1,384 matches
-
cu 30 iunie 1859. Sociologul și istoricul Ioan Constantin Filitti a evidențiat în lucrarea sa "Clasele sociale în trecutul românilor" faptul că deosebirea între nobilimea românească și cea feudală din occidentul Europei consta în faptul că la cei occidentali rangul nobiliar constituia un atribut al persoanei, care putea exista și fără posesia unui domeniu feudal și care nu se pierdea o dată cu feuda, în timp ce statutul de boier din Țările Române se obținea prin dăruire de pământ de către domn și nu prin introducerea
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
din Țările Române se obținea prin dăruire de pământ de către domn și nu prin introducerea în ordinul cavalerilor. Rangurile boierești erau de multe ori întărite de posesiunea unor domenii, a căror proprietate era garantată de domn. Rangurile boierești, față de titlurile nobiliare vesteuropene, nu erau ereditare. Boierul era de fapt un "angajat" al statului, iar titlul său nobiliar era și el o funcție a statului, în fapt a suveranului, și nu un atribut al persoanei. La rangul de boier se asociau privilegii
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
ordinul cavalerilor. Rangurile boierești erau de multe ori întărite de posesiunea unor domenii, a căror proprietate era garantată de domn. Rangurile boierești, față de titlurile nobiliare vesteuropene, nu erau ereditare. Boierul era de fapt un "angajat" al statului, iar titlul său nobiliar era și el o funcție a statului, în fapt a suveranului, și nu un atribut al persoanei. La rangul de boier se asociau privilegii sociale, inclusiv bogăție, faimă, respect.
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
la o sută de ani după aceste războaie civile, în 1648, prin Pacea din Westfalia, țările europene au recunoscut independența Elveției față de Sfântul Imperiu Roman, ca și neutralitatea ei. În perioada modernă timpurie a istoriei elvețiene, autoritarismul crescând al familiilor nobiliare s-a combinat cu o criză financiară cauzată de Războiul de Treizeci de Ani care a dus la războiul țărănesc din 1653. În contextul acestei lupte, conflictul dintre cantoanele catolice și protestante a persistat, izbucnind în alte violențe la bătăliile
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
fiind cel mai important, întrucât sub jurisdicția sa intră o treime din teritoriul Franței. Cei 2300 de magistrați ai acestor curți alcătuiau "noblesse de robe" (după roba pe care o purtau funcționarii de stat), căci funcția lor le conferea titlu nobiliar. Pentru că magistrații își cumpărau funcțiile, nu puteau fi demiși decât dacă regele le restituia suma cu care și-au plătit slujba. Nobilimea de robă avea și un rol politic. Nici o lege nu putea fi aplicată până când nu era înregistrată de
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
țărani și muncitori urbani. Catolicismul era religia de stat. Existau 130.000 de clerici, dintre care, 60.000 erau membri ai ordinelor monahale, iar cei 70.000 de clerici seculari lucrau în parohii. Cei mai tineri fii ai marilor familii nobiliare ocupau funcții înalte în biserică pentru a obține profit din imensa bogăție a bisericii. Arhiepiscopia de Strasbourg valora 400.000 de livre pe an, iar preoții primeau 7.000-10.000 de livre pe an. Numeroși episcopi dețineau mai mult decât
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
minister al informației. Era cea mai puternică, și conform estimărilor asupra numărului nobililor și familiilor lor, erau între 100.000-300.000, adică între 0,5-1,5% . Cei 4.000 de nobili de la curte erau cei mai puternici, a căror descendența nobiliară dată încă din secolele XIV-XV, permițându-și costul vieții la Versailles. Erau urmați în ierarhie de nobilimea de robă, nobili care lucrau în administrație și justiție, ca magistrații din parlamente. Restul nobilimii, care nu văzuse niciodată Versailles-ul, trăiau în
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
deveni nobil printr-o favoare acordată direct de către rege, fie cumpărând anumite slujbe. Erau în serviciul civil regal 50.000 de funcții venale, care puteau fi cumpărate, vândute și moștenite că orice altă proprietate, 12.000 dintre acestea conferind titlu nobiliar. 2.200 de familii au fost înnobilate prin cumpărarea de funcții, iar 4.300 familii le-au fost acordate favoarea regelui. Se formau alianțe matrimoniale între familii de magistrați , de financiari și cele de mari nobili, creând legături, copii acestora
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
creșterii arenzilor ca proprietari de pământ. În 1749, la Paris, tot cei care aveau un venit de peste o jumătate de milion de livre erau nobili. În porturile ca Bordeaux, burghezia era mai bogată decât nobilimea locală. Burghezii nu aveau titlu nobiliar și nici nu erau țărani sau muncitori urbani. Se implicau în industrie. Negustorii se numărau printre burghezii bogați, comerțul exterior fiind în Franța cel mai dinamic sector economic, cu o creștere a volumului schimburilor comerciale de 440% între 1715-1789. Alți
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
din pământ în Franța și posedă și drepturi senioriale, fiind o formă de proprietate care putea fi cumpărată de oricine. 15% dintre seniori erau burghezi. Burghezia nu se opunea nobilimii și nu contesta sistemul de privilegii până în 1788. Acceptă valorile nobiliare și dorea să se bucure de sistemul de privilegii, prin dobândirea unui titlu nobiliar pentru care tot se străduiau să le obțină. Majoritatea funcțiilor care confereau titlu nobiliar cereau 2-3 generații de deținători până la dobândirea nobleței ereditare. Întârzierea putea fi
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
care putea fi cumpărată de oricine. 15% dintre seniori erau burghezi. Burghezia nu se opunea nobilimii și nu contesta sistemul de privilegii până în 1788. Acceptă valorile nobiliare și dorea să se bucure de sistemul de privilegii, prin dobândirea unui titlu nobiliar pentru care tot se străduiau să le obțină. Majoritatea funcțiilor care confereau titlu nobiliar cereau 2-3 generații de deținători până la dobândirea nobleței ereditare. Întârzierea putea fi evitată de cei foarte bogați. Negustorii de sclavi, cultivatorii și financiarii își puteau permite
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
opunea nobilimii și nu contesta sistemul de privilegii până în 1788. Acceptă valorile nobiliare și dorea să se bucure de sistemul de privilegii, prin dobândirea unui titlu nobiliar pentru care tot se străduiau să le obțină. Majoritatea funcțiilor care confereau titlu nobiliar cereau 2-3 generații de deținători până la dobândirea nobleței ereditare. Întârzierea putea fi evitată de cei foarte bogați. Negustorii de sclavi, cultivatorii și financiarii își puteau permite să plătească prețul mare al unui post ca acela de secretar al regelui, care
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
motorul creației lui. Până în ultima perioadă a vieții lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personagiu, orgolios și imprevizibil. În 1975 primește un titlu nobiliar, devine ""marchiz de Pubol"", deoarece în acel timp locuia în castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei. Gala moare în 1982, în 1983 Dalí pictează ultimul său tablou, "Coada de rândunică". După un accident în care suferă arsuri grave
Salvador Dalí () [Corola-website/Science/297684_a_299013]
-
datează din anul 1332 când, într-un act papal, așezarea este numită "socerdas de Ville Zalantha". Ulterior, numele localității a suferit mai multe modificări pentru ca, în anul 1587, să se ajungă la forma "Szalonta". Până în secolul XVI Salonta aparținea familiei nobiliare Toldi și nu are mare importanță în zonă, mai ales datorită situării în vecinătatea Cetății Culișer, puternic centru politico-economic și care în secolul XII a fost ridicată la rangul de oraș. În această perioadă satul Salonta cuprindea aproximativ 50 de
Salonta () [Corola-website/Science/296634_a_297963]
-
ridică turnul de pază din centrul așezării, cunoscut azi ca "Turnul Ciunt". El servea ca post de observare. Oștenii Salontei au primit importante suprafețe de pământ și se bucurau de privilegii care mai târziu au fost sporite prin acordarea titlurilor nobiliare. Privilegiile și libertățile acordate locuitorilor au determinat creșterea numerică a populației orașului și transformarea lui într-un puternic centru economic, mai ales în urma dreptului de a organiza târguri. Deoarece orașul se afla la extremitatea principatului Transilvaniei și în vecinătatea teritoriilor
Salonta () [Corola-website/Science/296634_a_297963]
-
zona de ocupație otomană, la Gyula si Orosháza. Împaratul Leopold întărește privilegiile locuitorilor Salontei dar în 1700 Curtea Imperială renunță la serviciile militare ale oștenilor liberi si anulează privilegiile acestora. Acest fapt duce la disensiuni între locuitorii Salontei și familia nobiliară Eszterházy, proces ce se va încheia în anul revoluționar 1848. În timpul Revoluției de la 1848, poetul Arany János (1817 - 1882) se distinge prin activitatea sa. Versurile sale oglindesc participarea poetului la evenimente. După o scurtă perioadă de libertate, teritoriul Salontei este
Salonta () [Corola-website/Science/296634_a_297963]
-
al Ungariei acordă Marghitei dreptul de a ține târguri, ceea ce face ca localitatea să cunoască o dezvoltare economică, devenind un important târg. Vreme de câteva sute de ani, localitatea s-a aflat în proprietate regală maghiară sau a unor familii nobiliare. În timpul feudalismului, în această zonă au loc unele framântări sociale, cum au fost cele din anii 1467 și 1514. La începutul secolului XVI, oștile otomane se revarsă spre centrul Europei, cucerind Belgradul în 1521. După înfrângerea ungurilor la Mohács, în
Marghita () [Corola-website/Science/296637_a_297966]
-
de o confederație rebelă condusă de regele Ardarich și gepizii săi, populație înrudită cu goții, ajunsă aici în cadrul migrației barbare anterioare, a hunilor. În Transilvania arheologii au găsit mai multe necropole atribuite gepizilor, adăpostind osemintele unor figuri (presupuse) regale ori nobiliare. Cele mai importante sunt: necropola regală de la Apahida (lângă Cluj), ce conține scheletele a doi regi, probabil în succesiune generațională; necropola prințesei din Turda, monument funerar al unei aristocrate locale, poreclită „Franziska” și necropola de la Vlaha; și cele două tezaure
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
dus la înflorirea vieții economice a țării. Printr-o diplomă din 1368, le-a întărit locuitorilor Brașovului libertatea de comerț, pe care le aveau în vechime, acordându-le dreptul de negoț cu regim preferențial. Regele maghiar a proclamat mobilizarea oastei nobiliare pentru a-l pedepsi pe domnitor pentru toate acestea, care s-a înscăunat fără acordul lui și urma să fie la fel de nesupus ca tatăl și bunicul său. Campania maghiară a fost însă deturnată spre alte obiective, dar l-au adus
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
armata maghiară. Fidelitatea principilor din statele tampon era garantată prin depunerea omagiului față de rege, ce își asumă rolul protector și le oferea feude pe teritoriul Ungariei despoților sârbi. Între 1401-1403 s-a confruntat cu o gravă criză internă datorită rebeliunii nobiliare ce și-au contestat autoritatea, astfel, profitând de context, Mircea a încheiat un nou tratat secret cu regele Poloniei împotriva regelui maghiar în 1403. În 1402, în Bătălia de la Ankara, Baiazid I este învins și capturat de oastele mongole ale
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
voievodului. Prezida scaunul judecătoresc, dar nu putea da sentința finală. Își numea funcționarii în subordine precum administratorii, strângătorii de gloabe și dări, notari. Participau nobilii transilvăneni, reprezentanții sașilor și secuilor, în funcție de avere (după 1355, nobilii români au fost asimilați clasei nobiliare maghiare). Adunarea sau congregația era convocată din ordinul regelui și era prezidată de delegații acestuia, alături de voievod. Din secolul XV nu mai era nevoie de ordinul regelui. Se întruneau la Turda, unde erau aleși jurații din rândul nobililor, se dădea
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
Turda, unde erau aleși jurații din rândul nobililor, se dădea acordul sau dezaprobă sentințele finale în cazul proceselor, se discuta și stabilea modul de împărțire a dărilor pe comitate și se sancționa încălcarea de către voievod sau slujbașii acestuia a libertăților nobiliare și privilegiilor. Comiții erau numiți de voievod, din rândul nobililor ardeleni sau maghiari. Exercitau atribuții administrative, juridice, fiscale și militare, dar la nivelul comitatului, că reprezentanți ai autorității voievodului. Comitele numea vicecomitele, care exercită o parte din prerogative. Juzii nobililor
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
atribuții administrative, juridice, fiscale și militare, dar la nivelul comitatului, că reprezentanți ai autorității voievodului. Comitele numea vicecomitele, care exercită o parte din prerogative. Juzii nobililor erau aleși de nobili dintr-un comitat, având rolul de a supraveghea respectarea libertăților nobiliare. În fiecare comitat erau câte doi nobili aleși anual de adunarea nobiliară a comitatului. Făceau parte din scaunele de judecată, alături de comite și jurați, din scaunele de judecată ale vicevoievodului și ale voievodului. Juzii strângeau dările și aveau rol judecătoresc
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
ai autorității voievodului. Comitele numea vicecomitele, care exercită o parte din prerogative. Juzii nobililor erau aleși de nobili dintr-un comitat, având rolul de a supraveghea respectarea libertăților nobiliare. În fiecare comitat erau câte doi nobili aleși anual de adunarea nobiliară a comitatului. Făceau parte din scaunele de judecată, alături de comite și jurați, din scaunele de judecată ale vicevoievodului și ale voievodului. Juzii strângeau dările și aveau rol judecătoresc. Nobilii trebuiau să execute sarcini în numele autorității, să pună un proprietar în
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]
-
suveran al țării, era supremul stăpân al pământului, iar dacă un boier fără urmași murea, moșiile intrau în proprietatea domnitorului. În Transilvania, nobilii erau proprietari de moșii, recunoscuți prin diplome regale, dreptul asupra moșiei fiind exercitat de familie sau clan nobiliar, fiind toți descendenții unui strămoș comun. Unii obțineau noi moșii prin donație. Elitele de sași și secui au dobândit moșii prin danie regală sau achiziții și s-au integrat nobilimii. Mulți cnezi și voievoizi au urcat la rangul nobiliar. Țăranii
Statele medievale românești () [Corola-website/Science/296803_a_298132]