrala nouă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și distincție. Ceea ce ar putea conduce la o concepție continuistă a bunurilor: acestea ar fi mai mult sau mai puțin culturale, și nu închise în alternativa: de tip cultural sau industrial. Acest tip de teorie a deschis calea pentru teoria neoclasică a noilor consumatori. În teoria lui Lancaster, care datează din anii 1960, se consideră că: "Loisir-urile sunt servicii pe care consumatorul și le face sieși, în sensul că satisfacția pe care i-o aduc este indisociabilă de faptul că
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
Ștefan cel Mare, cu turlele crăpate de cutremure, dar încă zvelte și impunătoare, amintind de trecutul de luptă al moldovenilor. Alături de biserică, spre nord, se găseau curțile familiei Ghica. În centru; un conac cu două coloane la intrare, în stil neoclasic; lateral turnulețele specifice conacelor boierești din secolul al XVIII-lea. Urmau casele familiei Mavrocordat, familie cu rădăcini adânci în Imperiul Bizantin, care avea să dea țării șase voievozi, toți reprezentanți de seamă în cultură și știință, posesori ai unei bogate
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
inventarierii, clasificării, expunerii, iar dincolo de moda replicilor după marii maeștri, devine loc de întîlnire și contemplare. Noul concept de muzeu, rod al școlii franceze de muzeografie, a fost în curînd acceptat la nivel european. Apar primele edificii impozante în stil neoclasic, la modă în acea vreme, cu destinația precisă de a adăposti colecții reunite, reprezentative. Această arhitectură avea să fie rapid importată de către SUA, unde, după 1830 numeroase muzee vor copia plastica fațadelor, planul și elevația edificiilor europene. Spre deosebire de Europa, în
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
2005, pp. 18-19), în care apare acest termen rebarbativ, neointerbelic (interbelic ar trebui înlocuit cu o noțiune descriptivă sau analitică, fiindcă e absurd să adaugi prefixul neo unui cuvânt care denumește o etapă cronologică; neointerbelic nu e similar structural cu neoclasic sau neorenascentist). Ținta lui Ciprian șiulea este din nou nebuloasa „Generație ’27” (o etichetă controversată, folosită, promovată și legitimată polemic mai ales de Dan C. Mihăilescu), care ar cunoaște un fel de reîncarnare în și mai nebuloasa grupare „neointerbelică” - același
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
patria desăvârșirii sale spirituale. Străbate orașele lombarde, aflate sub stăpânire habsburgică, călătorește până la Neapole și la ruinele Pompeiului și face o temerară descindere, evocată memorabil, în craterul Vezuviului. La Roma aprofundează, între 1808 și 1812, studiul Antichității și al culturii neoclasice, cunoaște arheologia, arhitectura și istoria artelor, deprinde artele plastice în atelierele pictorului Michele Keck și ale sculptorului Antonio Canova, cercetează arhive și biblioteci (face excerpte la Vatican), se instruiește în arta poetică, cu abatele Tarengi. Pătrunde în saloanele vremii, venind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
deciziile statelor de a balansa sau de a se ralia. Ideile lui Walt sunt primele dintr-o lungă serie de lucrări care revigorează perspectiva realistă clasică, o mișcare teoretică la care se face deseori referire, probabil oarecum neelegant, drept "realismul neoclasic" (Brown ș.a., 1995b; Rose, 1998). Totuși, constructiviștii observă ulterior că, dacă influențele din direcția identității sunt într-adevăr determinanți sistematici ai comportamentului statului, atunci acest fapt vine în sprijinul argumentului lui Wendt, potrivit căruia anarhia este "ceea ce statele o fac
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
aspect cultural. Acest cadru teoretic este folosit pentru explicarea reacțiilor unui număr de trei puteri majore față de colapsul Uniunii Sovietice, precum și a modului în care și-au dezvoltat politica externă după sfârșitul Războiului Rece. Comportamentul interpretat de realiștii clasici (sau "neoclasici") drept aliniere în interiorul unei structuri unipolare este înțeles mai bine în termenii cascadei de norme generate de apariția unui nucleu stabil de state democratice liberale în sistemul internațional. În timp ce presiunile de socializare se supun variației instituționale și culturale interne, impulsul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
deocamdată, constructivismul nu a reușit să conteste afirmațiile realiste privind tiparele de ansamblu ale formării alianțelor în sistemul internațional. Lucrarea de față încearcă să abordeze în mod direct această limitare pornind de la asemănările dintre afirmațiile constructiviste și analizele realiste clasice/neoclasice ale adaptărilor marilor puteri la sfârșitul Războiului Rece. Evoluțiile din sistemul internațional după 1999 subliniază caracterul cu necesitate temporar al acestei evaluări a relațiilor internaționale după Războiul Rece. Totuși, dacă specialiștii constructiviști nu urmăresc să conteste principalele revendicări realiste privind
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
a luat prea multe angajamente pe plan extern. Retorica politică ce evidențiază amenințările externe generează un "recul" pentru elita conducătoare, prin aceea că inițiază un proces ce duce la o supra-extindere gravă. Argumentul lui Snyder este unul realist clasic (sau "neoclasic"), ce pornește de la rolul politicii interne și al ideilor în procesul de luare a deciziilor, pentru a rafina eșecul neorealismului de a explica frecvența supra-extinderii. Totuși, putem extinde acest argument dincolo de limitele propuse de Snyder, prin depășirea încercării realismului clasic
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
miturile politice și de favoruri, ci și într-o tranziție identitară prin care trece statul, ce decurge din interacțiunea dintre politica internă și cea internațională. Această direcție de cercetare servește la accentuarea în plus a afinităților dintre literatura realistă clasică/neoclasică și intuițiile din perspectiva teoriei liberale sistemice. Chalmers Johnson oferă o descriere a politicii externe americane compatibilă cu o astfel de perspectivă (Johnson, 2002). Autorul afirmă că dilemele de politică externă cu care se confruntă SUA în prezent nu sunt
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
anarhia: nu există nici o autoritate deasupra statelor. Astfel este separat domeniul politicii internaționale de cel al politicii interne, organizată ierarhic. Pentru a ilustra modul în care anarhia constrânge comportamentele actorilor, Waltz recurge la analogia cu echilibrul pieței din teoria economică neoclasică un domeniu similar din punct de vedere structural (ibidem, p. 89) cu sistemul politic internațional, în sensul că în ambele funcționează principiul autoajutorării. Piața condiționează comportamentul actorilor economici, recompensând și sancționând, la rândul ei, anumite tipuri de comportamente. Într-un
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
mai multă securitate potențialilor rivali, atenuând dilema securității. Pentru aceasta, teoria structurală ar trebui să încorporeze considerații legate de balanța ofensivă defensivă și de distinctibilitatea ofensivă defensivă (o altă temă fundamentală în dilema securității). În mod similar, și teoriile realiștilor neoclasici (vezi secțiunea următoare) pot fi îmbogățite prin încorporarea balanței ofensivă-defensivă, un concept care la realiștii neoclasici nu mai este unul pur structural, ci include și factori nestructurali precum diplomația, politica internă sau competența conducătorilor. Indiferent de afilierea la programul neorealist
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
considerații legate de balanța ofensivă defensivă și de distinctibilitatea ofensivă defensivă (o altă temă fundamentală în dilema securității). În mod similar, și teoriile realiștilor neoclasici (vezi secțiunea următoare) pot fi îmbogățite prin încorporarea balanței ofensivă-defensivă, un concept care la realiștii neoclasici nu mai este unul pur structural, ci include și factori nestructurali precum diplomația, politica internă sau competența conducătorilor. Indiferent de afilierea la programul neorealist sau realist neoclasic, adepții defensivei apreciază că statele pot găsi soluții de cooperare, în condiții de
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
următoare) pot fi îmbogățite prin încorporarea balanței ofensivă-defensivă, un concept care la realiștii neoclasici nu mai este unul pur structural, ci include și factori nestructurali precum diplomația, politica internă sau competența conducătorilor. Indiferent de afilierea la programul neorealist sau realist neoclasic, adepții defensivei apreciază că statele pot găsi soluții de cooperare, în condiții de anarhie. Gândire realistă și teorie neorealistă Kenneth Waltz pretinde că demersul său aduce teoriei politicii internaționale acea legitimitate științifică pe care realiștii clasici sau protagoniștii celei de-
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
care vizează explicit și integral ansamblul de teoretizări realiste. Ea distinge între realismul clasic, realismul structural (exemplificat prin contribuțiile lui Waltz și Mearsheimer și, în secolul al XVIII-lea, ale lui Rousseau) și două reacții contemporane față de realismul structural: realismul neoclasic și realismul alegerii raționale. Distincția între realismul clasic și cel structural are la bază, evident, opțiunea acestuia din urmă pentru a treia imagine, anarhia internațională realismul 1. Trebuie menționat faptul că, în alte tipologii, create pe baza altor criterii, Mearsheimer
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
între realismul clasic și cel structural are la bază, evident, opțiunea acestuia din urmă pentru a treia imagine, anarhia internațională realismul 1. Trebuie menționat faptul că, în alte tipologii, create pe baza altor criterii, Mearsheimer este inclus în categoria realiștilor neoclasici. Totodată, critica lui Waltz la adresa reducționismului lui Morgenthau sau chiar al lui Aron este în primul rând o critică la adresa individualismului lor metodologic. Pe de altă parte, teoria lui Waltz nu este chiar atât de holistă: ea nu explică efectele
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
altă parte, teoria lui Waltz nu este chiar atât de holistă: ea nu explică efectele sistemice direct pe baza structurii sistemului, ci prin intermediul interacțiunilor între actori. Statele fac politica internațională structura nu determină, ci selectează comportamente. Reacția concretizată prin realismul neoclasic are la bază nevoia completării explicațiilor sistemice cu explicații aferente celei de-a doua imagini (modul în care este percepută puterea, modul în care se exercită conducerea la nivelul unității) este așadar o tendință de relaxare atât a naturalismului, cât
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
a produs o tipologie bazată pe reunirea a două criterii de diferențiere: asumpțiile referitoare la anarhie (care fundamentează mai vechea separare între realismul ofensiv și cel defensiv) și fenomenele ce trebuie explicate de teorie (delimitându-se astfel neorealismul și realismul neoclasic). Astfel, neorealismul ar reuni teoriile care încearcă să explice rezultatele internaționale de exemplu, probabilitatea războiului între marile puteri, durabilitatea alianțelor sau probabilitatea cooperării internaționale. Pot fi delimitate două cadrane: defensiv și ofensiv. Primul cuprinde teorii bazate pe asumpția că sistemul
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
stimulente pentru expansiune doar în anumite condiții. Aici se regăsesc, printre altele, teoria waltziană a balanței de putere sau teoriile preponderent structurale în privința dilemei securității. În cadrul celui de-al doilea, o poziție proeminentă este deținută de teoria lui Mearsheimer. Realismul neoclasic reunește teorii despre comportamentul statelor de exemplu, doctrina militară, preferințele în domeniul alianțelor, tipul de diplomație promovat. Și aici există două cadrane: în cel defensiv se află teoria balanței amenințărilor sau teoriile (orientate spre agent) asupra balanței ofensivă-defensivă. De partea
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
raționale, precum Steven Krasner sau Joseph Grieco. Dacă facem abstracție de această omisiune și de apariția distincției între curentul ofensiv și cel defensiv, ale cărei rădăcini țin așa cum s-a discutat în secțiunile anterioare de interpretarea implicațiilor anarhiei, delimitarea realismului neoclasic față de neorealism poate fi interpretată tot prin prisma relaxării asumpțiilor naturaliste și holiste găsite în versiunea structurală a lui Waltz. De asemenea, prin plasarea împreună, în cadranul neorealismului defensiv, a teoriei structurale waltziene și a versiunilor realist-defensive axate pe teoria
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
studiu, dar și o mutație metodologică și ideologică În științele sociale. Astfel, În economie preocupările de studiere a organizațiilor se polarizează În jurul teoriilor behavioriste, a celor preocupate de costurile tranzacționale sau de modelul agent - principal, producând o ruptură În cadrul economiei neoclasice. În sociologie, organizația devine obiect de studiu În calitatea sa de subsistem social. Prin aceasta induce treptat o criză metodologică: distincția individualism - holism metodologic nu mai acoperă În totalitate diversitatea referințelor empirice și a tipurilor de explicații (acțiune vs structură
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
contestând asumpția antreprenorului perfect rațional prin invocarea limitărilor cognitive inerente actorilor umani (March și Simon, 1958) și apoi introducând modele ce arată divergența obiectivelor participanților dintr-o organizație (Cyert și March, 1963). Teoria behavioristă a firmei avea să Înlocuiască concepțiile neoclasice și manageriale, mult mai limitative, asupra firmelor. Aceste dezvoltări au Însemnat recunoașterea caracterului specific al organizațiilor pe scena socială și mai ales delimitarea conceptului de organizație ca obiect de studiu al științelor sociale. Pe de o parte, În sociologie organizațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
despre faptul că organizațiile ar avea sentimente, emotivitate, aidoma indivizilor umani. Pe de altă parte, În economie, organizațiile productive sau firmele „intră pe piață” În toată complexitatea lor, ca structuri sociale ce nu pot fi asimilate individului rațional. În economia neoclasică firmele erau percepute ca fiind „cutii negre” ale căror procese interne nu contau (la fel cum, tot pentru economia neoclasică, nu contează psihologia indivizilor, ci doar comportamentul lor presupus maximizator); firmele erau astfel asimilate oricărui agent individual maximizator, singura explicație
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
firmele „intră pe piață” În toată complexitatea lor, ca structuri sociale ce nu pot fi asimilate individului rațional. În economia neoclasică firmele erau percepute ca fiind „cutii negre” ale căror procese interne nu contau (la fel cum, tot pentru economia neoclasică, nu contează psihologia indivizilor, ci doar comportamentul lor presupus maximizator); firmele erau astfel asimilate oricărui agent individual maximizator, singura explicație pentru integrarea activităților În cadrul firmei fiind superioritatea tehnologică a acestora. Practic, pe piață, acțiunea firmelor nu era cu nimic diferită
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]